ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4868/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ANAF- DGAMC, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția IX-a contencios administrativ și fiscal, ce a fost modificată și precizată, a solicitat:

- să anuleze dispoziția nr. x/EV3/04.02.2020 (cerere modificatoare, fila x vol. 2),

- să constate refuzul nejustificat al pârâtei privind acordarea dobânzii fiscale aferentă debitului de 10.051.565 RON stabilit prin sentința civilă nr. 1932/07.03.2018 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2012;

- să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de cu titlu de dobândă fiscală aferentă debitului principal în sumă de 11.759.802 RON (sumă precizată urmare a raportului de expertiză întocmit în cauză).

- să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 1307/2020 din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepția inadmisibilității.

Admite acțiunea astfel cum a fost completată și precizată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DIRECȚIA GENERALĂ A MARILOR CONTRIBUABILI.

Anulează dispoziția nr. x/EV3/04.02.2020.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de reprezentând dobândă fiscală totală în sumă de 11.759.802 RON.

Obligă pârâta către reclamantă la cheltuieli de judecată: 350 RON taxă judiciară de timbru, 2000 RON onorariu de expert și 16.000 RON onorariu total avocațial redus."

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 1307/2020 din 26 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de recurs pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Prin recursul său, recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând fondul, solicită respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de pârâtă a formulat întâmpinare intimata-reclamantă B. SRL(fosta A. SRL), solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Deși i-a fost comunicată întâmpinarea intimatei în termenul legal, recurenta - pârâtă nu a combătut apărările părții oponente în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 25.05.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta Direcția Generală a Administrare a Marilor Contribuabili este nefondat, urmând a fi respins, având în vedere considerentele arătate în continuare:

Recursul declarat de recurenta-pârâtă este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material de către prima instanță atât în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității, cât și în ceea ce privește soluția de admitere pe fond a acțiunii reclamantei astfel cum a fost completată și precizată.

În cadrul recursului se invocă de recurenta-pârâtă trei aspecte de nelegalitate care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Primul aspect de nelegalitate privește respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei având ca obiect obligarea autorității fiscale la plata dobânzii pentru sumele restituite cu depășirea termenului legal.

Se arată că prima instanță a în mod nelegal de la aplicarea dispozițiilor speciale care reglementează procedura de restituire administrativă a dobânzilor procedură reglementară de OMFP nr. 1899/2004 și a obligat direct la plata dobânzii. În acest mor se apreciază că instanța de judecată în mod nelegal s-a substituit autorității fiscale și a încălcat dispozițiile OMFP nr. 1899/2004, cap. 2 - Anexa 1.

Al doilea aspect de nelegalitate privește soluția de fond dispusă de instanță în sensul că s-a apreciat ca temei al cererii de restituire - dreptul și jurisprudența CJUE înlăturând nelegal apărarea autorității fiscale în sensul că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 124(1

1

) din O.G. nr. 92/2003.

Instanța în mod nelegal a înlăturat apărările organului fiscal care a învederat faptul ca întrucât Decizia de impunere nr. x/29.12.2009 a fost emisă anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2014, iar sentința civilă nr. 1032 din 7 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2718 din 23.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, adică ulterior intrării în vigoare a actului normativ anterior menționată nu sunt aplicabile dispozițiile art. 124 alin. (11) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta neavând dreptul de acordarea de dobânzi suplimentare.

De asemenea în mod nelegal instanța de fond prin sentința pronunțata a dispus repunerea părților în situația anterioara si repararea integrala a prejudiciului întrucât, prin Nota nr. 15777/ev3 emisa ca urmare a Deciziei de rambursare a TVA nr. TVA7819/04.07.2019 reprezentând TVA, si prin Nota nr. 16118/ev3/30.09.2019 de restituire, i s-au restituit reclamantei debitul principal si dobânzile cuvenite acesteia, documente care nu au fost contestate de către aceasta.

Al treilea aspect de nelegalitate privește obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată. Se arată că în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art. 451-453 C. proc. civ. deoarece recurenta-pârâtă nu se află în culpă procesuală.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea și în principal respingerea acțiunii ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cazului de casare prevăzut de mart. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În opinia Curții sentința atacată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente atât în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității cât și în ceea ce privește admiterea acțiunii astfel cum a fost completată și precizată.

Primul aspect de nelegalitate având ca obiect respingerea excepției inadmisibilității acțiunii este nefondat.

Prima instanță în mod corect a apreciat ca admisibilă acțiunea în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. i) coroborat cu art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 față de obiectul acțiunii - constatarea de către instanța de contencios administrativ a refuzului nejustificat al autorității fiscale de plată a dobânzii fiscale aferentă debitului principal în cuantum de 10.051.565 RON stabilit prin sentința civilă nr. 1032/7.03.2018 a Curții de Apel București rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizianr. 2718/23.05.2018 a ÎCCJ.

Respingerea excepției inadmisibilității nu este dată cu încălcarea dispozițiilor OMFP nr. 1899/2004 prin care este reglementată procedura administrativă de restituire a sumelor pentru care s-a anulat titlul de creanță.

În cauză deși recurenta-pârâtă a restituit debitul principal din cererea din 27.06.201* reclamanții au refuzat nejustificat plata dobânzii fiscale solicitate prin aceeași cerere, fapt necontestat.

Astfel, autoritatea fiscală nu a aplicat procedura de restituire a dobânzilor prevăzute în OMFP nr. 1899/2004 neputându-se reține inadmisibilitatea acțiunii directe a reclamantei, care a uzat de dispozițiile art. 1, 2, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 și a solicitat ca urmare a refuzului nejustificat al autorității de plată și a dobânzii aferente debitului principal achitat pronunțarea unei hotărâri având ca obiect obligarea autorității fiscale la plata dobânzii aferente debitului principal.

Iar aceasta nu reprezintă o încălcare a competenței autorității fiscale sau o substituire a instanței de judecată în competența administrativă a recurentei.

În condițiile în care autoritatea fiscală a refuzat nejustificat, în sensul plății a sumelor cu titlu de dobândă și nu a aplicat procedura administrativă prevăzută în OMFP nr. 1899/2004 instanța de judecată a analizat pe fond cererea de acordare de dobânzi pe ambele aspecte - primul vizând dreptul reclamantei la plata dobânzii pentru restituirea cu întârziere a debitului principal și al doilea în ceea ce privește cuantumul acestora.

Sub ambele aspecte acțiunea reclamantei în mod legal a fost apreciată ca admisibilă în raport de obiect - art. 2 lit. "i" și art. 8 din Legea nr. 554/2004 și în raport de art. 18 din Legea nr. 554/204 soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ în controlul deplin de jurisdicție asupra refuzului de restituire dobândă, pentru acoperirea prejudiciului reprezentat de lipsa de folosință asupra creanței principale pe perioada ianuarie 2010- octombrie 2019 - data restituirii.

Aspectul de nelegalitate care privește aspectul de nelegalitate care privește pe fond soluția de admitere a acțiunii este nefondat, în cauză în cauză sentința atacată fiind dată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art. 124 alin. (1)

1

introdus în O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin O.U.G. nr. 8/2018 și a jurisprudenței CJUE.

Este nefondată susținerea recurentei privind inaplicabilitatea dispozițiilor art. 124 alin. (1)

1

Codul de procedură fiscală modificat prin O.U.G. nr. 8/2014 în raport de faptul că litigiul principal a vizat o creanță fiscală anterioară 2014.

În cauză în mod corect prima instanță a reținut dreptul reclamantei la plata dobânzii, drept născut anterior modificării Codului de procedură fiscală 2003 prin O.U.G. nr. 8/2018 în raport de jurisprudență consolidată a CJUE, iar în ceea ce privește statul român Hotărârea nr. 18/2013 pronunțată în C 565/11, C., următoarele paragrafe fiind relevante.

Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementari a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (...).

(26) În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.

(27) În speță, trebuie să se constate că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință.

(28) Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia. (...)

(35) Dreptul Uniunii Europene se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (O.U.G. nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe."

Cu alte cuvinte, s-a stabilit ca dobânda pe care are dreptul să o primească cel care a fost executat în temeiul unui titlu de creanță anulat ca nelegal trebuie să fie egală cu dobânda în spete similare, adică. în cazul de fată, cu dobânda pe care statul ar fi perceput-o aceluiași contribuabil pentru neplata la timp a obligațiilor.

Dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului nu poate fi restrâns numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda condiționat de modul în care autoritatea fiscală soluționează cererea de restituire în termenul legal. într-un asemenea caz, dobânda ar putea curge de la momentul refuzului de restituire, or un drept prevăzut de lege nu poate fi determinat de comportamentul unei autorități.

Dacă organul fiscal ar soluționa cererea de restituire la timp, în condițiile în care este necesară o hotărâre judecătorească definitivă/irevocabilă ce dispune anularea titlului de creanță, s-ar ajunge la ipoteza paradoxală în care pentru perioada de timp în care autoritatea fiscală a beneficiat de fructificarea acestei sume, statul s-a îmbogățit pe seama contribuabilului fără justă cauză.

Or, rolul dobânzii legale este tocmai acela de a compensa contribuabilul de bună-credință pentru lipsa de folosință a sumelor indisponibilizate de autoritatea fiscală culpabilă pentru emiterea unor acte administrative nelegale.

Tocmai din acest motiv, în anul 2014, ulterior pronunțării unor decizii de speță de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a intervenit și schimbarea de optică a legiuitorului român, materializată în modificarea Codul de procedură fiscală 2003 prin O.U.G. nr. 8/2014 (prevedere preluată si în Codul de procedură fiscală 2015).

Contrar susținerilor recurente-pârâte prin intermediul art. 124 alin. (11) Codul de procedură fiscală legiuitorul a înțeles să se conformeze practicii europene nefavorabile împotriva statului român și să sancționeze atitudinea culpabilă a autorităților fiscale în emiterea unor acte administrative nelegale (atitudinea manifestată anterior anului 2014), cu nerespectarea principiilor de drept comunitar, respectiv a principiului nediscriminării, echivalenței și efectivității.

În ceea ce privește cuantumul dobânzii în cauză în mod corect prima instanță a omologat concluziile raportului de expertiză în condițiile în care prin obiecțiunile formulate recurenta-pârâtă nu a contestat modalitatea de calcul și suma efectiv stabilită cu titlu de dobândă ci însuși dreptul reclamantei la plata acestei dobânzi care reprezintă în fapt o reparare integrală a prejudiciului pentru lipsa de folosință a sumei restituită ca debit principal.

Aspectul de nelegalitate privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată este nefondat.

În cauză aplicarea art. 451-453 C. proc. civ. se face în raport de soluția dată cauzei fiind îndreptățită la plata cheltuielilor de judecată partea care a câștigat procesul, fiind obligată "partea care pierde procesul".

Iar acest fapt este obiectiv în raport de soluția dată cauzei, neavând relevanță juridică existența sau a unei culpei. În consecință în raport de soluția de admitere a acțiunii în fond recurenta-pârâtă este obligată la plata cheltuielilor de judecată conform art. 453 alin. 1 C. proc. civ.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

În baza art. 453 alin. 1 C. proc. civ. Curtea va obliga recurenta la plata sumei de 17.548,69 RON în favoarea intimatei-reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 1307/2020 din 26 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 17,548.69 RON, în favoarea intimatei -reclamante B. SRL(fosta A. SRL), cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.