Decizia nr. 3986/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 03.02.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Interne solicitând: admiterea cererii de repunere în termenul de prescriptie pentru cererea de obligare a pârâtului la plata diurnei în valută conform art. 1 alin. 1 lit. a) din H.G. nr. 1086/2004, pentru participarea în "Misiunea Națiunilor Unite în KOSOVO" (UNMIK) în perioada 16.12.2007 - 30.11.2008 și în "European Union Rule of Law Mission in Kosovo" (EULEX) în perioada 01.12.2008 - 01.12.2010; obligarea pârâtului la plata diurnei în valută pentru participarea reclamantului în Misiunea Națiunilor Unite în KOSOVO" (UNMIK) în perioada 16.12.2007 - 30.11.2008 și în European Union Rule of Law Mission in Kosovo" (EULEX) în perioada 01.12.2008 - 01.12.2010, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 lit. a) din H.G. nr. 1086/2004; obligarea pârâtului la plata dobanzii legale calculate conform O.G. nr. 13/2011 de la data scadenței diurnei în valută și până la plata efectivă a acesteia.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1307/27.05.2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a admis cererea de repunere în termenul de prescripție, a respins ca neîntemeiată excepția prescripției și a obligat pârâtul să plătească reclamantului diurna în valută prevăzuta de art. 1 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1086/2004 pentru participarea acestuia, în calitate de ofițer, în "Misiunea Națiunilor Unite in KOSOVO" (UNMIK) în perioada 16.12.2007 -30.11.2008 și în European Union Rule of Law Mission în Kosovo (EULEX) în perioada 01.12.2008-01.12.2010, la care se adaugă dobânda legală aferentă debitului principal, calculată de la data scadenței și până la data achitării integrale a debitului.

Recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile nr. 1307/27.05.2020, iar în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în recurs Prin decizia civilă nr. 2333 din 18 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Calea de atac exercitată în prezenta cauză Împotriva deciziei civile nr. 2333 din 28 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. În susținerea cererii de revizuire, s-a arătat că hotărârea judecătorească împotriva căreia s-a formulat prezenta cale extraordinară de atac, încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 38 din 7 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept și publicată în Monitorul Oficial nr. 922 din data de 27 septembrie 2021, prin raportare și la Decizia nr. 30/2017 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, în opinia sa, în speța dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile art. 521 alin. (3) teza I) C. proc. civ. potrivit cărora "dezlegarea data problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I (...)."

Apărările formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. A susținut că revizuirea a fost formulată în lipsa cunoașterii considerentelor deciziei nr. 2333/2021 a CAB- SCAF, întrucât această hotărâre nu era comunicată. Totodată, decizia ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinite condițiile art. 432 C. proc. civ. Intimatul a mai arătat că, în opinia sa, problema de drept dezlegată prin decizia nr. 38/2021 a ICCJ (dreptul solicitat este același cu dreptul primit) nu vizează problema dezlegată prin decizia nr. 2333/2021 a Curții de Apel București (inconveniente de ordin material sau moral), iar decizia respectă considerentele Deciziei 38/2021, care au fost adaptate situației de speță.

Procedura de soluționare a cererii de revizuire În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. Prin rezoluția din data de 28 februarie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 15 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea din data de 15 septembrie 2022 pronunțată în dosarul asociat nr. x/2022, s-a admis cererea formulată de revizuentul Ministerul Afacerilor Interne și a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 521 alin. (3) coroborat cu art. 430 C. proc. civ. II. Hotărârea instanței competente a se pronunța asupra revizuirii Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., admisibilitatea căii de atac, urmează să admită excepția inadmisibilității invocată de intimat și să respingă cererea de revizuire ca inadmisibilă. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 509 pct. (8) din C. proc. civ., revizuirea se poate cere când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Ipoteza hotărârilor potrivnice prevăzută în art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are ca scop protejarea autorității de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătorești, nefiind admis ca o hotărâre definitivă să fie contrazisă de o altă hotărâre ulterioară, care să statueze între aceleași persoane și cu privire la aceeași pricină, cu încălcarea art. 431 din C. proc. civ. Autoritate de lucru judecat dobândește, în temeiul art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului, dar și hotărârea care statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra unui incident procedural, care - odată lămurit - nu mai poate fi reiterat. Au autoritate de lucru judecat dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, dar și considerentele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Din perspectiva presupusei încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, se impune existența unor dezlegări date asupra unor puncte litigioase ale procesului care să se opună cu putere de lucru judecat, față de a doua hotărâre, a cărei revizuire a fost solicitată, care prin considerente sau dispozitiv i-a dat o rezolvare contrară, conducând astfel la adoptarea unor soluții care nu se pot concilia și, în final, care nu pot fi puse în executare. Dispozițiile art. 430 invocate de revizuentă prevăd însă că "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată". În ceea ce privește hotărârea pronunțată de Înalta Curte potrivit art. 519 și următoarele - Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceasta este obligatorie pentru instanțele de judecată, in temeiul art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., ce reprezintă o transpunere a dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție în ierarhia sistemului judiciar și la rolul său de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești. Dispozițiile art. 521 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că "Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I." Învestită cu excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții, prin decizia nr. 454 din 29 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 din 26 octombrie 2021, Curtea Constituțională a reținut că analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii și riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanțe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanței supreme să statueze într-o manieră care să clarifice și să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanțelor din țară. De asemenea, s-a arătat că soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se impune cu forță obligatorie tuturor judecătorilor, însă acest lucru nu aduce atingere independenței acestora, întrucât, în cadrul proceselor pe care le soluționează, judecătorul își menține prerogativa decizională neștirbită, în sensul că va aprecia întregul ansamblu probatoriu în mod obiectiv, în absența oricăror influențe exterioare care să îi afecteze libertatea de a ajunge la o soluție bazată exclusiv pe propria argumentare rațională. Interpretarea obligatorie dată de instanța supremă se integrează în esența textului de lege interpretat, explicând înțelesul acestuia, clarificând modul său de aplicare și evidențiind semnificația corectă a conținutului său normativ, fără să impună însă judecătorilor care urmează să îl aplice soluții prestabilite pentru situații date, ci permițând coroborarea acestuia, în cadrul procesului de interpretare și aplicare a legii la speță, cu toate celelalte elemente de fapt și de drept pe care judecătorul își va fonda raționamentul care va conduce la soluționarea litigiului. Constată astfel Înalta Curte că decizia nr. 38 din 7 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu soluționează fondul unui litigiu, acesta fiind obligatorie pentru instanțe în temeiul art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., ca o consecință a instituirii de către puterea constituantă a competenței instanței supreme de a asigura aplicarea și interpretarea unitară a legii. În aceste condiții, se reține că prezenta cerere de revizuire nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., necircumscriindu-se ipotezei reglementate de legiuitor. Pe de altă parte, cu referire strict la hotărârea atacată pe calea revizuirii, Înalta Curte ia act că prin încheierea din data de 14 iunie 2021, curtea de apel a dispus respingerea cererii de suspendare ca rămasă fără obiect și a amânat judecata la data de 25 octombrie 2021 în vederea redactării Deciziei nr. 38/07.06.2021 a ÎCCJ în dosarul nr. x/2021, considerentele acestei decizii putând conduce la dezlegarea problemei de drept din dosarul de față, în motivarea deciziei nr. 2333/15.11.2021 instanța de recurs făcând referiri concrete la paragrafe din considerentele acestei decizii, fiind reținută, așadar, la soluționarea recursului, contrar susținerilor revizuentului. Totodată, Înalta Curte are în vedere rolul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, și care nu a fost concepută pentru a deschide părții nemulțumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluției pronunțate în primul proces, permițând astfel reanalizarea unei decizii soluționate definitiv. În aceste condiții, în raport de scopul concret urmărit, astfel cum se configurează din criticile prezentate în cererea de revizuire, respectiv înlăturarea aprecierilor instanței de recurs, Înalta Curte constată că și din această perspectivă demersul revizuentului nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., pentru toate considerentele, urmând să fie admisă excepția inadmisibilității cererii de revizuire. În temeiul art. 453 C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", va fi obligat revizuentul Ministerul Afacerilor Interne la plata către intimatul A. a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Temeiul de drept al soluției adoptate în revizuire Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 513 și art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată de intimatul A., va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă și va obliga revizuentul Ministerul Afacerilor Interne la plata către intimatul A. a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.