ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4271/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27.08.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Municipiul Baia Mare a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/12.07.2021 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată la Fondul de Mediu, înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu cu nr. x/12.07.2021, pronunțată în dosarul fiscal nr. x/2021, prin care a fost stabilită contribuția suplimentară de plată de 2.150.859 RON; precum și suspendarea efectelor Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/12.07.2021, înregistrat la Administrația Fondului pentru Mediu sub nr. x/12.07.2021.

Prin sentința civilă nr. 1524 din 26.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul Municipiul Baia Mare reprezentat de Primar, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu; a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/12.07.2021 și a Deciziei nr. 1/29.07.2021 referitoare la obligațiile de plată accesorii, acte emise de Administrația Fondului pentru Mediu, și a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/12.07.2021.

Împotriva sentinței nr. 1524 din 26 octombrie 2021 a Curții de Apel București a declarate recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, întemeindu-l pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, în ceea ce privește soluția de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/12.07.2021 și a Deciziei nr. 1/29.07.2021 și, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În dezvoltarea recursului a arătat că sentința de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material întrucât a constatat în mod eronat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind existența unui caz bine justificat și a riscului producerii unei pagube iminente, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, a considerat că aspectele invocate de instanța fondului nu pot fi incluse în sfera motivelor de nelegalitate ce ar putea afecta cele două decizii contestate, acestea vizând chestiuni de fond a căror analiză depășește limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ.

A reiterat recurenta-pârâtă susținerile formulate în întâmpinarea depusă la dosarul de fond în referire la stabilirea cazului bine justificat prin raportare la jurisprudența instanței supreme și a opinat că motivele de nelegalitate invocate de intimatul-reclamant în susținerea cazului bine justificat și preluate ca atare de instanța de fond în motivarea soluției pronunțate, constituie aspecte de fond a căror analiză depășește limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ. Însă, contrar reținerilor instanței de fond, consideră că îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte în mod evident, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

În schimb, pentru a verifica susținerile intimatului-reclamant, astfel cum au fost dezvoltate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, este necesară o examinare aprofundată a situației de fapt și de drept existente în cauză, ceea ce, în opinia recurentei-pârâte, echivalează cu o prejudecare a fondului.

Cât privește condiția prevenirii unei pagube iminente, a criticat sentința de fond din perspectiva concluziei instanței referitoare la efectele deciziei contestate asupra activității desfășurate de intimatul-reclamant, apreciind că argumentele invocate de acesta nu susțin îndeplinirea celei de-a doua condiții pentru suspendarea executării actului contestat, având în vedere jurisprudența constantă a instanței supreme, la care a făcut trimitere.

De asemenea, a arătat că susținerea conform căreia o executare silită ar conduce la blocarea conturilor autorității reclamante reprezintă un aspect ce nu se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ fiscal, executorialitatea acestuia și posibilitatea compensării creanțelor fiind valabile în privința oricărui astfel de act.

În plus, cuantumul ridicat al obligației fiscale nu determină concluzia că paguba materială ar fi greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul anulării actului, intimatul-reclamant nesusținând că o eventuală executare ar determina imposibilitatea îndeplinirii celorlalte obligații ale sale sau alte consecințe similare.

Intimatul-reclamant Municipiul Baia Mare prin Primar a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, în cuprinsul căreia a susținut, în principal, excepțiile nulității pentru netimbrare și a tardivității formulării acestuia, precum și excepția nulității recursului pentru nemotivare, considerând că în cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, că recursul este nefondat, apreciind că în mod corect a reținut instanța de fond îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La termenul din 29 septembrie 2022, la care au avut loc dezbaterile, reprezentantul intimatului-reclamant a arătat că nu mai stăruie în excepțiile netimbrării și tardivității recursului, în schimb susținând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte a luat act de renunțarea intimatului-reclamant la primele două excepții invocate și a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocată de același intimat-reclamant prin întâmpinare.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată prin întâmpinare de intimatul-reclamant Municipiul Baia Mare reprezentat de Primar, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată și o va admite, urmând să constate că recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu este nul, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Așadar, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 din C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.

Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează, în lipsa acestor mențiuni instanța învestită cu judecarea recursului neputând exercita un control judecătoresc eficient, ci, numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de textul de lege menționat.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În egală măsură, Înalta Curte reține că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speță, deși recurenta-pârâtă a indicat, în mod formal, că recursul se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate de prima instanță, subsumate motivului de casare invocat, ci a preluat susținerile din cuprinsul întâmpinării formulate în fața instanței de fond și a citat în sprijinul soluției pretinse jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a se raporta la considerentele sentinței atacate și fără a le combate efectiv.

În condițiile arătate, susținerile recurentei-pârâte nu permit analizarea sentinței atacate din perspectiva dispozițiilor legale invocate și nici a celorlalte motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac exercitate.

Or, așa cum s-a arătat și în precedent, simpla nemulțumire a recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată de prima instanță prin sentința atacată, nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres și limitativ prevăzute de lege și invocate, de altfel în mod formal de aceasta prin cererea de recurs, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având deja la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

Așadar, câtă vreme recurenta-pârâtă nu a arătat, în concret, modul în care normele de drept incidente în cauză au fost încălcate ori greșit aplicate de instanța de fond la pronunțarea soluției contestate, simpla indicare formală a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestuia, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

Pe cale de consecință, reținând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenta a procedat la reluarea apărărilor invocate în fața instanței de fond și la expunerea unor considerente generice referitoare la condiția cazului bine justificat și a pagubei iminente, făcând în acest sens trimitere la jurisprudența instanței supreme, neinvocând veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) din același Cod, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, întrucât recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același Cod, va constata nul recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței de fond pe care, în consecință, o va menține ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 1524 din 26 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.