ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4983/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea în contencios administrativ înregistrată la data de 2 martie 2022 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, emiterea unui act administrativ de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv obligarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de pârât, să emită ordine de salarizare prin raportare la nivelul indemnizației din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., conform crt. 13 de la lit. A) din Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006, conform deciziei civile nr. 593 din 12.10.2021 a Curții de Apel Târgu Mureș.

2.1 Prin sentința civilă nr. 44 din 20 mai 2022, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanți în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că solicitarea de emitere a unui ordin de salarizare, ca urmare a împrejurării că ordonatorul de credite refuză emiterea acestuia, în sensul solicitat de reclamanți, constituie o acțiune în contencios administrativ având ca obiect un act administrativ asimilat, ce urmează aceeași procedură specifică unui act administrativ propriu zis, potrivit textului de lege citat mai sus.

În plus, obiectul acțiunii îl constituie nemulțumirea reclamanților față de modul de stabilire a drepturilor salariale și nu drepturi salariale restante pentru a fi în prezența competenței de drept comun a instanțelor care soluționează litigii de muncă.

În atare condiții, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, devin incidente normele speciale cuprinse în art. 7, Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, care stabilesc o competență teritorială exclusivă derogatorie de la dreptul comun în materia drepturilor salariale ale magistraților, astfel că, în opinia sa, competența de soluționare a acțiunii aparține Curții de Apel București.

2.2 Prin sentința civilă nr. 1444 din 19 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curtii de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată, din oficiu, judecata cauzei și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curtea de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut că instanța de contencios administrativ nu a fost învestită de către reclamanți cu soluționarea unei plângeri formulate împotriva unei hotărâri a organelor de conducere ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin urmare acțiunea în contencios administrativ ce formează obiectul prezentului dosar nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 7, Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017.

În aceste condiții, sub aspectul competenței teritoriale, sunt aplicabile dispozițiile legale de drept comun, prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv dispozițiile art. 10 alin. (3), care statuează că reclamantul se adresează exclusiv instanței de la domiciliul său.

Ținând cont că reclamanții au domiciliul în municipiul Bacău, competența de soluționare a cauzei ar reveni Curții de Apel Bacău. Însă, având în vedere calitatea reclamanților (procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău), apare ca evident faptul că pentru asigurarea imparțialității este necesară stabilirea competenței unei alte instanțe.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanții A. și B., care au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, emiterea unui act administrativ de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv obligarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de pârât, să emită ordine de salarizare prin raportare la nivelul indemnizației din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., conform crt. 13 de la lit. A) din Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006, conform deciziei civile nr. 593 din 12.10.2021 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între Curtea de Apel București și Curtea de Apel Alba Iulia îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cererea formulată de reclamanți.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din Cap. VIII, Anexa nr. 5 din Legea nr. 153/2017 "(1) prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Se constată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile citate, întrucât prin demersul judiciar inițiat de reclamanți nu solicită anularea unei hotărâri emisă de organele prevăzute la alin. (1) al articolului 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, ce ar fi atras competența exclusivă de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Aceste prevederi legale sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal fiind reglementată pentru un caz singular, clar definit, acesta nefiind incident în prezenta cauză.

Având în vedere că obiectul cauzei este emiterea unui act administrativ de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv obligarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de pârât, să emită ordine de salarizare prin raportare la nivelul indemnizației din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., conform nr. crt. 13 de la lit. A) din Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006, conform deciziei civile nr. 593 din 12.10.2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, sub aspectul competenței teritoriale, sunt aplicabile dispozițiile legale de drept comun, prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv dispozițiile art. 10 alin. (3), care statuează că reclamantul se adresează exclusiv instanței de la domiciliul său.

Ținând cont că reclamanții au domiciliul în municipiul Bacău, competența de soluționare a cauzei ar reveni Curții de Apel Bacău.

Însă, având în vedere calitatea reclamanților (procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău), în raport de dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., care instituie un caz de prorogare legală a competenței teritoriale după calitatea persoanei, derogând, în mod expres, de la normele ce stabilesc competența teritorială în mod uzual pentru cauzele având un anumit obiect, din rațiuni ce privesc asigurarea imparțialității judecătorului chemat să soluționeze cauza, rațiuni ce au prioritate potrivit noii reglementări procedurale, apare ca evident faptul că este necesară stabilirea competenței unei alte instanțe.

Așa fiind, în acord cu opinia Curții de Apel București, Înalta Curte apreciază că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, în fond, este Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanță căreia au înțeles să se adreseze și reclamanții.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.