ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2189/2022

Obiectul cauzei Prin contestația formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din data de 13.06.2019 întocmit de către Agenția Națională de Integritate.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 18 februarie 2021, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei privind acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Integritate, Oficiul Național al Registrului Comerțului și Agenția Națională de Administrare Fiscală, până la pronunțarea de către C.J.U.E. a unei soluții asupra cererii de întrebare preliminară formulată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2019.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Agenția Națională de Integritate a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond nu a justificat în ce măsură hotărârea CJUE cu privire la interpretarea art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene îi este necesară, respectiv este relevantă în soluționarea prezentului litigiu, având în vedere că, prin intermediul raportului de evaluare, ANI nu aplică sancțiuni, aceasta fiind o etapă ulterioară rămânerii definitive a raportului. Alte instituții au capacitatea legală de a aplica sancțiuni raportat la funcția/demnitatea publică ocupată, conform prevederilor, art. 26 din Legea nr. 176/2010. În acest caz de suspendare facultativă, este necesar ca din încheierea atacată să rezulte considerentele pentru care instanța a apreciat ca există similitudine între cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Timișoara și prezenta cauză, respectiv să fie prezentate motivele pentru care dezlegarea cererii de chemare în judecată depinde de răspunsul pe care instanța europeană îl va da întrebărilor preliminare cu care a fost sesizată. Din perspectiva art. 488 alin. (8)din C. proc. civ., recurenta apreciază că în mod greșit instanța de fond a suspendat prezenta cauză, până la pronunțarea de CJUE a unei soluții asupra cererii de întrebare preliminară formulată de Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 1 din C. proc. civ. Astfel, în ceea ce privește cazul de suspendare prevăzut de dispozițiile art. 413, alin. (1) pct. 1 1 din C. proc. civ., se arată că judecătorul fondului nu este ținut în dezlegarea cauzei dedusă judecății de soluția ce urmează a fi pronunțată de CJUE cu privire la întrebările pe care reclamantul le-a formulat și în prezenta speță. Faptul că întrebările respective, identificate de Curtea de Apel Craiova ca fiind întrebările 4,5 și 6 sunt identice cu cele formulate în prezenta cauză nu constituie un motiv de suspendare. Din conținutul întrebărilor preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că acestea vizează aplicabilitatea unor sancțiuni și interdicții. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimații A. și Oficiul Național al Registrului Comerțului au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul cauzei îl reprezintă anularea Raportului de evaluare nr. x din data de 13.06.2019 întocmit de către Agenția Națională de Integritate și obligarea acesteia din urmă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. Ulterior, reclamantul A., a formulat o cerere de efectuare a unei trimiteri preliminare și a solicitat instanței de judecată suspendarea cauzei, în temeiul art. 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, până la pronunțarea unei hotărâri preliminare de către C.J.U.E. Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod greșit a dispus suspendarea cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți". Textul legal suscitat consacră un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanța "poate suspenda judecata". Pentru a suspenda judecata cauzei pentru acest motiv, instanța este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării. Ca să poată dispune suspendarea este necesar ca soluționarea procesului ce urmează a se suspenda să depindă de soarta altui proces, în sensul că soluționarea cererii de chemare în judecată să fie influențată de existența sau inexistența unui drept ce formează obiectul celui de-al doilea proces. Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru a se dispune suspendarea judecății cauzei, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond. Răspunsul CJUE la întrebările preliminare referitoare la respectarea caracterului proporțional al sancțiunilor prevăzute de lege nu are relevanță în prezenta speță, deoarece prin raportul de evaluare nu sunt aplicate sancțiuni sau interdicții persoanei evaluate. Astfel fiind, Înalta Curte constată, în raport de cele menționate, că ambele cerințe impuse de dispozițiile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept, iar acel drept să formeze "obiect al unei alte judecăți", respectiv să fie cercetat de o altă instanță, nu sunt îndeplinite în speță. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a motivat soluția de suspendare a cauzei. Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menționat. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanța superioară, a atribuțiilor de control judiciar, de legalitate și temeinicie. În practica instanței supreme (de ex., Decizia nr. 4362/17 oct. 2018, S. a II-a civ., Dec. 1025/15 mai 2019, S. a II-a civ. etc.) dar și în doctrina de specialitate (de ex. "Drept procesual civil-ediția a 5-a revizuită și adăugită", G.Boroi, M.Stancu, p.673, editura Hamangiu, 2020), s-a arătat frecvent faptul că motivarea soluției, cea mai întinsă parte a unei hotărâri judecătorești, trebuie să fie precisă și necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justețea soluției pronunțate, presupunând răspunsuri precise la toate capetele de cerere și la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate, a argumentelor și raționamentelor juridice, a principiilor și a regulilor de drept substanțial și procedural. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, iar realitatea acestui demers și efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri. Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătorești ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, nu analizează argumentele importante și nu justifică înlăturarea apărărilor esențiale care susțin opinia contrară, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală; o astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar. De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, pentru a constitui o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se constată că judecătorul fondului nu a motivat de ce se impune suspendarea cauzei, astfel că se impune casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.