ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4890/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 august 2021 inițial sub număr de dosar x/2021, pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă-contencios administrativ și fiscal, Sindicatul Național al Polițiștilor și personalului contractual din MAI în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. și Y., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a solicitat următoarele:

- obligarea pârâtului la plata majorărilor salariale începând cu data de 01.01.2021 prevăzute de Legea-cadru nr 153/2017, art. 38 alin. (4), conform căruia în perioada 2019-2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cea din luna decembrie 2018;

- obligarea pârâtului la plata majorărilor salariale pentru deținătorii titlului de specialist de clasă începând cu data de 01.07.2017, conform art. 28 din Anexa VI la legea cadru nr. 153/2017

- obligarea pârâtului la plata diferențelor de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanți și sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 01.01.2021 pentru capătul 1 al cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflație la care se adaugă dobânda legală aferentă până la data plății efective

- obligarea pârâtului la plata diferențelor de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanți și cele rezultate în urma recalculării începând cu data de 01.07.2017, pentru capătul doi al cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă, până la data plății efective.

Prin încheierea pronunțată la data de 15 decembrie 2021 în dosarul x/2021 instanța a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanții I. și H. si a dispus formarea a două dosare distincte, pentru fiecare dintre reclamanți, cu repartizarea manuală la același complet de judecată cu termen de judecată.

După disjungere, cererea formulată de reclamantul I., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractul din cadrul M.A.I.a fost înregistrată sub număr de dosar x/2022

La termenul din 02.03. 2022, verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța a pus în discuția contradictorie a părților excepția necompetenței teritoriale și a rămas în pronunțare.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea Tribunalului Iași, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 137/2022/c.a. ponunțată la data de 92.03.2022, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă-contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Iași a reținut, în esență, că, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1), (3), (4) Lg. 554/2004, așa cum au fost acestea modificate prin Lg. 212/27.07.2018, în vigoare de la data de 02.08.2018 și raportat la domiciliul reclamantului din cartea sa de identitate, aflat pe raza de competență a Tribunalului Suceava (în localitatea Fălticeni), având în vedere deopotrivă și faptul că, din exprimarea imperativă a normei înscrise în art. 10 alin. (3), (4) Lg. 554/2004 rezultă cu necesitate că norma de competență teritorială este de ordine publică, fiind incidente în materie dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 noul C. proc. civ., în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Suceava, secția sau Vompletul specializat în materia contenciosului administrativ.

Ca urmare a declinării competenței, dosarul a fost înregistrat la data de 28 martie 2022 pe rolul Tribunalului Suceava, secția Administrativ și Fiscal, sub același număr de dosar - x/2022

Hotărârea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 362 pronunțată la data de 19.05.2022, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, la rândul său, excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că, obiectul principal al prezentei acțiuni îl reprezintă cererea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., în numele și pentru reclamanți, împreuna și cu membrul de sindicat I. în cadrul aceleiași acțiuni, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, solicitând, în esență, obligarea pârâtului la plata unor drepturi salariale rezultate din raportul de serviciu, respectiv obligarea pârâtei la plata majorărilor salariale prev. de Legea nr. 153/2017, obligarea pârâtei șa plata majorărilor salariale pentru deținătorii titlului de specializt de clasă și plata diferențelor salariale.

În reglementarea actuală în materia contenciosului administrativ, competența teritorială de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul sau sediul reclamantului, iar potrivit art. 10 alin. (4) din legea nr. 554/2004 competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat.

Din interpretarea sistematică, logico-gramaticală, dar și teleologică a disp. art. 10 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că intenția legiuitorului a fost evitarea introducerii acțiunilor formulate prin Sindicate la sediile acestora (prin raportare la jurisprindența generată de Decizia RIL nr. 1 din 21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și nu împiedicarea situațiilor de coparticipare procesuală activă.

Cât timp art. 10 alin. (4) din legea nr. 554/2004 nu include prevederi privind coparticiparea procesuală activă, a reținut că sunt aplicabile normele de drept comun în materie.

Prezentul litigiu reprezintă un conflict de muncă - privind funcționari publici, definit de art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative.

În conformitate cu art. 367 din Codul Administrativ rap. și la art. 417 din același act normativ, dispozițiile prezentei părți se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz. Astfel, potrivit art. 269 alin. (3) Codul muncii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

În baza art. 59 C. proc. civ., mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

A reținut Tribunalul Suceava, secția Contecios Administrativ și Fiscal că, în cauză, raportat la dispozițiile legale enunțate, toți reclamanții (inclusiv I.), în cadrul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Tribunalului Iași urmăresc, în esență, realizarea acelorași drepturi în raport cu același pârât, menționând că toți sunt polițiști ce își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Or, în condițiile în care toți reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții și au solicitat același lucru de la pârât, este evident că între cererile lor, privite chiar și individual, există o strânsă legătură, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă.

A apreciat ca fiind irelevant sub aspectul competenței teritoriale faptul că reclamanții au raporturi de muncă individuale cu pârâta, atâta timp cât ceea ce solicită ei prin cererea de chemare în judecată comportă analiza unui singur aspect, respectiv acordarea unor drepturi salariale și plata acestora.

De asemenea, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Or, reclamantul din cauza de față a introdus cererea de chemare în judecată, împreună cu alți reclamanți, la Tribunalul Iași, în baza principiului disponibilității consacrat de art. 9 C. proc. civ.

Pe de altă parte, interpretând per a contrario dispozițiile art. 100 C. proc. civ., având în vedere că pretențiile formulate îndeplinesc condiția legăturii ce face necesară judecarea lor împreună, Tribunalul Suceava a constatat că nu este nici necesară și nici oportună determinarea competenței după obiectul fiecărei pretenții în parte și nici tribunalul sesizat nu a contestat existența legăturii strânse, reținând spre soluționare împreună cererile reclamanților cu domiciliul în raza sa teritorială, în cadrul aceluiași dosar, cu toate că legătura nu poate fi domiciliul reclamanților.

În subsidiar, a apreciat că se impune a se avea în vedere faptul că modificarea art. 10 din Legea nr. 554/2004, survenită prin legea nr. 212/2018 a avut ca obiectiv reducerea duratei de soluționare a dosarelor, echilibrarea volumului de activitate între secțiile instanțelor și între instanțe cu respectarea competentelor profesionale ale acestora și crearea premiselor legale ale respectării în mod real a dreptului cetățenilor de acces la instanța și de rezolvare a dosarelor în termen rezonabil (astfel cum rezultă din expunerea de motive a legii) și nu generarea de noi litigii și prelungirea termenelor de soluționare. De altfel, fragmentarea litigiilor privind drepturile salariale ale funcționarilor publici din cadrul aceleiași instituții nu este nici în interesul cetățenilor, dar nici al instanțelor de judecată, putând genera noi inechități (în cadrul aceleiași instituții putând fi obținute soluții diferite cu privire la aceleași drepturi ale funcționarilor).

Ca urmare, având în vedere că unii dintre reclamanți au domiciliul pe raza de competență a Tribunalului Iași, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., art. 100 și art. 269 alin. (3) Codul muncii raportat la art. 59 C. proc. civ., a constatat că Tribunalul Iași este competent să soluționeze în întregime cererea formulată de toți reclamanții, printre care și reclamantul I..

De asemenea, în caz de disjungere, astfel cum a procedat Tribunalul Iași cu privire la cererea reclamantului I., operează prorogarea de competență, în condițiile dispozițiilor legale enunțate.

Față de aceste considerente, Tribunalul Suceava a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., în numele și pentru membrul de sindicat I. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Argumentele de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată, cu soluționarea căreia Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul MAI, ca reprezentant legal al membrului său, I., ce are calitatea juridică de reclamant, a învestit instanța de judecată, respectiv Tribunalul Iași, plasează acțiunea în sfera de aplicare a prevederilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 și la faptul că această lege nu cuprinde dispoziții referitoare la competența teritorială de soluționare a cererilor ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.

Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, potrivit alin. (4) al art. 10, introdus prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018, "(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că acest text de lege instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului.

Înalta Curte constată că prin modificarea legislativă a art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform Legii nr. 212/2018, legiuitorul a tranșat problema competenței teritoriale a instanței de contencios administrativ, în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

Prin urmare, textul legal instituie o competetență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, stabilită în raport cu domiciliul reclamantului persoană fizică, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

În ceea ce privește " incidența instituției coparticipării active", respectiv aplicabilitatea art. 269 alin. (3) din Codul muncii, reținute de Tribunalul Suceava, Înalta Curte, în limitele învestirii și fără a se transforma în instanță de control judiciar, constată că, prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub număr de dosar x/2021, un număr de 25 de membri de Sindicat, printre care și reclamantul din prezenta cauză, domnul I., prin reprezentantul lor legal, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, au solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, obligarea acestuia la plata majorărilor salariale prevăzute de 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2021, precum și plata majorărilor salariale pentru deținătorii titlului de specialist de clasă, începând cu data de 01.07.2017, conform art. 28 din Anexa VI la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv la plata diferențelor de drepturi salariale dintre sumele primite și sumele rezultate în urma recalculării, actualizate cu indicele de inflație la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plății efective.

Este de necontestat că prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum este definit la art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social: "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative".

În cauză, astfel cum s-a reținut și anterior, reclamantul I. își are domiciliul în județul Suceava, conform actului de identitate atașat în copie la fila x verso din dosarul nr. x/2022 înregistrat pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii ce reprezintă dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Se reține, de asemenea, că în temeiul dispozițiilor art. 296 alin. (3) din Codul muncii, în caz de coparticipare procesuală, cererea de chemare în judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru reclamanții I. și H., având în vedere că nu își au domiciliul pe raza Municipiului Iași, a luat măsura disjungerii și a constituit dosare separate tocmai pentru evaluarea competenței, măsura dispusă având caracter interlocutoriu, deci, opunându-se în cursul judecății și fără posibilitatea de a fi reevaluată.

Astfel, s-a format un nou dosar, respectiv dosarul de față nr. x/2022, care îl vizează doar pe reclamantul I., dosar în cadrul căruia Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Așadar, se constată că Tribunalul Suceava a fost învestit doar cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul mai sus menționat, motiv pentru care măsura disjungerii astfel dispusă de către Tribunalul Iași împiedică aplicarea prorogării de competență, care ar lipsi-o de efectele sale interlocutorii, aceasta fiind o măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului Iași, neputând fi cenzurată de o altă instanță.

Or, a se considera că în privința cererii formulate de reclamantul I., a operat prorogarea legală de competență în favoarea Tribunalului Iași, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu ceilalți reclamanți, al căror domiciliu sau reședință se află în circumscripția acestei instanțe, ar însemna a se exercita un control judiciar asupra măsurii disjungerii înseși, măsură definitivă, asupra căreia nu se mai poate reveni, cu atât mai mult într-un regulator de competență.

În plus, mai reține Înalta Curte că prevederile art. 269 din Codul muncii nu sunt aplicabile, întrucât, în cazul funcționarilor publici sunt aplicabile cu prioritate dispozițiile Legii 554/2004, astfel cum stabilește art. 109 din Legea 188/1999 ("Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.").

În situația în care legea generală a funcționarilor publici face trimitere la competența instanței de contencios administrativ, este evidentă aplicarea Legii 554/2004, aceasta din urmă stabilind regulile procedurale în privința oricărui proces având natura juridică a unui raport de drept administrativ.

Având în vedere că art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 arată expres că "reclamantul (…) se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său", Înalta Curte, în regulator de competență reține că forma normei de competență, care, oricum, în calitatea sa de normă de competență trebuie să fie interpretată în mod strict, stabilește o regulă de exclusivitate, nefiind, deși, aplicabile normele privind coparticiparea. Cu alte cuvinte, odată ce textul legal stabilește competența unei instanțe prin folosirea exclusivității (alegea cuvântului exclusiv), spre exemplu art. 118 alin. (1), art. 119, art. 120, art. 124, art. 126 C. proc. civ., nu se poate ignora textul prin aplicarea altei instituții procesuale (în speță coparticiparea) care ar duce la înfrângerea scopului normei de competență.

În consecință, nici din această perspectivă nu se poate considera că, în raport cu prevederile art. 296 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul Iași, competent să judece cauza pentru reclamanții din dosarul nr. x/2021 care au domiciliul în municipiul Iași, este competent să judece și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. din dosarul disjuns, nr. x/2022, care are domiciliul pe raza teritorială a județului Suceava, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competență.

În plus, nu prezintă nicio relevanță natura interesului reclamanților (dacă este unul comun sau nu), cât timp în materia contenciosului administrativ existența vătămării (ca și condiție de acces la instanța de contencios administrativ) se analizează individual, textul art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ neinstituind o coparticipare procesuală activă obligatorie chiar dacă se atacă un act administrativ ce produce vătămări mai multor persoane. Cu alte cuvinte, competența teritorială se stabilește raportat la fiecare reclamant în parte, deoarece fiecare reclamant invocă o vătămare proprie.

Prin urmare, cum din copia actului de identitate al reclamantului, depusă la fila x verso din dosarul Tribunalului Iași rezultă că acesta are domiciliul în Municipiul Fălticeni, județul Suceava, Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a stabili competența teritorială de soluționare în primă instanță a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în regulator de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența teritorială de soluționare în primă instanță a cererii formulată de reclamantul I. prin reprezentant Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul MAI în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, competent după domiciliul legal al reclamantului, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamantul I. prin reprezentant Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul MAI în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.