ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4843/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 16 iulie 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva Rezoluției de clasare 1496 din 15 mai 2019, emisă de Inspecția Judiciară și împotriva Rezoluției de respingere a plângerii împotriva rezoluției de clasare, emisă de Inspectorul șef al Inspecției Judiciare, solicitând admiterea contestației, desființarea rezoluției Inspectorului-șef și a rezoluției de clasare, precum și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, în sensul continuării acțiunii disciplinare și sancționarea pentru exercitarea profesiei cu rea-credință și gravă neglijență a magistraților B. și C., în temeiul articolului art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Prin sentința civilă nr. 947 din 06 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 947 din 06 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiului în fond, cu consecința desființării rezoluțiilor de clasare contestate și retrimiterea cauzei către Inspecția Judiciară în vederea reluării cercetărilor.

Printr-un prim set de critici, recurentul-reclamant a învederat că nu ar fi putut încadra corespunzător abaterile disciplinare întrucât nu avea probele din dosar la dispoziție, context în care doar a relatat faptele, dar și grava eroare judiciară, respectiv aceea de a crește suprafața discreționar, în detrimentul fie al proprietății publice fie al proprietății private, când deja ar fi existat un act care ar fi statuat dreptul de proprietate al uzucapanților doar pe 1000 mp.

Cu privire la modalitatea de cercetare a plângerii de către intimata-pârâtă, recurentul - reclamant a apreciat că nu s-ar fi cercetat speța sub toate aspectele, fiind obligația autorității de a încadra pe o anumită abatere disciplinară analiza completă a cazului. Astfel, în speță, nu se putea înlătura din cercetarea judecătorească a instanței de fond răspunderea pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, pe motiv că înlăturarea si trunchierea cercetării ar fi depășit atribuția puterii judecătorești, încălcându-se totodată, în opinia sa, și normele de drept material.

În acest sens, recurentul - reclamant a susținut că tocmai corectitudinea acestei încadrări ar fi fost subiectul dezbaterilor de pe rolul Curții de Apel București, cu atât mat mult cu atât mai mult cu cât acesta a solicitat punctual prin plângerea prealabilă adresată Inspectorului - șef al Inspecției Judiciare, cercetarea aspectului privind gravei neglijențe a magistratului C., privind modul cum a instrumentat uzucapiunea din dosarul x/2018

Totodată, recurentul-reclamant a opinat că cercetarea efectuată de intimata-pârâtă ar fi fost foarte sumară, comparativ cu efortul pe care acesta l-ar fi făcut benevol, respectiv cercetare la fața locului, fotografii, cercetare A.N.R.E, toate cu scopul de a îmbunătăți modul de lucru al Judecătoriei Giurgiu, mențiuni care nici măcar nu ar fi fost amintite de instanța de fond, care în viziunea sa și-ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin încălcarea dreptului la apărare și la a formula apărări, înlăturând din soluționarea cauzei probatoriu administrat legitim corespunzător cu situația de fapt și drept.

Referitor la refuzul de a i se permite studierea dosarului, recurentul - reclamant a precizat că era clar stabilit în Regulamentul de organizare al instanțelor judecătorești faptul că cine probează un interes legitim are dreptul la studiul unui dosar, acesta detaliind în cuprinsul cererii motivele pentru care ar fi trebuit să i se permită studiul cauzei 1846/236/2018. Atât timp cât hotărârea și dosarul îi erau opozabile în primul rând printr-o vecinătate declarată, în opinia sa, în fals, cu o persoană din familia Begnescu care nu ar exista, acest simplu fapt, justifica un interes legitim în a înțelege cauza și a lua măsuri de corectare.

Având în vedere cele expuse, dar și argumentația existentă la dosarul prezentei cauze, consideră că în cazul unui răspuns nefavorabil, contestația în contencios administrativ pe baza Legii nr. 544/2001 ar fi fost un act redundant, adică o pierdere de timp, și un consum de resurse pentru persoanele competente a soluționa calea de atac.

Nu în ultimul rând, recurentul-reclamant a apreciat și că nu i-ar fi fost respectat dreptul la un proces echitabil prin faptul că magistratul care soluționase fondul dosarului x/2018, a judecat și contestația în anulare, încălcând regimul incompatibilităților imediat după ce se terminase cercetarea sa disciplinară, fapt ce ar fi arătat imunitatea magistratului la problematica disciplinară, iar sentința recurată nu aduce niciun fel de îmbunătățire tangibilă sau propuneri de schimbare pe aspectele semnalate, situație care ar fi cerut în primul rând o analiză temeinică, urmată de o îmbunătățire drastică procedurilor de lucru, dar și o îmbunătățire a modului cum este aplicată legea la nivelul Judecătoriei Giurgiu.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, prin sesizarea inițială înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/11.04.2019, redirecționată Inspecției Judiciare în data de 16 aprilie 2019, petentul A. și-a exprimat nemulțumirea față de parcursul procesual al dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Giurgiu. Acesta a arătat că formulează o sesizare împotriva încheierii de respingere a soluționării cererii de studiere și fotocopiere a dosarului instanței, considerând că ar fi avut interes legitim în studierea acestuia, deoarece litigiul, deși era purtat între alte părți, privea un teren ce se învecina cu proprietatea sa, astfel că, în opinia sa, se impunea verificarea incidenței abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, față de judecătorii B. și C. din cadrul Judecătoriei Giurgiu.

Prin Rezoluția nr. 1496 din data de 15 mai 2019, menținută prin Rezoluția Inspectorului șef al Inspecției Judiciare din data de 27 iunie 2019, s-a dispus clasarea sesizării împotriva judecătorilor B. și C. din cadrul Judecătoriei Giurgiu, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Nemulțumirea reclamantului este generată de faptul că inspectorul judiciar nu a constatat că există indicii cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare de către judecătorii cu privire la care a făcut sesizarea, în raport de situația de fapt și de drept referitoare la dosarul nr. x/2018, în care a formulat o cerere de studiere și fotocopiere a dosarului și cu privire la care a solicitat să se constate comiterea unei abateri disciplinare.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, cu o cerere prin care a solicitat desființarea Rezoluției de clasare 1496 din 15 mai 2019, emisă de Inspecția Judiciară și a Rezoluției de respingere a plângerii împotriva rezoluției de clasare, emisă de Inspectorul șef al Inspecției Judiciare, precum și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, în sensul continuării acțiunii disciplinare și sancționarea pentru exercitarea profesiei cu rea-credință și gravă neglijență a magistraților B. și C., în temeiul articolului art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, considerând că judecătorul C., pentru modul în care a instrumentat dosarul nr. x/2018, îi sunt aplicabile și prevederile art. 99 lit. s) și m) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este nefondat, întrucât instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, competența Curții de Apel București în privința soluționării litigiilor având ca obiect rezoluțiile emise de Inspecția Judiciară în urma unor verificări prealabile vizând sesizările adresate de petenți autorității publice fiind prevăzută expres în prevederile art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Înalta Curte amintește că prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", ca motiv de recurs, se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție și legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile altor organe. Practic, nu i se poate reproșa instanței de judecată interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de reclamant, iar operațiunile de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sunt atributul exclusiv al instanțelor de judecată și sunt inerente procesului decizional.

Totodată, instanța de recurs reține și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în cauză, se constată că prin cele două petiții depuse de recurentul-reclamant la Consiliul Superior al Magistraturii, dosarul instanței de fond, redirecționate ulterior spre competentă soluționare către Inspecția Judiciară, acesta și-a exprimat nemulțumirea, în legătură cu refuzul exprimat de persoanele cu competențe legale din cadrul Judecătoriei Giurgiu, de a-i permite accesul acestuia la dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2018, în condițiile art. 93 din Hotărârea Plenului CSM nr 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Prin aceste petiții recurentul-reclamant a criticat respingerea cererii sale de studiere și fotocopiere a dosarului nr. x/2018, prezentând motivele de fapt și înscrisurile care în opinia sa justificau interesul său legitim în studierea cauzei.

În consecință, în mod corect a procedat instanța de fond la analiza criticilor ce vizau angajarea răspunderii disciplinare a magistraților B. și C., exclusiv sub aspectul săvârșirii de către aceștia a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu atât mai mult cu cât chiar rezoluția de clasare contestată în cauză nu cuprinde decât soluția cu privire la abaterea disciplinară menționată anterior.

Prin urmare, chestiunea în litigiu o reprezintă verificarea sesizării reclamantului sub aspectul sesizării abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, însă aceste critici se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest context.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentului-reclamant privind greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, sunt nefondate.

Potrivit art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, "Constituie abateri disciplinare: (…) m) nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;"

În cauza de față, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, Inspecția Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații verificați a abaterii sesizate.

Astfel, în ceea ce îl privește pe judecătorul C., se reține că dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2018 a fost soluționat prin sentința civilă nr. 5273/30.10.2018, rămasă definitivă prin neapelare.

Cererea de acces la dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2018 a fost formulată de petentul A. la data de 27 martie 2019, respectiv după rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 5273/30.10.2018 a Judecătoriei Giurgiu, pronunțată în acest dosar.

Având în vedere prevederile art. 429 din C. proc. civ., care statuează că funcția jurisdicțională a judecătorului, raportat la cauza în care s-a pronunțat prin hotărâre, încetează, cererea de acces la dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2018 formulată de către reclamant revenea spre competentă soluționare compartimentului Arhivă din cadrul Judecătoriei Giurgiu, nefiind o cerere în legătură cu un dosar aflat în curs de soluționare pe rolul Judecătoriei Giurgiu.

În consecință, în mod judicios a reținut judecătorul fondului că dispoziția judecătorului C., potrivit căreia rezolvarea cererii de studiere a dosarului se rezolvă de compartimentul Arhivă, cu respectarea dispozițiile art. 93 alin. (2) și (3) din Regulamentul de ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, respectă art. 93 din Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, neputând fi reținută în sarcina acestuia săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Nefondate sunt și criticile recurentului-reclamant în ceea ce o privește pe judecătoarea B..

Astfel, se reține că petiția recurentului-reclamant înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/2019, privitoare la faptul că solicitarea de studiere a dosarului i-a fost respinsă, a fost înaintată Judecătoriei Giurgiu, unde a fost înregistrată în cadrul Biroului de Informare și Relații Publice sub nr. x/11 aprilie 2019.

Prin H.G. nr. 123 din 7 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, s-a stabilit că pentru analiza reclamațiilor administrative ale persoanelor, vizând nerespectarea prevederilor Legii nr. 544/2001 și ale prezentelor norme metodologice, la nivelul fiecărei autorități sau instituții publice se constituie o comisie de analiză privind încălcarea dreptului de acces la informațiile de interes public.

Prin sentința civilă nr. 5273 din 30 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare, Judecătoria Giurgiu a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții D., și E., în contradictoriu cu pârâta Comuna Băneasa prin Primar, cu sediul în com. Băneasa, jud. Giurgiu, a constatat că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 1298 m.p. (din care 931 m.p. curți-construcții și 367 m.p. arabil) situat în comuna Băneasa, sat Pietrele, str. x, jud. Giurgiu, cu vecini: la N-F., la V-F., la S-drum, la V-strada x, imobilul fiind identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert tehnic G. și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Biroul de Informare și Relații Publice al Judecătoriei Giurgiu a comunicat petentului prin adresa nr. x/12 aprilie 2019, semnată de judecătoarea B. în calitate de conducător al acestui compartiment, că, din verificările efectuate în cadrul dosarului nr. x/2018, a rezultat faptul că figurează ca părți D. și E., în calitate de reclamanți, și Comuna Băneasa prin Primar, în calitate de pârâtă, iar față de faptul că petentul nu are calitatea de parte în cauza anterior menționată, nu se poate da curs solicitării de a studia și de a efectua copii de pe actele dosarului respectiv.

Prin urmare, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte reține că răspunsul la cererea de informații de interes public solicitate de recurentul-reclamant a fost remis în termenul legal, că a fost emis un răspuns, chiar dacă îi este nefavorabil, iar acesta se înscrie în practica curentă a Judecătoriei Giurgiu de a nu permite terților care nu sunt părți în dosar acces la studierea acestuia, apreciere care este în consonanță cu dispozițiile legii speciale, care menționează interesul legitim ce aparține părților din dosar, întărind încă odată ideea că interesul legitim trebuie pus în corespondență exclusiv cu persoanele prevăzute de lege. În consecință, nu există indicii privind săvârșirea de judecătoarea B. a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În orice caz, inclusiv instanța de fond a reținut că dacă reclamantul era nemulțumit de modul de soluționare a cererii de interes public în legătură cu cererea de acces la dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2018, acesta avea opțiunea introducerii plângerii prevăzute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, potrivit căruia, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice, aceste nemulțumiri neputând fi valorificate în cadrul procedurii speciale referitoare la răspunderea disciplinară a judecătorilor și a procurorilor în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Nu în ultimul rând, referitor la criticile privind încălcarea de către judecătorul C. a regimului incompatibilităților, întrucât acesta ar fi judecat și contestația în anulare referitoare la dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reține, pe de o parte, că acestea exced cadrului procesual reținut în cauză, nefăcând obiectul nici al cercetărilor efectuate de autoritatea pârâtă, ca urmare a petițiilor formulate de recurentul-reclamant și nici al analizei instanței de fond, iar pe de altă parte, că oricum judecătorul C. a formulat cerere de abținere de la soluționarea acestei cauze, cerere ce a fost încuviințată prin încheierea pronunțată în data de 25 septembrie 2019, așa cum rezultă chiar din extrasul de pe portalul instanțelor depus în primă instanță de reclamant .

Totodată, în cadrul acestei materii, instanța nu este învestită cu identificarea unor soluții care să conducă la modificarea procedurilor de lucru de la nivelul Judecătoriei Giurgiu în sensul dorit de recurentul-reclamant, prezentul litigiu fiind limitat la verificarea sesizării reclamantului sub aspectul sesizării abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, presupus săvârșite de judecătorii B. și C..

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 947 din 06 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 octombrie 2022.