ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5566/2022

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., aflată în procedura insolventei, prin lichidator judiciar - practicianul în insolvență B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Venituri Buget Local Sector 2, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța anularea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 298593 din 10.09.2019 de soluționare a contestației nr. 215997 din 06.06.2019 depusă de către S.C. A.; anularea raportului de inspecție fiscală nr. 177.459, încheiat la data de 13.12.2012 de reprezentanții Biroului Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Venituri Buget Local Sector 2, deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local în urma inspecției fiscale nr. 177.459, emisă la data de 13.12.2012 de reprezentanții Biroului Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Venituri Buget Local Sector 2, deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/06.01.2014, emisă de reprezentanții Direcției Venituri Buget Local Sector 2, deciziei de impunere nr. x/06.01.2014, emisă de reprezentanții Direcției Venituri Buget Local Sector 2, procesului-verbal de constatare pentru impozite si taxe datorate de persoanele juridice, încheiat la data de 20.04.2015 de reprezentanții Direcției Venituri Buget Local Sector 2 și obligarea pârâtei Direcția Venituri Buget Local Sector 2 să emită o nouă decizie, pe fondul actului de impunere, prin care să dispună restituirea la masa credală a debitorului S.C. A. S.R.L. a sumei de 6.984.783,88 RON încasată necuvenit de pârâtă din masa credală a subscrisei, precum și a dobânzilor legale la această sumă, calculate de la data încasării necuvenite și până la data restituirii efective, potrivit dispozițiilor art. 124 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Prin încheierea de ședință din data de 29 septembrie 2020, instanța a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de pârâta Direcția Venituri Bugetare Locale Secor 2, respectiv excepția netimbrării, excepția de litispendență și conexitate, excepția lipsei calității de reprezentant al lichidatorului, excepția lipsei procedurii prealabile, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, excepția autorității de lucru judecat și a puterii de lucru judecat și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 20 din 15 februarie 2021 s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect "contestație act administrativ", formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Venituri Buget Local Sector 2.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate

Împotriva sentinței și încheierii de ședință din data de 29 septembrie 2020 a formulat recurs incident recurenta-pârâtă Direcția Venituri Buget Local Sector 2.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată

Recursul principal formulat de recurenta-reclamantă este întemeiat pe dispozițiile art. 20 alin. 3 și art. 28 din Legea nr. 554/2004 și privește sentința pronunțată de prima instanță prin care a fost apreciată ca neîntemeiată acțiunea respinsă ca atare.

Se invocă de recurenta-reclamantă ca aspecte de nelegalitate greșita motivare și o aplicare greșită a legii în raport de situația de fapt reținută de prima instanță.

Se arată că în mod nelegal prima instanță nu a analizat pe fond legalitatea tuturor actelor fiscale de impunere emise în perioada 13.12.2012-6.01.2014 în raport de care autoritatea pârâtă s-a înscris nelegal la masa credală a reclamantei debitoare cu suma de 6.984.783,88 RON încasată necuvenit de pârâtă în calitate de creditor.

În cadrul recursului se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. d) Codul de procedură fiscală și a art. 124 alin. 1 și (2) Codul de procedură fiscală de către prima instanță în ceea ce privește analiza pe fond a cererii reclamantei având ca obiect sumele achitate nelegal ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale și respectiv capătul accesoriu de obligare la plata dobânzilor datorate pentru suma achitată în mod nelegal.

Se reiau de către recurenta-reclamantă în cadrul recursului aspecte de fapt pe susținerea caracterului nedatorat al plății sumei de 6.984.783,88 RON

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței nr. 20/16.02.2021 și rejudecarea în sensul admiterii acțiunii, anulării actelor contestate și obligarea la restituirea sumei încasate necuvenit de autoritatea pârâtă.

Împotriva sentinței nr. 20/2021 și a încheierii din 29.09.2020 odată cu întâmpinarea depusă în cauză autoritatea pârâtă a formulat recurs incident întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5,6 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă s-a invocat în principal excepția nulității recursului principal și în subsidiar pe fond s-a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat.

Recursul incident întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5,6 și 8 C. proc. civ. privește sentința nr. 20/2021 respectiv nelegala soluționare pe fond a acțiunii raportat la încheierea din 29.09.2020, încheierea interlocutorie prin care prima instanță a respins toate excepțiile instanței de fond și de procedură invocate de autoritatea pârâtă și a acordat termen pentru soluționarea cauzei pe fond, soluționare dispusă prin sentința nr. 20/2021.

Pe calea recursului se critică ca nelegală încheierea din 29.09.2020 de respingere a excepțiilor și consecința respectiv sentința nr. 20/2021 de soluționare pe fond a acțiunii.

Recursul incident este întemeiat pe fispozițiileart. 488 alin. 1 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. invocându-se trei aspecte de nelegalitate ale încheierii din 29.09.2020 și ale sentinței de fond.

Aceste aspecte sunt încălcate normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, motivarea eronată a soluției de respingere a excepțiilor invocate și interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor codului de procedură fiscală a Legii nr. 554/2004 și a C. proc. civ. incidente în raport de fiecare excepție invocată.

Iar cazurile de casare invocate au ca obiect respingerea excepției lipsei procedurii prealabile, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția tardivității și a nulității cererii de chemare în judecată, excepția autorități de lucru judecat și excepția inadmisibilității acțiunii.

În cadrul recursului incident cu privire la fiecare din excepțiile invocate se invocă de recurenta-pârâtă interpretarea și aplicarea greșită a legii arătându-se în concret dispoziția legală încălcată.

Recursul incident reprezintă o reiterare în fapt și în drept a întâmpinării depuse la fond în care au fost invocate toate excepțiile respinse motivat de prima instanță prin încheierea din 29.09.2020.

Se solicită admiterea recursului incident, casarea sentinței și a încheierii recurate în sensul admiterii excepțiilor invocate și soluționării cauzei în baza unei excepții invocate care determină inutilitatea analizei pe fond a cererii reclamantei.

Față de recursul incident recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat.

Față de întâmpinarea la recursul incident recurenta-pârâtă a invocat excepția nulității întâmpinării pe motiv că ar cuprinde motive noi de recurs.

Motivat în ședința publică din 22. XI.2022, Curtea a respins excepția nulității recursului principal constatând că aspectele de nelegalitate invocate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., iar în ceea ce privește nulitatea întâmpinării la recursul incident constatat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 205 C. proc. civ.

Curtea analizând recursurile declarate în cauză le apreciază pentru următoarele considerente ca nefondate, analiza fiind arătată cu prioritate pe recursul incident dat fiind că privește soluționarea excepțiilor invocate și respinse de prima instanță prin încheierea din 29.09.2020.

Curtea pentru următoarele motive apreciază ca nefondat recursul incident declarat de recurenta-pârâtă în cauză nefiind îndeplinite condițiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5,6 și 8 C. proc. civ. în ceea ce privește încheierea din 29.09.2020 și sentința prin care a fost soluționată pe fond acțiunii prin aprecierea acestuia ca neîntemeiată și respingerea ca atare.

Motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 și 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

În cauză nu a fost identificată vreo normă de procedură încălcată de prima instanță de natură a atrage sancțiunea nulității încheierii din 29.09.2020 și a sentinței nr. 20/2021.

Toate excepțiile invocate au fost puse în discuția părților și soluționate cu respectarea dispozițiilor art. 248 alin. 1 și (2) C. proc. civ. prin încheierea din 29.09.2020.

Încheierea interlocutorie este motivată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO, motivarea fiind de natură a face posibil controlul ierarhic de legalitate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 invocat în cadrul recursului incident este nefondat în cauză hotărârile pronunțate fiind date cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente pe soluția de respingere a excepțiilor dispusă prin încheierea din 29 septembrie 2020 și pe soluția pronunțării pe fond prin sentința nr. 20/2021.

În mod legal în opinia Curții prima instanță a respins toate excepțiile invocate de autoritatea pârâtă prin întâmpinare, iar pentru o parte din acestea reiterate pe calea recursului incident, Curtea constată interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor codului de procedură fiscală a Legii nr. 554/2004 și a C. proc. civ. raportat la fiecare din excepțiile de fond și de procedură invocate care privesc acțiunea reclamantei, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cazurilor de casare invocate art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Astfel, excepția lipsei procedurii prealabile, respectiv excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile a fost corect apreciată ca neîntemeiată și respectiv prin încheierea din 29.09.2020.

Prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 268 și următoarele din Codul de procedură fiscală ca normă specială aplicabilă în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Iar conform art. 281 alin. 1 Codul de procedură fiscală deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de contestator la instanța de contencios administrativ competentă în condițiile legii.

În cauză reclamanta-recurentă a contestat decizia nr. 298593 din 10.09.2019 emisă în soluționarea contestației neavând relevanță faptul că în parte contestația a fost respinsă ca tardiv formulată în parte ca inadmisibilă.

Soluțiile administrative dispuse prin decizia din 10.09.2019 fiind contestate au fost analizate sub aspectul legalității de prima instanță.

Excepția prescripția dreptului la acțiune și excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată au fost respinse cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește excepția prescripției și a art. 281 alin. 9 Codul de procedură fiscală în ceea ce privește excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată.

Astfel decizia de soluționare a contestației din 10.09.2019 a fost comunicată reclamantului la data de 17.09.2019, iar acțiunea în contencios administrativ a fost depusă la 3.12.2019, în termenul de 6 luni de la comunicarea deciziei conform art. 11 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Motivat prima instanță a constatat caracterul subsidiar al capătului nr. 3 din acțiune întemeiat pe dispozițiile art. 117 și art. 124 alin. 1 și (2) din O.G. nr. 92/2003 și a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată a fost respinsă corect și motivat în raport de obiectul principal al acțiunii, admisibil conform art. 281 alin. 2 Codul de procedură fiscală respectiv decizia nr. 298593/10.09.2019.

Faptul că în parte contestația administrativă a fost respinsă ca tardivă pentru actele de informare emise în anul 2012-13.12.2012 respectiv în anul 2014.6.01.2014 nu determină o decădere a reclamantei din dreptul de a fi analizată acțiunea pe fond.

În cauză au fost analizate corect dispozițiile art. 281 alin. 7 Codul de procedură fiscală, instanța de contencios administrativ urmând a analiza pe fond legalitatea soluției administrative prin care contestația reclamantei din 6.06.2019 cu privire la actele de impunere din 2012 respectiv 2014 a fost apreciată ca tardivă și respinsă ca atare.

Excepția autorității de lucru judecat, respectiv puterea de lucru judecat au fost respinse corect cu aplicarea dispozițiilor art. 430-432 C. proc. civ.

În cauză nu poate fi reținută excepția autorității de lucru judecat în sensul art. 431 C. proc. civ. față de încheierea din 12.12.2016 în raportul de obiectul cauzei, respectiv analiza legalității deciziei din 10.09.2019.

Prin această decizie o parte din contestația reclamantei din 6.06.2019 a fost respinsă pentru autoritatea de lucru judecat raportat la dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Buzău.

Iar această soluție administrativă de reținere a excepției puterii de lucru judecat în raport de încheierea din 12.12.2016 a Tribunalului Buzău, în mod legal a fost verificată pe fond prin sentința dată asupra fondului prin sentința nr. 20/15.02.2021.

Soluția administrativă a fost apreciată ca legală acțiunea reclamantei fiind respinsă ca neîntemeiată.

Iar excepția inadmisibilității acțiunii respectiv a capătului de acțiune întemeiat pe dispozițiile art. 117 și 124(1) și (2) Codul de procedură fiscală cu privire la cererea de restituire a sumei de 6.984.783,88 RON pretins a fi încasată nelegal de autoritatea pârâtă de la masa credală a reclamantei în faliment și a dobânzilor aferente acestei sume în mod corect a fost respinsă.

Aceasta deoarece instanța a constatat în mod corect caracterul subsidiar al acestei cereri, iar îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 117 și 124(1) și (2) C. proc. civ. a fost verificată pe fond raportat la dispozițiile art. 168 alin. 1 Codul de procedură fiscală respectiv după verificarea caracterului legal al sumei pretins a fi încasată de pârâtă fără a fi datorată.

În raport de considerentele expuse, Curtea constată caracterul nefondat al recursului incident având ca obiect încheierea din 29.09.2020 și respectiv sentința nr. 20/15.02.2021.

Hotărârile contestate prin care prima instanță a respins excepțiile invocate și a soluționat pe fond cauza au fost date cu respectarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității au fost motivate cu respectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO și cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor de drept material incidente Codul de procedură fiscală 281, Co de procedură civilă, Legea nr. 554/2004 și a Legii nr. 85/2014 în ceea ce privește regimul juridic al sumei de 6.984.783,88 RON.

Recursul principal declarat de recurenta-reclamantă având ca obiect sentința nr. 20/15.02.2021.

Motivat în ședința publică din 22. XI.2022, Curtea a respins excepția nulității recursului și a constatat că aspectele de nelegalitate invocate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. greșita interpretare și aplicare a legii în ceea ce privește soluționarea prin respingere a acțiunii pe toate cele trei capete de cerere.

Analizând recursul principal, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză soluția de respingere a acțiunii dispusă prin sentința nr. 20/15.02.2021 fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor de drept material incidente.

În moc corect prima instanță a constatat legalitatea deciziei de soluționare a contestației administrative depusă de reclamantă la 6.06.2019 respectiv legalitatea Deciziei nr. 298593/10.09.2019, admisibil a fi contestată la instanță conform art. 281 alin. 1 C. proc. civ.

Prima instanță a verificat legalitatea ambelor soluții administrative dispuse din 10.09.2019, respectiv respingerea contestației ca tardiv formulată pentru ambele acte emise la 13.12.2012, respectiv 6.01.2014 și pentru autoritate de lucru judecat pentru procesul-verbal din 20.04.2014 raportat la dosar nr. x/114/2015 al Tribunalului Buzău.

Pe ambele soluții administrative dispuse prima instanță în mod corect a constatat legalitatea Deciziei de soluționare a contestației din 10.09.2019.

Iar în recurs recurenta-reclamantă a reluat aceleași apărări pe situația de fapt al necomunicării legale a actelor de impunere din 2012 și respectiv 2014 față de art. 44 Codul de procedură fiscală și incidența în cauză a dispozițiilor art. 45 alin. 1 și (2) Codul de procedură fiscală și al greșitei rețineri al incidenței autorității de lucru judecat cu privire la modalitatea de înscriere a pârâtei în tabelul creditorilor pe cererea privind anularea procesului-verbal din 20.04.2014.

Pe ambele aspecte, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, inclusiv Decizia nr. 11/2016 pronunțată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Toate aspectele de fapt privind comunicarea actelor de impunere din 2012 și 2014 au fost verificate de prima instanță fiind respinse motivat toate argumentele reclamantei reiterate și în recurs privind nelegalitatea comunicării.

Instanța a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 47 din Codul de procedură fiscală prin contestarea faptului că actele fiscale au fost comunicate reclamantei conform art. 47 Codul de procedură fiscală, la data de 3.01.2013, respectiv 6.01.2014.

În consecință contestația reclamantei formulată împotriva acestor acte depusă la 6.06.2019 în mod corect a fost apreciată prin decizia din 10.09.2019 ca tardiv formulată și respinsă ca atare, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a fi verificat pe fond modul de stabilire a acestor crențe fiscale.

Pentru aceste motive, Curtea nu va reține susținerile din recurs care privesc modalitatea de stabilire a crențelor fiscale, contestația fiind tardiv formulată.

Curtea apreciază legalitatea sentinței de fond și pe aspectul autorității de lucru judecat reținut în decizia de soluționare a contestației cu privire la procesul-verbal din 20.04.2015 emis în vederea înscrierii în tabelul de creanțe a sumei de 6.984.783,88 RON.

În raport de această cerere în mod corect s-a constatat incidența în cauză, ca normă specială a dispozițiilor Legii nr. 85/2006 care reglementează procedura specială de realizare a tuturor creanțelor inclusiv a creanțelor fiscale față de reclamanta debitor în insolvență. În consecință s-a constatat corect de prima instanță că toate aspectele invocate cu privire la modalitatea de înscriere a pârâtei în tabelul crențelor nu pot fi analizate de instanța de contencios administrativ competentă exclusivă aparținând Tribunalului Buzău conform Legii nr. 85/2014.

Iar în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Buzău s-a desființat toată procedura de faliment a reclamantei inclusiv cu privire la înscrierea la masa credală a sumei de 6.984.783,88 RON, sumă pe care reclamanta o apreciază ca nelegal înscrisă la masa credală și a cărei restituire o solicită în baza art. 117 Codul de procedură fiscală.

În mod corect prima instanță a constatat incidența autorității de lucru judecat în raport de toate hotărârile emise în dosarul de insolvență aflat pe rolul Tribunalului Buzău și a constatat incidența dispozițiilor Legii nr. 85/2014 și în ceea ce privește regimul juridic aplicabil sumei pretins a fi încasată de pârâtă fără a fi datorată.

Cu privire la acest aspect de nelegalitate care privește capătul nr. 3 al cererii, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile normelor incidente.

Astfel a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 168 alin. 1 Codul de procedură fiscală pentru a se dispune restituirea sumei pretins a fi nedatorată și a condițiilor prevăzute de art. 117 și art. 124 alin. 1 și (2) Codul de procedură fiscală. Actele impunee nu au fost anulate pentru a se aprecia ca fiind nedatorate suma cu care pârâta s-a înscris la masa credală și a încasat în calitate de creditor suma de 6.984.783,88 RON.

În cauză nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 124 alin. 1 și (2) Codul de procedură fiscală reclamanta neavând dreptul la dobânzi în condițiile în care suma reprezentând debit principal nu s-a constatat nelegalitatea încasării ei de către pârâtă și nu s-a dispus restituirea în condițiile art. 117 Codul de procedură fiscală.

Toate aspectele invocate de reclamantă cu privire la modalitatea de înscriere la masa credală a pârâtei în tabelul creditorilor pot fi verificate în cadrul și condițiile procedurii de insolvență deschisă împotriva societății reclamante.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004va respinge ca nefondate ambele recursuri principal și incident declarate în cauză, menținând ca legale încheierea din 29.09.2020 și sentința nr. 20/15.02.2021 pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței nr. 20 din 15 februarie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal și recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Direcția Venituri Buget Local Sector 2 împotriva sentinței nr. 20 din 15 februarie 2021 și a încheierii din data de 29 septembrie 2020 ale Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 noiembrie 2022.