ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4815/2022

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.05.2018 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, constatarea nulității tuturor actelor efectuate de pârât în lucrarea nr. 14681/A/II/26.04.2017, inclusiv a raportului de evaluare nr. x/19.04.2018, cu care a fost finalizată această lucrare; obligarea pârâtei la acoperirea cheltuielilor de judecată. La data de 04.07.2018, pârâta Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care, față de natura Raportului de evaluare nr. x/19.04.2018, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește punctul 3 din cadrul raportului de evaluare, având în vedere că acesta are valoarea unei veritabile sesizări a organului de cercetare penală, formulată în temeiul dispozițiilor C. proc. pen. Prin sentința civilă nr. 6021/05.10.2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Reclamantul a formulat completare la contestație, prin care a invocat Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara și alții a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în ceea ce privește transmiterea și prelucrarea datelor cu caracter personal fără informarea persoanei vizate. A mai invocat faptul că sancțiunea complementare a interdicției de a ocupa funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani, prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, contravine mai multor drepturi și principii garantate de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și că raportul a fost încheiat în temeiul unor norme juridice caduce, care nu mai pot produce efecte juridice după 1 decembrie 2009, în speță fiind vorba despre Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE, precum și de legislația națională de implementare a acestei decizii, respectiv Legea nr. 176/2010. De asemenea, reclamantul a depus excepție de nelegalitate, întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, referitoare la Protocolul de cooperare încheiat între Agenția Națională de Integritate și Oficiul Național al Registrului Comerțului, dar și la Protocolul de cooperare încheiat între Agenția Națională de Integritate și Agenția Națională de Administrare Fiscală la data de 10 decembrie 2008. La data de 22.02.2019, pârâta Agenția Națională pentru Integritate a formulat întâmpinare la cererea completatoare, prin care a invocat excepția tardivității cererii completatoare, care a fost respinsă de către instanță la termenul de judecată din 09.05.2019, ca neîntemeiată. La data de 16.10.2019 reclamantul a depus o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 147 din 4 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de reclamant, ca inadmisibilă; A respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă; A admis excepția inadmisibilității invocată de pârât și a respins acțiunea în anularea punctului 3 din raportul de evaluare, ca inadmisibilă: A respins în rest acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu intimații Agenția Națională de Administrare Fiscală, Oficiul Național al Registrului Comerțului și Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 147 din 4 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii contestației și anulării raportului de evaluare atacat, precum și obligarea intimatei-pârâte Agenția Națională de Integritate la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, recurentul-reclamant susține că sentința este nelegală în ceea ce privește soluționarea excepțiilor de nelegalitate a protocoalelor atacate; că sentința recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța a apreciat în mod eronat că actele efectuate de Agenția Națională de Integritate nu sunt lovite de nulitate absolută conform art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, respectiv că sentința nu a reținut nelegalitatea procedurii de transfer a datelor cu caracter personal ale recurentului-reclamant. De asemenea, mai arată că starea de incompatibilitate constatată de către Agenția Națională de Integritate nu poate fi reținută, întrucât fapta nu există, în condițiile în care art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 face referire la exercitarea respectivelor funcții și nu la simpla deținere a lor.

Apărările formulate 4.1. Intimatul-pârât Oficiul Național al Registrului Comerțului a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate în ceea ce privește soluționarea excepției de nelegalitate și a fondului cererii de chemare în judecată, precum și respingerea cererii recurentului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată. 4.2. Intimata - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate. Invocă excepția nulității recursului, având în vedere că recurentul-reclamant nu a arătat motivele de nelegalitate și că cererea de recurs nu cuprinde critici cu privire la hotărârea recurată. Mai arată că recurentul-reclamant a reluat aspectele invocate în fața instanței de fond.

Cererea de renunțare la judecată La data de 23 iunie 2022, recurentul - reclamant A. a formulat, în temeiul art. 406 C. proc. civ., o cerere de renunțare la judecarea cererii de recurs, solicitând să se ia act de această cerere și să se dispună anularea sentinței recurate. II. Cu privire la cererea de renunțare la judecată 2.1. Cu titlu preliminar, se constată că, în urma formulării de către recurentul-reclamant a cererii de renunțare a judecata recursului, la termenul de judecată din data de 23.06.2022, Înalta Curte a pus în vedere acestuia să precizeze dacă înțelege să renunțe la judecata cererii de recurs, ceea ce reprezintă o achiesare la hotărâre, conform art. 463 din C. proc. civ., ori la judecata cererii de chemare în judecată, conform art. 406 din C. proc. civ., cu consecința anulării hotărârii recurate. Pentru termenul de judecată din data de 20.10.2022, recurentul-reclamant a depus o precizare prin care arată că înțelege să renunțe la judecată în temeiul dispozițiilor art. 406 C. proc. civ., punct de vedere ce a fost susținut și de reprezentantul acestuia la concluziile orale puse în cadrul ședinței de judecată. Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ. Având în vedere dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, dar și pe cele ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care impun judecătorului să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, precum și dispozițiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, atunci când renunțarea se face în căile extraordinare de atac, instanța va dispune și anularea în tot sau în parte a hotărârii, Înalta Curte va lua act de cererea recurentului-reclamant privind renunțare la judecata cauzei ce formează obiectul prezentului dosar și va anula sentința pronunțată de către prima instanță. Față de soluția pronunțată în cauză, aceea de a lua act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată, Înalta Curte nu va lua în examinare și nu va analiza excepția nulității recursului, întrucât renunțarea la judecată face de prisos pronunțarea asupra acestei excepții. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 406 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentului-reclamant A. la judecata cererii de chemare în judecată, va anula sentința civilă nr. 147 din 4 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.