ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5561/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 mai 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Bacău prin Primarul Municipiului Bacău A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 38/1404 din 02.04.2020, a Deciziei de impunere nr. x/2977 din 16.01.2020 privind obligații fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 16.01.2020, precum și exonerarea instituției de la plata sumei totale de 7.393.058 RON, reprezentând obligații de plată la Fondul pentru mediu.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 900 din 30 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Bacău prin Primarul Municipiului Bacău A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Administrația Fondului pentru Mediu.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 900 din 30 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Municipiul Bacău, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. În motivarea recursului declarat, recurentul-reclamant a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu a existat niciun impediment în privința îndeplinirii obligațiilor legale, respectiv dificultăți in calculul contribuției aferente anului 2016 cu privire la contribuția stabilita suplimentar de plata potrivit art. 9, alin. (1), lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005. Pentru anul 2016, metodologia de calcul s-a aprobat prin Ordinul nr. 2413/21.12.2016 privind modificarea Ordinului nr. 578/2006, cu mențiunea ca acesta a intrat în vigoare la data de 29.12.2016 și a modificat semnificativ modul de calcul, în timpul perioadei de raportare. Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, apreciază că modificarea formulei de calcul în timpul perioadei de raportare nu permite unei unități administrativ-teritoriale luarea măsurilor ce se impun în vederea încadrării în noii indicatori. Recurentul-reclamant a transmis către Administrația Fondului pentru Mediu București cantitatea reală depozitată în anul 2016, în speță 56829,34 tone, ce reprezintă baza de calcul a contribuției. În mod greșit instanța de fond a preluat apărările formulate de pârât în sensul că legislația primară stabilea baza legală de calcul a obligațiilor, declararea și plata acestora, astfel încât nu se poate invoca modificarea cu întârziere a formulei de calcul. În al doilea rând, prevederile legale invocate de pârâtă, respectiv prevederile art. 168 din Codul de procedură fiscală vin în sprijinul afirmațiilor recurentului-reclamant, în sensul că urmare a constatării faptului ca obligația declarată pentru anul 2017 este mai mare decât obligația stabilită, inspectorii fiscali aveau obligația de a efectua compensarea din oficiu, în sensul diminuării obligației de plată cu suma declarată în plus. De aceea, suma stabilită ca obligație de plată prin Decizia de impunere este eronată și sub acest aspect, fapt ce atrage nulitatea sa. Nu este fondată nici reținerea de către instanța de fond a faptului că reclamantul avea obligația declarării și plății contribuției prevăzută de art. 9, alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 pentru perioada 01.01.2017-30.06.2017, deoarece art. II, alin. (1) din O.U.G. nr. 48/2017 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu prevede că taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la 1 ianuarie 2019. În consecință, aceste taxe nu pot fi plătite și nici percepute. Mai mult decât atât, potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 196/2005, contribuțiile, taxele, penalitățile și alte sume ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu se gestionează de Administrația Fondului și urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Municipiul Bacău a gestionat Depozitul de deșeuri din Bacău de la punerea lui în funcțiune, din 2011 până pe data de 13.06.2018, deservind întreg județul Bacău. Pe toată perioada de administrare, taxa de depozitare a fost în cuantum de 6 RON/tonă pentru deșeuri de construcții și demolări și pământ, respectiv 24 RON/tonă de deșeuri menajere și nămol, acestea fiind aprobate prin H.C.L. nr. 27/2010 și H.C.L. nr. 161/2011, neexistând modificări ale taxei de depozitare pentru perioada verificată de către organele fiscale, și anume 01.01.2017 - 30.06.2017. Acest fapt a fost justificat prin punerea la dispoziția organelor fiscale a situației facturilor transmisă prin adresa nr. x/28.06.2019.

Apărările formulate față de cererea de recurs Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Administrația Fondului pentru Mediu a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivare, intimatul-pârât a arătat că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raționamentul adoptat de instanța de fond vizând soluția de respingere a cererii de chemare în garanție. Astfel, recurentul nu a formulat veritabile critici la adresa soluției instanței de fond prin care să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii. Indicarea implicită, ca temei juridic, a dispozițiilor C. proc. civ. ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nu poate fi apreciată decât ca o întemeiere formală a recursului pe aceste dispoziții, câtă vreme acest motiv nu este dezvoltat și nu se susține de către recurent prin motivele de recurs depuse în termen, în baza unei argumentații juridice raportate la dispoziții legale. Pe fondul cauzei, intimatul-pârât a susținut că recurentul-reclamant face trimitere la Ordinul 2413/2016 privind modificarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, ordin ce a fost publicat în data de 21.12.2006, fără să menționeze actul care instituie obligațiile declarative și de plată, în forma valabilă pentru anul 2016, respectiv Ordonanța urgenta nr. 39/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, act publicat la data de 28 iunie 2016. Astfel, în condițiile în care baza legală de calcul a obligațiilor a fost stabilită prin Ordonanța urgență nr. 39/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, act publicat la data de 28 iunie 2016 care instituie clar modul de stabilire, declarare și eventual de plată a obligațiilor declarative, recurentul nu poate invoca modificarea cu întârziere a Ordinului nr. 2413/2016 privind modificarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu. Drept urmare, baza de calcul pentru anul 2016 o reprezintă o contribuție de 100 RON/tonă, datorată de unitățile administrativ-teritoriale, sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale a municipiilor, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 15% a cantităților de deșeuri municipale eliminate prin depozitare, plata făcându-se pentru diferența dintre cantitatea efectiv depozitată și cantitatea reprezentând 85% din cea depozitată în anul anterior. Pe de altă parte, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 48/2017, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, taxa prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) se suspendă până la 1 ianuarie 2019 și se aplică de la data de 1 iulie 2017. Astfel, O.U.G. nr. 48/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial 506/30.06.2017 și a intrat în vigoare la data de 01.07.2017. Drept urmare, până la data de 01.07.2017, obligațiile de plată se stabilesc în conformitate cu prevederile O.G. nr. 31/2013 privind modificarea și completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, Legea de aprobarea a O.G. nr. 31/2013 și Legea nr. 384/2013 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, act normativ care stabilește taxa încasată pentru deșeurile inerte și nepericuloase încredințate în vederea eliminării finale prin depozitare în anul 2017 ca fiind de 80 RON/tona, în conformitate cu Anexa nr. 2, la prevederile legale menționate mai sus. Totodată, recurentul consideră faptul că obligațiile nu sunt în sarcina sa deoarece depozitul a deservit tot județul Bacău, nu doar municipiul și a perceput doar "o taxă de 6 RON/tona pentru deșeuri de construcții și demolări și pământ, respectiv 24 RON/tona de deșeuri menajere și nomol", dar recunoaște că a gestionat Depozitul de deșeuri în perioada 2011-13.06.2018. Astfel în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) și Anexa nr. 2 din O.G. nr. 31/2013 de modificarea și completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, legea de aprobarea a O.G. nr. 31/2013 și Legea nr. 384/2013 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 31/2013 prevede că: "c) taxele încasate de la proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite pentru deșeurile inerte și nepericuloase încredințate de către terți în vederea eliminării finale prin depozitare, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 2;"

Decizia pronunțată de instanța de recurs Prin decizia nr. 1227 din 2 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul Municipiul Bacău prin Primarul Municipiului Bacău A. împotriva sentinței civile nr. 900 din 30 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Contestația în anulare Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 23 iunie 2022, sub nr. x/2022, contestatorul Municipiul Bacău prin Primarul Municipiului Bacău A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1227 din 2 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020. Contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitându-se anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului. În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, având în vedere faptul că instanța de recurs a respins ca tardiv recursul promovat de recurentul-reclamant Municipiul Bacău, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 900/30.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2020, reținând greșit că recursul expediat/comunicat prin poștă de către recurent la data de 13.04.2021, ar fi fost depus după împlinirea termenului de 15 zile impus de art. 20, alin. (1) din Legea nr. 554/2004, calculat de la data de 29.03.2021, data comunicării sentinței atacate. Instanța de recurs s-a raportat la o dată greșită în ceea ce privește data înregistrării recursului, în condițiile în care, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, recurentul-reclamant a depus cererea de recurs în data de 13.04.2021 prin poștă (potrivit vizei aplicate de oficiul poștal pe confirmarea de primire cu care aceasta a fost expediată la instanță), recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 16.04.2021, așa cum rezultă de pe confirmarea de primire și cum, în mod corect reține și Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest sens sunt aplicabile dispozițiile art. 181 alin. (1), pct. 2 din C. proc. civ., care prevăd că "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește" și ale art. 182 noul C. proc. civ., care prevede că "termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la oră 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură". Având în vedere modalitatea prin care a fost comunicată cererea de recurs la instanță (prin scrisoare recomandată la oficiul poștal), sunt aplicabile și dispozițiile art. 183, alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen" și alin. (3) care prevede că "În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, precum și mențiunea datei și orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată". Având în vedere faptul ca sentința atacată, respectiv sentința civilă nr. 900/30.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, a fost comunicată și înregistrată la sediul instituției în data de 29.03.2021, iar termenul de 15 zile a început sa curgă din ziua următoare - 30.09.2021, acesta se considera împlinit la data de 14.04.2021. Or, în condițiile în care recursul a fost depus/expediat/comunicat prin poștă, cu confirmare de primire către instanța de judecată în data de 13.04.2021, în aplicarea prevederilor art. 181, 182 și 183 din C. proc. civ. rezultă că acesta a fost formulat înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de lege.

Apărările formulate în cadrul contestației în anulare Intimatul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Administrația Fondului pentru Mediu nu a depus întâmpinare față de contestația în anulare declarată de Municipiul Bacău. II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul Municipiul Bacău, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 1227/02.03.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Municipiul Bacău împotriva sentinței nr. 900/30.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București ca tardiv formulat. În motivare instanța de recurs a reținut că sentința atacată a fost comunicată la data de 29.03.2021, iar recursul a fost înregistrat la data de 16.04.2021, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Instanța de recurs nu a observat că recursul a fost expediat prin poștă la data de 13.04.2021 (potrivit vizei aplicate de oficiul poștal pe confirmarea de primire cu care aceasta a fost expediată la instanță), fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 16.04.2021, așa cum rezultă de pe confirmarea de primire. În aceste condiții, devin aplicabile dispozițiile art. 183 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., potrivit cărora:,,(1) Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen.(…) (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, precum și mențiunea datei și orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată". În consecință, data declarării recursului este data de 13.04.2021, data depunerii acestuia la oficiul poștal, astfel încât acesta este formulat înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen ce a început să curgă la data de 29.03.2021, data comunicării sentinței recurate recurentului-reclamant. Reținerea greșită a datei declarării recursului ca urmare a neobservării împrejurării că cererea de recurs a fost expediată prin poștă constituie o eroare materială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul acestui text de lege și a dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare, va anula decizia atacată și va rejudeca recursul. III. Analizând, în rejudecarea recursului, actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Municipiul Bacău este fondat, pentru următoarele considerente: 1. În privința contribuției stabilită suplimentar de plată pe anul 2016 potrivit art. 9 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005, din Raportul de inspecție fiscală nr. x/16.01.2020 reține la pagina 4 Capitolul "Constatări", pct. 2 că Primăria Municipiului Bacău a calculat eronat contribuția aferentă anului 2016, neținându-se cont de formula de calcul prevăzută de art. 47, alin. (1) din Ordinul MMGA nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al taxelor și contribuțiilor la Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare". Este adevărată afirmația recurentului-reclamant că Ordinul nr. 2413/21.12.2016 care a modificat dispozițiile art. 47 alin. (1) din Ordinul MMGA nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al taxelor și contribuțiilor la Fondul pentru mediu a intrat în vigoare la 21.12.2016, la sfârșitul perioadei de raportare. Însă, contribuția era datorată conform prevederilor art. 9 lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005, forma în vigoare pentru anul 2016, care prevedea "o contribuție de 100 RON/tonă, datorată de unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 15% a cantităților de deșeuri municipale eliminate prin depozitare, plata făcându-se pentru diferența dintre cantitatea efectiv depozitată și cantitatea reprezentând 85% din cea depozitată în anul anterior;" Pe de altă parte, conform art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 196/2005, " Sumele prevăzute la 9 alin. (1) lit. d), j), p), v), w) și x) se declară și se plătesc anual de către persoanele juridice și fizice care desfășoară respectivele activități, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor." În consecință, recurentul-reclamant avea la dispoziție peste o lună de zile (de la 21.12.2016, data intrării în vigoare a Ordinului nr. 2413/21.12.2016, până la 25.01.2017, data prevăzută de dispozițiile art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 196/2005), pentru a declara și plăti contribuția prevăzută de lege. De aceea, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, apreciază că recurentul-reclamant nu a avut dificultăți în calculul contribuției aferente anului 2016 ca urmare a modificării art. 47 alin. (1) din Ordinul MMGA nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al taxelor și contribuțiilor la Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare prin Ordinul nr. 2413/21.12.2016. 2. Referitor la contribuția stabilită suplimentar de plată pe anul 2017 potrivit art. 9 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005, Raportul de inspecție fiscală nr. x/16.01.2020 a stabilit pentru anul 2017 o diferență de 77.653 RON, ca urmare a faptului că obligația declarată (834.510 RON) a fost mai mare față de obligația stabilită de organul de control (756.857 RON). Instanța de fond reține că acesta nu este un motiv de nelegalitate al deciziei contestate, nefiind indicată sau identificată încălcarea vreunei norme de drept la momentul emiterii actului, compensarea putând opera ulterior în condițiile legii cu respectarea prevederilor art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare. Înalta Curte consideră că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 168 alin. (10) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "În cazul în care suma de rambursat este mai mare decât suma reprezentând obligații restanta ale contribuabilului/plătitorului, compensarea se efectuează până la concurența obligațiilor restante, diferența rezultată restituindu-se contribuabilului/plătitorului." Având în vedere că obligația declarată pentru anul 2017 este mai mare decât obligația stabilită, organele fiscale aveau obligația de a efectua compensarea din oficiu, în sensul diminuării obligației de plată cu suma declarată în plus de 77.653 RON. În consecință, Înalta Curte consideră că Decizia de soluționare a contestației nr. 38/1404 din 02.04.2020, Decizia de impunere nr. x/2977 din 16.01.2020 și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 16.01.2020 sunt lovite de nulitate pentru suma de 77.653 RON. 3. Referitor la contribuția stabilită suplimentar de plată prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 pentru perioada 01.01.2017 - 30.06.2017, recurentul-reclamant afirmă că nu trebuie să plătească această contribuție deoarece art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 48/2017, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu prevede că taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la 1 ianuarie 2019. Înalta Curte consideră că reclamantul avea obligația declarării și plății contribuției prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 pentru perioada 01.01.2017- 30.06.2017, deoarece potrivit prevederilor O.U.G. nr. 48/2017, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, taxa prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) se suspendă până la 1 ianuarie 2019, dar această suspendare operează de la data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a dispozițiilor O.U.G. nr. 48/2017. În consecință, pe perioada 01.01.2017 - 30.06.2017, contribuția prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 se stabilește conform prevederilor O.G. nr. 31/2013 privind modificarea și completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, Legii de nr. 384/2013 privind aprobarea Ordonanței Guvernului aprobarea a O.G. nr. 31/2013 și Legii nr. 31/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, prevederi care stabilesc că taxa încasată pentru deșeurile inerte și nepericuloase încredințate în vederea eliminării finale prin depozitare în anul 2017 este de 80 RON/tonă, în conformitate cu Anexa nr. 2, la prevederile legale menționate. Nici critica adusă de recurentul-reclamant sentinței recurate în sensul că nu s-a luat în considerare că depozitul a deservit tot județul Bacău, nu doar municipiul și că a perceput doar o taxă de 6 RON/tona pentru deșeuri de construcții și demolări și pământ, respectiv 24 RON/tona de deșeuri menajere și nămol", neexistând modificări ale taxei pe perioada 01.01.2017 - 30.06.2017 nu este întemeiată. Este adevărat că recurentul-reclamant a gestionat Depozitul de deșeuri în perioada 2011 - 13.06.2018 și a desfășurat activități de depozitare în vederea eliminării finale, a deșeurilor nepericuloase, deșeurilor municipale și asimilabile, iar cantitatea totală de deșeuri depozitate în perioada ianuarie - iunie 2017, în vederea eliminării finale, a fost de 77.564,13 tone. De aceea, devin aplicabile prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) și Anexa nr. 2 din O.G. nr. 31/2013 privind modificarea și completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, Legii de nr. 384/2013 privind aprobarea Ordonanței Guvernului aprobarea a O.G. nr. 31/2013 și Legii nr. 31/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, prevederi care stabilesc că taxele încasate de la proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite pentru deșeurile inerte și nepericuloase încredințate de către terți în vederea eliminării finale prin depozitare, sunt cele al căror cuantum este prevăzut în anexa nr. 2. În consecință, dispozițiile legale menționate, prevăd obligația plății contribuției prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 doar de către proprietarii sau administratorii de depozite, indiferent de faptul că faptul că nu doar proprietarul sau administratorul a depus deșeuri în depozit. Pe de altă parte, această contribuție a fost calculată corect conform anexei 2 din O.G. nr. 31/2013 și Legii nr. 384/2013 de aprobare a O.G. nr. 31/2013, care la pct. 4 al articolului unic prevede că anexa 2 intră în vigoare la 01.01.2017. Din motivele menționate la punctul 2, în baza art. 168 alin. (10) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată, va anula în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 38/1404 din 02.04.2020, Decizia de impunere nr. x/2977 din 16.01.2020 și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 16.01.2020, pentru suma de 77.653 RON, reprezentând contribuție potrivit art. 9 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005 și va respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.