ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5601/2022

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursurilor de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.07.2019, sub numărul x/2019, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca:

- anularea Deciziei nr. 21/P/25.04.2019 emisă de Ministerul Finanțelor în soluționarea plângerii prealabile formulate de reclamantă împotriva Dispoziției obligatorii nr. 86/28.01.2019 și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. 85/28.01.2019;

- anularea Dispoziției Obligatorii nr. 86/28.01.2019 și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. 85/28.01.2019;

- obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 204 din 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca.

A anulat Decizia nr. 21/25.04.2019 emisă de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

A anulat Dispoziția obligatorie nr. 86/28.01.2019 și Raportul de inspecție economico-financiară nr. 85 din 28.01.2019, ambele emise de către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca.

A obligat pârâtele la plata către reclamantă, în solidar, a sumei de 41.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

A promovat recurs și pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, întemeiat în drept pe cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Reclamanta A. S.A. a formulat recurs împotriva considerentelor sentinței instanței de fond, prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

II. Analiza cererilor de recurs

În recursul pârâtei Ministerul Finanțelor se arată că:

- referitor la incidența dispozițiilor pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Cu toate ca obiectul controlului este reprezentat de inspecția economico- financiară la motivarea pe fond instanța a reținut motive vizând inspecția fiscală, domeniu reglementat de dispozițiile Codul fiscal si a Codul de procedură fiscală.

Așa cum rezultă din actele administrative atacate, reclamanta a fost supusa unei inspecții economico- financiare, reglementate de O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea si funcționarea inspecției economico- financiare la operatorii economici si H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind 'înființarea, organizarea si funcționarea inspecției economico-financiare.

Referitor la motivele contradictorii reținute de instanță în soluția pronunțată, se susține, in speță a fost administrată expertiza a căror obiective încuviințate de instanță care nu au fost apte să soluționeze raportul juridic dedus judecății, întrucât după cum rezultă si din considerentele sentinței, raportul a relevat o imagine asupra înregistrărilor contabile si asupra situației financiare a reclamantei si nicidecum nu pot lamuri constatările din actele de control.

Aspectele legate de concluziile pe care expertul Ie-a extras, in mod nejustificat in privința decontării lucrărilor, au format motive la obiecțiunile pe care le-am înaintat in privința acestor concluzii.

Cu toate că s-a depus la dosar obiecțiunile nr. x/01.10.2020 încuviințate de instanța si trimise expertului, raspunsul expertului a fost de menținere a poziției sale iar instanța a folosit respectivele concluzii in formarea in mod eronat a soluției date asupra obiectului cererii de chemare in judecată.

- referitor la dispozițiile pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., in speță sunt incidente dispozițiile de drept material privind închiderea minelor, in conținutul hotărârii atacate facandu-se referiri formale la aceste dispoziții fara a se face aplicarea si interpretarea corectă a normelor de drept material.

Actele atacate sunt emise in respectarea prevederilor art. 4 alin. (5), (6), (7) si (8) din H.G. nr. 644/2007 privind aprobarea închiderii definitive si monitorizării factorilor de mediu postinchidere a unor mine si cariere precum si prevederile H.G. nr. 997/2010 privind aprobarea închiderii definitive si monitorizării postinchidere a stării de siguranța a obiectivelor si a factorilor de mediu, respectiv H.G. nr. 101/2012, in mod legal si temeinic a fost respinsa plângerea prealabila împotriva măsurii 4.1 dispusa prin Dispoziției obligatorii nr. 86/28.01.2019.

Totodată consideră că aprecierile instanței prin care acorda o eficienta sporita expertizei in contra evidentei referitor la mijlocul de transport si de asemenea referitor la documentația analizata in emiterea actelor administrative care au verificat aceasta documentație prin prisma hotărârilor de guvern, reprezintă aplicarea greșita a normelor de drept material.

Prin recursul DGRFP Cluj - Napoca se arată că:

- referitor la motivele de nelegalitate a sentinței întemeiate pe pct. 6 al art. 488 așin. 1 C. proc. civ. se reține că:

Din conținutul hotărârii recurate se observă că în mod incorect instanța de judecata s-a raportat numai la raportul de expertiza depus la dosar, afirmând în mod neadevărat aspecte vădit contrare probelor elocvente rezultate din studierea documentelor si fara să argumenteze de ce a respins susținerile părții adverse, felul în care a analizat probatoriile administrate și cum a interpretat, în manieră proprie, dispozițiile legale incidente.

Totodată din analiza inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, rezulta ca expertiza efectuată in cauză si de care instanța a ținut seama la pronunțarea hotărârii nu a avut in vedere documentele care au stat la baza emiterii Dispoziției obligatorie nr. 86/28.01.2019 respectiv de constatările organului de inspecție potrivit cărora " (...) la deconturile justificative prezentate la avizare si decontate aferente Contractului nr. x/26.07.2012 (...) in perioada 2014-2015 au fost anexate facturi de materiale si prestări servicii, de la următorii furnizori: B. S.R.L.,C. S.R.L.,D. S.R.L.,E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L.,H. S.A. I. S.A. (...). In urma controalelor incrucisate au rezultat următoarele:(...) organul de control indicând procesele-verbale de la controlul încrucișat, respectiv: nr. x/28.03.2017, nr. y/13.11.2017, z/30.10.2012, nr. w/30.10.2017, nr. t/25.01.2018, s/16.11.2017, q/27.11.2014, contractul nr. x/26.07.2012 încheiat intre S.C. J. S.A. si S.C. A. S.A., in baza căruia societatea A. S.A. a solicitat si incasat subvenții de la bugetul statului

Așadar, organul de control, la emiterea actului contestat, a avut in vedere datele suplimentare ce au rezultat urmare a controalelor încrucișate efectuate la societățile cu care operatorul economic desfășura relații contractuale, documente de care expertul nu a tinut cont iar in răspunsul la obiectiuni, expertul recunoaște că nu a tinut seama de acestea.(pag 3 din răspunsul la obiectiuni)

Un alt argument invocat este acela că hotărârea instanței de fond, este contradictorie, deoarece pe de o parte atunci când analizează încălcarea principiului unicității inspecției economico -financiara reglementat de art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2011 instanța retine in mod corect ca temeiul juridic al actualei inspecții economico financiare se regăsește in cuprinsul dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2001 si nu a avut ca obiect verificarea unor taxe impozite sau contribuții ci sa referit im mod expres la verificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat .procedura de control a vizat doar obligațiile către bugetul general consolidat cu excepția celor fiscale(pag 24 din sentința) dar pe de alta parte instanța a motivat hotărârea pe fond reținând motive ce vizează numai inspecția fiscală respectiv in baza considerentelor de drept legate de cheltuielile deductibile si cheltuielile nedeductibile care determina obligația fiscală, domeniu reglementat de dispozițiile Codul fiscal si a Codul de procedură fiscală, (pag. 26 din sentința).

- referitor la incidența pct. 8 al art. 488 alin. (1) s-a arătat că sentința nu respectă prevederile art. 4 din H.G. nr. 816/1998, art. 4 din H.G. nr. 644/2007, art. 4 din Hotărârea nr. 997/2010 si art. 6 din Legea 82/1991-Legea contabilității.

Din interpretarea acestor prevederi legale conținute in hotărârile de guvern mai sus menționate rezulta ca reclamanta in calitate de operator economic prestator de servicii/executant de lucrări de inchidere de mine si cariere,poate solicita sume de la bugetul de stat pentru serviciile prestate/lucarile executate numai in baza cheltuielilor efectiv realizate.

Totodată se critică și cuantumul cheltuielilor de judecată au fost acordate.

Reclamanta prin recursul împotriva sentinței critică dezlegarea greșită dată criticii legate de necompetența organului fiscal de a efectua inspecția economico-financiară

Încălcarea art. 3 pct. 5 lit. f) coroborat cu art. 3 pct. 6 din O.U.G. nr. 94/2011 și art. 107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Dezlegarea greșită dată criticii vizând încălcarea principiului unicității inspecției fiscale

Încălcarea art. 2 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 94/2011 f a art. 3 alin. (2) pct. 6 din H.G. nr. 101/2012 și art. 7 din O.U.G. nr. 94/2011.

Examinând recursurile pârâtelor, Înalta Curte reține următoarele:

Proba principală efectuată în cauză și pe care judecătorul fondului a înbrățișat-o a fost expertiza financiar-contabilă.

Ceea ce s-a analizat a fost rezultatul inspecției economico-financiare realizate de pârâți.

De aceea și sentința concluzionează în mod posibil real că "expertul a constatat existența fizică a înscrisurilor ce atestă efectuarea operațiunilor", în timp ceea ce se constatase și făcea obiectul acțiunii era critica nerealității efectuării concrete "fizice" a operațiunilor pentru care se solicitaseră sumele de bani.

O expertiză contabilă precum cea efectuată, verifică doar existența înscrisurilor justificative și nu efectuarea reală a operațiunilor pentru care s-au solicitat alocații bugetare.

În concret nu s-au avut în vedere documentația în ansamblu pentru a se verifica dacă lucrările la mine s-au efectuat ori s-au întocmit doar documente justificative pentru operațiuni fictive cum pretind pârâtele.

Așa fiind, se impune o analiză a întregii documentații și nu doar a celei contabile, aspect care nu poate fi făcut pentru prima dată de către instanța de recurs.

Astfel, se impune reanalizarea întregului material probator cu eventuala administrare a noi probe de către instanța de fond.

În aceste circumstanțe și recursul reclamantei limitat la considerente, urmare a fi admis, fără o analiza pe fond, dându-se părților posibilitatea formulării oricăror solicitări în fața primei instanțe.

Cum motivul invocat de pârâte se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursurile aspect de care va profita și recursul reclamantei vizând considerentele, și în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., va casa sentința cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamanta A. S.A. și pârâții Ministerul Finanțelor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 204 din 16 decembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2022.