Decizia nr. 4633/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 786/2020 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, constatarea nulității absolute, pentru fraudarea la lege, a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, privind încălcarea și eludarea prevederilor imperative ale Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea Unităților Economice de stat cu Regii Autonome și Societăți Comerciale.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 786 din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția tardivității și, în consecință, s-a respins acțiunea ca tardiv formulată, în raport cu prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Cererea de recurs și soluția instanței de recurs Reclamanții A. și B. au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 786 din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenții au susținut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe invocată în condițiile legii, cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, fiind, totodată, dată cu încălcarea normelor de drept material. Prin decizia nr. 2480 din 5 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a constatat nulitatea recursului formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 786 din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Contestația în anulare formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 2480 din 5 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16.05.2022, au formulat contestație în anulare recurenții-reclamanți A. și B., întemeiată pe dispozițiile art. 503 C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare au arătat că instanța de recurs a omis cu bună știință să cerceteze motivele de casare invocate în cererea de recurs și că s-a aflat într-o regretabilă, dar voită eroare de drept. În fapt, au precizat că s-au adresat instanțelor să constate nulitatea absolută a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate a terenului seria x nr. x din

XII.1993 emis de Ministerul Culturii, apreciind că a fost emis cu încălcarea unor prevederi imperative ale legii, de un organ necompetent. În opinia contestatarilor, nulitatea absolută fiind de ordine publică este imprescriptibilă, poate fi invocată de oricine, chiar și de instanță în orice fază a judecății. Prin urmare, fiind vorba de încălcarea unor prevederi imperative ale unor legi speciale, cele două instanțe, de fond și de recurs, aveau obligația să se pronunțe cu privire la competența legală a Ministerului Culturii de a emite Certificatul de atestare a dreptului de proprietate. La data de 27 iunie 2022 s-a depus la dosar o completare a contestației în anulare prin care s-a arătat faptul că nici instanța de fond, nici instanța de recurs nu au solicitat emitentului (Ministerul Culturii) să prezinte originalul înscrisului (certificatul de atestare a dreptului de proprietate) și nici Monitorul Oficial în care a fost publicat, deși au cerut insistent acest lucru. Au mai susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat că reclamanții ar fi cerut radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate a lui S.C. C. S.A., când, în realitate, S.C. C. S.A. a solicitat instanței radierea. 5. Apărările intimatului Ministerul Culturii Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, având în vedere că motivele invocate de contestatari nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, arătând că prima instanță, în mod corect, a respins excepția tardivității acțiunii, ceea ce exclude analiza oricărei alte excepții, cât și a fondului pricinii. Totodată, instanța de recurs a constatat, în mod definitiv, nulitatea recursului, ceea ce face inutilă analiza oricărui motiv de recurs invocat. Prin urmare, având în vedere că părțile au fost legal citate de către Înalta Curte cu ocazia judecării recursului, hotărârea a fost pronunțată de instanța competentă, instanța nu s-a aflat în nicio eroare materială și nici nu se pune problema omisiunii de a cerceta motivele de recurs, în ipoteza în care instanța a constatat nulitatea acestuia, contestația în anulare formulată este nefondată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că este întemeiată excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimat prin întâmpinare, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, va respinge contestația în anulare formulată de A. și B., ca inadmisibilă. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.: "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. (3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs." În motivarea contestației în anulare contestatorii au arătat că instanța de recurs a omis cu bună știință să cerceteze motivele de casare invocate în cererea de recurs și că s-a aflat într-o regretabilă, dar voită eroare de drept. Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, trebuie să fie greșeli de fapt care să fie determinante pentru soluția din recurs, și nu greșeli de judecată, de soluționare a unor excepții procesuale, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Or, în cauză, susținerile contestatorilor potrivit cărora instanța de recurs s-a aflat într-o regretabilă, dar voită eroare de drept, nu pot fi încadrate în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât constatarea recursului ca nul nu este rezultatul unei simple și evidente erori materiale, ci a modului în care instanța a înțeles să aplice dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. În realitate, ceea ce urmăresc contestatorii prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este reevaluarea ansamblului probator și reanalizarea cererii de recurs, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. Sub acest aspect, este demn de subliniat, că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui apel-recurs deghizat, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008). În ceea ce privește motivul contestației întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cărora instanța de recurs respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, Înalta Curte reține, de asemenea, că motivele invocate nu se încadrează în textul de lege. În speță, ne aflăm în ipoteza în care instanța de recurs a constatat nulitatea acestuia, astfel că ordinea de soluționare a excepțiilor are în vedere efectele pe care excepțiile invocate le produc în cazul admiterii lor. Prin urmare, admiterea excepției nulității recursului, face inutilă analiza oricărui motiv de recurs invocat, neputându-se reține, așa cum susțin contestatorii, omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivele de casare invocate. Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale enumerate anterior. Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimat și va respinge contestația în anulare formulată de A. și B., ca inadmisibilă.