ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4806/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.07.2020 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în parte a H.G. nr. 52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 111/2010, privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, respectiv art. 22 alin. (7), astfel cum acestea au fost modificate/introduse prin H.G. nr. 449/2016, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 186/CA din 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, și a anulat dispozițiile art. 22 alin. (7) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobate prin H.G. nr. 52/19.01.2011.

De asemenea, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Muncii și Protecției Sociale, ca nefondată.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 186/CA din 16 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În esență, consideră că în mod eronat instanța a admis acțiunea față de Guvernul României, motivele analizate și reținute de către instanță fiind nelegale.

Mai arată că a adoptat actul administrativ contestat la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și că se impunea admiterea cererii de intervenție accesorie formulate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Invocă dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 3 din O.U.G. nr. 111/2010, art. II, III alin. (1) și IV din Legea nr. 66/2014, H.G. nr. 449/2016, art. 22 alin. (1) și (7) din H.G. nr. 52/2011, concluzionând că în speță cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului acordat intimatei-reclamante a fost stabilit cu respectarea prevederilor legale în vigoare la momentul la care a solicitat dreptul, iar recalcularea indemnizației pentru creșterea copilului se poate face doar pe baza documentelor depuse inițial și nu a adeverințelor de venit eliberate după data depunerii cererii și documentelor pentru solicitarea dreptului la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului.

3.2. Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs incident intervenientul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, solicitând, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii, ca nefondate.

Susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra argumentelor pârâtului Guvernul României cu privire la fondul cauzei, motiv pentru care apreciază că sentința recurată nu îndeplinește cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la arătarea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la admiterea acțiunii reclamantei.

Critică respingerea de către instanța de fond a cererii sale de intervenție accesorie și invocă textele de lege pentru care apreciază că cererea de chemare în judecată a reclamantei este nefondată.

Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului principal, formulat de pârâtul Guvernul României, solicitând admiterea acesteia, iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, consideră că recursul formulat de pârâtul Guvernul României este nemotivat în raport cu conținutul argumentării din cererea de recurs, dat fiind faptul că nu au fost explicate criticile aduse sentinței recurate și nici modalitatea în care argumentele sale se încadrează în motivul de casare invocat.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs formulate de către pârâtul Guvernul României, invocată de către intimata - reclamantă A. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând cererea de recurs formulată de către pârâtul Guvernul României, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o redare fidelă a întâmpinării depuse la fond în dosarul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la filele x, aspectele invocate făcând obiectul analizei primei instanțe, prin cererea de recurs nefiind adus niciun argument suplimentar care să se circumscrie motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

În acest sens, se constată că ultimele 3 paragrafe din pagina 2 a cererii de recurs, paginile 3, 4, 5 și 6, precum și primul paragraf din pagina 7 a cererii de recurs au fost preluate din întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, după cum urmează: ultimele 3 paragrafe din pagina 3, paginile 4, 5, 6, 7 și primele 2 paragrafe din pagina 8 a întâmpinării de la fond.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că pasajele ce nu au fost preluate din întâmpinare (pagina 1 și primele 5 paragrafe din pagina 2 din cererea de recurs) nu conțin critici de nelegalitate aduse hotărârii recurate, ci reprezintă considerații teoretice cu caracter general, precum și nemulțumirea recurentului-pârât față de soluția instanței de fond, ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

Cu alte cuvinte, susținerile din cererea de recurs nu pot face obiectul căii de atac a recursului în lipsa unor critici concrete aduse legalității hotărârii recurate.

Pe de altă parte, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, cât timp criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

În speță, în raport cu motivul de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât nu a arătat care sunt normele de drept material ce au fost, în opinia sa, încălcate sau aplicate greșit de către prima instanță și nici argumentele pentru care a apreciat în acest mod.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât argumentele recurentului-pârât nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deoarece recurentul-pârât Guvernul României nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul acest recurs.

2.2. Cu privire la recursul declarat de intervenientul accesoriu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Înalta Curte constată că potrivit art. 67 alin. (4) din C. proc. civ., "Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond".

În fața instanței de fond, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a depus o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, ce a fost respinsă prin sentința recurată, ca nefondată.

Având în vedere că instanța de recurs a constatat nul recursul principal formulat de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte constată că în privința recursului intervenientului accesoriu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale devin aplicabile dispozițiile art. 67 alin. (4) din Codul de procedură, calea de atac formulată de intervenient fiind neavenită.

În ceea ce privește excepția nulității recursului incident, invocată de către reprezentantul intimatei-reclamante în ședința publică de la termenul de judecată din data de 20 octombrie 2022, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea acesteia sau a celorlalte susțineri din recursul incident, câtă vreme acesta este neavenit, în condițiile în care s-a constatat nulitatea recursului principal.

Prin urmare, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. raportat la art. 67 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neavenit, recursul declarat de intervenientul accesoriu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul principal declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 186/CA din 16 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. raportat la art. 67 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neavenit, recursul declarat de intervenientul accesoriu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul principal declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 186/CA din 16 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul incident formulat de intervenientul accesoriu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale împotriva aceleiași sentințe, ca neavenit.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2022.