ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5473/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 25 aprilie 2018 sub nr. x/2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., judecători în cadrul Judecătoriei Turda au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj: obligarea pârâtului la modificarea Ordinului nr. 571/C/06.02.2018, emis de Ministrul Justiției în ceea ce privește cuantumul sporurilor pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, respectiv al celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, astfel cum acestea au fost acordate potrivit Anexei nr. 3 din Legea 153/2017, obligarea pârâtului la plata, respectiv alocarea fondurilor necesare plății acestor sporuri calculate conform pct. 1, pe 3 ani în urmă în raport cu data introducerii acțiuni dar și pe viitor, în valoare actualizată și daune moratorii dobânda legală, calculate până la data plății efective;

Prin sentința civilă nr. 1545 pronunțată în data de 22.04.2019, Curtea de Apel București, secția a a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Cluj, a respins acțiunea formulată împotriva Curții de Apel Cluj ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În susținerea cererii de recurs reclamanții au arătat următoarele:

- instanța de fond a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată, fără a se pronunța asupra tuturor cererilor formulate, respectiv nu s-a pronunțat asupra cererii vizând majorarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de la 14% la 25% și asupra cererii având ca obiect acordarea sporului de confidențialitate, sporuri prevăzute în Anexa V din Legea 153/2017.

- judecătorii beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare.

În ordinul contestat sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este de 14%, în loc de 25%, iar sporul de confidențialitate nu a fost acordat.

- În mod greșit instanța de fond cu o motivare lapidară, care nu cuprinde argumentele pe care se întemeiază soluția, a arătat că Legea 153/2017 prevede doar un drept la o creștere salarială de 25% și nu o obligație a ordonatorului de credite de reindividualizare a sporurilor la nivelul maxim.

- motivarea instanței este străină de natura pricinii, întrucât au solicitat acordarea sporurilor cu respectarea limitei maxime stabilite pentru domeniul de activitate "Justiție" în Anexa V din lege (45%), și anume 25% sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% sporul pentru păstrarea confidențialității.

- potrivit raționamentului judecătorului fondului creșterea de 25% prevăzută de Legea 153/2017 se aplică global la venitul aferent lunii decembrie 2017 și nu indemnizației de încadrare. Acest raționament este contrazis de dispozițiile legii, astfel la art. 9 din lege se face referire la salarii de bază, indemnizații de încadrare și indemnizații lunare, sporuri și alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate și nu la venit global.

- anterior intrării în vigoare a Legii 153/2017, judecătorii nu beneficiau de un spor de confidențialitate, fiind evident că Legea 153/2017 a fost adoptată pentru a produce efecte juridice, respectiv pentru a se acorda și acest spor alături de celelalte două care erau acordate și în vechea reglementare. A pretinde că acest spor nu trebuie acordat, deoarece nu se acorda nici în decembrie 2017, contravine regulilor de interpretare a legii în sensul în care aceasta să producă efecte.

- instanța de fond arată că stabilirea în concret a acestui procent intră în marja de apreciere a fiecărui dintre ordonatori, alegerea autorității putând fi cenzurată doar în condițiile excesului de putere;

- legea prevede limita maximă a sporurilor, apreciind că este necesar ca ordonatorul de credite să arate, în mod transparent, modul în care sunt repartizate aceste sporuri în cadrul personalului din justiție, altfel se pot crea premisele alocării discreționare a acestora sau limitarea lor nejustificată, cum apreciem că este în cazul în speță, ceea ce ar constitui abuz de putere.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Reclamanții au solicitat modificarea Ordinului Ministrului Justiției nr. 571/C din data de 01 ianuarie 2018.

Instanța de fond a respins acțiunea, apreciind că reclamanților li s-a acordat majorarea cu 25% a nivelului sporurilor aferente lunii decembrie 2017 sau, după caz, nivelul indemnizației de încadrare aferent anului 2022 (împrejurare necontestată de către reclamanți), iar pârâtul Ministerul Justiției a respectat dispozițiile Legii nr. 153/2017 la emiterea ordinului contestat.

Împotriva acestei soluții, reclamanții au declarat recurs apreciind că sentința este lapidar motivată, cuprinde motive contradictorii și că instanța de fond a încălcat normele de drept material.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate, Înalta Curte constatând că nu este fondată critica expusă în contextul acestui motiv de recurs, întrucât sentința nu cuprinde motive contradictorii în sensul invocat de recurenții-reclamanți.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, exigențe apte pentru a susține dreptul la un proces echitabil de care trebuie să se bucure orice persoană.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar.

Valorificând aceste considerente teoretice, instanța de control judiciar, contrar celor afirmate de recurenta reclamantă, constată că, hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza complexă și detaliată a motivelor de nelegalitate a actelor administrative contestate, prin valorificarea și diseminarea apărărilor părților împrocesuate.

Pe de altă parte, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, motivarea unei hotărâri fiind o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum. În condițiile în care instanța de fond și-a prezentat argumentele pentru care a considerat că actele administrative contestate sunt nelegal încheiate și validează astfel criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, nu se poate reține absența unei motivări care să susțină soluția pronunțată.

Prin urmare, nefiind identificate contradicții în raționamentul instanței de fond, sub aspectul invocat, critica de nelegalitate, grefată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată, urmând a fi înlăturată ca atare.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

În fapt, instanța de fond a reținut că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Turda.

Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 571/C din data de 01 ianuarie 2018, începând cu data de 1 ianuarie 2018, judecătorii din cadrul instanțelor de judecată de din circumscripția Curții de Apel Cluj-Napoca au beneficiat de drepturile salariale prevăzute în anexele ordinului, trecute în dreptul fiecăruia.

Art. 1 al actului contestat, coroborat cu anexa nr. 3, stabilește încadrarea salarială a reclamanților, cu privire la care recurenții au susținut că este făcută cu încălcarea prevederilor art. 4 și 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, prin aceea că sporurile la salariu au fost stabilite în cuantum fix, iar nu în procent.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că problema de drept ce privește determinarea modalității de stabilire a cuantumului sporurilor de care beneficiază personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești în interpretarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la prevederile art. 25 din aceeași lege și ale art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 au făcut obiectul recursului în interesul legii soluționat prin Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 emisă de ICCJ -completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (publicată în: Monitorul Oficial NR. 921 din 27 septembrie 2021).

Astfel, prin decizia amintită s-au statuat următoarele:

"80. Prin art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că "limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în lege și în anexele nr. 1 - VIII". Așadar, nivelul sporurilor este determinat în raport cu regulile pe care legea le stabilește: încadrarea fiecărui spor în limitele prevăzute în lege și în anexele sale și interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

a) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare." (art. 5).

Raportat la aceste statuări cu caracter obligatoriu ale instanței supreme, în mod corect a reținut judecătorul fondului că sporurile au fost calculate cu respectarea legii prin raportare la indemnizația de încadrare fără indicarea procentului corespunzător fiecărui spor și prin limitarea cuantumului total al sporurilor la 30 %, fără ca prin această modalitate de reflectare a lor să se fi cauzat vreo vătămare, cât timp sporurile nu sunt efectiv acordate în procent fix, prestabilit din salariul de bază.

Cum în mod corect a reținut instanța de fond, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază și ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30 % din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Prin urmare, norma de plafonare în discuție are caracter special, limita prevăzută neputând fi depășită prin aplicarea normelor generale invocate de către reclamantă, care reglementează principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017, printre care și modalitatea de stabilire individuală a sporurilor.

Totodată, prevederile art. 4 și 5 din Capitolul VIII anexa V, cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit și care nu poate fi depășit, așa cum se subliniază și în decizia mai sus amintită:

"79. Prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Înalta Curte mai reține și cele statuate la par 95 din Decizia nr. 15/2021 a ICCJ, respectiv faptul că posibilitatea ca, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiți, să existe diferențieri în funcție de sumele de bani aflate la dispoziția acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situații de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influența nivelul de determinare al sporurilor, apariția unei eventuale situații de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluționare a recursului în interesul legii.

Înalta Curte constată că, judecătorul fondului a apreciat în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fiind nefondate.

Pentru toate considerentele expuse la anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A., E., I., M., D., H., L., B., F., J., C., G. și K. împotriva sentinței civile nr. 1545 din 22 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 11 noiembrie 2021.