ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5493/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 la data de 02.11.2017 pe rolul Curți de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința civilă nr. 3817 pronunțată în data de 27 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Împotriva sentinței civile nr. 3817 pronunțată la 27 septembrie 2018 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea căii de atac pârâtul a precizat că prima instanță a realizat o interpretare eronată a normelor de drept material ceea ce a condus la încălcarea si aplicare greșită a normelor de drept material. Astfel, prima instanță a interpretat si a aplicat în mod eronat dispozițiile articolului 2 lit. a) din cadrul O.U.G. nr. 24/2008, constatând in mod nelegal calitatea sa de lucrător al Securității.

Învederează faptul că și textul normativ invocat si aplicat in mod eronat de către prima instanță are un caracter profund neconstituțional, folosind termeni generali a căror interpretare arbitrară poate conduce pronunțarea unei soluții precum cea atacată, lipsind actul de înfăptuire a justiției de transparență decizională, fiind astfel afectat dreptul la un proces echitabil.

Prima instanță a realizat o aplicare greșită a normei de drept material, neținând cont de înscrisurile depuse in probațiune chiar de către reclamanta și nerealizând o analiza a tuturor argumentelor expuse de subsemnatul în combaterea cererii introductive. Astfel, potrivit Adresei nr. x/18.09.2019 emisa de S.R.I. se precizează ca " in evidentele SRI nu se regăsesc documente care sa ateste ca a fost agent (cadru) al Securității". Aceeași situație este confirmata si de către S.I.E. prin Adresa nr. s/77176/01.12.2016, dar si de către M.A.I.

În speța nu este îndeplinită condiția suprimării/îngrădirii unui drept, întrucât masurile dispuse nu au avut un impact in viata subiectului vizat. De altfel, nu s-a evidențiat în ce a constat o presupusa suprimare/îngrădire a drepturilor. Totodată, persoana vizata si succesorii acestuia nu au reclamat încălcarea de drepturi nici in timpul regimului comunist, si nici după căderea acestuia si instaurarea democrației.

Referitor la metodele folosite in activitatea de prevenire a săvârșirii infracțiunilor, rezulta fără dubiu ca acestea nu au afectat viață privata a subiectului vizat, metodele folosite fiind depoziții ale martorilor care au condus la considerarea subiectului ca fiind reabilitat, deși săvârșise o fapta împotriva ordinii sociale.

Argumentul primei instante referitor la faptul ca activitatea exercitata de recurent a fost cea de poliție politica este contrazisa; astfel, persoana vizata nu a fost urmărita si condamnata politic, întrucât nu exista o constatare in acest sens de către organul abilitat, respectiv de către Comisia de aplicare a Decretului-Lege nr. 118/1990.

Prima instanță și-a depasit limitele investirii in momentul in care a constatat ca subiectul vizat este o persoana condamnată si urmărită politic, instanța supremă I.C.C.J. prin Dec. 14/2003 - Completul de 9 judecători a statuat ca pentru ca o persoana sa fie considerata condamnata politic trebuie emis un act de constatare de către organul competent.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamantul a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Curtea de Apel București a admis acțiunea, reținând că pârâtul a participat activ la urmărirea informativă a unui membru al cultului "Martorii lui Iehova", domiciliat în comuna Bragadiru, arestat și condamnat la 7 ani închisoare corecțională în 1958 pentru "uneltire contra ordinii sociale", ulterior grațiat conform Decretului Lege nr. 176/1964 și care, după punerea în libertate a fost supravegheat informativ pentru "stabilirea activității prezente".

În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalității soluției adoptate de prima instanță.

Motivul de casare invocat de recurentul-pârât în susținerea recursului promovat în cauză este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-pârât cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reținut că sunt îndeplinite de condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de lucrător al Securității, în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

În cauză pârâtul A. în calitate de angajat al Direcției Regionale București, secția Raională Zimnicea, având gradul de locotenent major a participat la activități de urmărire a unui membru al cultului "Martorii lui Iehova", domiciliat în comuna Bragadiru.

Astfel cum a reținut și judecătorul fondului, din cuprinsul actelor dosarului rezultă cu claritate, că măsurile propuse de pârât, anchetarea, verificarea relațiilor și anturajului, investigarea titularului și membrilor familiei era pentru motive politice și îngrădeau dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și dreptul la liberă exprimare, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

În mod legal și temeinic a reținut instanța de fond că pârâtul nu a respectat prevederile Constituției privind fidelitatea față de țară sau obligația de apărare a țării, astfel cum susține, a invocat ordine și obligații din fișa postului pentru a justifica încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale, față de persoane cu opțiuni politice diferite de regimul comunist sau care se aflau doar în anturajul unor astfel de persoane.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte menționează că prin măsurile propuse recurentul-pârât a încălcat drepturile și libertățile persoanei verificate și chiar dacă, au fost aprobate și parțial executate de alte persoane, propunerile converg spre îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin rapoartele întocmite și măsurile propuse, pârâtul în calitate de locotenent major de securitate (astfel cum semnat rapoartele) a susținut că persoana urmărită fusese deja condamnată în mod definitiv pentru "uneltire contra ordinii sociale", astfel că trebuia supravegheat pentru a fi reabilitat.

Totodată, chiar recurentul-pârât a recunoscut prin toate înscrisurile depuse la dosar că a efectuat acele propuneri, susținând continuu că era în sarcina funcției sale să facă așa, întrucât respecta legislația in vigoare de la acel moment, existând de altfel o diferență între cercetarea informativă și cercetarea penală, context în care el a respectat toate prevederile legale.

Înalta Curte precizează că nu era necesar ca recurentul-pârât să execute personal propunerile, întrucât prin faptele sale a condus la restrângerea și limitarea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului sub pretextul că persoana urmărită, periclitează siguranta națională, siguranta publică, ordinea de drept, morala, sănătatea publică, ori când au scop săvârșirea unor fapte de natură penală, drepturi prevăzute în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale încheiată la Roma în anul 1950 (articolele 8,9, 10, 11 și 12), precum și în art. 29 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 septembrie 1948.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și la jurisprudența CEDO, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică, pe care o va menține.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 3817 din 27 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 11 noiembrie 2021.