ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4935/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 06.01.2020, pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili-Activitatea de Inspecție Fiscală anularea Deciziei de soluționare a contestației fiscale nr. 255/26.06.2019, anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.08.2018 în ceea ce privește pct. 3, anularea în tot a Deciziei de impunere nr. x/09.08.2018 în ceea ce privește stabilirea obligațiilor suplimentare de plată TVA în sumă de 7.064.909 RON.

1.2. Prin sentința civilă nr. 147 din 30 iunie 2021, Curtea a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a reiterat cuprinsul acțiunii, apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală prin greșita aplicare și interpretare a art. 23 și art. 24 din O.G. nr. 42/1997, a pct. 339 alin. (1) și alin. (3) din Ghidul de TVA pentru clarificarea și armonizarea interpretărilor Titlului VI din Codul fiscal și a art. 143 alin. (1) lit. h) Codul fiscal.

Intimata-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, ridicată din oficiu.

4.1. Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantei S.C. A. S.A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.

Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În egală măsură, Înalta Curte reține că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

4.2. Or, în cauză, recurenta-reclamantă, deși a precizat că recursul se întemeiază pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate de prima instanță, subsumate motivelor de casare invocate, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinței atacate prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Astfel, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta a fost invocat doar formal, recurenta nefăcând nicio referire cu privire la motivarea sentinței de fond.

Referitor la cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta nu a făcut altceva decât să invoce interpretarea greșită a anumitor dispoziții legale și să redea cuprinsul acțiunii introductive de instanță, fără, însă, a preciza modalitatea în care a considerat că aceste norme au fost încălcate de prima instanță și fără a se referi la considerentele avute în vedere de prima instanță.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greșelilor imputate instanței de fond și încadrarea lor în motivul de casare invocat, astfel cum este acesta prevăzut în textul de lege corespunzător, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată de prima instanță prin sentința de fond atacată nefiind suficientă pentru a conduce la casarea hotărârii recurate. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză și la reiterarea situației de fapt reținute, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept în raport cu considerentele instanței de fond.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 147 din 30 iunie 2021 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.