ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.10.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4962/2022

HOTĂRÂRE
27.10.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4962/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 5796 din 23 noiembrie 2021, a respins recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5543 din 28 decembrie 2018 a Curții de Apel București, în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Concurenței, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, înregistrată la data de 09.12.2021, menționând că motivele urmează a le dezvolta separat, după comunicarea deciziei a cărei revizuire o solicită.

A precizat că, în principiu, motivul de revizuire se referă la încălcarea supremației dreptului european, prin neluarea în considerare a obligației care revenea Consiliului Concurenței de a aplica, în cadrul Deciziei nr. 80/2017, dispozițiile art. 101 alin. (1) din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, alături de art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată.

Intimatul Consiliul Concurenței a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nemotivării hotărârii și, în principal, anularea deciziei atacate și, în subsidiar, reindividualizarea amenzii.

Examinând cererea de revizuire, în raport cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată nulitatea căii de atac exercitate.

4.1. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 din C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Textul de lege menționat reglementează condițiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât și condițiile specifice fiecăruia dintre acestea, la punctele 1-11.

Potrivit art. 513 alin. (1) din C. proc. civ., "Cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată."

În această materie legea nu cuprinde dispoziții speciale cu privire la cuprinsul cererii de revizuire, astfel încât urmează să se aplice, prin analogie, prevederile art. 194 lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora cererea va cuprinde arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, și, respectiv, ale art. 196 C. proc. civ., care prevede sancțiunea nulității, care intervine în cazul în care cererea nu cuprinde cu privire la elementele cererii de chemare în judecată.

Așadar, întrucât dispozițiile legale în materie nu cuprind norme derogatorii de la dreptul comun, urmează, în ceea ce privește cuprinsul cererii de revizuire, să fie aplicate dispozițiile art. 194 lit. d) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de revizuire va cuprinde și arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază.

De asemenea, revizuentul trebuie să țină seama de dispozițiile art. 196 alin. (1) din C. proc. civ. care prevede sancțiunea care intervine în cazul în care cererea nu cuprinde motivele de fapt pe care se întemeiază cererea.

4.2. În cauză, revizuenta a formulat cererea de revizuire la data de 09.12.2021 (data poștei), invocând dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 509 și urm. C. proc. civ., arătând că motivele cererii urmează să fie depuse ulterior comunicării deciziei atacate.

În cauză, se constată că decizia atacată cu revizuire a fost comunicată revizuentei la data de 21.09.2022, astfel că ultima zi în care puteau fi depuse motivele revizuirii a fost 21.10.2022, dată până la care revizuenta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau.

În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din legea menționată este de o lună și curge de la data comunicării hotărârii definitive supuse revizuirii.

Potrivit art. 511 alin. (4) din C. proc. civ., "Revizuirea se motivează prin însăși cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancțiunea nulității".

Prin urmare, revizuirea nu poate fi analizată în absența motivelor invocate în termen legal, impunându-se constatarea nulității cererii informe.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele arătate, având în vedere că cererea de revizuire nu a fost motivată, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de art. 511 alin. (4) C. proc. civ. și va constata nulitatea cererii de revizuire.

Constată nulitatea cererii de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 5796 din 23 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5597/2023
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 01.02.2021, pe rolul Curții de Apel B
ÎCCJ 2021-11-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5796/2021
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencio
ÎCCJ 2021-10-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4739/2021
Ședința publică din data de 14 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin contestația înregistrată la data de
ÎCCJ 2022-11-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5721/2022
prin înlocuirea amenzii cu avertisment, fie prin reducerea cuantumului amenzii contravenționale aplicate raportat la criteriile legale de individualizare; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigi
ÎCCJ 2021-10-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5109/2021
Ședința publică din data de 28 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la 05.02.2021, reclamanta A. S.R.L. a
Sursă