ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3974/2022

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, a solicitat anularea Deciziei nr. 152/17.04.2019 privind soluționarea contestației formulate de către A.; anularea Raportului de inspecție fiscala (RIF) nr. x/23.11.2018 si a anexelor acestuia cuprinzând situația detaliata privind TVA de plata și calculul obligațiilor fiscale accesorii; anularea Deciziei de impunere nr. x/23.11.2018; anularea oricăror alte acte administrative subsecvente RIF si Deciziei de impunere menționate anterior.

Hotărârea recurată Prin sentința civilă nr. 1252 din 2 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția prescripției și s-a respins acțiunea reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, ca prescrisă.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 1252 din 2 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că judecata s-a făcut în lipsa părtii, reclamantul nefiind legal citat pentru termenul la care a fost judecata cauza in fond. Astfel, pentru termenul din data de 13.11.2020, reclamantul a fost citat in mod greșit la sala de judecata E23 (B.). In realitate, ședința completul de judecata investit cu judecarea cauzei care face obiectul prezentului dosar s-a desfășurat la sala E01 (C.). În citația pentru termenul din data de 13.11.2020 pe care reclamantul a receptionat-o s-a strecurat o eroare materiala in ceea ce privește sala desfășurării ședinței completului de judecata, aspect care l-a pus in imposibilitatea obiectiva de a participa la dezbaterile in fond a cauzei. Apărătorul reclamantului a observat eroarea după consultarea grefierului de ședința de la sala E23 insa, când a incercat sa intre in sala E01, usa era inchisa, ședința de judecata terminandu-se la ora 12:00 (ora pentru care era programat pentru începerea dezbaterilor). Acest aspect poate fi confirmat si de către un alt avocat care era citat tot la sala E01 si tot pentru ora 12:00, sens in care solicită instrumentarea probei cu martori indicând ca martor pe domnul avocat D.. In continuare, apărătorul reclamantului a depus in aceeași zi, prin registratura, o cerere de repunere pe rol a dosarului. A susținut că atât judecarea dosarului in lipsa părtii nelegal citate, cat si pronunțarea hotărârii in ciuda dovezilor depuse cu privire la eroarea materiala a instanței, reprezintă o neregularitate procedurala care atrage sancțiunea nulității ca singur remediu prin care se poate îndrepta situația părtii care a fost pusa in imposibilitatea de a lua parte la judecata si de a-si exercita in plenitudine dreptul legal si procedural la apărare. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat in subsidiar, a cărui examinare a solicitat-o in situația in care instanța de recurs va considera ca nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. si de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pronunțând o hotărâre care a fost data cu aplicarea greșita a normelor de drept material. Astfel, prima instanță a neglijat în totalitate argumentele reclamantului cu privire la vicierea totala a procedurii de comunicare a răspunsului la plângerea prealabila, argumente dezvoltate cu ocazia formulării răspunsului la întâmpinare. Atât procedura de comunicare prin posta cu confirmare de primire, cat si procedura de afișare a anunțului privind emiterea deciziei de soluționare a plângerii prealabile nu au fost îndeplinite in conformitate cu dispozițiile legale in materie. Făcând trimitere la dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, recurentul a arătat că, în opinia sa, în cazul de fata, comunicarea efectiva a răspunsului la plângerea prealabila a fost facuta la data de 08.05.2020, ca urmare a demersurilor întreprinse de acesta, prin avocat, demersuri prin care a interpelat ANAF cu privire la stadiul soluționării contestației administrative. Așadar, fata de data de 08.05.2020, data comunicării efective a deciziei, contestația care face obiectul prezentului dosar este introdusa in termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 554/2004. Argumentul intimatei ANAF conform căruia dreptul la acțiune s-a prescris in termen de 6 luni de la data de 28.05.2019, respectiv data publicării deciziei de soluționare a contestației administrative pe pagina de internet ANAF, dar si de data afișării la sediul ANAF a aceleiași decizii, nu poate fi primit, intrucat aceasta metoda de comunicare este prevăzuta de Codul de procedură fiscală ca o metoda subsidiara a comunicării efective prin posta cu confirmare de primire care este obligatorie. Or, in cazul de fata, intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de soluționare a contestației administrative prin posta, ci s-a limitat doar la a menționa (fara sa si demonstreze) ca respectiva decizie a fost trimisa cu AR la data de 18.04.2019. Mai mult, chiar si in condițiile trimiterii deciziei de soluționare prin AR, în opinia sa, nu au fost respectate dispozițiile Codul de procedură fiscală, pe de o parte si nici nu a fost asigurat dreptul reclamantului de a fi informat de existenta si conținutul deciziei de soluționare, pe de alta parte. Invocând jurisprudența CEDO (Raissa Shipping S.R.L., E. S.A. Cluj Napoca), apreciază ca, pentru a se asigura accesul reclamantului la justiție (instanța de contencios administrativ) pe calea contestației introduse împotriva deciziei de soluționare, modalitatea de comunicare a deciziei de soluționare a contestației administrative trebuia sa asigure receptionarea efectiva si sub semnătură a acesteia. În subsidiarul argumentelor dezvoltate, invocând dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a mai arătat recurentul că termenul de 1 an este un termen de decădere potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. În cazul de fata, curgerea termenului de decădere a fost suspendata potrivit dispozițiilor art. 41 din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenta pe teritoriul României. Dreptul efectiv al recurentului de a fi informat si de a avea acces la instanța de contencios administrativ a fost incalcat atât prin vicierea procedurii de comunicare a decizie de soluționare, cat si prin menținerea mai puțin de 2 luni pe portal a afișării existentei deciziei. In ceea ce privește motivele temeinice care sa justifice aplicarea termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2), a facut trimitere la procedura inexistenta sau viciata de comunicare a deciziei prin AR si la menținerea anunțului privind existenta deciziei de soluționare pentru o perioada inferioara termenului legal de contestare.

Apărările formulate în recurs Intimatele-pârâte AJFP Ilfov prin DGRFP Bucuresti și ANAF au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 15 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este fondat, în limitele și în considerarea celor în continuare arătate. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul A. cu o cerere, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, anularea Deciziei nr. 152/17.04.2019 privind soluționarea contestației formulate de către A.; anularea Raportului de inspecție fiscala (RIF) nr. x/23.11.2018 si a anexelor acestuia cuprinzând situația detaliata privind TVA de plata și calculul obligațiilor fiscale accesorii; anularea Deciziei de impunere nr. x/23.11.2018; anularea oricăror alte acte administrative subsecvente RIF si Deciziei de impunere menționate anterior. Prin sentința recurată, s-a admis excepția prescripției și s-a respins acțiunea reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, ca prescrisă, reclamantul formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Procedând la analiza criticilor formulate de reclamantă, instanța de control judiciar reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Conform acestor prevederi legale, se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității." Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii. Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii. Amintește instanța de control judiciar că potrivit art. 22 din C. proc. civ. "(1) Judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept aplicabile, (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale (...)", iar art. 13 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "Părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege". Totodată, dispozițiile art. 153 alin. (1) și (2) C. proc. civ. stabilesc că: (1) "Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel; (2) Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității", iar conform art. 157: "(1) Citația va cuprinde: a) denumirea instanței, sediul ei și, când este cazul, alt loc decât sediul instanței unde urmează să se desfășoare judecarea procesului;(...) c) numărul dosarului; d) anul, luna, ziua și ora înfățișării; e) numele și prenumele sau denumirea, după caz, ale/a celui citat, precum și locul unde se citează; (...) k) ștampila instanței și semnătura grefierului. (...) (3) Cerințele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) și k) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității." Înalta Curte constată că din actele dosarului rezultă că la data de 09.09.2020, în dosarul de fond s-au emis citațiile către părțile litigante, sala menționată pe citații fiind E23 (B.), dovezile de citare aflându-se la filele x; pentru reclamant citația fiind depusă la cutia poștală la 15.09.2020 (f .201). Conform citativului aflat la dosarul de fond, la data de 12.09.2022 au fost citate din nou părțile cu mențiunea că sedința de judecată are loc în sala E01 - C., dovezile de citare aflându-se la filele x, pentru reclamant citația fiind depusă la cutia postală la 15.09.2020 . Așadar, în cauză au fost emise două rânduri de citații pentru termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2020 la care s-a soluționat cauza, fiind menționate săli de judecată diferite. În aceste condiții imprecizia creată de menționarea a două săli diferite pe cele două citații emise pentru recurentul-reclamant depuse la cutia poștală la aceeași dată este de natură să genereze posibilitatea creerii unei confuzii cu privire la locul unde urma să se desfășoare ședința de judecată, aspect care, în cauză, a condus la neprezentarea reprezentantului reclamantului în fața instanței în vederea exercitării drepturilor procesuale, vătămarea produsă acestuia neputând fi înlăturată decât prin casarea hotărârii. Față de aceste motive, având în vedere soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, ținând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfășoară raporturile litigioase de față, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, prin soluționarea cauzei cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport cu această soluție, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurent sentinței de fond, care privesc fondul cauzei, care urmează să cerceteze toate argumentele și apărările formulate de părțile litigante, atât prin cererea de chemare în judecată, prin întâmpinările formulate, cât și prin cererea de recurs și întâmpinarea formulată în acest stadiu procesual. În ceea ce privește apărările formulate de intimatele-pârâte prin întâmpinare, Înalta Curte constată că le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamant, din perspectiva motivului de casare apreciat ca fiind fondat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamant, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.