ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4525/2022

Ședința publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2019, la data de 20.03.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate (ANI), a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună admiterea cererii și anularea raportului de evaluare nr. x/28.02.2019 emis de Agenția Naționala de Integritate (ANI), întrucât a fost întocmit cu nerespectarea prevederilor legale.

Prin sentința civilă nr. 196 din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie

Prin cererea formulată la data de 3 mai 2022 recurenta - reclamantă a solicitat efectuarea unei trimiteri preliminare în interpretare adresată CJUE cu următoarea întrebare: Posibilitatea (perspectiva) exercitării unei evaluări a averii, a incompatibilitâților și a conflictelor de interese, de către Agenția Națională de Integritate - ANI, în privința judecătorilor care compun completele de judecată ce soluționează acțiunile referitoare la sancțiunile aplicate în urma raporturilor încheiate de Agenție, cum este acțiunea în prezenta cauză, și în care Agenția este parte - posibilitate care nu este îngrădită sau însoțită de garanții - este contrară articolului 2 TUE, privind statul de drept și articolului 19 alin. (1) TUE, coroborat cu articolul 47 alin. (1) și (2) CDFUE, privind dreptul la protecție juridică efectivă, pentru că nu exclud orice îndoială legitimă privind existența unei influențe exterioare asupra activității de judecată a acestor acțiuni și nu înlătură astfel o lipsă a aparenței de independență sau de imparțialitate a acestora, care aduce atingere încrederii pe care justiția trebuie să o inspire justițiabililor într-o societate democratică și într-un stat de drept?

Prin cererea formulată în ședință publică din 11 octombrie 2022recurenta - reclamantă a solicitat sesizarea CJUE cu următoarele intrebări preliminare:

Principiul proporționalității pedepselor, conținut de articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se aplică și altor fapte decât cele definite în mod formal de legea națională ca fiind infracțiuni, dar care pot fi considerate "acuzații în materie penală", în sensul articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, prin prisma criteriilor dezvoltate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în special cel al gravității sancțiunii, cum este în cauza principală cazul evaluării incompatibilităților și conflictelor de interese, care poate conduce la aplicarea sancțiunii complementare constând în interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani?

Dacă răspunsul la întrebarea nr. 1 este afirmativ, principiul proporționalității pedepselor, conținut de articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se opune unei prevederi din legislația națională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui incompatibilități sau a unui conflict de interese al unei persoane ce ocupă o funcție de demnitate publică aleasă, în mod automat, în baza legii (ope legis), sancțiunea complementară a interdicției de a ocupa funcții publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancțiuni proporționale cu abaterea săvârșită?

Dreptul la muncă, garantat de articolul 15 alineatul (l) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, garantat de articolul 47 din cartă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei prevederi din legislația națională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui conflict de interese sau a unei incompatibiități al unei persoane ce ocupă o funcție publică aleasă, în mod automat, în baza legii (ope legis), sancțiunea complementară a interdicției de a ocupa funcții publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancțiuni proporționale eu abaterea săvârșită?

Principiul proporționalității pedepselor, conținut de articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se aplică și altor fapte decât cele definite în mod formal de legea națională ca fiind infracțiuni, dar care pot fi considerate "acuzații în materie penală", în sensul articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, prin prisma criteriilor dezvoltate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în special cel al gravității sancțiunii, cum este în cauza principală cazul evaluării incompatibilităților și conflictelor de interese, care poate conduce la aplicarea sancțiunii complementare constând în interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani?

Dacă răspunsul la întrebarea nr. 1 este afirmativ, principiul proporționalității pedepselor, conținut de articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se opune unei prevederi din legislația națională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui incompatibilități sau a unui conflict de interese al unei persoane ce ocupă o funcție de demnitate publică aleasă, în mod automat, în baza legii (ope legis), sancțiunea complementară a interdicției de a ocupa funcții publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancțiuni proporționale cu abaterea săvârșită?

Dreptul la muncă, garantat de articolul 15 alineatul (l) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, garantat de articolul 47 din cartă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei prevederi din legislația națională de implementare prin care se aplică, în cazul constatării unui conflict de interese sau a unei incompatibiități al unei persoane ce ocupă o funcție publică aleasă, în mod automat, în baza legii (ope legis), sancțiunea complementară a interdicției de a ocupa funcții publice alese exclusiv pentru o perioadă prestabilită de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancțiuni proporționale eu abaterea săvârșită?

Curtea, pe cererile de sesizare formulate de recurenta-reclamantă pe cale procedurii trimiterii preliminare în întâmpinare le apreciază pentru următoarele considerente comune ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 257 din TFUE.

Curtea constată că întrebările din cereri, față de care s-a solicitat aplicarea maximului prevăzut de art. 267TFUE nu au legătură cu obiectul prezentei cauze, respectiv nu privește interpretarea unei norme a dreptului Uniunii care să fie necesară sau utilă pentru soluționarea litigiului care formează obiectul recursului declarat în cauză, aflat în competența de ultimă instanță a Înaltei Curți.

Obiectul recursului îl constituie analizarea legalității sentinței civile nr. 196/13-05-2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019 prin care a fost respinsă acțiunea formulată de recurenta-reclamantă și a fost menținut ca legal emis raportul de evaluare nr. x/28.02.2019 emis de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate.

Prin acest raport de evaluare s-a constatat că reclamanta funcționar public s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 21.09.2011 - 23.02.2018, fiind împlinite condițiile prevăzute de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Prima întrebare formulată din prima cerere depusă la data de 3.05.2022 este următoarea.

Posibilitatea (perspectiva) exercitării unei evaluări a averii, a incompatibilitâților și a conflictelor de interese, de către Agenția Națională de Integritate - ANI, în privința judecătorilor care compun completele de judecată ce soluționează acțiunile referitoare la sancțiunile aplicate în urma raporturilor încheiate de Agenție, cum este acțiunea în prezenta cauză, și în care Agenția este parte - posibilitate care nu este îngrădită sau însoțită de garanții - este contrară articolului 2 TUE, privind statul de drept și articolului 19 alin. (1) TUE, coroborat cu articolul 47 alin. (1) și (2) CDFUE, privind dreptul la protecție juridică efectivă, pentru că nu exclud orice îndoială legitimă privind existența unei influențe exterioare asupra activității de judecată a acestor acțiuni și nu înlătură astfel o lipsă a aparenței de independență sau de imparțialitate a acestora, care aduce atingere încrederii pe care justiția trebuie să o inspire justițiabililor într-o societate democratică și într-un stat de drept.

Față de prima cerere intimata ANI a formulat punct de vedere depus la dosar la 21.06.2022 prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii.

La data de 11 octombrie 2022 recurenta-reclamantă a formulat a doua cerere de sesizare în completare cu trei întrebări solicitând sesizarea și cu acestea și suspendarea cauzei până la pronunțarea CJUE.

A doua cerere cuprinde următoarele trei întrebări.

Principiul proporționalității pedepselor, conținut de articolul 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se aplică și altor fapte decât cele definite în mod formal de legea națională ca fiind infracțiuni, dar care pot fi considerate "acuzații în materne penală", în sensul articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, prin prisma criteriilor dezvoltate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în special cel al gravității sancțiunii, cum este în cauza principală cazul evaluării incompatibilităților și conflictelor de interese, care poate conduce la aplicarea sancțiunii complementare constând în interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o perioadă de 3 ani?

Curtea apreciază cu privire la prima întrebare care privește în esență legalitatea Legii nr. 176/2010 ca lege specială în domeniul incidentelor de integritate, respectiv a procedurii în emiterea rapoartelor de evaluare a incompatibilităților și a conflictelor de interese.

Curtea apreciază că Legea nr. 176/2010 nu reprezintă o legislație națională de implementare a deciziei Comisiei Europene, nefiind atribuția Curții europene să decidă asupra legalității măsurilor și procedurilor adoptate conform dreptului național, nefiind o problemă de interpretare a unei norme comunitare.

În ceea ce privește conținutul concret al întrebării în cauză nu poate fi reținută existența unei încălcări a unei norme comunitare, care privește imparțialitatea și independența instanței de judecată națională pe motiv că judecătorii pot forma și ei obiectul unei sesizări și evaluări sub aspectul averii sau respectării regimului incompatibilităților sau al conflictelor de interese.

A doua cerere de sesizare este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare în cauză nici una din întrebările din cerere nu au legătură cu prezenta cauză, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din TFUE.

Acesta deoarece întrebările formulate nu privesc legalitatea raportului de evaluare care formează obiectul cauzei, acestea vizând aspecte generale de aplicare a jurisprudenței CJUE în domeniul aplicării sancțiunilor administrative, ca etapă ulterioară a rămânerii definitive a raportului de evaluare.

În consecință, Curtea va respinge ca nefondate cererile reclamantei de sesizare CJUE.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței de fond prin care s-a respins acțiunea este apreciat de Curte ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul recursului se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 1/2011 coroborat cu dispozițiile speciale din Legea nr. 161/2003 de către prima instanță în ceea ce privește analiza legalității raportului de evaluare prin care s-a constatat existența stării de incompatibilitate a reclamantei în sensul art. 84 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 161/2003.

În esență reclamanta-recurentă susține că unitățile de învățământ sunt definite ca instituții de interes public și nu instituții publice. Iar activitatea sa în cadrul personalului didactic auxiliar se încadrează în situația de excepție de la cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 96 alin. 1 din Legea nr. 161/2003.

Aceste critici de nelegalitate au fost invocate și în fața instanței de fond aspecte reiterate în cererea de recurs.

Curtea constată că prima instanță a verificat aceste aspecte de nelegalitate și a interpretat și aplicat corect dispozițiile normelor de drept material incidente.

Ambele aspecte de nelegalitate invocate în cererea de recurs nu pot fi reținute sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 84 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 "Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice".

În ceea ce privește calificarea unității de învățământ preuniversitar Curtea apreciază ca fiind legală calificarea primei instanțe în sensul că școala este o instituție publică aflată în subordinea consiliului local nefiind relevant în ceea ce privește raportul de evaluare caracterul de utilitate publică aferent serviciilor de școlarizare.

Conform art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind Finanțele Publice:

"30. instituții publice - denumire generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum si instituțiile din subordinea/coordonarea acestora, finanțate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2);"

Caracteristica principală a instituției -publice este aceea că aceasta produce/asigură/oferă servicii către populație. Astfel, statul organizează o vastă rețea de instituții publice cu scopul de a presta servicii publice în vederea satisfacerii interesului general al populației. Prin intermediul acestor instituții, statul desfășoară acțiuni în diverse domenii, prin învățământ, scoală desfășurând acțiuni social culturale

Astfel, din perspectiva statutului juridic, Școala este o instituție publică fără personalitate juridică, ce funcționează ca o entitate distinctă în subordinea sau pe lângă/o instituție cu personalitate juridică, obiectivul aceste instituții publice fiind servirea interesului public.

Al doilea aspect de nelegalitate care privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 96 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 nu este fondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile situației de excepție conținute de art. 96 alin. 1 din Legea nr. 161/2003.

Excepția prevăzută de art. 96 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 privește activitatea didactică și nu privește funcția deținută de personalul didactic. Nu se poate reține că funcția de contabil șef exercitată de reclamantă în cadrul școlii, funcție față de care s-a constatat situația de incompatibilitate ar implica desfășurarea unei activități didactice.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 196-197 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile formulate de recurenta-reclamantă A. de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, ca nefondate.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 196 din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 octombrie 2022.