ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4690/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4690/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 14 octombrie 2022
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Harghita, secția civilă, sub nr. x/2021, reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL PRO LEX, prin reprezentant legal președinte A., în numele membrilor de sindicat din tabelul anexă, în baza art. 28 din Legea Dialogului Social nr. 62/2011, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, a solicitat să se dispună obligarea pârâtului astfel:
să plătească, cu titlu de despăgubire, reclamanților majorarea salariului de funcție cu titlul de specialist de clasă conform treptelor de vechime în specialitate, pentru perioada mai 2018 - până la data plății efective și în continuare, după caz, atât timp cât sunt îndeplinite condițiile de acordare revăzute de lege;
să introducă majorarea cu titlul de specialist de clasă în salariul de funcție astfel încât acesta să devină noul salariu de funcție la care se vor calcula celelalte sporuri, indemnizații, adaosuri, prime raportate la salariul de funcție și compensația pentru chirie, după caz.
să plătească, cu titlu de despăgubire, diferența dintre sporurile, indemnizațiile, adaosurile, compensațiile și primele raportate la salariul de funcție care cuprinde și majorarea cu titlu de specialist de clasă și aceste drepturi salariale efectiv acordate, după caz
să plătească cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din data de 13.10.2021 instanța a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantul B. și formarea unui nou dosar.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 13.10.2021, sub numărul x/2021.
La termenul de judecată din data de 13 octombrie 2021 instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția privind necompetența teritorială a Tribunalului Harghita
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului Harghita, secția civilă
Prin sentința nr. 1316 din data de 8 decembrie 2021, Tribunalul Harghita, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Harghita invocată din oficiu și, în consecință, a declinat în favoarea Tribunalului Maramureș competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul Sindicatul Național Pro Lex în numele membrului de sindicat B. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Harghita.
A reținut Tribunalul Harghita că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:
"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său".
În cauză, reclamantul B. are domiciliul în raza de competență a Tribunalului Maramureș, aceasta fiind instanța prevăzută de lege să soluționeze prezenta acțiune.
2.2. Hotărârea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 381 din data de 13 aprilie 2022, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială invocată de instanță din oficiu, a declinat în favoarea Tribunalului Harghita-complete de fond în materia contenciosului administrativ competența de soluționare a cererii formulate de către reclamantul B. prin Sindicatul Național Pro Lex, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență și a suspendat judecarea cauzei în vederea soluționării conflictului de competență.
Instanța a constatat că la data înregistrării cererii de chemare în judecată, care prezintă relevanță pentru determinarea competenței sub toate aspectele, reclamantul locuia efectiv și avea domiciliul real în jud. Harghita, unde își exercită și raporturile de serviciu, cu relevanță în plan procesual, considerente pentru care instanța a apreciat că revine Tribunalului Harghita competența teritorială de soluționare a cauzei.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte reține că demersul judiciar al reclamantului, în calitate de funcționar public cu statut special vizează obținerea obținerea unor drepturi de natură salarială.
Înalta Curte reține că în virtutea calității sale, de funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, sunt aplicabile, în stabilirea competenței materiale, dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ care stabilesc competența materială a secției de contencios administrativ a tribunalului.
Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 212/2018, în vigoare la data formulării acțiunii, 26.06.2019, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".
Deci, textul legal instituie o competență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga.
Din actele dosarului, respectiv copia cărții de identitate a reclamantului B., rezultă că acesta are domiciliul în Municipiul Sighetul Marmației, Județul Maramureș, nefiind depus la dosar niciun alt înscris care să ateste un alt domiciliu oficial recunoscut de autoritățile competente.
Situația de fapt prezentată, în mod evident, atrage competența teritorială a Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, în circumscripția căruia își are domiciliul reclamantul.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național Pro Lex, în numele membrului de sindicat B. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2022.