ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5441/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 septembrie 2020, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat obligarea pârâtului, prin Ministerul Finanțelor, la respectarea Legii nr. 127/2019 privind valoarea punctajului de pensie de la 1 sept. 2020, respectiv 1.775 RON, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. La data de 2 noiembrie 2020, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a depus cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată.

1.3. Cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu la termenul de judecată din 7 decembrie 2020.

Prin sentința civilă nr. 190 din 7 decembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Totodată, prima instanță a admis cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Împotriva sentinței civile nr. 190 din 7 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamantul susține că cererea de chemare în judecată vizează un litigiu de asigurări sociale, nefiind în prezența unei acțiuni în contencios administrativ, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, aspect pe care reclamantul l-a indicat în mod expres în cuprinsul înscrisului intitulat "Observații", depus la dosar la data de 18.11.2020.

Arată că în mod greșit instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, fără a avea în vedere înscrisurile depuse de reclamant, în cuprinsul cărora nu s-a referit niciodată la Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste motive, consideră recurentul-reclamant că sentința atacată cuprinde motive străine de natura cauzei și aplică greșit normele de drept material, prin încadrarea eronată a cererii de chemare în judecată în dispozițiile Legii nr. 554/2004, iar nu în prevederile Legii nr. 127/2019, cererea vizând acordarea pensiei fiind un litigiu de asigurări sociale.

Intimatul-intervenient Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (fost Ministerul Muncii și Protecției Sociale) a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Potrivit art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 121/2021, intimatul-intervenient Ministerul Muncii și Protecției Sociale a fost supus reorganizării și schimbării denumirii, în prezent având titulatura de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a constatat inadmisibilitatea acțiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, apreciind că demersul procesual nu se subsumează unei cereri în contencios administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004.

În recurs, reclamantul a susținut că, prin observațiile înregistrate la dosar la data de 18.11.2020, a arătat că cererea sa este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 127/2019 și reprezintă un litigiu de asigurări sociale.

Înalta Curte, examinând susținerile reclamantului și conținutul observațiilor depuse în dosarul instanței de fond, constată că prima instanță a reținut în mod corect că obiectul cererii de chemare în judecată constă în pretenția reclamantului de obligare a Guvernului României la respectarea Legii nr. 127/2019. Astfel, deși s-a adresat instanței de contencios administrativ și a solicitat obligarea autorității publice centrale pârâte la o anumită prestație, totuși obiectul acțiunii nu se circumscrie dispozițiilor art. 8 și art. 18 alin. (1) din legea nr. 554/2004, întrucât nu s-a solicitat anularea unui act administrativ ori obligarea pârâtului la emiterea unui act sau la soluționarea unei cereri, ci obligarea la respectarea unui act normativ. Cum această obligație nu este prevăzută de Legea nr. 554/2004, în mod corect prima instanță a concluzionat în sensul inadmisibilității cererii.

Nu se poate susține că, prin observațiile depuse ulterior înregistrării acțiunii, reclamantul a precizat obiectul cererii sale în raport de dispozițiile Legii nr. 127/2019, în sensul că demersul său judiciar este unul de natura litigiilor de asigurări sociale. Pe de-o parte, observațiile depuse nu corespund unei cereri de modificare a acțiunii în sensul art. 204 C. proc. civ., ci constituie un răspuns la întâmpinarea și cererea de intervenție accesorie depuse în cauză. Pe de altă parte, simpla indicare a Legii nr. 127/2019 nu este de natură a califica litigiul drept unul de asigurări sociale, în condițiile în care dispozițiile acestui act normativ au fost indicate de reclamant ca temei de drept substanțial, în sensul actului normativ pretins nerespectat de pârât, iar nu ca normă de procedură aplicabilă litigiului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii în cauză, statuând cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în raport de pretenția concretă a reclamantului și de dispozițiile Legii nr. 554/2004, iar sentința recurată nu cuprinde motive străine de natura pricinii, ci analizează în mod corect obiectul și limitele învestirii instanței de contencios administrativ.

În consecință, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 190 din 7 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.