ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5214/2022

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Bistrița, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat anularea (în tot/în parte) a Ordinului Președintelui ANRE nr. 36 din 28.02.2019 și obligarea pârâtei la emiterea unui ordin de modificare și completare a Ordinului Președintelui ANRE nr. 36 din 28.02.2019.

Prin întâmpinare, ANRE a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

La data de 19.08.2020, Municipiul Brașov a formulat cerere de intervenție principală, prin care a solicitat anularea (în tot/în parte) a Ordinului Președintelui ANRE nr. 36 din 28.02.2019 și obligarea pârâtei la emiterea unui ordin de modificare și completare a Ordinului Președintelui ANRE nr. 36 din 28.02.2019.

Pârâta a depus note de ședință privind rămânerea fără obiect a cauzei, având în vedere publicarea în Monitorul Oficial nr. 829/09.09.2020 a Ordinului președintelui ANRE nr. 159/02.09.2020 privind modificarea și completarea Ordinului Președintelui ANRE nr. 36/2019.

La data de 23.10.2020, reclamantul Municipiul Bistrița a formulat cerere de renunțare la judecată.

Prin sentința civilă nr. 1240 din 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului MUNICIPIUL BISTRIȚA, împotriva pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI.

Totodată, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție principală formulată de MUNICIPIUL BRAȘOV prin Primar.

Împotriva sentinței civile nr. 1240 din 17 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Municipiul Brașov, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecare, în sensul admiterii cererii de intervenție principală formulată de către Municipiul Brașov.

În susținerea recursului, recurentul a arătat că justifică interes propriu și pretinde drepturi proprii în anularea/emiterea unui nou ordin de modificare și completare a Ordinului nr. 36/2019, separat de modificările aduse prin Ordinul nr. 159/02.09.2020.

Ordinul nr. 36/2019 este un act administrativ normativ, care se adresează unor subiecți de drept ce pot fi persoane particulare, private, persoane fizice care exercită anumite atribuții, prerogative cu care au fost investite legal sau diferite instituții și administrații publice. Acesta produce efecte juridice în mod continuu pe perioada de valabilitate, aplicându-se tuturor destinatarilor care sunt vizați de act, pe toată durata de existență a acestuia.

Având în vedere că unul dintre destinatarii actului normativ atacat este și autoritatea locală - unitatea administrativ teritorială - Municipiul Brașov, în sarcina căruia se impun anumite obligații ce trebuie respectate, în caz contrar putându-i-se atrage și răspunderea administrativ - patrimonială, justificăm existența interesului în promovarea prezentei cereri precum și existența unei vătămări proprii.

Raportat la dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ., consecințele juridice ce decurg din Ordinul nr. 36/2019 se răsfrâng în mod direct și asupra Municipiului Brașov, aceasta având un interes propriu, legitim, actual și concret de a interveni în proces, ca parte independentă.

Municipiul Brașov suferă o vătămare proprie, concretă, fiindu-i afectat în mod direct și distinct propriul buget local, condiție esențială cerută de lege pentru promovarea acțiunii în contencios.

În ceea ce privește faptul că la data la care instanța de judecată s-a pronunțat era deja publicat în Monitorul Oficial nr. 829/09.09.2020, Ordinul Președintelui ANRE nr. 159/02.09.2020 privind modificarea și completarea Ordinului Președintelui ANRE nr. 36/2019, a arătat că, față de dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/08.03.2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările si completările ulterioare, extinderea rețelei electrice nu poate fi considerată o lucrare de investiții realizată cu coparticiparea autorității locale, prin alocarea de fonduri publice, iar după realizarea acesteia, să intre în proprietatea societății de furnizare a energiei electrice în vederea exploatării private a rețelei electrice și distribuirii serviciilor pe costuri stabilite doar de ANRE, din care autoritatea locala nu are niciun beneficiu si niciun control.

Lucrările de extindere/modernizare/reparații ale rețelei de energie electrică nu pot fi obiective care să poată fi realizate din fonduri publice, în condițiile în care rețeaua nou dezvoltată urmează să intre în proprietatea și directa administrare exclusivă a societății private de furnizare energie electrică, în vederea exploatării și obținerii profitului care decurge din exploatarea acesteia.

Atât intimatul-reclamant Municipiul Bistrița cât și intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei au formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză.

Intimatul-reclamant Municipiul Bistrița a arătat că nu se opune admiterii recursului. În opinia acestuia, discuția cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție principale ar fi trebuit să fie prealabilă discutării cererii de renunțare la judecată, pentru a se stabili dacă intervenientul are sau nu calitatea de parte în proces., raportat la prevederile art. 65 C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de intervenție, apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 61-62 C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererii de intervenție principale, deoarece recurentul Municipiul Brașov are un interes și pretinde pentru sine un drept - cel dedus judecății - iar cererea a fost făcută în fața primei instanțe înaintea dezbaterilor pe fond.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Preliminar, în ceea ce privește susținerile din întâmpinare ale intimatului - reclamant Municipiul Bistrița referitoare la faptul că prima instanță ar fi apreciat eronat asupra ordinii de soluționare cererilor deduse judecății, acestea nu pot fi primite.

Art. 64 C. proc. civ. stabilește procedura de soluționare a cererii de intervenție principală. Textul legal prevede că instanța va comunica părților cererea de intervenție și copii de pe înscrisurile care o însoțesc.

După ascultarea intervenientului și a părților, instanța se va pronunța asupra admisibilității în principiu a intervenției, printr-o încheiere motivată.

În același timp, art. 65 alin. (1) C. proc. civ. statuează că intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale.

Așadar, potrivit art. 65 alin. (1) C. proc. civ., intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale, alin. (2) stabilind că intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției.

În cauza dedusă judecății, se constată că mai înainte de discutarea în principiu a cererii de intervenție principală, așadar mai înainte ca titularul cererii de intervenție să devină parte în litigiu, reclamantul a renunțat la judecata cererii principale.

Potrivit dispozițiilor art. 9 C. proc. civ., procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, astfel că așa cum prevăd dispozițiile alin. (3), în condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri.

Având în vedere că art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ. stabilește că oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, iar în cauza de față reclamantul a renunțat la judecata cererii anterior discutării admisibilității în principiu a cererii de intervenție, dând eficiență principiului disponibilității, prima instanță a apreciat corect asupra aplicării prioritare a dispozițiile art. 406 C. proc. civ.

Examinând sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul Municipiul Brașov este nefondat.

Instanța de contencios administrativ a fost sesizată de reclamantul Municipiul Bistrița cu o acțiune în anularea (în tot/în parte) a Ordinului Președintelui ANRE nr. 36 din 28.02.2019 și obligarea pârâtei la emiterea unui ordin de modificare și completare a Ordinului nr. 36/2019.

Prin cererea de intervenție voluntară principală, formulată în cauză de către Municipiul Brașov, s-a solicitat anularea în tot/în parte a aceluiași Ordin nr. 36/2019 și obligarea pârâtei la emiterea unui ordin de modificare și completare a Ordinului nr. 36/2019, în justificarea interesului procesual, terțul intervenient afirmând că este unul dintre destinatarii actului normativ atacat, în sarcina căruia se impun anumite obligații ce trebuie respectate, astfel că justifică existența interesului în promovarea cererii precum și existența unei vătămări proprii.

Potrivit art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta".

Așadar,cererea de intervenție principală este cererea prin care terțul care intervine din proprie inițiativă într-un litigiu ce se poartă între alte părți, pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

Ca natură juridică, intervenția principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părților inițiale, deci atât a reclamantului, cât și a pârâtului.

Cu alte cuvinte, terțul intervenient ar putea să formuleze aceeași pretenție pe cale principală, declanșând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părțile din acest proces ar fi pârâte.

Pornind de la aceste premise, se observă că în cauza de față, în mod judicios instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale de admisibilitate întrucât terțul nu deduce judecății pretenții proprii în contradictoriu cu ambele părți din proces, aspect rezultat din obiectul cererii sale.

Legea nr. 554/2004, modificată și completată nu cuprinde norme speciale privind cererea de intervenție principală.

Astfel cum a statuat deja Înalta Curte în practica sa în această materie, nicio prevedere a legii contenciosului nu îngrădește dreptul terților de a interveni în proces și nu induce ideea unei incompatibilități între normele C. proc. civ. ce guvernează această instituție și specificul raporturilor de drept administrativ.

Însă, în analizarea condițiilor de admisibilitate a intervenției voluntare, principale sau accesorii, se impune luarea în considerare a specificului raporturilor de drept administrativ.

Necontestat, obiectul litigiului principal se referă la anularea unui act administrative normativ, care conține reglementări cu caracter general, impersonal și care produc efecte erga omnes. În această ipoteză, împrejurarea că terțul intervenient se află într-o situație juridică similară cu a reclamantului, invocând drepturi proprii asemănătoare, nu justifică modificarea cadrului procesual subiectiv în cauza de față. Intervenientul nu pretinde pentru sine dreptul dedus judecății și nici un alt drept legat de cel dedus judecății prin cererea principală, ci formulează un petit identic cu cel al cererii principale pe care îl poate formula orice persoană interesată, căreia i se aplică actul administrativ normativ. Or, pentru ca intervenția să fie admisibilă, legătura dintre cererea de intervenție și cererea principală trebuia să fie de natură să justifice judecarea lor împreună, să existe interese divergente sau convergente, iar nu exclusiv interese similare pentru anularea actului administrativ normativ.

În consecință, prima instanță a reținut în mod corect că cererea de intervenție formulată în cauză nu poate trece de filtrul admisibilității în principiu, întrucât intervenientul nu pretinde drepturi proprii, în contradictoriu cu ambii litiganți, reclamantul și pârâta, ci pretinde un drept asemănător celui invocat de reclamant.

Având în vedere că art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ. stabilește că oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, iar în cauza de față reclamantul a renunțat la judecata cererii anterior discutării admisibilității în principiu a cererii de intervenție, dând eficiență principiului disponibilității, prima instanță a apreciat corect asupra aplicării prioritare a disp. art. 406 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul Municipiul Brașov împotriva sentinței civile nr. 1240 din 17 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.