ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5499/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, pe rolul Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, reîncadrarea și recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii prezentei cereri și în continuare pentru viitor, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13 (diferențe de drepturi salariate în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O. T. O.U.G. nr. 27/2006) și recalcularea celorlalte drepturi aferente; repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legate, pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii prezentei cereri și în continuare până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, la care se adaugă celelalte drepturi aferente, prin obligarea pârâților la plata către reclamanți, pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii prezentei cereri și în continuare până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, a diferențelor de drepturi salariate dintre venitul calculat potrivit coeficientului de multiplicare 19,000 si venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legată penalizatoare aferentă, calculată pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii cererii și în continuare până la data plății efective drepturilor salariale cuvenite în temeiul legii; obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1272 pronunțată în data de 27 aprilie 2021, Tribunalul Dâmbovița, secția a I-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

În motivarea soluției, tribunalul a reținut că, reclamanții au solicitat, în ordinea firească a obligațiilor, "reîncadrarea" prin care să le fie recunoscute indemnizațiile prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare calculată pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii cererii și în continuare până la data plății efective drepturilor salariale, urmând recalcularea și plata salariului prin raportare la coeficienții de multiplicare, inclusiv în ceea ce privește prejudiciul creat prin neacordarea drepturilor de care consideră că ar fi trebuit să beneficieze, respectiv să li se emită hotărâri de reîncadrare.

A constatat că împotriva hotărârilor date de organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului National al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.,

2.2. Prin sentința nr. 1224 pronunțată la 13 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, completul specializat în litigii de muncă, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și suspendă judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestuia.

Curtea a constatat că nu sunt incidente speței prevederile legale speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 ori dispozițiile similare din Legea nr. 284/2010, cauza fiind un veritabil litigiu de muncă, în căderea instanței de conflicte de muncă de la domiciliul reclamanților, potrivit prevederilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, dar și art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Legea nr. 53/2003.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Înalta Curte constată că, în cauză se află în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației dedusă judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei.

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii cererii și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006); repararea prejudiciului creat prin acordarea diferenței salariale rezultate dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii cererii și în continuare, sumă actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Astfel fiind, Înalta Curte reține că prin cererea introductivă se solicită obligarea pârâților la recalcularea indemnizațiilor de încadrare și plata despăgubirilor materiale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale primite și cele cuvenite.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile", iar potrivit alin. (2):

"Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri."

Înalta Curte constată că ipoteza normei mai sus menționată și care ar fi atras competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București nu este îndeplinită, deoarece reclamanții nu contestă actul emis de ordonatorul de credite, respectiv actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale ori vreo hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale formulate împotriva modalității de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispozițiile Legii nr. 284/2010, pentru a fi atrasă în cauză competența prevăzută de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție"- la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ci prin acțiune se solicită recalcularea indemnizațiilor de încadrare și recunoașterea unor diferențe salariale rezultate din aplicarea unor valori de referință sectoriale diferite, la care reclamanții apreciază că sunt îndreptățiți pentru munca prestată.

Astfel, se constată că dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010, ce instituie o competență materială derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) și art. 266 din Codul muncii, este de strictă interpretare, și nu poate fi extinsă prin analogie, motiv pentru care acest text legal nu este incident în cauză.

În speță, acțiunea dedusă judecății are ca obiect recalcularea indemnizației de încadrare și plata unor diferențe salariale, fiind astfel incidente, astfel cum în mod corect a observat Curtea de Apel București, dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.

Prin urmare, avându-se în vedere calitatea reclamanților, de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, cât și conținutul cererii de chemare în judecată, care vizează solicitări specifice domeniului raporturilor de muncă, competența materială de soluționare a litigiului se stabilește în raport cu dispozițiile Codului muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, precum și a Legii nr. 62/2011.

Prin urmare, în raport cu obiectul pretențiilor deduse judecății, competența materială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Dâmbovița, secția civilă.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a I-a civilă. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții C., G., D., H., A., E., I., B., F., J., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a I-a civilă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 11 noiembrie 2021.