ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1399/2020

HOTĂRÂRE

16.07.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1399/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Decizia nr. 1399

Ședința publică din data de 16 iulie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, la data de 02.12.2019, sub nr. x/2019 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., în calitate de procurori și personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor si procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin reprezentant D. - procuror șef secție judiciară, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, au solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu trei ani anterior formulării prezentei cereri (respectarea termenului general de prescripție) și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și DIICOT- O.U.G. nr. 27/2006); repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu data de 01.08.2015 și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin obligarea pârâților la plata și respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, prevăzută de O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești și de O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

La termenul de judecată din data de 20.02.2020 tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale și a constatat următoarele:

Tribunalul Dâmbovița este învestit cu soluționarea unui litigiu căruia i se aplică jurisdicția muncii față de dispozițiile art. 266 din Codul muncii conform cărora "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul muncii "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Tribunalul mai reține că și dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevăd că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Totodată, conform art. 129 din C. proc. civ., necompetența este de ordine publică in cazul încălcării competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Tribunalul constată că reclamanții au calitatea de procurori și personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor si procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, unde au și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură.

Având în vedere prevederile legale de mai sus și dispozițiile art. 132 din C. proc. civ., întrucât din datele cauzei rezultă că reclamanții își au domiciliul în raza de competență a Tribunalului Galați, instanța a apreciat că se impune admiterea excepției de necompetență teritorială, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Prin sentința civilă nr. 1642/PI din 17 decembrie 2019 Tribunalul Timiș, secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, invocată din oficiu.

A declinat competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect "litigiu de muncă", acțiune formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., prin reprezentant D. - procuror șef secție judiciară, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în favoarea Tribunalului Galați.

Urmare a declinării, dosarul a fost înregistrat la data de 21.05.2020, sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalul Galați, secția I civilă.

La termenul de judecată din data de 05.06.2020 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați.

Examinând actele dosarului prin prisma excepției necompetenței teritoriale, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Se reține că Legea 310/2018 a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea.

Textul legal s-a modificat ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018 prin care s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale.

Prin raportare la considerentele deciziei menționate, se reține că rațiunea modificării textului legal este aceea a măririi gradului de protejare a aparenței de imparțialitate obiectivă în soluționarea cauzei, nu numai în primă instanță, ci inclusiv în căile de atac de competența instanțelor ierarhic superioare.

Față de considerentele expuse, având în vedere calitatea reclamanților de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, tribunalul având în vedere dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, instanță sesizată inițial de către reclamanți.

Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că în cauză există un conflict negativ de competență între cele două instanțe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I Civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea de față formulată în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați se solicită recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu trei ani anterior formulării prezentei cereri (respectarea termenului general de prescripție) și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și DIICOT- O.U.G. nr. 27/2006); repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salariată rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu data de 01.08.2015 și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin obligarea pârâților la plata și respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, prevăzută de O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești și de O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Tribunalul Dâmbovița a fost învestit cu soluționarea unui litigiu căruia i se aplică jurisdicția muncii față de dispozițiile art. 266 din Codul muncii conform cărora "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.", iar potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul muncii "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Conform art. 129 din C. proc. civ., necompetența este de ordine publică in cazul încălcării competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Se reține că art. 127 alin. (1), (2), (3) C. proc. civ. reglementează competența facultativă în cauzele în care reclamantul/pârâtul are calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar, grefier.

Trebuie menționat că prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074/18.12.2018, a fost modificată și completată Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în ceea ce privește conținutul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

Acțiunea dedusă judecății a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 2 decembrie 2019, ulterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, în cauză rezultând că sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ. în formă modificată.

În raport de calitatea reclamanților de procurori și personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor si procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, se pune în discuție incidența alin. (1) al textului de lege aplicabile în cazul în care un judecător ar avea calitatea de reclamant, dispoziție aplicabilă în mod corespunzător și procurorilor.

Din interpretarea dispozițiilor legale precitate instanța reține că reclamanții puteau sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, având în vedere calitatea de pârâți a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv a Curții de Apel Galați.

Reclamanții au ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmbovița în acord cu prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale alin. (2)

al aceluiași text de lege care reglementează norme de competență teritorială având caracter relativ.

Caracterul facultativ al acestor dispoziții legale permite așadar reclamanților să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acestora să le fie afectată valabilitatea opțiunii.

Așadar, dreptul de opțiune aparține, în mod exclusiv, părții reclamante, iar nu și părții pârâte sau instanței din oficiu care, prin urmare, nu poate reclama pe calea excepției de necompetență opțiunea procesuală manifestată de partea reclamantă (eventuala schimbare a competenței s-ar putea obține pe calea unui alt mecanism, și anume, cererea de strămutare).

În cauză, reclamanții, în raport de dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. au ales Tribunalul Dâmbovița, întrucât aveau posibilitatea să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Tribunalul Dâmbovița se află în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată cu Curtea de Apel Galați în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea reclamanții, având calitatea de procurori și personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor si procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dambovița, secția I Civilă.