ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3861/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3861/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 13 septembrie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea raportului de inspecție fiscală nr. x/06.06.2014, a deciziei de impunere nr. x/06.06.2014 și a deciziei nr. 137/01.04.2015 de soluționare a contestației.
În etapa regularizării cererea introductivă a fost comunicată pârâtei care a formulat întâmpinare, prin care pârâta DGRFP Ploiesti a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, motivat de faptul că reclamanta a înțeles să conteste suma de 1 603 399 RON, reprezentând CASS, fonduri speciale si accesorii aferente.
La termenul de judecată din data de 5 noiembrie 2017, Tribunalul Prahova a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și prin sentința nr. 2156 din data de 5 noiembrie 2017 a admis această excepție și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 30.11.2015 sub nr. x/2015, iar prin rezoluția din data de 2 decembrie 2015 a fost fixat primul termen de judecată la data de 14 decembrie 2015.
Prin sentința civilă nr. 120/30.05.2017 Curtea de Apel Ploiești, în primul ciclu procesual, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 137/1.04.2015 precum și a Deciziei de impunere nr. x - PH - 256/6.06.2014 emisă de DGRFP Ploiești în sensul că a stabilit obligații la plată fiscală ca impozit pe profit pentru perioada 1.10.2010 - 31.12.2013 a reclamantei în limita sumei de 864.416 RON și a înlăturat obligațiile fiscale privitoare la accesoriile calculate până la data de 17.05.2014 pentru anii fiscali 2012 - 2013, obligând pârâta DGRFP Ploiești să plătească reclamantei suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGRFP Ploiești, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de fond s-a mărginit la preluarea concluziilor din raportul de expertiză, fără a motiva care sunt considerațiile pentru care a înlăturat susținerile recurentei.
Prin Decizia nr. 5039/24.10.2019 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pe rolul Curții de Apel Ploiești cauza a fost reînregistrată sub nr. x/2015*.
Hotărârea ce face obiectul recursului dedus prezentei judecăți
Prin sentința nr. 75 din 13 iulie 2020 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, în rejudecare, după casare, a respins contestația formulată potrivit Legii contenciosului administrativ și fiscal de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cauză venită spre rejudecare conform Deciziei nr. 5039/24.10.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței nr. 75 din 13 iulie 20202 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând casarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând cauza în fond, solicită admiterea acțiunii, anularea Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/06.06.2014 a Deciziei de impunere nr. P-PH nr. 256/06.06.2014 și a Deciziei nr. 137/01.04.2015 emise de DGRFP Ploiești prin care s-au stabilit și menținut în sarcina socității obligații de plată fiscale principale - contribuții sociale aferente drepturilor de natură salarială și accesorii aferente diferențelor de contribuții sociale, în cuantum de 1.603.399 RON, cu consecința obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în această cauză.
În dezvoltarea criticilor sale, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut în esență recurenta - reclamantă că
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Împotriva recursului promovat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Ploiești, solicitând respingerea recursului ca nefondat
Împotriva apărărilor formulate în cadrul întâmpinării de intimata-pârâtă Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Ploiești, a formulat Răspuns la întâmpinare recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., solicitând a se respinge argumentele invocate de intimată, dispunându-se admiterea cererii de recurs, astfel cum a fost formulată
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 16.12.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de solicitarea părților de judecare în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea următoarelor argumente:
Recurenta - reclamantă a declarat recurs și a invocat ca motive de casare a hotărârii dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat de către recurenta-reclamantă care nu a arătat în concret aspectele de nelegalitate care pot fi încadrate în cadrul acestui motiv de casare.
A invocat art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. privește interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de fond în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii și de menținere ca legale a actelor contestate.
În cadrul acestui motiv de casare recurenta-reclamantă invocă trei aspecte de nelegalitate ale sentinței pronunțate de instanța de fond.
Primul aspect de nelegalitate privește contradictorialitatea opiniei autorității pârâte cu privire la modul de constituire și plată privind bugetul asigurărilor sociale aferente drepturilor salariale pentru perioada 1 octombrie 2010 - 1.08.2018.
Se arată că din acte emise anterior actelor, raportul de inspecție fiscală nr. x/3.08.2012 și respectiv decizia de impunere nr. x/3.09.2012, autoritățile publice fiscale de control au apreciat în sensul că "alimentația în cuantum de 15 RON/zi, reprezintă o cheltuială materială nedeductibilă fiscal, reclamanta având obligația de a calcula și vira impozitul aferent dar fără a avea de plătit și celelalte obligați la bugetul asigurărilor sociale.
Se invocă faptul că prima instanță nu a sancționat opiniile diferite ale autorităților fiscale emise în actele de control din anul 2012, respectiv din 2014.
Al doilea aspect de nelegalitate privește aprecierea instanței de fond în sensul că recurenta-reclamantă a recunoscut prin virarea la bugetul de stat a impozitului privind veniturile din salarii, a naturii acestor sume ca fiind drepturi de natură salarială.
Aceasta deoarece reclamanta a contestat obligația de a plăti și contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajat și angajator, aferente sumelor plătite.
Al treilea aspect de nelegalitate privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 55 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Se invocă faptul că din studiul art. 55 nu rezultă încadrarea sumei reprezentând "alimentația în cuantum de 15 RON/zi" ca venituri asimilate salariilor fiind nelegală impunerea obligației de plată a contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale.
Se solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul admiterii acțiunii și anulării ca nelegale a actelor de impunere contestate.
La dosar intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocate inclusiv răspunsul la întâmpinare, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză neputându-se reține încălcarea dispozițiilor art. 6 din CEDO aspect de nelegalitate invocat în cadrul acestui motiv de casare.
Recurenta-reclamantă nu a invocat în concret aspecte de nelegalitate care pot fi încadrate în cadrul acestui motiv de recurs.
Curtea apreciază că în cauză nu poate fi reținută încălcarea art. 6 din CEDO sub aspectul dreptului la un proces echitabil.
Sentința atacată a fost motivată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 25 alin. 1 lit. b) C. proc. civ., fiind analizate pe fond susținerile ambelor părți și fiind posibil a fi exercitat controlul judiciar.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 și pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputând a fi reținute ca întemeiate aspectele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă.
Primul aspect de nelegalitate invocat privind pretinsa contradictorialitate a actelor de control emise în anul 2015, față de acte emise în anul 2012 cu privire la încadrarea fiscală nu este fondat.
Susținerea recurentei reclamante potrivit căreia "la inspecția fiscală anterioară s-a acordat o altă încadrare fiscală acestui drept salarial" nu poate fii reținuta, întrucât inspecția fiscală din data de 06.06.2014 a fost efectuată la dispoziția Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Prahova, instituție care a stabilit că alimentația acordată salariaților în baza contractului colectiv de muncă se încadrează în prevederile art. 55 din Codul fiscal, respectiv reprezintă avantaje în natură care se includ în drepturi salariale și asupra cărora se calculează contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale și fondurilor speciale.
Astfel, încadrare în prevederile art. 55 din Codul fiscal a sumelor acordate salariaților cu titlu de "alimentație" a fost dispusă de un alt organ de control, superior A.J.F.P. Prahova, respectiv Curtea de Conturi a României, iar această dispoziție a Curții de Conturi a României nu a fost contestată de către reclamanta.
Nu se poate susține nelegalitatea actelor de impunere emise în anul 2014, respectiv a deciziei de impunere din 6.06.2014 în condițiile în care atât în anul 2012 cât și în 2014 s-a constatat că sumele acordate salariaților cu titlu de "alimente" reprezintă drepturi de natură salarială pentru care reclamanta a calculat înregistrat și virat impozit pe veniturile din salarii.
În consecință pentru aceste sume se datorează contribuție la bugetul asigurărilor sociale și fondurilor speciale.
Al doilea aspect de nelegalitate invocat nu poate fi apreciat în concret ca fiind încadrabil în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.. Reprezintă un considerent al primei instanțe privind existența obligației de plată contestată. Aceasta deoarece, fapt în mod concret stabilit de prima instanță, reclamanta a calculat și virat la bugetul de stat impozitul pe veniturile din salarii, fără însă a calcula și vira la bugetul de stat și contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajat și angajator.
Astfel aferent sumei nete de 1.682.957 RON plătite salariaților conform statelor de plată, recurenta reclamanta a calculat, înregistrat și virat la bugetul de stat impozitul pe veniturile din salarii în sumă totală de 322.159 RON, fără însă a calcula, înregistra și vira la bugetul de stat și contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajat și angajator, aferente sumelor plătite.
Prin urmare, în timpul controlului a fost recalculată suma brută acordată salariaților, prin aplicarea procedeului sutei mărite, iar aferent veniturilor brute au fost stabilite contribuțiile sociale obligatorii datorate de societate și de asigurați în sumă totală de 1.064.385 RON, pentru care s-au calculat dobânzi și penalități de întârziere în sumă totală de 540.609.
Conform prevederilor legale în materie, respectiv art. 55 alin. (1), alin. (2) lit. k), alin. (3) lit. b), alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, actualizat, coroborat cu dispozițiile pct. 69 si pct. 82 din H.G. nr. 44/2004, precum si prevederile art. 296
3
si 296
4
din același act normativ, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv hrana acordată gratuit salariaților, care reprezintă un avantaj de natură salarială.
Al treilea aspect de nelegalitate nu este fondat în cauză sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor 55 din Codul fiscal.
În mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 55 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal în sensul că sumele acordate salariațiilor cu titlu de "alimentație în cuantum de 15 RON/zi" reprezintă avantaje de natură salarială ce trebuia cuprinse în baza de calcul a contribuțiilor sociale. Aceasta deoarece această sumă reprezintă un avantaj primit în mod gratuit de salariați și care se supun regulii de impozitare prevăzute de art. 55 alin. 3 lit. b) din Codul fiscal.
Recurenta-reclamantă nu a probat la dosar încadrarea ca societate comercială cu specific deosebit pentru a fi incidentă situația de excepție prevăzute în Normele metodologice.
Din coroborarea prevederilor art. 55 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile pct. 82 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, rezultă că nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, printre altele, contravaloarea alocației de hrană zilnică pentru consumurile colective din unitățile bugetare și din regiile autonome/societățile comerciale cu specific deosebit.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 75 din 13 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.