ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2676/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.07.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, obligarea acestuia la emiterea certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în endocrinologie, diabet și boli metabolice, dobândit în Statele Unite ale Americii, în maxim 30 de zile de la pronunțarea hotărârii; obligarea Ministerului Sănătății la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamanta A. a formulat cerere precizatoare și completatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea Ministerului Sănătății la emiterea Certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în Endocrinologie, Diabet și Boli Metabolice dobândit în Statele Unite ale Americii în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, sub sancțiunea plății penalităților de întârziere și amenzii prevăzute de art. 18 alin. (5) și (6) coroborate cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON/lună cu titlu de despăgubiri, începând de la data expirării termenului legal pentru soluționarea cererii, respectiv 13 februarie 2019 până la data îndeplinirii efective de către pârât a obligației de emitere a certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în "Endocrinologie, Diabet și Boli Metabolice" dobândit în Statele Unite ale Americii; obligarea Ministerului Sănătății la plata cheltuielilor de judecată.

În ședința publică din data de 30.10.2019 reclamanta A. a depus o nouă cerere precizatoare și modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat, în principal, obligarea Ministerului Sănătății la emiterea certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice", dobândit în Statele Unite ale Americii, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, sub sancțiunea plății penalităților de întârziere și amenzii prevăzute de art. 18 alin. (5) și (6) coroborate cu art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004.

În subsidiar, a solicitat obligarea Ministerului Sănătății la efectuarea și finalizarea procedurii de echivalare prevăzută de Ordinul nr. 969/2013, prin emiterea unei decizii în privința titlului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice" dobândit în Statele Unite ale Americii, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, sub sancțiunea plății penalităților de întârziere și amenzii prevăzute de art. 18 alin. (5) și (6) coroborate cu art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004; obligarea pârâtului la plata următoarelor sume de bani, cu titlul de despăgubiri: 11.500 RON/lună, începând de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii de echivalare a titlului de medic specialist în specialitățile "Endocrinologie" și "Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice", respectiv 13.02.2019 și până la data de 16.10.2019, în total suma de 92.000 RON; suma de 3.750 RON/lună, începând de la data de 17.10.2019 și până la îndeplinirea efectivă de către pârât a obligației de emitere a certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice", dobândit în Statele Unite ale Americii, sau după caz, până la data finalizării procedurii de echivalare, prin emiterea unei decizii; obligarea Ministerului Sănătății la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1026 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a calificat excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Ministerul Sănătății, ca fiind apărare de fond;

A admis în parte cererea de chemare în judecată, precizată și modificată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății;

A obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamantei înregistrată sub nr. x/19.09.2018, în sensul efectuării și finalizării procedurii de echivalare prevăzute de Ordinul nr. 969/2013 și să emită ordinul de admitere/respingere a cererii reclamantei de echivalare a titlului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice" dobândit în Statele Unite ale Americii;

A respins în rest cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și modificată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1026 din 20 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată, astfel: obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de: 11.500 RON/lună, începând de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii de echivalare a titlului de medic specialist în specialitățile "Endocrinologie" și "Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice", respectiv de la 13.02.2019 până la data de 16.10.2019 (total 92.000 RON) și 3.750 RON/lună, începând de la data de 17.10.2019 și până la data îndeplinirii efective de către pârât a obligației de emitere a Certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice" dobândit în Statele Unite ale Americii, sau după caz, până la data finalizării procedurii de echivalare, prin emiterea unei decizii, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată de la fond și din recurs.

În motivarea recursului arată că la data de 19 septembrie 2018 a depus la Ministerul Sănătății cererea de echivalare a titlului de medic specialist în specialitatea endocrinologie, diabet și boli metabolice, înregistrată sub nr. x/19.09.2018, și, întrucât pârâtul a întârziat în mod nejustificat procedura de echivalare a titlului de medic specialist în specialitățile arătate, peste termenul legal de soluționare de 90 de zile prevăzut de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 969/2013, respectiv după un an de la depunerea cererii, perioadă în care recurenta nu a putut desfășura activitatea de medic.

Mai arată că ulterior, Ministerul Sănătății - Centrul de Resurse Umane i-a comunicat adresa nr. x/16.10.2019 prin care i s-a adus la cunoștință că, potrivit Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1533/10.10.2019, a fost echivalată diploma obținută de la Consiliul American de Medicină Internă nr. x/2016 în specialitatea "Endocrionologie, diabet și boli metabolice" cu Certificatul de medic specialist endocrinologie eliberat de Ministerul Sănătății.

Precizează că întrucât abia la data de 16.10.2019 pârâtul și-a îndeplinit obligația de a echivala diploma sa, apreciază că instanța de fond a respins în mod greșit capetele 3 și 4 ale cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată și precizată.

Consideră că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1381, 1385 și art. 1388 C. civ., în ceea ce privește capătul 3 al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și completată.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, în dovedirea prejudiciului solicitat, susține că este ținută să dovedească doar cuantumul veniturilor din muncă și posibilitatea obținerii acestora în raport cu criteriile prevăzute în textele de lege invocate, nu și existența în mod cert a acestor venituri, câtă vreme în cauză este vorba de venituri din muncă, nerealizate ca urmare a culpei exclusive a pârâtului, iar obținerea acestora ar fi fost posibilă doar în situația echivalării studiilor de către pârât și exercitării profesiei de medic specialist.

În ceea ce privește fapta ilicită, arată că instanța de fond a constatat culpa pârâtului pentru disfuncționalitatea procedurii de echivalare a titlului de medic specialist, iar pe perioada întârzierii nejustificate în soluționarea cererii de echivalare, de peste 1 an, i-a fost îngrădit dreptul la muncă, dreptul de a exercita profesia de medic specialist pe teritoriul României și de a obține venituri din exercitarea acestei profesii, în condițiile în care a investit resurse materiale și intelelectuale considerabile pe parcursul a 18 ani.

Arată că în lipsa unui Ordin de echivalare, nu și-a putut exercita profesia de medic.

Consideră că sunt îndeplinite în cauză și condițiile existenței prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, întrucât în urma faptei intimatului-pârât, de întârziere nejustificată în soluționarea cererii de echivalare, recurenta-reclamantă a pierdut atât veniturile nete pe care le-ar fi putut obține, precum și avantajele pe care le-ar fi putut obține din angajarea cu jumătate de normă în rețelele medicale private.

Arată că potrivit dispozițiilor Anexei II din Legea-cadru nr. 153/2017 și dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. b) din lege, salariul de bază minim al unui medic specialist în unitățile sanitare clinice de stat a fost în perioada 01.01.2018 și până în prezent, 9.900 RON fără spor de vechime, iar salariul net a fost în cuantum de 7.500 RON.

Susține că prin oferta din 07.01.2019 a dovedit că putea cumula acest salariu obținut într-o unitate sanitară publică cu salariul obținut prin ocuparea unui post part-time în rețelele private de sănătate, oferta adresată în mod individual recurentei prevăzând un salariu net de 4.000 RON, precum și alte beneficii, doar pentru specializarea Endocrinologie; că prin extrase din publicația "Viața medicală" din iulie- august 2019 a dovedit că începând de la data la care a expirat termenul maxim de soluționare a cererii de echivalare (13.02.2019) ar fi putut ocupa unul dintre cele 6 posturi de medic specialist de la diverse unități sanitare publice; că a primit o ofertă de angajare în 19.08.2019 din partea Centrului Medical B., în considerarea dublei specializări deținute, de endocrinologie și diabet, cu un salariu net de 7.500 RON și un procent de 15% din contravaloarea consultaților susținute în cadrul centrului medical, cu mențiunea expresă că valoarea salariului este oferită în cuantum de 50% pentru fiecare specializare.

În ce privește cuantumul prejudiciului solicitat și modul de calcul al acestuia, arată că a indicat în cererea precizatoare cuantificarea prejudiciului și modul de calcul al acestuia, necontestat de pârât, respectiv: pentru perioada cuprinsă între data de 13.02.2019 (data expirării termenului legal de soluționare a cererii de echivalare) și data de 16.10.2019 (data emiterii de către pârât a echivalării pentru specialitatea Endocrinologie), prejudiciul constă în 7.500 RON - salariul minim net care ar fi putut fi obținut în unitățile spitalicești de stat și 4.000 RON salariul pentru postul part-time oferit în domeniul privat, rezultând un total de 11.500 RON/lună, respectiv 92.000 RON pentru 8 luni; pentru perioada cuprinsă între data de 17.10.2019 și până la data îndeplinirii efective de către pârât a obligației de emitere a certificatului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice", recurenta susține că a fost lipsită de veniturile suplimentare pe care le-ar fi putut obține prin faptul că deține o dublă specializare, respectiv de oferta Centrului Medical B., prejudiciul fiind în cuantum de 3.750 RON, aferent specializării ce nu a fost echivalată de către pârât.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în soluționarea capătului 4 al cererii, privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Arată că instanța nu a precizat motivele respingerii acestui capăt de cerere.

Întrucât prin sentința recurată s-a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, consideră că în temeiul dispozițiilor art. 451 și art. 453 C. proc. civ., soluția instanței de fond de respingere a acestor cheltuieli este netemeinică și nelegală.

Intimatul – pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, având în vedere că prejudiciul pretins de către recurenta-reclamantă nu este cert, având în vedere că nu se poate afirma cu certitudine că aceasta ar fi ocupat unul dintre posturile scoase la concurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A., în urma cererilor precizatoare și completatoare, a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, obligarea acestuia la emiterea certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în "diabet zaharat, nutriție și boli metabolice" în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, sub sancțiunea plății penalităților de întârziere și amenzii prevăzute de art. 18 alin. (5) și (6), coroborate cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON/lună cu titlu de despăgubiri, începând de la data expirării termenului legal pentru soluționarea cererii până la data îndeplinirii efective de către pârât a obligației.

În subsidiar, a solicitat obligarea Ministerului Sănătății la efectuarea și finalizarea procedurii de echivalare prevăzute de Ordinul nr. 969/2013, prin emiterea unei decizii în privința titlului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice", în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, sub sancțiunea plății penalităților de întârziere și amenzii prevăzute de art. 18 alin. (5) și (6) coroborate cu art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004; obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, în cuantum de: 11.500 RON/lună, începând de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii de echivalare a titlului de medic specialist în specialitățile "Endocrinologie" și "Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice", respectiv 13.02.2019 și până la data de 16.10.2019, în total suma de 92.000 RON; suma de 3.750 RON/lună, începând de la data de 17.10.2019 și până la îndeplinirea efectivă de către pârât a obligației de emitere a certificatului de medic specialist, prin echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea "Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice" sau până la data finalizării procedurii de echivalare.

Examinând înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că prin cererea adresată pârâtului Ministerul Sănătății, înregistrată sub nr. x/19.09.2018, reclamanta A. a solicitat echivalarea specialității medicale de Endocrinologie, diabet și metabolism, obținută în Statele Unite ale Americii, în vederea practicării acestei specialități în România și Uniunea Europeană.

Ministerul Sănătății a transmis la data de 16.11.2018 cererea recurentei-reclamante către Comisia de echivalare a titlurilor în specialitatea diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, respectiv Comisiei de echivalare a titlurilor în specialitatea endocrinologie, în vederea obținerii de către aceasta a ambelor specializări.

Ulterior, după înregistrarea cererii de chemare în judecată, pârâtul a emis Ordinul nr. 1533/10.10.2019 privind echivalarea titlului de medic specialist în specialitatea "endocrinologie" obținut de recurenta-reclamantă în Statele Unite ale Americii, împrejurare în raport cu care aceasta și-a precizat cererea de chemare în judecată.

După pronunțarea sentinței recurate, la data de 04.02.2020, prin Ordinul nr. 177, Ministerul Sănătății a echivalat diploma eliberată de Consiliul American de Medicină Internă nr. x/2016, acordând recurentei-reclamante certificatul de medic specialist și în specialitatea "Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice".

În raport cu aspectele de mai sus, recurenta-reclamantă solicită acordarea de despăgubiri constând în sumele de bani reprezentând veniturile de care consideră că a fost lipsită până la momentul echivalării diplomei de către Ministerul Sănătății în ambele specialități.

Înalta Curte constată că cererea este nefondată, în condițiile în care pentru stabilirea pe cale judiciară a echivalentului bănesc al prejudiciului, ca urmare a soluționării cu întârziere a cererii recurentei-reclamante de echivalare a diplomei sale, trebuie avut în vedere ca acesta să cuprindă pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat.

Ceea ce se solicită în prezenta cauză este acordarea de despăgubiri pentru câștigul nerealizat (lucrum cessans), în cauză nefiind vorba de o pierdere efectiv suferită de recurenta-reclamantă, componentă a prejudiciului care ar fi presupus administrarea de dovezi concrete cu privire la cuantumul pierderii suferite.

În ceea ce privește acordarea de despăgubiri pentru câștigul nerealizat (lucrum cessans), Înalta Curte constată că acesta trebuie să fie cert atât în ceea ce privește existența sa, cât și în ceea ce privește posibilitatea de evaluare a acestuia, condiție care, în speță, nu este îndeplinită, întrucât, în raport cu împrejurările concrete ale litigiului de față, simpla echivalare a diplomei nu era suficientă pentru ocuparea unui post de medic în spitalele de stat, fiind necesar ca recurenta-reclamantă să susțină un concurs/examen în acest sens.

Prin urmare, faptul că au fost scoase la concurs un anumit număr de posturi în sistemul medical de stat nu conferă recurentei-reclamante certitudinea că ar fi ocupat un asemenea post, câtă vreme aceasta trebuia să susțină un examen pentru ocuparea postului.

În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante că putea ocupa un post de medic în rețeaua medicală privată, astfel că a fost privată de obținerea unor asemenea venituri, Înalta Curte constată că nu poate reține acest aspect, întrucât și în această ipoteză lipsește certitudinea prejudiciului, care se impune a fi îndeplinită atunci când este vorba de câștigul nerealizat.

Dincolo de aceste aspecte, se constată că, astfel cum chiar recurenta-reclamantă recunoaște prin cererea de chemare în judecată, aceasta a efectuat un stagiu de rezidențiat în specialitatea Diabet zaharat la Institutul N. Păunescu din București, în perioada februarie 2005 – februarie 2008, mențiune ce este făcută și în email-ul transmis de către recurenta-reclamantă și aflat la dosar fond.

Astfel fiind, sunt nefondate susținerile recurentei-reclamante în sensul că i-a fost îngrădit dreptul la muncă și că în lipsa echivalării efectuate de Ministerul Sănătății, aceasta nu putea profesa, întrucât efectuarea rezidențiatului îi conferea aceeași posibilitate a susținerii examenelor/concursurilor pentru accederea într-un post de medic specialist, rezidențiațul urmat de recurenta-reclamantă fiind chiar în specialitatea Diabet zaharat.

Cu alte cuvinte, prejudiciul, în ambele sale componente, trebuie să fie cert atât în ceea ce privește existența sa, cât și în ceea ce privește posibilitatea de evaluare a acestuia, or, în speță, prejudiciul material (damnum emergens) nu a fost probat de către recurenta-reclamantă, în condițiile în care producerea prejudiciului trebuie să fie neîndoielnică, iar în ceea ce privește câștigul nerealizat (lucrum cesans) acesta nu este cert, fiind doar potențial.

În consecință, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că, în speță, câștigul nerealizat nu este cert, existența acestuia nefiind sigură, câtă vreme scoaterea unui post la concurs nu garantează că reclamanta ar fi ocupat postul respectiv, iar ofertele de salarizare și corespondența depusă la dosar nu justifică cuantumul prejudiciului invocat, întrucât nu se poate stabili în ce măsură reclamanta ar fi obținut veniturile pretinse din exercitarea profesiei.

Cu privire la critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată din fața instanței de fond, ca urmare a admiterii parțiale a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că nu se poate reține faptul că hotărârea recurată este nemotivată sub acest aspect (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), întrucât, din examinarea sentinței recurate, se constată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe acest capăt de cerere.

Înalta Curte constată că acest aspect nu poate fi cercetat în calea de atac a recursului, cât timp prevederile art. 445 C. proc. civ. reglementează o procedură obligatorie care impune utilizarea instrumentului procedural prevăzut de art. 444 din C. proc. civ., respectiv formularea unei cereri de completare a hotărârii instanței de fond.

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ.: "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

De asemenea, conform art. 445 C. proc. civ.: "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 - 444."

Prin urmare, în ipoteza omisiunii instanței judecătorești de a se pronunța asupra unor cereri, se poate solicita completarea dispozitivului hotărârii judecătorești în procedura reglementată de art. 444 din C. proc. civ., obligativitatea acestei proceduri, conform art. 445 C. proc. civ., nefăcând posibilă invocarea respectivei omisiuni pe calea recursului.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1026 din 20 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1026 din 20 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 12 mai 2022.