ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4421/2022

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 martie 2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră ("IGPF"), Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări ("IMI") și Ministerul Afacerilor Externe ("MAE"), a solicitat anularea Deciziei nr. SP-21-2 din 14.01.2021, prin care s-a refuzat acordarea vizei în scop de studiu, precum și restabilirea situației anterioare, prin obligarea pârâților să emită o decizie de acordare a vizei de intrare pe teritoriul României.

1.2. Prin cererea modificatoare înregistrată la data de 17 iunie 2021, reclamantul a completat acțiunea introductivă, solicitând și anularea adresei nr. x/24.02.2021, emisă de IGPF, prin care s-a interzis reclamantului intrarea pe teritoriul României, precum și restabilirea situației anterioare, prin obligarea IGPF la emiterea unei adrese prin care să se permită reclamantului intrarea pe teritoriul României.

Prin sentința civilă nr. 661 din 29 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și inadmisibilității și a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări și Ministerul Afacerilor Externe.

Împotriva sentinței civile nr. 661 din 29 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Externe a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

4.2. Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat.

4.3. În dosarul instanței de recurs s-a depus întâmpinare și de către intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, prin care s-a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Referitor la excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de față, prin petitul introdus prin cererea modificatoare a acțiunii, reclamantul A. a contestat și măsura interzicerii intrării sale pe teritoriul României, pe o perioadă de 15 ani, dispusă de IGPF prin decizia nr. 71728/24.02.2021 și comunicată prin adresa nr. x/24.02.2021 potrivit art. 106

3

alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Potrivit art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002:

"Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este definitivă."

Având în vedere că legiuitorul a stabilit ca măsura interzicerii intrării în România să fie supusă unui singur grad de jurisdicție, precum și împrejurarea că pretențiile reclamantului au fost analizate în mod efectiv de instanța competentă, Înalta Curte constată că sentința recurată are caracter definitiv, conform tezei finale a art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, iar recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și va respinge recursul în consecință, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de anulare a deciziei IGPF nr. 71728/24.02.2021.

Este de menționat că această soluție nu privește și recursul declarat cu privire la primul petit al acțiunii, vizând anularea Deciziei nr. SP-21-2 din 14.01.2021, prin care s-a refuzat reclamantului acordarea vizei de lungă ședere în scop de studii, întrucât această decizie poate fi contestată în condițiile Legii nr. 554/2004, în dublu grad de jurisdicție (fond și recurs), neexistând vreo prevedere legală restrictivă precum cea statuată de art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002.

II.2. Referitor la excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Externe

Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat împotriva soluției de respingere a cererii de anulare a Deciziei nr. SP-21-2 din 14.01.2021, prin care s-a refuzat reclamantului acordarea vizei de lungă ședere în scop de studii (în condițiile în care recursul declarat împotriva soluției de respingere a acțiunii în anularea deciziei IGPF nr. 71728/24.02.2021 a fost găsit inadmisibil, conform considerentelor de la pct. II.1), Înalta Curte constată că excepția este întemeiată și recursul este nul.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul își întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conținutul concret al hotărârii atacate.

În motivarea recursului, reclamantul a prezentat trei paragrafe succinte, cuprinzând susțineri de ordin factual și un argument generic, concluziv, în sensul că nu există motive reale și serioase pentru luarea măsurii contestate împotriva sa. Aceste pretinse critici au fost încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se indica în mod expres textul de lege greșit interpretat sau încălcat de instanța de fond la pronunțarea soluției atacate și nici motivul pentru care această interpretare/aplicare este eronată.

Susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă motive de nelegalitate, ci se limitează la prezentarea unor situații factuale care nu fac obiectul analizei recursului, astfel cum este conturat prin dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Recursul declarat în cauză nu cuprinde critici efective la adresa soluției instanței și a raționamentului juridic pe care s-a întemeiat aceasta.

Înalta Curte reține că legiuitorul a înțeles să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, iar atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, atunci nu poate fi considerată îndeplinită condiția motivării recursului.

Deoarece reclamantul nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. și va anula, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A., în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de anulare a Deciziei nr. SP-21-2 din 14.01.2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 661 din 29 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de anulare a deciziei IGPF nr. 71728/24.02.2021.

Anulează în rest recursul, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2022.