ÎCCJ, Decizia nr. 96/2023
ÎCCJ, Decizia nr. 96/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 24 aprilie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5204 din 3 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 201 din 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Împotriva deciziei menționate, A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2022.
În dosarul nr. x/2022, la termenul de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., excepție de procedură, care face inutilă, în tot, expunerea și cercetarea în fond a cauzei și care este întemeiată pentru considerentele arătate în continuare.
Prin hotărârea ce formează obiectul recursului a fost constatată perimarea unei cereri de recurs, hotărârea respectivă fiind supusă recursului la Completul de 5 judecători, conform art. 421 alin. (2) teza a doua din C. proc. civ., text conform căruia, atunci "când perimarea se constată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul se judecă de Completul de 5 judecători".
Conform art. 421 alin. (2) teza întâi din C. proc. civ., "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului (…) în termen de 5 zile de la pronunțare".
În cauză, hotărârea recurată a fost pronunțată la 3 noiembrie 2022, astfel că termenul prevăzut de art. 421 alin. (2) teza întâi din C. proc. civ. s-a împlinit la 9 noiembrie 2022, astfel că recursul transmis prin poșta electronică la 19 decembrie 2022 a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile procedurale menționate, ceea ce atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita calea de atac, conform art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 185 alin. (1) raportat la art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., va fi anulat, ca tardiv formulat, recursul declarat de A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca tardiv formulat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 5204 din 3 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 24 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.