ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2480/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, constatarea nulității absolute, pentru fraudarea la lege, a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria x/07.12.1993, privind încălcarea și eludarea prevederilor imperative ale Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea Unităților Economice de stat cu Regii Autonome și Societăți Comerciale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 786 din 16 septembrie 2020, a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins acțiunea ca tardiv formulată, în raport cu prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. și B., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenții au susținut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe invocată în condițiile legii, cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, fiind, totodată, dată cu încălcarea normelor de drept material.

Astfel, au arătat că prima instanță, printr-o hotărâre sumară ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii, deși a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale nu a pus-o în discuția părților și nu s-a pronunțat asupra acesteia, nepronunțându-se, de altfel, nici în privința excepției admisibilității invocate de pârât.

Totodată, au apreciat că prima instanță a reținut o situație de fapt greșită, cu referire la termenul de prescripție calculat conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, considerând că, potrivit argumentației primei instanțe, acțiunea nu este tardiv introdusă, așa încât aceasta avea obligația să analizeze fondul cauzei.

În opinia recurenților, pentru a se da câștig de cauză pârâtului, prima instanță a încălcat cele mai elementare norme de drept material.

În opinia acestora, s-au încălcat și prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, iar prima instanță, pentru a nu se pronunța cu privire la celelalte excepții invocate în cauză și pe fond, a invocat prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Culturii a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestei căi de atac.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurenților-reclamanți nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceștia nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-au exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, ci critici generale care nu au legătură cu soluția pronunțată în cauză, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Recurenții-reclamanți nu circumstanțiază în niciun mod criticile lor, în sensul că hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei sau că aceasta conține motive contradictorii sau străine pricinii, apreciind, totodată, că hotărârea este sumar motivată.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, și indicarea în concret în ce constă motivarea sumară și pretinsele motive contradictorii sau străine cauzei, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Altfel spus, prin motivarea recursului se înțelege formularea unor critici pertinente și concrete în privința sentinței atacate, care să poată fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, deși critica potrivit căreia hotărârea primei instanțe ar fi dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, excepție invocată din oficiu, este nedezvoltată, se constată că în cauză nu a fost invocată o astfel de excepție.

Înalta Curte remarcă că, într-adevăr, excepția necompetenței materiale și funcționale a fost pusă în discuția părților, din oficiu, dar în Dosarul nr. x/2018, care a avut ca obiect același demers judiciar din prezenta cauză, în care recurenții au precizat temeiul de drept al acțiunii ca fiind Legea nr. 554/2004 și faptul că, în cauză, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București, iar ulterior au renunțat la judecată (sentința nr. 1794/22.05.2019-fila x). Au procedat la introducerea unei noi acțiuni, identică cu cea din dosarul menționat, care formează obiectul prezentei cauzei, acesta fiind și motivul pentru care pricina a fost trimisă la completul inițial învestit. Prin urmare, recurenții sunt în eroare cu privire la acest aspect, așa-zisa critică nu privește sentința atacată.

De asemenea, deși nu se mai impune a fi examinată critica recurenților în funcție de soluția preconizată, în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității și fondului cauzei, Înalta Curte amintește că ordinea soluționării excepțiilor invocate este stabilită de instanță, în raport cu art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., în funcție de efectele produse, admiterea excepției tardivității excluzând analiza oricărei alte excepții, cât și a fondului cauzei.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurenților-reclamanți nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 786 din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.