ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2619/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 noiembrie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generală de Administrare Fiscală - Direcția Inspecție Fiscală și Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Juridică, a solicitat: (i) anularea Deciziei nr. 2839/DJ/14.06.2019 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Juridică, prin care a fost respinsă contestația fiscală înregistrată la A.F.M. sub nr. x/24.04.2019; (ii) anularea Deciziei de impunere nr. x/06.03.2019 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.03.2019, emise de Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generală de Administrare Fiscală - Direcția Inspecție Fiscală, în ceea ce privește obligațiile fiscale stabilite suplimentar de plată în sarcina A. S.R.L. în sumă de 5.060.431 RON, reprezentând contribuția de 2 RON/kg datorată de operatorii economici care închiriază ambalaje pe piața națională conform O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu, aferentă anului 2013; (iii) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate societății de judecarea prezentei cauze.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1334 din 14 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generală de Administrare Fiscală - Direcția Inspecție Fiscală și Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Juridică, ca nefondată.

Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1334 din 14 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei în fond și admiterea acțiunii introductive de instanță.

Cererea privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene La termenul de judecată din 29 septembrie 2022, recurenta-reclamantă Societatea A. S.R.L a depus cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară: "Dispozițiile Directivei 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje și ale Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008\privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive trebuie interpretate, în special din perspectiva principiului "poluatorul plătește", în sensul că se opun unei reglementări naționale și unei practici întemeiate pe acea reglementare precum cea din litigiul de față de a impune o contribuție anuală unui agent economic, platibilă a priori, calculată prin raportare la cantitatea totală de ambalaje reutilizabile (paleți) introduse pe piața națională într-un an calendaristic spre a fi închiriate, în condițiile în care epuizarea duratei utile de viață a respectivelor ambalaje (i.e., momentul la care acestea devin deșeuri, în sensul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive) nu are loc în același an calendaristic pentru care se datorează contribuția?"

Încheierea de soluționare a cererii de sesizare a CJUE Prin încheierea din 24 noiembrie 2022, instanța de recurs a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurenta- reclamanta Societatea A. S.R.L., acordând termen în continuare pentru soluționarea căii de atac.

Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2023, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, Societatea A. S.R.L. a solicitat revizuirea încheierii din 24 noiembrie 2022, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2019, solicitând schimbarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Cererea a fost întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuenta susținând că, prin modalitatea de motivare, încheierea de ședință atacată aduce atingere principiilor dreptului comunitar, astfel cum au fost acestea interpretate de jurisprudența obligatorie a CJUE, în condițiile în care întrebarea preliminară propusă ar fi fost de natură să lămurească o chestiune de interpretare inedită a dreptului comunitar în materia gestionării deșeurilor, în scopul unei corecte și uniforme aplicări a dreptului comunitar. Susține revizuenta că, din jurisprudența CJUE indicată – cauza C-28-30/1962 Da Costa, cauza C-283/81 Cilfit, cauza C-136/12 Consiglio nazionale dei geologi and autorita garante della concorrenza a del mercato - rezultă că în măsura în care nu există nicio cale de atac împotriva unei decizii naționale, aceasta are obligația sesizării CJUE în temeiul art. 267 par. al 3-lea TFUE. În speță, Înalta Curte, ca instanță de ultim grad, a decis că cererea recurentei de înaintare a întrebării preliminare nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, tinzând la soluționarea litigiului în contextul căreia a fost propusă. Consideră revizuenta că soluția instanței de recurs este greșită, de vreme ce întrebarea propusă vizează interpretarea dreptului UE, iar nu dezlegarea litigiului național. Faptul că răspunsul pe care CJUE l-ar oferi ar avea relevanță în litigiul național îndeplinește condiția pertinenței întrebării; astfel fiind, instanța națională a respins cererea de sesizare a CJUE tocmai pentru motivul care ar fi trebuit să o determine să admită cererea. Totodată, în măsura în care ar fi apreciat că formularea propriu-zisă a întrebării nu este adecvată scopului, instanța de recurs avea posibilitatea reformulării în așa fel încât să obțină indicii relevante cu privire la modalitatea de interpretare a dreptului Uniunii Europene. Contrar celor reținute prin încheierea atacată, susține revizuenta că ceea ce s-a solicitat a fost ca CJUE să stabilească interpretarea dreptului comunitar, iar nu a dreptului național privitor la modul de calcul a contribuției și nici a vreunui element de fapt al speței, aspect ce rezultă cu claritate din modul de formulare a întrebării. În plus, deși Înalta Curte a reținut că instanța națională are posibilitatea respingerii cererii de sesizare a CJUE atunci când jurisprudența instanței europene oferă suficiente repere pentru interpretarea legislației naționale, totuși nu a indicat hotărârile pe care le consideră a reprezenta un astfel de reper. Afirmă revizuenta că, din analiza situației de fapt stabilite în fața primei instanțe de judecată și a legislației europene aplicabile, rezultă o contradicție între modalitatea de calcul a contribuției la Fondul pentru mediu și principiul "poluatorul plătește", împrejurare ce face imposibilă emiterea unei soluții prin prisma reglementarii naționale într-un sens care să concorde dreptului Uniunii Europene, astfel cum a reținut instanța de recurs. Pentru a stabili obligațiile fiscale suplimentare reprezentând contribuții la fondul pentru mediu aferente anului 2013, AFM a raportat obligația de valorificare prin reciclare la întreaga cantitate de ambalaje introduse pe piață în cursul perioadei septembrie - decembrie 2013, cu toate că evoluția cantităților reciclate în anii ulteriori demonstrează indubitabil că aceste ambalaje nu devin deșeuri în accepțiunea legislației europene/naționale decât la un moment ulterior introducerii lor pe piață, după un număr semnificativ de reutilizări. În acest context, paleții introduși de revizuentă pe piață în perioada septembrie- decembrie 2013 nu pot fi considerați automat deșeuri în accepțiunea legislației europene, câtă vreme au fost reparați, reînchiriați și reutilizați, având un ciclu de viață mai mare de un an. Mai susține că legislația europeană impune o ordine de prioritate statelor membre în materia prevenirii și gestionării deșeurilor, pe primul loc situându-se prevenirea, iar modelul de business al revizuentei funcționează în sensul prevenirii producerii de deșeuri prin reducerea semnificativă a cantităților de ambalaje introduse pe piață și întârzierea momentului la care acestea devin deșeuri. Astfel interpretarea dată de AFM legislației naționale are ca efect concret descurajarea prevenirii producerii de deșeuri și nesocotirea principiului "poluatorul plătește". Revizuenta subliniază și existența unei dificultăți interpretative, nesesizată în motivarea încheierii atacate, în ceea ce privește ambalajele reutilizabile cu o durată de viață mai mare de un an, pentru care se consideră că operatorii economici datorează contribuție la fondul de mediu calculată prin raportare la o perioadă calendaristică de un an, deși acestea devin deșeuri în anii ulteriori introducerii pe piață. Ținând cont de toate aspectele anterior învederate, revizuenta concluzionează că soluția de respingere a cererii de sesizare a CJUE este nelegală prin raportare la dreptul comunitar, întrucât instanța de ultim grad nu a arătat că problema invocată nu este pertinentă ori că dispoziția comunitară a făcut deja obiectul unei interpretări din partea CJUE și nici nu a demonstrat că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc unei îndoieli rezonabile.

Apărările formulate în cauză Intimata Administrația Fondului pentru Mediu a depus întâmpinare prin care, în principal, a susținut inadmisibilitatea cererii de revizuire, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de revizuire Analizând cererea de revizuire formulată de revizuenta Societatea A. S.R.L., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 54/2004, potrivit cărora constituie motiv de revizuire pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. În speță, revizuirea a fost îndreptată împotriva încheierii de ședință prin care a fost respinsă cererea revizuentei de sesizare a CJUE cu o întrebare preliminară, situație care nu se circumscrie ipotezei legislative prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 54/2004. Este de necontestat că, astfel cum a susținut revizuenta, încheierile de ședință fac parte din categoria hotărârilor judecătorești, conform art. 424 C. proc. civ., însă această împrejurare nu deschide părții interesate calea formulării reviziurii reglementate de art. 21 din Legea 554/2004, câtă vreme suntem în prezența unei încheieri premergătoare soluționării fondului pricinii. Raportat la cazul de revizuire invocat, care se referă la încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, Înalta Curte constată că această încălcare poate fi incidentă doar în cazul unei hotărâri prin care se dă o soluție raportului juridic litigios dintre părți, iar nu și în cazul unei încheieri premergătoare, care dispune cu privire la cererea unei părți, formulate în cursul soluționării cauzei, de sesizare a CJUE. Cu ocazia analizării cererii, instanța națională a examinat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 TFUE pentru sesizarea CJUE, fără a statua asupra raportului juridic dintre părți, operațiune care se realizează doar cu ocazia examinării recursului. Sesizarea/nesesizarea instanței europene nu determină modalitatea în care instanța de recurs va face aplicarea normelor dreptului național, raportat la dreptul unional, în soluționarea căii de atac cu care este învestită. Încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene poate fi invocată în urma pronunțării hotărârii asupra fondului recursului, doar cu această ocazie putând fi relevată o situație de natură a atrage incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea 554/2004. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că excede cazului de revizuire reglementate de art. 21 din Legea 554/2004 posibilitatea atacării pe această cale a încheierii de respingere a sesizării CJUE cu o întrebare preliminară, în speță fiind incident principiul legalității căii de atac, reglementat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta…" În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Societatea A. S.R.L. împotriva încheierii din 24 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.