ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4105/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtele B., Direcția de Sănătate Publica Prahova, Comisia de Experți de Medicina Muncii a solicitat anularea Hotărârii nr. 1126/03.03.2016 emisă de Comisia de Experți de Medicina Muncii, prin care s-a decis că d-na B. suferă de boala profesionala și a procesului Verbal nr. x/30.03.2016 emis de Direcția de Sănătate Publica Prahova, urmare a pronunțării hotărârii mai sus indicate, ca act subsecvent, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentința nr. 118 din 2 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B., Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, prin Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, Direcția de Sănătate Publică Prahova și Comisia de Experți de Medicina Muncii (acreditată de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și a Persoanelor Vârstnice).

Prin sentința nr. 51 din 23 martie 2021, pronunțată de aceeași instanță, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului formulată de către expertul C. cu privire la dispozitivul sentinței civile nr. 118/2.11.2020, în contradictoriu cu reclamantul A. S.R.L. și cu pârâții B., Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, prin Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, Direcția De Sănătate Publică Prahova și Comisia de Experți de Medicina Muncii (Acreditată de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și a Persoanelor Vârstnice) și s-a dispus completarea sentinței în sensul în care a fost majorat onorariul de expert cu suma de 2500 de RON ce a fost pusă în sarcina reclamantei A. S.R.L..

Împotriva sentințelor nr. 118 din 2 noiembrie 2020 și nr. 51 din 23 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond cu consecința admiterii contestației. În privința recursului îndreptat împotriva sentinței nr. 51 din 23 martie 2021 a solicitat admiterea acestuia și respingerea cererii de majorare a onorariului de expert ca inadmisibilă în principal și ca neîntemeiată în subsidiar.

În motivarea cererii, în ceea ce privește sentința nr. 118 din 2 noiembrie 2020, recurenta-reclamantă a arătat că soluția instanței de fond este foarte vag și subiectiv motivată și că nu poate fi de acord cu punctul de vedere al instanței care a considerat că dacă în acest mod a decis Comisia de Experți de Medicina Muncii așa trebuie să fie.

Pe de altă parte consideră aceasta că este total nefiresc ca la fiecare termen de judecată, în cadrul judecării pe fond, să fie un alt judecător iar hotărârea să fie pronunțată și motivată de un alt judecător decât cel al fondului.

Mai susține recurenta-reclamantă că, în cuprinsul motivării hotărârii instanței, se amestecă afirmații ale reclamantei cu afirmații ale pârâtei, iar față de aceste afirmații nu se arată considerentele care au condus la înlăturarea acestora, fiind doar menționate, prezentând pe larg pasaje din considerentele instanței de fond.

A concluzionat recurenta că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală având în vedere întregul probatoriu administrat în cauză din care nu rezultă ceea ce a decis instanța de fond ca fiind adevărat.

În privința sentinței nr. 51 din 23 martie 2021, a arătat recurenta-reclamantă că în cauză nu ar fi fost formulată o cerere de completare dispozitiv, susținând totodată că și dacă ar exista o astfel de cerere s-ar impune respingerea ei întrucât, instanța s-a pronunțat pe cererea de majorare a onorariului, aceasta fiind discutată în ședința publică din data de 27.10.2020.

4.1 Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursurilor, iar în subsidiar, respingerea acestora ca nefondate.

În esență, a arătat că motivele invocate de recurentă în cuprinsul celor două cereri de recurs nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta reluând aspecte de fond și criticând modalitatea de administrare a probatoriului, situații ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege. Pe fondul cauzei, consideră că recursurile sunt nefondate, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

4.2 Intimata-pârâtă Direcția de Sănătate Publică Prahova a transmis la dosar întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursurilor promovate de recurentă, iar în subsidiar, respingerea acestora ca nefondate.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B., recurenta-reclamantă a precizat că în cadrul motivării recursului a descris toate motivele pentru care consideră că se impune admiterea recursului.

Astfel, un prim motiv circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este legat de persoana judecătorului care a soluționat și motivat hotărârea atacată, la fiecare termen de judecată completul fiind format dintr-un judecător diferit de cel de la termenul anterior, nespecificându-se motivul acestei succesiuni.

Un al doilea motiv de recurs este reprezentat de faptul că hotărârea atacată cuprinde contradicții și afirmații nesusținute, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În fine, a arătat recurenta-reclamantă că ultimul motiv de recurs îl reprezintă acela că hotărârea instanței de fond a fost, în mod cert, dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 6 septembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind ulterior amânată la 21 septembrie 2022 pentru ca recurenta să completeze taxa judiciară de timbru.

Examinând legalitatea sentințelor recurate prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În fapt, pârâta B., salariată a reclamantei A. S.R.L. a informat-o pe aceasta din urmă, la data de 12.09.2015, în legătura cu faptul ca nu se simțea bine și avea nevoie de o investigație medicala, în legătura cu starea de rău, iar la data de 29.09.2015 a solicitat Direcției de Sănătate Publică Prahova cercetarea cazului său de boală profesională, fiind întocmit de către Direcția de Sănătate Publică Prahova procesul-verbal nr. x/27.11.2015, prin care se infirma caracterul de boală profesională "astm bronșic" în dauna pârâtei, B..

Pârâta a formulat contestație împotriva Procesului-verbal de cercetare a bolii profesionale nr. x/27.11.2015 întocmit de Direcția de Sănătate Publică Prahova în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, prin care s-a infirmat caracterul de boală profesională (astm bronșic profesional prin expunere la iritanți respiratori (vapori de clor).

Prin hotărârea nr. 1126/03.03.2016, Comisia de Experți de Medicina Muncii a hotărât confirmarea caracterului profesional al astmului bronșic al doamnei B..

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B., Direcția de Sănătate Publica Prahova, Comisia de Experți de Medicina Muncii, anularea Hotărârii nr. 1126/03.03.2016 emisă de Comisia de Experți de Medicina Muncii.

Prin sentința recurată s-a respins acțiunea formulată de reclamantă prin care a solicitat anularea hotărârii sus-menționate, reținându-se legalitatea acesteia, reclamanta înțelegând să exercite calea de atac a recursului.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-reclamantă prin memoriul de recurs, subsumate de aceasta cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin care a susținut că la fiecare termen de judecată completul a fost format dintr-un judecător diferit de cel de la termenul anterior, nespecificându-se motivul acestei succesiuni, hotărârea fiind pronunțată și motivată de un alt judecător decât cel al fondului.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere când:

"Hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii".

Acest motiv de recurs vizează nerespectarea principiului continuității dezbaterilor, în sensul că hotărârea trebuie să fie pronunțată de către acei judecători care au alcătuit completul cu ocazia dezbaterii cauzei în fond. Condiția continuității completului nu se impune atunci când, pe parcursul judecării cauzei, aceasta este amânată în vederea administrării probatoriului. Este necesar ca aceeași judecători care au alcătuit completul în etapa dezbaterii în fond a litigiului (când, nemaifiind alte probe de administrat, a fost acordat părților cuvântul pe fondul cauzei sau al căii de atac) să îl alcătuiască și în etapa deliberării și pronunțării hotărârii judecătorești.

În speță, judecătorul care a alcătuit completul în etapa dezbaterii în fond a litigiului este același cu cel care a deliberat și pronunțat hotărârea judecătorească atacată în cauză, așa cum rezultă, cu evidență, atât din încheierea de amânare a pronunțării din data de 27 octombrie 2020, cât și din sentința nr. 118 din 2 noiembrie 2020.

De altfel, afirmațiile recurentei privind faptul că succesiunea judecătorilor de la termenele anterioare nu a fost motivată în nici un fel sunt nesusținute, câtă vreme din înscrisurile aflate la dosar, respectiv procesele-verbale întocmite în conformitate cu prevederile Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, rezultând motivul pentru care, pe parcursul judecării cauzei, au existat situații în care dosarul a fost instrumentat de un alt complet de judecată.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile formulate de recurentă circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a invocat faptul că hotărârea instanței de fond este vag motivată și că aceasta nu arată considerentele care au condus la înlăturarea afirmațiilor părților.

Instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește pe deplin sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a mai invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, criticând faptul că probatoriul administrat în cauză nu a fost în mod corect interpretat de către instanța de judecată. Totodată, aceasta a criticat și soluția instanței privind majorarea onorariului de expert, din perspectiva faptului că nu ar fi existat la dosar o cerere de completare dispozitiv și a faptului că instanța s-ar fi pronunțat asupra cererii de majorare a onorariului de expert la termenul din 27 octombrie 2020.

Amintește instanța de control judiciar că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanței de control judiciar, în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de instanța de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile.

În speță, nemulțumirile recurentei legate de soluția pronunțată de judecătorul fondului, de modalitatea de interpretare a probatoriului sau de cuantumul onorariului de expert, vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii și, prin urmare, exced controlului instanței de recurs.

De altfel, susținerile recurentei privind faptul că nu ar exista o cerere de completare a dispozitivului și că instanța s-ar fi pronunțat pe cererea de majorare a onorariului de expert în ședința din 27 octombrie 2020 sunt fără suport.

Astfel cum se poate observa din cuprinsul încheierii de ședință de la termenul de judecată din 27 octombrie 2020, instanța a pus în discuție cererea de majorare a onorariului de expert, formulată de expertul desemnat în cauză, însă, aceasta a omis să se pronunțe asupra acestei cereri prin sentința nr. 118 din 2 noiembrie 2020.

Ulterior, prin cererea transmisă prin e-mail la data de 16 decembrie 2020 (dosar fond) expertul C. a solicitat majorarea onorariului iar prin sentința nr. 51 din 23 martie 2021, procedând la analizarea temeiniciei acestei cereri, curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată prin prisma volumului de muncă depus de expert.

Ca atare, instanța a avut în vedere una și aceeași cerere, pusă în discuție în ședința publică din 27 octombrie 2020, nefind vorba de o altă cerere de majorare a onorariului de expert astfel cum, în mod eronat susține recurenta-reclamantă.

Prin urmare, cum aspectele invocate prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate neevidențiind incidența niciunui motiv de nelegalitate invocat, se apreciază ca fiind corect justificate observațiile și aprecierile primei instanțe, pe care instanța de control juridic și le însușește în totalitate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamantă ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentințelor nr. 118 din 2 noiembrie 2020 și nr. 51 din 23 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.