ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5656/2022

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, anularea Notei de constatare nr. x/04.03.2020 emisă de către Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și a Notei de constatare nr. x/18.05.2020 emisă de către Garda Națională de Mediu - Comisariatul General.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1306 din 27 septembrie 2021, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că prima instanță nu a aplicat corect prevederile legale privind calitatea de "deșeu" al unui bun, prin raportare la dispozițiile legale incidente și jurisprudența CJUE.

Definiția noțiunii de "deșeu" se regăsește la art. 3 pct. 1 din Directiva 2008/98/CE privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive.

Potrivit acestui act normativ, "deșeuri" înseamnă "orice substanță sau obiect pe care deținătorul le aruncă sau are intenția sau obligația să le arunce".

De asemenea, art. 2 pct. 1 din Regulamentul 1013/2006 privind transferurile de deșeuri, definește deșeurile ca fiind cele cu sensul precizat la art. 1 alin. (1) lit. a) din Directiva 2006/18/CE.

Cum Directiva 2006/12/CE a fost abrogată de Directiva 2008/98/CE, rezultă că definiția deșeului, inclusiv în temeiul Regulamentului 1013/2006 este cea prevăzută de Directiva 2008/98/CE.

Definiția noțiunii de "deșeu" în legislația națională se regăsește la art. 7 alin. (4) din Legea nr. 211/2001 privind regimul deșeurilor coroborat cu pct. 9 din Anexa nr. 1 la acest act normativ.

Astfel, se arată expres că "o substanță sau un obiect este considerat deșeu numai în cazul în care corespunde definiției prevăzute la pct. 9 din Anexa 1", care prevede că deșeul este "orice substanță sau obiect pe care deținătorul le aruncă ori are intenția sau obligația să le arunce", fiind reluată formularea din Directiva 2008/98/CE.

Deșeurile, inclusiv cele periculoase, sunt clasificate și încadrate potrivit Listei din Anexa 2 din H.G. nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase.

Este obligatoriu să fie îndeplinită condiția ca deținătorul acestor obiecte/substanțe să le elimine, să intenționeze să le elimine sau să aibă obligația să le elimine.

Instanța de fond nu a dat aplicare acestor dispoziții legale, nu a analizat dacă reclamanta, în mod efectiv, arunca produsele, exista intenția de a le arunca, ci a plecat de la premisa că acestea trebuie să fi fost deșeuri, raportat la starea de uzură a acestora.

Mai susține recurenta-reclamantă că în dezlegarea noțiunii de "deșeu" este esențială jurisprudența constantă a CJUE, evidențiind cauzele C-188/07 COMMUNE DE MESQUER, C-263/05 Comisia c.Italia, C-129/96 INTER ENVIRONNEMENT WALLONIE, C-1/03 VAN DE WALLE și alții, C-399/17 Comisia c.Cehia, C-624/17 TRONEX BV.

Din jurisprudența CJUE exemplificată, se poate concluziona că lista de substanțe și de obiecte care pot fi considerate deșeuri are numai un caracter exemplificativ, iar clasificarea drept deșeu rezultă, în primul rând, din conduita deținătorului și din semnificația termenului "a se debarasa", noțiunea fiind autonomă în dreptul european și, totodată, obligatorie.

Instanța de fond nu a analizat comportamentul deținătorului în raport de aceste produse, ci statutul de deșeuri a fost dat strict plecându-se de la aparența acestor produse.

Prima instanță susține că produsele second hand erau amestecate cu deșeuri, care erau astfel exportate, înlăturându-se susținerea reclamantei că o parte dintre aceste produse se defectau cu ocazia transportului.

Astfel, nu se poate considera că unele produse sunt second hand, iar altele sunt deșeuri municipale și în această situație plecau din Marea Britanie.

Intenția de debarasare de produse nu a fost niciun moment demonstrată, dimpotrivă, produsele erau comercializate pe o altă piață, iar intimata-pârâtă nu are competență să aprecieze asupra posibilității reutilizării produselor.

De asemenea, pretinsa constatare a murdăriei produselor intră în atribuțiile comisariatelor regionale și județene de protecție, a consumatorilor, depunându-se la dosar sentința civilă nr. 5624/07.04.2021 a Judecătoriei Buftea, prin care s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție nr. x/26.02.2020 încheiat de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor București Ilfov - Comisariatul județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov, reținându-se că nu s-a demonstrat lipsa de conformitate a produselor.

Recurenta-reclamantă invocă și aplicarea greșită a legii în privința măsurilor dispuse prin notele de constatare atacate, respectiv obligația de a returna pretinsele deșeuri în țara de origine, în conformitate cu prevederile art. 24 din Regulamentul 1013/2006 privind transferurile de deșeuri.

Prevederile art. 2 pct. 12 coroborate cu prevederile pct. 20 raportat la disp. art. 24 din Regulamentul 1013/2016 conduc la concluzia că autoritățile competente din țara de destinație/origine au atribuții de returnare a unui transfer ilegal de deșeuri.

Intimata-pârâtă avea obligația, ca autoritate competentă de destinație, să informeze autoritatea competentă de expediere, iar autoritatea de expediere avea obligația să se asigure că deșeurile sunt preluate de notificatorul de jure atunci când transferul s-a realizat fără notificare, iar în cazul în care nu pot fi preluate de acesta, chiar de către autoritatea de expediție, iar când nici acest lucru nu este posibil, deșeurile urmează să fie recuperate sau eliminate printr-o metodă alternativă, în țara de destinație sau de expediere, de către autoritatea competentă de expediere.

Prin urmare, recurenta-reclamantă nu poate returna produsele în lipsa demersurilor realizate de intimata-pârâtă sau în ipoteza incidenței art. 24 alin. (3) din Regulamentul 1013/2006, deșeurile sunt recuperate sau eliminate printr-o metodă ecologică națională.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Garda Națională de Mediu - Comisariatul General a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Prima critică întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține aplicarea greșită a noțiunii de "deșeu" astfel cum se regăsește în prevederile legale incidente și jurisprudența CJUE.

Recurenta-reclamantă consideră că prima instanță a stabilit greșit că produsele second-hand în discuție erau amestecate cu o importantă cantitate de deșeuri și că nu s-a făcut dovada că deținătorul bunurilor avea intenția sau obligația să le arunce, potrivit legii.

Înalta Curte constată că prima instanță a analizat, în primul rând, îndeplinirea condițiilor legale pentru ca produsele să fie considerate bunuri second-hand, deoarece sub această formă acestea au fost prezentate de către reclamantă.

În mod corect, prima instanță a arătat că, potrivit disp. art. 312 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, bunurile second hand sunt bunurile mobile corporale care pot fi refolosite în starea în care se află sau după efectuarea unor reparații, altele decât obiectele de artă, obiectele de colecție sau antichitățile, pietrele prețioase și alte bunuri prevăzute în normele metodologice.

Or, în urma administrării probelor în dosarul de fond, judecătorul a reținut că bunurile în cauză nu intră în această categorie, susținere ce nu poate fi reanalizată în calea de atac a recursului, prin prisma motivelor de casare întemeiate pe disp. art. 488 C. proc. civ.

Se mai reține că, potrivit prevederilor art. 9 lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu în cazul importurilor de bunuri second hand, singurele deșeuri rezultate sunt doar deșeurile de ambalaje.

Instanța de fond a analizat noțiunea de "deșeu" în conformitate cu prevederile legale incidente, precum și jurisprudența CJUE în domeniu, exemplificată de reclamantă.

În acord cu aspectele reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, produsele ce nu pot fi reutilizate ca atare sau prin anumite reparații/transformări reprezintă deșeuri, iar deținătorul acestora este obligat să se "debaraseze" de ele.

Împrejurarea susținută de recurenta-reclamantă, conform căreia unele produse se deteriorau la transport reprezintă o apreciere de fapt, nerelevantă sub aspectul criticilor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, existența unui avantaj economic prin vânzarea unor asemenea produse, se referă numai la produsele second hand, nu și la deșeuri, în cazul cărora s-a dovedit în fața primei instanțe că nu puteau să fie refolosite, deoarece reprezintă deșeuri municipale.

În ceea ce privește lipsa de competență a intimatei-pârâte în aprecierea posibilității reutilizării produselor, chestiune ce ține de competența exclusivă a organelor privind protecția consumatorilor, critica este nefondată, întrucât intimata a ajuns la o atare concluzie în urma absenței oricărui document din care să reiasă că acestea pot fi reutilizate direct sau nu afectează siguranța și sănătatea utilizatorilor.

Cu privire la măsurile dispuse prin notele de constatare atacate, cu referire la măsura nr. 2, de obligare a recurentei-reclamante să returneze deșeurile în țara de origine, criticile sunt nefondate.

Recurenta-reclamantă consideră că prima instanță a aplicat greșit disp. art. 24 din Regulamentul 1013/2006 privind transferurile de deșeuri, întrucât returnarea nu poate avea loc decât după emiterea unor notificări din partea autorităților competente sau atunci când transferul este în responsabilitatea destinatarului, soluția legală nu este returnarea acestora în țara de origine, ci recuperarea/eliminarea printr-o metodă ecologică națională.

Înalta Curte constată că, prin măsura nr. 2, s-a dispus ca toate deșeurile amestecate cu obiecte de uz casnic vor fi reambalate, containerizate și returnate în țara de origine în conformitate cu prevederile Regulamentului 1013/2006 privind transferul deșeurilor.

Se mai reține că recurenta-reclamantă nu a reambalat deșeurile și nu le-a returnat.

În mod corect a arătat prima instanță că, în speță, nu se analizează îndeplinirea procedurilor de notificare prevăzute de art. 24 din Regulament, ci exclusiv legalitatea obligării reclamantei de restituire a deșeurilor.

Recurenta-reclamantă nu invocă în calea de atac a recursului motive propriu-zise de nelegalitate a măsurii nr. 2, ci aspecte ulterioare ce țin de executare, aflate în sarcina autorităților, însă omite să arate ca deșeurile nu au fost reambalate și pregătite pentru returnare, astfel cum s-a dispus prin actul administrativ atacat.

În consecință, pe fondul recursului, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1306 din 27 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.