ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1780/2021

Ședința publică din data de 22 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, reclamantul A. în contradictoriu cu Ministerul Sănătății și Ministerul Sănătății a solicitat obligarea pârâților la confirmarea reclamantului ca medic specialist în specialitatea medico-dentară "Protetică dentară" și emiterea ordinului privind aprobarea obținerii titlului de medic specialist în specialitatea medico-dentară "Protetică Dentară" cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 133 din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Sănătății și s-a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Sănătății.

S-a dispus obligarea pârâtului la confirmarea reclamantului ca medic specialist în specialitatea medico-dentară "Protetică dentară" prin emiterea ordinului corespunzător.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătății criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii.

Prin încheierea din data de 22.10.2019, cu privire la autoritatea de lucru judecat, instanța a arătat că cele două cauze au obiect și temei diferit, însă recunoscând că finalitatea este identică nu există niciun temei pentru a putea fi soluționate în paralel.

Așadar, deși recunoaște că finalitatea este aceeași, instanța reține în mod greșit că excepția autorității de lucru judecat este "întemeiată" și o respinge.

Instanța de fond nu a ținut cont la respingerea excepției autorității de lucru judecat de împrejurările de fapt, pentru aceasta fiind suficient temeiul de drept invocat de reclamant în cele două cauze.

Faptul că în dosarul nr. x/2018 reclamantul își întemeiază acțiunea pe prevederile O.U.G. nr. 27/2003, iar în dosarul nr. x/2015 își întemeiată acțiunea pe Legea nr. 554/2004, nu exclude autoritatea de lucru judecat.

Referitor la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că acest motiv de recurs vizează respectarea principalului efect al hotărârii judecătorești, anume autoritatea de lucru judecat.

Atât în dosarul nr. x/2018, cât și în dosarul nr. x/2018, reclamantul solicită confirmarea ca medic specialist în specialitatea medico-dentară "Protetică dentară" și emiterea ordinului privind aprobarea obținerii titlului de medic specialist în această specialitate, în contradictoriu cu aceeași pârâți.

Reclamantul s-a folosit de un artificiu pentru formularea celei de-a doua cereri de chemare în judecată, schimbând temeiul juridic, însă această împrejurare nu poate exclude autoritatea de lucru judecat.

Referitor la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că intimatul-reclamant avea în anul 2003 calitatea de medic specialist în specialitatea stomatologie generală, iar din 01.10.2011 este asistent universitar la disciplina "Proteză fixă. Gnatologie. Estetică dento-stomato-facială", aceasta fiind o specialitate corespondentă specialității medico-dentare "Protetică dentară". De asemenea, în mod eronat, judecătorul fondului a interpretat că în speță sunt aplicabile prevederile art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 6/2019, în realitate în cauză fiind incidente prevederile art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 18/2009.

Concomitent, cadrele didactice trebuie să îndeplinească și condiția de a fi, anterior solicitării, confirmate medici specialiști sau primari într-o altă specialitate a aceluiași domeniu.

Specialitatea "Protetică dentară" solicitată ca domeniu de confirmare de către reclamant este specialitate înființată prin OMS nr. 953/2009, dată anterioară celei de încadrare la disciplina "Proteză fixă. Gnatologie. Estetică dento-stomato-facială", respectiv anul 2011.

Întrucât, la data apariției specialității "Protetică dentară" reclamantul nu era încadrat la disciplina corespondentă sau la disciplinele care includ domeniul de formare al noii specialități, neîndeplinind astfel cumulativ condițiile prevăzute de alin. (1) și (2) ale art. 15

1

din O.U.G. nr. 18/2009, nu se poate realiza confirmarea reclamantului ca medic specialist în specialitatea medico-dentară "Protetică dentară".

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamatul este cadru didactic la UMF Gr. T. Popa Iași și ocupă funcția de asistent universitar în cadrul Facultății de Medicină Dentară, predând disciplina "Proteză fixă. Gnatologie. Estetică dento-stomato-facială".

Intimatul-reclamant a formulat o cerere înregistrată sub nr. x/09.11.2018 pentru a beneficia de disp. art. II din O.U.G. nr. 6/2012, în sensul confirmării sale ca medic specialist și în specialitatea "Protetică dentară", prin ordin al ministrului Sănătății.

Prin răspunsul comunicat cu adresa nr. x/16.01.2019, recurentul-pârât a învederat că solicitarea nu poate fi aprobată, întrucât la data apariției specialității "Protetică dentară", reclamantul nu era încadrat la disciplina corespondentă sau la disciplinele care includ domeniul de formare al noii specialități, neîndeplinind astfel cumulativ condițiile prevăzute de alin. (1) și (2) ale art. 15

1

din O.G. nr. 18/2009. Se arată, de asemenea, că specialitatea "Protetică dentară" solicitată ca domeniu de confirmare a fost înființată prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 953/2009, dată anterioară celei de încadrare la disciplina "Proteză fixă. Gnatologie Estetică dento-stomato-facială", anume în anul 2011.

Apreciind că adresa nr. x/16.01.2019 reprezintă un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale referitoare la un drept sau interes legitim, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal.

Prima instanță, soluționând cauza, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și a obligat pârâtul la conformarea ca medic specialist în specialitatea medico-dentară "Protetică dentară", prin emiterea ordinului corespunzător.

În esență, judecătorul fondului a reținut că în privința celor trei specialități (endodonție, parodontologie și protetică dentară) nu se aplică norma generală de la pct. I, ci reglementarea specială de la pct. II din O.U.G. nr. 6/2012. Astfel, nu este necesară ocuparea funcției didactice la momentul recunoașterii specialității, ci la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2012, moment la care reclamantul era medic specialist - stomatologie generală - și asistent universitar la disciplina "proteză fixă. Gnatologie. Estetică Dento-Stomato-Facială", aceasta fiind o disciplină corespondentă specialității medico-dentare "Protetică Dentară".

Soluția pronunțată de prima instanță este împărtășită de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea exactă a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Cu privire la critica ce vizează motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., anume existența unei motivări contradictorii, Înalta Curte reține că este nefondat.

Corect a reținut judecătorul fondului faptul că în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 nu a fost analizată pe fond temeinicia cererii reclamantului privind confirmarea specializării medico-dentară "Protetică dentară", ci doar îndeplinirea condițiilor formale pentru a interveni aprobarea tacită.

Nefiind îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză între dosarul nr. x/2018 și prezentul dosar, în mod judicios a apreciat instanța de fond că nu poate fi admisă excepția autorității de lucru judecat.

Împrejurarea că în încheierea pronunțată la data de 22.10.2019 s-a menționat că excepția autorității de lucru judecat este "întemeiată și va fi respinsă", constituie o eroare materială, în condițiile în care considerentele care preced această mențiune explică în mod clar că în cauză nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

O.U.G. nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, așa cum a fost completată prin O.U.G. nr. 6/2012, prevede următoarele:

Art. 15

1

(1):

"Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1) și art. 15, se confirmă specialiști într-o specialitate medicală, medico-dentară sau farmaceutică nou-înființată, cadrele didactice universitare titulare în instituțiile de învățământ superior cu profil medical, medico-dentar și farmaceutic uman, care la data înființării noii specialități sunt încadrate la disciplinele corespondente acesteia sau la disciplinele care includ domeniul de formare al noii specialități și sunt confirmate prin ordin al ministrului sănătății, specialiști sau primari într-o altă specialitate.

(2) Confirmarea titlului de medic specialist, medic dentist specialist sau de farmacist specialist, după caz, în specialitatea nou-înființată se face nominal, prin ordin al ministrului sănătății, la cererea cadrelor didactice universitare prevăzute la alin. (1)".

Art. 152 - (1) "Se confirmă în gradul de medic primar, medic dentist primar sau farmacist primar, după caz, în specialitatea nou-înființată, profesorii universitari, conferențiarii universitari și lectorii/șefii de lucrări titulari la data înființării noii specialități în instituțiile de învățământ superior cu profil medical, medico-dentar și farmaceutic uman și care au dobândit titlul de specialist în noua specialitate înființată în condițiile prevăzute la art. 151.

(2) Confirmarea în gradul de primar în specialitatea nou-înființată se face nominal, prin ordin al ministrului sănătății, la cererea cadrelor didactice universitare prevăzute la alin. (1)".

Art. 15

3

: Art. II - (1) "În cazul specialităților endodonție, parodontologie și protetică dentară, prevederile art. 151 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost completată prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică cadrelor didactice, medici dentiști confirmați specialiști sau primari în una dintre specialitățile chirurgie dento-alveolară, ortodonție și ortopedie dento-facială sau stomatologie generală, care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sunt titulare pe funcții didactice la disciplinele corespondente specialităților medico-dentare nou-înființate menționate, în cadrul facultăților de medicină dentară.

(2) Cadrele didactice universitare care au dobândit titlul de specialist în una dintre specialitățile endodonție, parodontologie sau protetică dentară în condițiile prevăzute la alin. (1) și care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sunt titulare pe funcția didactică de profesor universitar, conferențiar universitar sau lector/șef de lucrări la disciplinele corespondente specialităților medico-dentare menționate, în cadrul facultăților de medicină dentară, se confirmă primari în specialitatea - după caz - endodonție, parodontologie sau protetică dentară, cu respectarea prevederilor art. 152 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost completată prin prezenta ordonanță de urgență".

Prevederile legale anterioare stabilesc practic regula generală de confirmare într-o specialitate medicală, medico-dentară sau farmaceutică nou-înființată a cadrelor didactice universitare care la data înființării noi specialități sunt încadrate la disciplinele corespondente acesteia sau la disciplinele care includ domeniul de formare al noii specialități. Art. II stabilește o derogare de la regula generală arătată anterior, în sensul că vizează specialitățile endodonție, parodontologie și protetică dentară, stabilind regulile specifice subliniate mai sus.

Reținând că în cauză intimatul-reclamant avea calitatea de medic specialist în stomatologie generală încă din anul 2003, așa cum reiese din Adeverința seria x nr. x eliberat de Ministerul Sănătății la data de 30.03.2003, iar începând cu 01.10.2011 a ocupat funcția de asistent universitar la disciplina "Proteză fixă. Gnatologie. Estetică Dento-Stomato-Facială", Facultatea de Medicină și Farmacie Iași (disciplină corespondentă specialitatea medico-dentară "Protetică Dentară", conform adeverinței nr. x/11.11.2018 eliberată de UMF Iași), este corectă soluția instanței de fond care a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamantului.

De altfel, recurentul-pârât nu contestă corespondența disciplinei cu specialitatea "Protetică dentară", așa cum rezultă din adeverința eliberată de UMF Iași și aflată la dosar fond.

Motivul respingerii cererii reclamantului a fost constituit de faptul că specialitatea Protetică-Dentară solicitată ca domeniu de confirmare a fost înființată prin OMS nr. 953/2009, deci anterior datei de încadrare la disciplina "Proteza Fixă. Gnatologie. Estetică dento-stomato-facială", anume anul 2011.

Înalta Curte reține că în mod eronat recurentul a apreciat că în privința reclamantului se aplică disp. art. I din O.U.G. nr. 6/2012, întrucât în privința specialităților endodonție, parodontologie și protetică dentară) nu este necesară ocuparea funcției didactice în momentul recunoașterii specialității, ci la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 6/2012, când reclamantul era medic specialist stomatologie generală și asistent universitar la disciplina "Proteză fixă. Gnatologie. Estetică dento-stomato-facială", fiind incidentă reglementarea specială de la pct. II din actul normativ menționat.

Așa fiind, în mod judicios prima instanță a obligat pârâtul Ministerul Sănătății să emită ordin prin care să confirme că reclamantul este medic specialist în specialitatea medico-dentară "Protetică dentară".

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței primei instanțe, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 133 din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2021.