ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4750/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 24 martie 2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, contestație împotriva rezoluției inspectorului-șef din dosar nr. x - 248, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de clasare a inspectorului de cercetare din dosarul 19-4042, solicitând să se constate netemeinicia acestor rezoluții și obligarea pârâtei la continuarea verificărilor și luarea măsurilor care se impun.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 792 din data de 11 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile menționate anterior în punctul I.2, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la continuarea verificărilor și luarea măsurilor care se impun. În susținerea căii de atac promovate, recurentul a reiterat aspectele evocate prin plângerea adresată inspectorului șef, ce viza rezoluția de clasare nr. 4030/A din 25.11.2019, emisă în dosarul nr. x. 3.2. La data de 14 octombrie 2022, recurentul a formulat o cerere de completare a motivelor de recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței recurate, iar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de ambele faze procesuale ale litigiului. Prin intermediul unei astfel de cereri de completare, recurentul a învederat, în esență, că atât Inspecția Judiciară, cât și Curtea de Apel București au reținut starea de fapt în mod eronat și au făcut aplicarea unor dispoziții legale fără legătură cu prezenta speță, conducând astfel la incidența cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Din această perspectivă, recurentul a arătat că obiectul sesizării Inspecției Judiciare a fost cel al săvârșirii de către judecătorul delegat la secția executări civile din cadrul Tribunalului Gorj, B., a faptei prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, în contextul în care aceasta și-a exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență prin neefectuarea procedurii de punere în executare a deciziei civile nr. 3454/17.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în cadrul dosarului nr. x/2018, prin care instanța a dispus aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie directorului Muzeului Județean Gorj "C." pentru perioada 15.04.2018 - 16.09.2018. În opinia recurentului, procedura de punere în executare a deciziei civile nr. 3454/17.10.2019 impunea transmiterea dosarului către Tribunalul Gorj și emiterea ulterioară, de către acesta, a solicitării de punere în executare a amenzii către organul de executare fiscală din cadrul instituției. Procedura de punere în executare nu a avut, însă, niciun fel de efect, astfel că această decizie civilă nu a fost pusă în executare, în mod intenționat și fraudulos, de către doamna judecător B., în calitatea sa de judecător delegat la compartimentul executări civile, ce avea responsabilitatea și obligația aducerii la îndeplinire a hotărârii judecătorești definitive și obligatorii. A mai subliniat recurentul că termenul rezonabil de executare a unei hotărâri judecătorești, stabilit de către jurisprudența națională și confirmat de jurisprudența CEDO la trei luni de zile, a fost depășit, amenda nefiind executată nici la acest moment, acesta fiind motivul pentru care recurentul a solicitat intimatei Inspecția Judiciară tragerea la răspundere a funcționarilor publici vinovați de nepunerea în executare a hotărârii în discuție. În opinia recurentului, premisa greșită de la care începe raționamentul Inspecției Judiciare, și, subsecvent, al Curții de Apel București, este aceea conform căreia obligația a fost executată de către debitor, or, o atare abordare echivalează cu alocarea, atât de către Inspecția Judiciară, cât și de către Curtea de Apel București, a unor roluri pe care nu le au, mai precis acelea de a concluziona asupra stării de fapt ce a justificat soluția favorabilă recurentului din cel ce-al doilea litigiu purtat în contradictoriu cu Muzeul Județean Gorj. Astfel, nu îndeplinirea sau neîndeplinirea obligației de punere la dispoziție a contractului de prestări servicii de către Muzeu a fost cea supusă analizei în prezentul demers judiciar, ci faptul că pentru întârzierea în executarea obligației de punere la dispoziție a contractului de prestări servicii, Curtea de Apel Craiova a decis, în mod definitiv, aplicarea unei amenzi. Așadar, instanța a hotărât, în deplin acord cu prevederile legale, aplicarea unei amenzi ulterior executării obligației de către Muzeu, iar hotărârea instanței este una definitivă, astfel că trebuia executată. Înțelegerea greșită a stării de fapt a condus la un raționament eronat al Inspecției Judiciare, și ulterior, al instanței de judecată, care au reținut faptul că amenda se va executa doar în cazul în care obligația nu va fi executată în termen de 3 luni. Ori obligația a fost executată chiar înainte de aplicarea amenzii, amenda fiind datorată chiar în ciuda faptului că obligația a fost executată. Printr-un alt set de critici recurentul a susținut faptul că în cererea de chemare în judecată s-a reclamat insuficienta cercetare a sesizării de către Inspecția Judiciară, iar intimata a omis să rețină starea de fapt reală, întrucât nu se poate susține că cercetarea a fost una efectivă, efectuată în detaliu, și cu siguranță nu se poate susține faptul emiterii unor concluzii corecte ale cercetării.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe, drept temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, apreciind susținerile acesteia ca fiind neîntemeiate în raport de efectele produse de Decizia nr. 3454/2018 a Curții de Apel Craiova.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 5 februarie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepțiile tardivității cererii completatoare a motivelor de recurs și nulității recursului, invocate din oficiu, Înalta Curte le apreciază întemeiate, pentru următoarele considerente: A. Cu titlu prealabil, contrar celor afirmate de apărătorul ales al recurentului - reclamant în ședință publică, Înalta Curte apreciază că memoriul depus la data de 14 octombrie 2022 are natura juridică a unei cereri de completare a motivelor de recurs (cum, de altfel, chiar recurentul intitulează o astfel de cerere), iar nu pe cea a unor concluzii scrise. Din analiza comparativă a unui astfel de memoriu cu cel depus la data de 12 noiembrie 2020, rezultă că prin intermediul celui din 14 octombrie 2022 recurentul a evocat critici de nelegalitate aduse sentinței recurate ce nu se regăsesc în primul memoriu de recurs, precum aplicarea unor dispoziții legale fără incidență în prezenta cauză, ignorarea de către prima instanță, a faptului că, prin fapta sa, judecătorul împotriva căruia a fost formulată sesizarea disciplinară a depășit termenul rezonabil de executare a hotărârii judecătorești, maniera eronată de interpretare a dispozitivului deciziei civile nr. 3454/17.10.2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în cadrul dosarului nr. x/2018 ori critici privind insuficienta cercetare a sesizării de către Inspecția Judiciară. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.: "Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută." Mai mult, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în cauză nefiind incidente cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., câtă vreme termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la momentul comunicării hotărârii. Pe cale de consecință, motivarea recursului trebuia realizată în termen de 15 zile de la comunicarea sentinței civile nr. 792 din data de 11 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. O atare comunicare a fost realizată către recurentul - reclamant la data de 6 noiembrie 2020, conform dovezii de înmânare aflate la fila x a volumului II al dosarului instanței de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia motivată calea de atac a recursului, a început să curgă de la acest moment și s-a împlinit la data de 23 noiembrie 2020, potrivit dispozițiilor art. 181, raportat la art. 183-184 C. proc. civ. Cererea de completare a motivelor de recurs a fost, însă, depusă de recurentul reclamant la data de 14 octombrie 2022, astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe memoriul aflat la dosarul instanței de recurs, nefiind făcută dovada unei alte date de comunicare sau depunere a cererii de completare a motivelor recursului. Prin urmare, Înalta Curte constată că o astfel de cerere a fost formulată în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, respectiv la data de 14 octombrie 2022, ultima zi în care putea fi depusă fiind 23 noiembrie 2020. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția tardivității, invocată din oficiu și va respinge cererea completatoare a motivelor de recurs, ca tardiv formulată. B. În ceea ce privește memoriul de recurs depus la data de 12 noiembrie 2020, Înalta Curte reține că prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulate în alin. (3) al aceluiași text normativ. De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.). Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că: Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei. Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Totodată, nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentința recurată și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate. Aplicând astfel de considerente contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurentul- reclamant A. a evocat formal nelegalitatea hotărârii atacate fără ca susținerile expuse să îndeplinească exigențele unor critici încadrabile în categoria celor ce ar putea fi subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și care să vizeze sentința atacată în litigiul pendinte, respectiv argumentele prezentate de prima instanță în cadrul demersului de verificare a legalității rezoluției nr. 4030/A/25.11.2019 a inspectorului judiciar, confirmată prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, din perspectiva abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. t), coroborat cu art. 99 1 din Legea nr. 303/2004. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată. Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, precum și reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului sau critici care să privească maniera de apreciere a probelor, ori chestiuni ce nu au legătură cu obiectul cauzei echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături concrete a acestora cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va constata incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului. În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 792 din data de 11 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.