Decizia nr. 5204/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 201/2019 a Curții de Apel Timișoara

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 14.01.2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice și B. - director general în Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management Resurse Umane la plata despăgubirilor în cuantum de 3.000.000 RON, pentru refuzarea accesului la informațiile publice și de interes cetățenesc solicitate prin adresa nr. x/13.12.2018.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 201 din 26 iunie 2019 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.. Respinge acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă. Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Obligă pârâtul să răspundă reclamantului la punctele 2 și 3 din cererea nr. x din data de 13.12.2018, respectiv: - dacă s-a publicat Ordinul MFP nr. 1086/08.06.2001; - dacă s-a publicat Ordinul MFP nr. 452/08.04.2002. Respinge în rest acțiunea. Fără cheltuieli de judecată."

Recursul exercitat în cauză și apărările intimaților Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. Intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și B., au depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului pentru nemotivare. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Procedura derulată în recurs Prin încheierea din 9 decembrie 2021, Înalta Curte a suspendat judecata recursului declarat de reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nici nu au solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă. Pe baza referatului întocmit de grefierul de ședință la data de 6.09.2022, în temeiul art. 420 C. proc. civ. instanța a fixat termen în vederea verificării incidenței dispozițiilor art. 416 din același cod. La data de 1.11.2022, reclamantul A. a depus note scrise, solicitând repunerea pe rol a cauzei.

Considerentele și soluția instanței de recurs asupra excepției perimării recursului În ceea ce privește cererea de repunere pe rol a cauzei, Înalta Curte constată că aceasta a fost depusă la dosarul cauzei după împlinirea termenului de perimare. Pentru a produce efectul întreruptiv al termenului de perimare, cererea de reluare a judecării cauzei trebuie formulată în interiorul termenului de 6 luni de la data suspendării judecării cauzei, conform art. 417 C. proc. civ. În cauză, judecarea recursului a fost suspendată prin încheierea din 9.12.2021, iar cererea de reluare a judecății a fost transmisă prin fax la data de 1.11.2022, după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. În plus, chiar dacă cererea ar fi fost depusă în termen, Înalta Curte constată că, deși a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, recurentul nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Or, cererile de repunere pe rol neînsoțite de solicitarea de judecată în lipsă nu pot constitui acte de procedură cărora să li se recunoască efectul de întrerupere a termenului de perimare, în condițiile în care instanța a dispus suspendarea pentru lipsa părților și în absența unei cereri de judecată în lipsă, deoarece nu se poate păși nici ulterior la continuarea judecății în lipsa unei solicitări exprese de judecare în lipsă, care, anterior, a condus la suspendare. Examinând, în continuare, excepția perimării căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, Înalta Curte reține că potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: "(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă." Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 9.12.2021, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare a cauzei în lipsă. Încheierea de ședință din data de 9.12.2021 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 9.05.2022. Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, o cerere de redeschidere a procesului aptă să producă efectul întreruptiv al perimării, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ.