ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3977/2022

Ședința publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva rezoluției din data de 08.07.2020 emisă în dosarul nr. x și comunicată la 10.07.2020, prin care a fost respinsă plângerea sa formulata împotriva rezoluției de clasare nr. 808/A din data de 09.03.2020 emisă în dosarul nr. x.

Prin sentința civilă nr. 460 din 26 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 460 din 26 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6, 8 C. proc. civ.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea este nesemnată de presedintele completului de judecată și de grefier, motiv de nulitate a hotărârii, conform art. 176 pct. 4 C. proc. civ. S-a comunicat un exemplar conform cu originalul, nu un exemplar semnat, recurentul invocând dispozițiile art. 286 alin. (4), art. 427 alin. (1), art. 538 alin. (2) C. proc. civ.

A mai arătat că instanța a nesocotit principiile statului de drept, al legalității și al competentei profesionale, a refuzat să aplice in mod prioritar reglementările internaționale, judecătorul a emis sentința cu exces de putere, printr-un raționament rezultat ca urmare a gresitei interpretări și aplicări a legii, ignorând Constituția României, Tratatele internationale si Codul Comercial Uniform, iar instanța nu a argumentat juridic respingerea solicitărilor reclamantului.

În ceea ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat încălcarea dispozițiilor art. 286 alin. (4), (30)4 alin. (2), (30)5 alin. (1) și (2), 307, 425 alin. (1) lit. c), 426 alin. (3), (42)7 alin. (1) și 538 alin. (2) C. proc. civ., art. 286 reiterate de la pct. 1.

Cu privire la încălcarea art. 304 alin. (2), a arătat că judecătorul a refuzat prin omisiune să ordone ca inspectorul sef să se prezinte personal să ia cunostință de denuntarea înscrisurilor ca false, respectiv rezoluția de clasarea 808/A/2020, iar referitor la nesocotirea art. 305 alin. (1) - instanța a refuzat prin omisiune să constate prin proces-verbal starea materială a rezolutiei de clasare 808/A, decizând să dea hotărârea în cauză.

În fine, în ceea ce privește încălcarea art. 425 C. proc. civ., în dispozitiv nu apar solutiile la excepția nulității absolute a rezoluției de clasare nr. 808/A/2020 în dosar nr. x și excepția nulității absolute a rezoluției din data de 08.07.2020 emisă în dosarul nr. x, excepția de nelegalitate și excepția decăderii intimatei Inspecția Judiciare astfel cum au fost invocate de reclamant, precum și nemenționarea în dispozitiv a codului numeric personal al reclamantului și a codului de înregistrare în registrul comerțului al intimatei Inspecția Judiciară.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că, în opinia sa, hotărârea nu este motivată în ceea ce privește: jurisprudenta Curții Constituționale a României și a tratatelor internationale la care România este parte, refuzul instanței de a judeca excepția nulității rezoluției de clasare nr. 808/A/2020 emisă în dosarul nr. x, refuzul instanței de a judeca excepția decăderii Inspecției Judiciare în a verifica prealabil sesizările formulate în petitia adresată acesteia, invocarea de către reclamant a ius causae în pofida utilizării pe scară largă a ius fori, hotărârea fiind lipsită de suport probatoriu și legal, instanța nefăcând nici analiza incidentei prevederilor 14, 16, 26 din Decretul nr. 212/1974, art. 21 și 47 din CDFUE, achiesând la apărările pârâtei; în dispozitiv nu apar solutiile la excepția nulității absolute a rezoluției de clasare nr. 808/A/2020 în dosar nr. x și excepția nulității absolute a rezoluției din data de 08.07.2020 emisă în dosarul nr. x, excepția de nelegalitate și excepția decăderii intimatei Inspecția Judiciare astfel cum au fost invocate de reclamant.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut interpretarea și aplicarea gresită a normelor de drept material - art. 21, 47 din CDFUE, art. 14, 15, 26 din Decretul 212/1974, art. 16 alin. (2), art. 20 și 21 alin. (3) din Constitutie, art. 4, 5, 9 alin. (3), (61) alin. (2), (19)3 alin. (2), (13)49 alin. (1) și (2), 1357 alin. (1) și alin. (2), (13)81 alin. (1), (25)45 alin. (2), (25)56 C. proc. civ., art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 45 alin. (3), (4), (7) din Legea nr. 317/2004, art. 185 alin. (1) C. proc. civ., instanța dând o interpretare eronată a legii, în scopul neaplicării acesteia. În opinia sa, instanța a promovat interesele pârâtei în detrimentul intereselor reclamantului ca persoană umană ar cărei interes legitim trebuia să primeze, a invocat împotriva reclamantului calitatea de drept al persoanei juridice, a ignorat dreptul reclamantului la un proces echitabil, deși acesta a insistat în aplicarea directă a dreptului internațional și comunitar.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată este legală, nefiind susceptibilă de criticile formulate de reclamant din perspectiva motivelor de casare invocate.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a reiterat susținerile din cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 15 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

La data de 12.09.2022, recurentul-reclamant a formulat cerere de înscriere în fals împotriva Rezoluției de clasare nr. 808/A/09.03.2020, invocând aspecte cu privire la calitatea persoanei care a semnat/confirmat rezoluția de clasare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul reclamantului este nefondat.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu intimata Inspecția Judiciară, cu o contestație împotriva rezoluției din data de 08.07.2020 emisă în dosarul nr. x și comunicată la 10.07.2020, prin care a fost respinsă plângerea sa formulata împotriva rezoluției de clasare nr. 808/A din data de 09.03.2020 emisă în dosarul nr. x, solicitând constatarea nulității absolute a acestor rezoluții.

Prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă, reclamantul înțelegând să o critice din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciind că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1, Înalta Curte constată că este nefondat.

Astfel, amintește instanța de control judiciar că aceste dispoziții legale au în vedere ipoteza în care instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Nelegalitatea hotărârii judecătorești, decurgând din alcătuirea nelegală a instanței vizează deficiențele legate de compunerea completului de judecată, în sensul că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Astfel, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă în complet format dintr-un singur judecător, cu excepția cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie din 2 judecători și 2 asistenți judiciari (art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004). Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Conform aceleiași legi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, completele de judecată se compun din trei judecători ai aceleiași secții (art. 31 alin. (1).

Totodată, instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale în situația în care completul nu a fost constituit cu toate organele și persoanele cerute de lege (grefier, procuror). Instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale și atunci când judecătorii nu aveau dreptul să facă parte din complet pentru că erau incompatibili ori fusese admisă cererea de abținere sau de recuzare.

Având în vedere aceste considerații, instanța de control judiciar constată că susținerile cu privire la compunerea completului de judecată sunt referitoare la faptul că exemplarul sentinței civile care i-a fost comunicat nu este semnat de judecător, chiar dacă este o copie, fiind astfel încălcate prevederile art. 426 alin. (3) C. proc. civ.

Instanța de control judiciar va înlătura ca nefondate aceste critici, reținând că într-adevăr potrivit dispozițiilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie semnată sub sancțiunea nulității de către membrii completului, însă, potrivit art. 426 alin. (6) C. proc. civ. hotărârea judecătorească se întocmește în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la mapa de hotărâri al instanței. Totodată, potrivit art. 427 C. proc. civ., hotărârea se comunică părților doar în copie. Prin urmare, nu constituie o încălcare a niciunei norme de procedură comunicarea hotărârii nesemnate de către judecător.

În plus, potrivit art. 131 Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, se semnează două exemplare de pe fiecare hotărâre, de membrii completului de judecată și de grefierul de ședință (unul pentru dosar, cel de al doilea pentru mapa de hotărâri).

Totodată, susținerile recurentului privind nesocotirea principiilor statului de drept, al legalității și al competentei profesionale, refuzul de a aplica în mod prioritar reglementările internaționale, emiterea sentinței cu exces de putere, printr-un raționament rezultat ca urmare a gresitei interpretări și aplicări a legii, ignorând Constituția României, Tratatele internationale si Codul Comercial Uniform, neargumentarea juridică a respingerii solicitărilor reclamantului nu se circumscriu acestui motiv de casare, susținerile fiind de altfel reiterate în cadrul celorlalte motive de nelegalitate invocate de recurent, urmând să fie analizate din această perspectivă.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte observă că potrivit acestuia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În ceea ce privește încălcarea art. 304 alin. (2) C. proc. civ., invocată de recurent cu motivarea că judecătorul a refuzat prin omisiune să ordone ca inspectorul sef să se prezinte personal să ia cunostință de denuntarea inscrisurilor ca false, respectiv rezoluția de clasarea 808/A/09.03.2020 emisă în dosarul nr. x, iar referitor la nesocotirea art. 305 alin. (1), în sensul că instanța a refuzat prin omisiune să constate prin proces-verbal starea materială a acestui înscris, decizând să dea hotărârea în cauză, Înalta Curte constată că înscrisul la care face referire recurentul este reprezentat de actul a cărei anulare s-a solicitat prin demersul judiciar inițiat de acesta, respectiv rezoluția nr. 808/A/2020 ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că acest înscris nu poate forma obiectul unei cereri care să se circumscrie normelor de procedură care reglementează verificarea de înscrisuri în materia probatoriilor, din perspectiva invocată de recurentul-reclamant, care să poată fi examinată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Dincolo de aceste aspecte, se constată că prima instanță a analizat legalitatea rezoluției în discuție și din perspectiva semnării/confirmării acesteia invocată de reclamant prin raportare la dispozițiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată și ale art. 18 alin. (9) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție.

În fine, Înalta Curte reține că sunt lipsite de suport și susținerile recurentului în ceea ce privește încălcarea art. 425 C. proc. civ., în sensul că în dispozitiv nu apar solutiile privind excepția nulității absolute, excepția nelegalității și excepția decăderii invocate de acesta, aspectele privind nulitatea rezoluției 808/A/2020 și a rezoluției din data de 08.07.2020 fiind analizate de prima instanță prin raportare la argumentele de ordin critic invocate de reclamant.

Așadar, soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată reflectă concluzia la care a ajuns instanța în urma analizării tuturor criticilor formulate de reclamant în susținerea solicitării de sancționare cu nulitatea absolută a rezoluției de clasare nr. 808/A/2020 și a rezoluției din 08.07.2020, soluția fiind menționată corespunzător în dispozitivul sentinței, astfel că dispozițiile art. 425 C. proc. civ. au fost respectate în prezenta cauză. Totodată, nemenționarea codului numeric personal al reclamantului ori numărul de înregistrare în registrul comerțului al intimatei Inspecția Judiciară, nu sunt elemente de natură să atragă nulitatea sentinței recurate, recurentul-reclamant neinvocând o vătămare care să-i fie cauzată din acest motiv.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analizând considerentele hotărârii atacate se constată că această critica este nefondată.

Verificând sentința atacată prin prisma argumentelor invocate de recurentul-reclamant sub acest aspect, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele impuse de textul art. 425 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest context, Înalta Curte subliniază că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Altfel spus, motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale prin raportare la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

În acest sens, Curtea de Apel București a analizat criticile formulate de reclamant cu privire la lipsa avizului directorului Direcției de inspecție pentru judecători și lipsa confirmării rezoluției de clasare de către inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, prin raportare la dispozițiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată și ale art. 18 alin. (9) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție; cu privire la termenul în care a fost soluționată sesizarea reclamantului de pârâtă, prin raportare la prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004; cu privire la susținerea că inspectorul judiciar nu a efectuat verificările prealabile cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, prin raoprtare la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004; cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la faptul că depășirea termenului de redactare a deciziei civile nr. 4098/19.09.2019 nu se datorează niciunuia dintre judecătorii reclamați, precum și la împrejurările obiective care au condus la redactarea decizie cu întârziere; cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, text menționat expres de reclamant, judecătorul fondului apreciind că aspectele semnalate nu se încadrează în acest text de lege, ci în abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004, cu privire la care a considerat motivat că nu există indiciile săvârșirii acestei abateri disciplinare; cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 554/2004, observând dispozițiile acestui text legal prin raportare la definiția abaterii disciplinare, respectiv "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență" și la dispozițiile art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, la principiul independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, constatând că argumentele care au stat la baza soluției pronunțate sunt prezentate în considerentele deciziei, fiind respectate dispozițiile procedurale și enunțate detaliat motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și argumentele care au justificat soluția pronunțată.

În aceste condiții faptul că prima instanță nu a răspuns punctual la fiecare susținere din cererea de chemare în judecată ori fiecărei nuanțe a interpretării date de reclamant dispozițiilor legale apreciate de acesta ca fiind incidente în cauză nu este de natură să ducă la concluzia că sentința nu este motivată corespunzător.

Împrejurarea că recurentul-reclamant nu este, de fapt, de acord, cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, nu echivalează cu lipsa de raționament juridic sau cu nemotivarea hotărârii, astfel încât această critică nu poate fi primită.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de control judiciar constată că nici acesta nu este incident în cauză.

Astfel, se constată că judecătorul fondului a apreciat în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea judicioasă a fondului și a probatoriilor administrate, astfel cum s-a reținut la punctul anterior, în mod nerelevant încercând recurentul să se prevaleze de dispoziții legale dispersate, fără aplicabilitate în speță.

În concluzie, sentința recurată este legală, motivele de nelegalitate și argumentele astfel cum au fost invocate în susținerea acestora nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 460 din 26 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.