ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5286/2022

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la 27.05.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la efectuarea și finalizarea procedurii de echivalare prevăzută de Ordinul nr. 969/2013, prin emiterea unei decizii în privința titlului de medic specialist în specialitatea psihiatrie dobândit în S.U.A., în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 67 din 21.09.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea având ca obiect "obligația de a face", formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății; a obligat pârâtul la soluționarea cererii privind echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea psihiatrie dobândit în SUA și a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 820 RON.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva sentinței nr. 67 din 21 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, a exercitat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În dezvoltarea recursului a susținut că între considerentele și dispozitivul hotărârii există contradicții, în sensul că din considerente se înțelege că Ministerul Sănătății este obligat să finalizeze procedura de echivalare prin emiterea deciziei de echivalare a titlului de medic specialist, iar din dispozitiv se înțelege că Ministerul Sănătății este obligat la efectuarea procedurii de echivalare, lăsând la latitudinea Comisiei de evaluare rezultatul acesteia, în sensul echivalării sau nu a titlului de medic specialist. În opinia sa, instanța de fond se putea pronunța doar asupra obligării Ministerului Sănătății la soluționarea cererii de echivalare a titlului de medic specialist în specialitatea psihiatrie, și nu la soluționarea într-un anumit sens a cererii, având în vedere etapele pe care trebuie să le parcurgă petentul pentru echivalarea titlului de medic specialist în psihiatrie, prezentate de recurent în cuprinsul cererii de recurs în contextul factual evidențiat, precum și în cel normativ incident. De altfel, a arătat că solicitarea reclamantului se află în proces de soluționare, Ministerul Sănătății depunând toate diligențele pentru soluționarea acesteia. Având în vedere că Ordinul nr. 1509/2008 privind aprobarea nomenclatorului de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, specialitățile medicină internă și psihiatrie sunt prevăzute distinct, durata de pregătire fiind de 5 ani fiecare, iar reclamantul a solicitat, prin cererea nr. x din 14.10.2015, recunoașterea rezidențiatului efectuat în Statele Unite ale Americii în ambele specialități, Ministerul Sănătății a făcut aceleași demersuri, la aceeași dată, către ambele Comisii de echivalare, însă comisia de echivalare în specialitatea psihiatrie nu a transmis o soluție conform prevederilor O.U.G. nr. 80/2012 și OMS nr. 969/2013. În plus, la data de 19.09.2016 președintele comisiei respective și-a declinat competența, iar noua componență a fost aprobată prin OMS nr. 607/26.05.2017. În urma retransmiterii memoriului reclamantului de către Ministerul Sănătății, cu adresa nr. x/28.12.2017, Comisia de echivalare a analizat documentele depuse de petent și a constatat următoarele: "Comparativ cu programul educațional din România, formarea de psihiatrie a d-lui A. s-a realizat într-o perioadă de 2 ani și 7 luni, față de 4 ani necesari în țara noastră, în România neexistând de altfel un rezidențiat comun psihiatrie/medicină internă." Așadar, deși Comisia de echivalare în psihiatrie a constatat că programele de psihiatrie sunt incomplete (conform adresei nr. x/09.08.2018, domnul dr. A. a efectuat în SUA 10 luni stagiu de psihiatrie adulți comparativ cu 26 luni și 2 săptămâni din curricula din România, psihiatrie copii și adolescenți-68 zile efectuate comparativ cu 6 luni în curricula românească, psihiatrie comunitară-2 luni efectuate față de 3 luni în curricula din România, lipsa 7 luni și 2 săptămâni reprezentând stagiile de psihiatrie forensică, psihoterapie și bioetică), aceasta nu a stabilit nicio soluție care să conducă la finalizarea procedurii de echivalare în sensul reglementat de Ordinul nr. 969/2013. În cadrul interviului din luna decembrie 2018, membrii comisiei au comunicat petentului concluziile cu privire la diferențele curriculare constatate, precum și faptul că sunt necesare documente suplimentare privitoare la conținutul curriculei de învățământ, la numărul total de ore de educație, cu specificarea domeniilor de studiu în vederea echivalării titlului de specialitate în psihiatrie, aspecte comunicate petentului cu adresele nr. x, nr. 7547 și nr. 7601/11.11.2020. Însă, având în vedere că, potrivit prevederilor OMS nr. 969/2013, echivalarea titlului de calificare se aprobă prin ordin de ministru pe baza avizului favorabil al Comisiei de echivalare conform prevederilor art. 6 alin. (2), în lipsa unei soluții certe exprimate de comisia în cauză, nu a fost posibilă soluționarea cererii petentului. Ulterior transmiterii documentelor suplimentare de către petentul în cauză, Comisia de echivalare a propus prin adresa nr. x/16.06.2021 ca acesta să susțină o probă de aptitudini, în aplicarea art. 7 alin. (1) din OMS nr. 969/2013, care prevede că în situația în care nu sunt întrunite criteriile de echivalare, comisia de echivalare supune titularul la un interviu, scopul acestuia fiind evaluarea parcursului profesional, teoretic și practic al solicitantului. În final a precizat că, la data formulării cererii de recurs, la nivelul DGRUSPS au fost înregistrate două cereri de demisie din cadrul Comisiei de echivalare: cererea nr. 11309,11895/20.05.2021 a d-nei B. și cererea nr. x/05.07.2021 a d-nei prof. univ. dr. C. - președinte, urmând ca reclamantul să susțină proba de aptitudini în momentul constituirii noii Comisii de echivalare. De asemenea, a arătat că Ministerul Sănătății depune toate diligențele necesare pentru soluționarea cererii reclamantului, astfel că prin adresa nr. x/28.09.2021 a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din România pentru desemnarea a două persoane din partea acestuia, ca membrii în Comisia de echivalare.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 02.12.2021, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În esență, a arătat că nu se poate reține că există contrarietate între dispozitiv și considerente, prima instanță pronunțând soluția în limitele învestirii sale și a verificărilor pe care a fost chemată să le efectueze. Cu alte cuvinte, a sancționat pasivitatea pârâtului în soluționarea cererii sale privind echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea psihiatrie dobândit în Statele Unite ale Americii, obligându-l în acest sens. Ca urmare, a considerat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 RON, conform înscrisurilor anexate întâmpinării. Recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinarea intimatului-reclamant, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate ca neîntemeiate, arătând că, în cauză, contrarietatea hotărârii constă în faptul că în considerentele acesteia instanța admite acțiunea reclamantului, însă dispune obligarea sa la soluționarea cererii privind echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea psihiatrie, dobândit în SUA, și nu la soluționarea cererii în sensul efectuării și finalizării procedurii de echivalare prevăzute de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 969/2013 prin emiterea unei decizii relativ la echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea psihiatrie, dobândit în SUA, fiind evidentă astfel contradicția între considerentele și dispozitivul hotărârii atacate. Aceasta deoarece instanța de fond se putea pronunța doar asupra obligării Ministerului Sănătății la soluționarea cererii de echivalare a titlului de medic specialist în specialitatea psihiatrie, nicidecum la soluționarea într-un anumit sens a cererii, care presupune parcurgerea unor etape, reiterate de recurent în contextul factual al cauzei.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate de recurentul-pârât, încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și de apărările formulate prin întâmpinare de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit motivului de recurs invocat: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. De asemenea, un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei. În speță, recurentul-pârât a susținut nemotivarea hotărârii atacate din perspectiva fundamentării soluției pe motive contradictorii, respectiv a existenței unei contradictorialități între considerente și dispozitiv, ipoteză reliefată de împrejurarea că, deși prin considerente a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea pârâtului la soluționarea cererii acestuia, respectiv la efectuarea și finalizarea procedurii de echivalare prevăzută de OMS nr. 969/2013, prin emiterea unei decizii relativ la echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea psihiatrie dobândit în SUA, prin dispozitiv instanța de fond l-a obligat la soluționarea cererii privind echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea psihiatrie dobândit în SUA, adică într-un anumit sens al cererii, în care aceasta nu s-ar fi putut pronunța. Din textul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reiese necesitatea arătării, în considerentele hotărârii pronunțate, a motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României). Raportând aceste considerente la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o justă analiză a susținerilor părților și a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic și gradual considerentele ce au fundamentat soluția adoptată, ținând cont de limitele învestirii instanței. Sub acest aspect este de observat că motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, sub acest aspect Înalta Curte reținând că, în realitate, susținerile recurentului-pârât referitoare la nemotivarea hotărârii de fond sub aspectele evidențiate, pretins a demonstra contradictorialitatea între considerente și dispozitiv, nu reflectă decât dezacordul acestuia în privința argumentelor ce au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță, fără a susține însă motivul de casare invocat. Așadar, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că prima instanță a efectuat o amplă analiză a situației deduse judecății, raportându-se în fundamentarea soluției pronunțate la situația de fapt stabilită în urma probatoriului administrat și la cadrul normativ aplicabil. Astfel fiind, a apreciat că în cauză există o nesoluționare a cererii reclamantului și că, în împrejurările dovedite în speță, aceasta constituie o vătămare a părții reclamante într-un drept al său ori într-un interes legitim, atât timp cât cererea nu i-a fost soluționată în termenul legal, fiind vorba despre o perioadă îndelungată în care a trenat soluționarea acesteia, iar întârzierea nu a fost justificată în mod rezonabil. Ca urmare, a obligat pârâtul Ministerul Sănătății la soluționarea cererii privind echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea psihiatrie dobândit în SUA. Cum instanța de fond a analizat cererea reclamantului în limitele învestirii și verificărilor pe care a fost chemată să le efectueze, prin prisma normelor legale incidente, redate in extenso în considerentele hotărârii, motivând astfel soluția de admitere atât prin argumente de fapt, cât și prin argumente de drept și, drept urmare, reținând că în speță este vorba despre o lipsă de diligență a pârâtului în soluționarea în termen a cererii reclamantului, Înalta Curte nu poate valida opinia recurentului potrivit căreia prima instanță și-a fundamentat soluția pe motive contradictorii prin raportare la mențiunea din dispozitiv și că, astfel, ar fi pronunțat o hotărâre nemotivată, criticile părții formulate din această perspectivă nefiind în măsură să susțină motivul de casare invocat. Dimpotrivă, instanța de control judiciar constată că argumentele reținute de prima instanță validează raționamentul logico-juridic expus de aceasta în sprijinul soluției pronunțate, astfel încât ipoteza că hotărârea ar fi nemotivată nu poate fi reținută. Într-adevăr, pentru a răspunde cerinței impuse de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sub aspectul motivării contradictorii, această contradicție la care se referă textul de lege invocat trebuie să vizeze considerentele reținute de instanță și soluția pronunțată în dispozitiv, sau să se reflecte în cadrul considerentelor ce fundamentează soluția pronunțată în dispozitiv, astfel încât hotărârea să apară ca fiind nemotivată. Însă, din lecturarea sentinței ce face obiectul demersului judiciar de față nu reiese că ar exista o contradicție sub aspectul clamat de parte. Așa fiind, în contextul expunerii dispozițiilor legale aplicabile în cauză, prima instanță a reținut că aspectele invocate de pârât nu sunt de natură a-l disculpa în ceea ce privește întârzierea constituirii comisiei de echivalare pentru specialitatea psihiatrie, în vederea finalizării procedurii de soluționare a cererii reclamantului în termenul legal, din cercetarea parcursului soluționării acestei cereri, expus chiar de către pârât, reieșind că, în realitate, și-a invocat propria culpă în nesoluționarea în termen rezonabil a cererii, în consecință obligându-l la efectuarea și finalizarea procedurii de echivalare prevăzute de OMS nr. 969/2013, prin emiterea unei decizii. Or, faptul că prima instanță a reținut în considerente obligația pârâtului ca, în urma efectuării și finalizării procedurii de echivalare prevăzute de OMS nr. 969/2013, să emită o decizie relativ la echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea psihiatrie, dobândit în SUA, nu reprezintă o soluționare într-un anumit sens a cererii, cum în mod greșit susține recurentul, ci se face referire la necesitatea emiterii unei decizii referitoare la petitul rămas nesoluționat în urma cererii formulate de reclamant care, așa cum rezultă din contextul factual reliefat, a vizat și echivalarea titlului de medic specialist în medicină internă dobândit, de asemenea, în Statele Unite ale Americii. Prin urmare, câtă vreme instanța de fond nu a impus pârâtului modalitatea în care să soluționeze cererea reclamantului ci, doar a făcut referire la obligația soluționării cererii, fie în sens favorabil sau, dimpotrivă, nefavorabil, cerere ce vizează solicitarea de echivalare a titlului de medic specialist în specialitatea psihiatrie, dobândit în SUA, nu poate fi primită critica recurentului privind nemotivarea hotărârii din perspectiva existenței unei contradictorialități între considerente și dispozitiv. În aceste condiții, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este întrunit, împrejurarea că recurentul-pârât nu împărtășește raționamentul logico-juridic ce a fundamentat soluția primei instanțe neputând conduce la incidența acestui motiv de casare referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă, printre altele, la fundamentarea soluției pe motive contradictorii, ipoteză care, așa cum s-a arătat, nu se verifică în speță. Pe cale de consecință, întrucât nu s-au conturat elemente de nelegalitate a hotărârii de fond, deoarece a fost motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege, argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat demersul judiciar inițiat de pârât, cu consecința păstrării ca legale a sentinței atacate. Cât privește solicitarea intimatului-reclamant de obligare a recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține, cu titlu prealabil, că acestea reprezintă suma de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a efectuat în cadrul litigiului soluționat prin hotărârea judecătorească. Potrivit art. 451 alin. (1) C. proc. civ.: "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului", iar art. 452 din același Cod prevede că: "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei." În speță, pârâtul Ministerul Sănătății a promovat calea extraordinară de atac a recursului, iar prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului și obligarea părții recurente la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu factura seria x nr. x din 17.11.2021 și ordinul de plată nr. x/17.11.2021 depuse la dosarul de recurs, împreună cu întâmpinarea. Așadar, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte va admite cererea intimatului-reclamant și va obliga recurentul-pârât să plătească acestuia cheltuielile de judecată avansate în recurs și dovedite ca atare, având în vedere că, raportat la modalitatea de soluționare a recursului, este partea care a căzut în pretenții în accepțiunea prevederilor legale incidente în materie.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același Cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât și, în consecință, va menține sentința de fond atacată. Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant A. suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.