ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1686/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă, sub nr. 968/98/2008, reclamanta SC S. SA Slobozia, societate aflată în faliment, a chemat în judecată pe pârâții SC I. SA Urziceni, O.N.R.C. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Ialomița solicitând dizolvarea societății pârâte și cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că potrivit unei hotărâri judecătorești, respectiv sentința nr. 13/F din 26 ianuarie 2007 a Tribunalului Ialomița, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1145 din 3 iulie 2007 a Curții de Apel București, s-a dispus anularea hotărârii A.G.A.

a SC S. SA Slobozia din data de 9 noiembrie 2002, prin care se hotărâse divizarea acestei societăți, urmată de înființarea societății pârâte SC I. SA Slobozia. În opinia sa, atâta timp cât prin aceeași hotărâre judecătorească s-a dispus și anularea tuturor actelor subsecvente ar rezulta că înființarea și însăși existența societății pârâte sunt afectate de nulitate, aspect ce ar atrage și dizolvarea acesteia. În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea în baza prevederilor art. 227 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Pârâta SC I. SA Urziceni a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând în apărarea sa că anularea hotărârii A.G.A.

a SC S. SA Slobozia din data de 9 noiembrie 2002 și a tuturor actelor subsecvente nu are efect asupra existenței societății pârâte, ci are efect numai în ceea ce privește restituirea bunurilor reclamantei, care în urma divizării au intrat în patrimoniul societăți pârâte. Totodată, pârâta a mai susținut că în prezenta cauză nu se regăsește niciuna dintre condițiile reglementate de dispozițiile art. 227 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, condiții ce ar putea duce la dizolvarea societății pârâte. Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul Ialomița, secția civilă, prin sentința comercială nr. 238/F din data de 3 iunie 2008, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților O.N.R.C.

și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Ialomița respingând acțiunea reclamantei împotriva acestora pe baza acestei excepții și a respins acțiunea reclamantei SC S. SA Slobozia împotriva pârâtei SC I. SA Urziceni, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților O.N.R.C. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Ialomița, iar pe fondul cauzei a reținut că în sensul dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, legea sau actul constitutiv nu stabilesc ca fiind cauză de dizolvare a societății motivele invocate de reclamantă în cererea sa introductivă, iar situațiile în care se poate dispune dizolvarea sunt strict reglementate de prevederile art. 227 din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că în ceea ce privește anularea actelor subsecvente dispusă prin sentința comercială nr. 13/F din 26 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița și rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1145/R a Curții de Apel București, judecătorul cauzei a stabilit prin sentința dată și efectele pe care le are asupra părților, anularea actelor în discuție, în sensul că pârâta SC I. SA Urziceni este obligată să restituie reclamantei SC S. SA toate bunurile primite cu ocazia divizării acesteia. Împotriva sentinței comerciale nr. 238 din data de 3 iunie 2008 reclamanta SC S. SA prin lichidator judiciar E.C.

Ipurl Slobozia a declarat recurs, pe care instanța de control judiciar l-a calificat ca fiind apel, considerând că cererea de dizolvare a avut în vedere prevederile art. 227 lit. g) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, respectiv dizolvarea în baza unor cauze prevăzute de lege cum ar fi nulitatea societății, dispoziții ce nu au fost corect aplicate de prima instanță. Prin Decizia comercială nr. 522 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC S. SA prin lichidator judiciar E.C. Ipurl Slobozia, reținându-se că prima instanță a stabilit corect situația de fapt în cauză, și de asemenea, că a făcut o justă aplicare a prevederilor legale.

Instanța de apel a constatat că reclamantă nu a precizat în concret care este acea cauză legală sau statutară de natură să ducă la dizolvarea societății pârâte, și că aceasta doar a făcut referire la sentința Tribunalului Ialomița nr. 13/2007 prin care s-a anulat hotărârea A.G.A. din data de 9 noiembrie 2002 și actele subsecvente. De asemenea, s-a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect că repunerea părților în situația anterioară are în vedere restituirea de către pârâta SC I. SA a tuturor bunurilor primite de la reclamanta SC S. SA cu ocazia divizării, subliniind, totodată, și faptul că hotărârea A.G.A. din data de 9 noiembrie 2002 a statuat asupra divizării societății și asupra transferului unei părți din patrimoniu către societatea ce se înființa, respectiv SC I. SA, dar acest aspect nu constituie actul de înființare a societății pârâte, așa cum eronat a susținut apelanta-reclamantă.

Totodată, din înscrisurile aflate la dosar, instanța de apel a reținut că la data înregistrării societății pârâte în registrul comerțului, capitalul social al acesteia era de 415.000.000 lei, iar la data analizării valoarea acesteia era de 299.405 lei ceea ce înseamnă că și în situația restituirii către apelantă a bunurilor transmise, capitalul social actual depășește cu mult valoarea minimă cerută de lege, respectiv 90.000 lei. În termen legal, reclamanta SC S. SA prin lichidator judiciar E.C. Ipurl Slobozia a declarat recurs împotriva Deciziei comerciale nr. 522 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, criticând-o ca fiind nelegală sub aspectul prevederilor art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. În motivare, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de apel a reținut în mod greșit că societatea SC S. SA prin lichidator judiciar E.C. Ipurl Slobozia nu a precizat concret cauza legală pentru care a înțeles să solicite dizolvarea societății, întrucât s-a indicat textul din Legea nr. 31/1990, modificată, respectiv art. 227 alin. (1) lit. g). De asemenea, recurenta consideră că argumentul instanțelor potrivit căruia art. 227 alin. (1) lit. g) nu privește expres posibilitatea dizolvării, ar fi eronat de vreme ce legea a dat posibilitatea de a se solicita dizolvarea pentru „cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv”.

În opinia reclamantei, efectul nulității, constând și în instituția repunerii părților în situația anterioară, nu poate fi redus, minimalizat de către instanță sau de către părți la operațiunea de restituire a bunurilor, întrucât acest efect operează absolut și necondiționat, neputând fi redus numai la unele dintre efectele sale. În acest context, recurenta susține că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au apreciat că repunerea părților în situația anterioară ar privi doar restituirea către SC S. SA prin lichidator a bunurilor primite de SC I. SA ca aport la capitalul social, fără să observe că de fapt prin aceiași hotărâre ia ființă și SC I. SA. În apărare, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, și, pe cale de consecință, menținerea sentinței comerciale nr. 238/F din 3 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează. Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită în condițiile în care decizia atacată este amplu motivată, cuprinzând atât motivele de fapt, cât și cele de drept care au format convingerea instanței. Deși, în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta susține natura contradictorie a motivelor pe baza cărora își justifică instanța de apel soluția pronunțată, în speță nu se poate reține existența unor contradicții între considerentele reținute și nici a unor considerente străine pricinii, ci dimpotrivă argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția instanței.

Totodată, recurenta invocă motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora „instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”. În acest context, se constată că recurenta-reclamantă nu a dezvoltat argumente în susținerea acestui motiv și nu a indicat în ce anume constă interpretarea greșită a actului dedus judecății și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia de către instanță, astfel că simpla afirmație în acest sens nu este suficientă pentru a se admite recursul. Criticile aduse deciziei sub aspectul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 se dovedesc, de asemenea a fi lipsite de fundament juridic, neputând fi raportate la temeiul de drept invocat.

Se constată că instanța de apel în mod legal și corect a aplicat, la speța în cauză, dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. În conformitate cu prevederile art. 227 alin. (1) lit. g), societatea comercială se poate dizolva și prin „alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv”.

Textul menționat se referă la alte cauze prevăzute de Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale (spre exemplu: art. 10 alin. (2), art. 237, art. 238 și altele) sau prevăzute de legi speciale (de pildă: art. 1 din Legea nr. 314/2001, art. 2 din Legea nr. 302/2005 și altele), or reclamanta nu numai că nu a indicat în concret cauza prevăzută de lege sau de actul constitutiv de natură să ducă la dizolvarea societății pârâte, dar cauza de dizolvare invocată de aceasta nu se înscrie în cauzele legale indicate de art. 227 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, ea având un alt izvor juridic, și anume o hotărâre judecătorească. Atât în primă instanță, cât și în calea de atac a apelului, dar și cea a recursului reclamanta a adus în discuție sentința nr. 13/2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița prin care s-a anulat hotărârea A.G.A.

din 9 noiembrie 2002 și actele subsecvente considerând că această nulitate ar atrage dizolvarea societății dat fiind faptul că hotărârea A.G.A. din 9 noiembrie 2002 privea apobarea divizării SC S. SA și aprobarea actului constitutiv al societății nou înființate, respectiv SC I. SA. De asemenea, critica recurentei potrivit căreia instanța de apel ar fi aplicat greșit dispozițiile legii cu privire la momentul analizării majorării capitalului social, întrucât la data de 26 ianuarie 2007 era pronunțată sentința nr. 13/F prin care de dispunea anularea hotărârii A.G.A. din 9 noiembrie 2002, iar majorarea capitalului social a avut loc după 11 luni, respectiv la data de 24 decembrie 2007, reclamanta considerând că astfel instanța de control judiciar ar fi încălcat principiul „quod nullum est, nullum producit effectum”, este nefondată.

Instanța de apel în mod judicios a apreciat că urmare a hotărârii acționarilor nr. 12 din 24 decembrie 2007 capitalul social a fost majorat, iar în situația restituirii către apelantă a bunurilor transmise în baza sentinței nr. 13/F/2007 capitalul social al SC I. SA ar depăși cu mult valoarea minimă legală, întrucât cadrul legislativ al societăților comerciale permite și chiar impune în anumite situații, completarea, respectiv majorarea capitalului social pe parcursul funcționării societății comerciale pe acțiuni, în caz contrar putând fi incidentă chiar sancțiunea prevăzută de dispozițiilor art. 237 alin. (1) lit. d). În acest context, se constată justa analizare de către instanța de apel în ceea ce privește majorarea capitalului social hotărâtă de acționarii SC I. SA la momentul la care acest aspect ar fi putut reprezenta o cauză de dizolvare, iar nu la momentul la care se face referire în cerere, așa cum consideră recurenta.

De asemenea, în mod corect instanța de apel a reținut faptul că hotărârea A.G.A. a SC S. SA din data de 9 noiembrie 2002 ce a statuat asupra divizării societății, precum și a transferului unei părți din patrimoniu către societatea ce se înființa, respectiv SC I. SA, nu constituia prin ea însăși actul de înființare al societății pârâte, aceasta deoarece condițiile cerute de lege în vederea înmatriculării acestei societăți care lua ființă în urma divizării unei alte societăți, respectiv a SC S. SA, au fost pe deplin verificate la momentul înmatricularii societății pârâte în registrul comerțului. În ceea ce privește excepția nemotivării sentinței sub aspectul dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5, invocată de reclamantă, se reține că aceasta nu poate fi analizată în calea de atac a recursului, în această etapă putând fi interpretate dispozițiile textului menționat numai cu referire la hotărârea recurată, respectiv decizia pronunțată de instanța de apel.

Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, recursul reclamantei este nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menținându-se hotărârea instanței de apel, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA Slobozia prin Lichidator Judiciar E.C. Ipurl Slobozia împotriva Deciziei comerciale nr. 522 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.