ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4787/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

2 iunie 2000 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta

Administrația domeniului public sector 6 a chemat în judecată pe pârâtul H.Ș.

solicitând instanței, astfel cum și-a precizat acțiunea (la data de 14 ianuarie

2002) obligarea pârâtului la plata sumei de 97.107.971 lei reprezentând

prejudiciul cauzat de către pârât.

În

motivarea cererii se arată că pârâtul este angajatul reclamantei în funcția de

conducător auto și în această calitate i-a fost încredințată autobasculanta cu

nr. 13 – 10 – GJF, iar potrivit prevederilor înscrise în fișa postului, pârâtul

avea obligația să parcheze autobasculanta în garajul unității situat în Bdul

Regiei.

Încălcând aceste prevederi, se mai

arată de către reclamantă, pârâtul a parcat autobasculanta în apropierea

blocului în care locuiește, iar la data de 18 martie 2000 a declarat că mașina

a fost furată de acolo.

Reclamanta a făcut și o sesizare

pentru furt la circa 21 Poliție.

Prin sentința civilă nr. 290 din 28

februarie 2002 Tribunalul București, secția III- a, a admis acțiunea astfel cum

a fost precizată și a obligat pe pârât la plata sumei de 97.107.791 lei

reprezentând contravaloarea autobasculantei și la 2.000.000 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că în conformitate cu fișa postului pârâtul avea obligația

de serviciu, de a parca autovehicului cu care își desfășura activitatea ca

angajat al reclamantei în incinta autobazei, deci sustragerea mașinii

datorându-se culpei exclusive a pârâtului, constând tocmai în neîndeplinirea

acestei obligații de serviciu.

Prin această faptă pârâtul creînd

reclamantei un prejudiciu constând în contravaloarea autobasculantei care a

fost sustrasă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat în termen legal apel pârâtul, invocând un motiv de nelegalitate,

respectiv că instanța de fond a soluționat cauza apreciind-o ca fiind un

litigiu civil, când, în realitate, este vorba de un litigiu de muncă.

Curtea de apel București, prin decizia

civilă nr. 319 din 11 septembrie 2002, a admis apelul, a anulat sentința

apelată și a trimis cauza spre rejudacare instanței competente – Tribunalul

București, secția litigii de muncă.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a reținut că între părți există raporturi de muncă, pârâtul

fiind angajatul reclamantei, că în cadrul acestor raporturi pârâtului i-a fost

încredințată autobasculanta pe care acesta își desfășura activitatea.

Prejudiciul care a fost cauzat

reclamantei a fost făcut din culpa pârâtului tocmai prin nerespectarea unor

obligații prevăzute în fișa postului.

Ca atare, a reținut instanța de

apel, raportul juridic dedus judecății se circumscrie sferei litigiului de

muncă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

respectiv că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Se susține că în mod greșit s-a

apreciat că este vorba de un litigiu de muncă, cu toate că dispariția

autobasculantei s-a petrecut nu în condițiile îndeplinirii unei sarcini de

serviciu.

Recursul este nefondat.

Instanța de apel a reținut faptul că

pârâtul este angajatul reclamantei, că în cadrul acestor raporturi de muncă i

s-a încredințat autobasculanta și că prejudiciul ce i-a fost creat reclamantei

s-a petrecut tocmai prin încălcarea unor atribuții de serviciu (prevăzute în

fișa postului) respectiv a parcării autovehiculului în incinta autobazei.

În consecință, fiind vorba de un

litigiu de muncă, care este supus unei jurisdicții speciale, competența în

primă instanță aparține tribunalului secția litigii de muncă, care soluționează

cauza într-o compunere specială a completului de judecată.

Astfel fiind urmează a constata că

instanța de apel în mod legal a trimis cauza spre rejudecare secției de litigii

de muncă a Tribunalului București făcând o aplicare corectă a legii.

În consecință, pentru considerentele

mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Administrația Domeniului Public Sectorul 6 București

împotriva deciziei nr. 319 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentă să plătească

intimatului-pârât H.Ș. 2.500.000 cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  18 noiembrie 2003.