ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4059/2022

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. A. S.A. Alba a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare (AM POIM), solicitând ca în contradictoriu cu acesta să se dispună:

Prin sentința civilă nr. 32 din data de 09 februarie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată pârât și a declinat competența soluționării cererii, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea unui act administrativ și exonerarea de la plata sumei de 3.249.298,43 RON, astfel că, în speță, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a prezentului litigiu aparține curții de apel.

În ceea ce privește competenta teritorială, instanța a reținut că firma reclamantă poate fi asimilată unei autorități publice.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Așadar, legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București.

Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantei A. S.A. ALBA și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare (AM POIM) care este în municipiul București, față de cele anterior arătate, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este Curtea de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 1262/20.06.2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Totodată a constatat ivit conflictul negativ de competență, dispunând suspendarea judecății, precum și înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea stabilirii instanței competente teritorial.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că reclamantei A. S.A. Alba, chiar dacă i se aplică un regim juridic mixt din punct de vedere al organizării, în sensul că este o persoană juridică de drept privat care prin obiectul său de activitate este asimilată unei entități de interes public, în prezentul litigiu nu acționează în regim de putere publică, pretențiile sale juridice derivând dintr-o presupusă vătămare printr-un act administrativ prin care și-a manifestat puterea publică pârâtul din speță, respectiv Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Prin urmare, societatea reclamantă se situează în prezentul litigiu într-o poziție identică cu particularul vătămat în drepturile sale, care dorește să înlăture efectele executorii ale unui act administrativ emis în regim de putere publică de către autoritatea publică pârâtă.

Având în vedere că intenția legiuitorului a fost aceea de favorizare a părții aflate într-o poziție de inferioritate față de autoritatea emitentă a unui act în regim de putere publică, se va reține că în speță Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este o autoritatea publică aflată pe poziție de superioritate, cea care se află în poziție inferioară în cadrul raportului juridic de drept public fiind societatea reclamantă, o interpretare contrară lipsind de rațiune și eficiență intenția legiuitorului de a stabili o competență in favorem.

În același sens, Curtea de Apl București a mai avut în vedere și faptul potrivit căruia calitatea de autoritate asimilată are relevanță procesuală doar în situația în care această calitate dă naștere unui raport juridic de drept material dezechilibrat, în situația în care autoritatea asimilată este cea care acționează în regim de putere publică. Doar într-o astfel de situație se poate apăra interesul pârâtului prin judecarea procesului cât mai aproape de sediul/domiciliul acestuia.

Altfel spus, persoana juridică de drept privat asimilată unei autorități publice sesizează instanța de la sediul/domiciliul pârâtului doar în cazul în care acționează ca o parte cu puteri superioare, în calitatea sa de delegat statal în privința unei competențe limitative (anume aceea de utilitate publică sau serviciu public, în regim de putere publică). În toate celelalte situații în care nu are poziția de superioritate, calitatea relevantă este cea primară, anume de persoană juridică de drept privat.

Așadar, Curtea va reține că forma articolului 10 alin. (3) nu reglementează de fapt situația în care reclamantul este o persoană juridică de drept privat care cheamă în judecată o autoritate publică cu care se află într-un raport juridic de drept material. Rațiunea stabilirii competenței în favoarea persoanei fizice sau juridice de drept privat, indiferent dacă este reclamant sau pârât, conduce la concluzia că norma prevăzută în art. 10 alin. (3) trebuie să fie interpretată nu literal, ci în spiritul acesteia, numai într-o astfel de situație scopul legii, anume protecția suplimentară acordată părții vulnerabile, putând fi atins.

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul litigiului este reprezentat de anularea unui act administrativ emanând de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin care s-a aplicat o corecție financiară în sumă de 3.249.298,43 RON, din care contribuție din fonduri UE 2.761.903,67 RON.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei în raport cu reclamantul din speță.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 05.10.2021:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Astfel, textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză este o autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță sediul pârâtului fiind pe raza Municipiului București.

Înalta Curte observă că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, ci elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei îl reprezintă calitatea reclamantului.

În speță, reclamanta A. S.A. Alba, are calitatea de instituție publică prin raportare la structura acționariatului, la obiectul de activitate și la prevederile la art. 2 pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2016, privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, modificată și aprobată prin Legea 111/2016.

Din Actul constitutiv depus la dosarul cauzei de reclamantă rezultă că societatea este o societate pe acțiuni, având ca acționari unități administrativ teritoriale din jud. Alba și ca obiect de activitate, conform art. 5, operarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare a cărui gestiune este delegată, conform contractului de delegare, desfășurând activitate exclusiv pentru autoritățile locale care i-au dezlegat prin Asociație gestiunea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. Potrivit art. 6.5 din Actul constitutiv societatea nu poate avea decât capital integral public, reprezentând aport al autorităților locale membre ale Asociației.

O.U.G. nr. 109/2016, privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, modificată și aprobată prin Legea 111/2016, prevăzută ca temei legal în actul constitutiv, stabilește, la art. 2 pct. 2, că sunt întreprinderi publice, alături de companiile și societățile naționale, și societățile la care statul sau unitatea administrativ teritorială este acționarul unic, majoritar sau la care deține controlul.

Înalta Curte constată că interpretarea Curții de Apel București nu poate fi primită, textul de lege fiind clar în această privință, în sensul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, indiferent de calitatea pârâtului.

Or, câtă vreme legiuitorului nu instituie vreo distincție în stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în raport cu calitatea pârâtului ori cu împrejurarea că reclamantul ar fi acționat sau nu în regim de putere publică, ci distincția se face doar în funcție de calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce excede textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competența teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga.

Mai mult, în cauză este incidentă și Decizia nr. 788/2021, prin care Curtea Constituțională a stabilit că, deși norma de competență de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu prevede expres cazul reclamantului persoană juridică de drept public, sintagma "asimilată acestora" nu se poate referi decât la persoanele juridice de drept public, al căror regim juridic este similar celor al autorităților publice sau al instituțiilor publice.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul S.C. A. S.A. Alba în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2022.