ÎCCJ, Decizia nr. 67/2022
ÎCCJ, Decizia nr. 67/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4660 din 13 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat perimat recursul declarat de S.C. "A." S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 263 din 28 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
Împotriva Deciziei nr. 4660 din 13 octombrie 2021, recurenta S.C. "A." S.R.L. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2022.
În dosarul nr. x/2022, la termenul de astăzi, 21 martie 2022, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 421 alin. (2) C. proc. civ., excepție de procedură, care face inutilă, în tot, expunerea și cercetarea în fond a cauzei și care este întemeiată pentru considerentele arătate în continuare.
Prin hotărârea ce formează obiectul recursului a fost constatată perimarea unei cereri de recurs, hotărârea respectivă fiind supusă recursului la Completul de 5 judecători, conform art. 421 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., text conform căruia, atunci "când perimarea se constată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul se judecă de Completul de 5 judecători".
Conform art. 421 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului (...) în termen de 5 zile de la pronunțare".
În cauză, hotărârea recurată a fost pronunțată la 13 octombrie 2021, astfel că termenul prevăzut de art. 421 alin. (2) teza întâi C. proc. civ. s-a împlinit la 19 octombrie 2021, iar recursul depus la oficiul poștal la 20 decembrie 2021 a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de lege, ceea ce atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita calea de atac, sancțiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 185 alin. (1) raportat la art. 421 alin. (2) C. proc. civ., va fi respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de S.C. A. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 4660 din 13 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2022.
Procesat de GGC - LM