ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3962/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 22.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU Privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună pe cale de ordonanță președințială obligarea pârâtei la suspendarea concursului de recrutare organizat pentru ocuparea a 3 funcții publice de execuție de inspector de monitorizare clasa I grad profesional superior și a funcției publice de conducere de șef serviciu grad II din cadrul Serviciului de monitorizare, ale cărui probe scrise au loc în data de 21.02.2022 (funcțiile publice de execuție) și 23.02.2022 (funcția publică de conducere), până la soluționarea definitivă a solicitării subsemnatei de anulare a concursului de recrutare. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat următoarele excepții: excepția lipsei plângerii prealabile, excepția inadmisibilității, excepția lipsei de interes cu privire la cele trei funcții publice de execuție de inspector de monitorizare, față de împrejurarea că reclamanta nu a candidat pe vreunul din aceste posturi, excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare a concursului de recrutare de funcționari publici în vederea ocupării unor posturi vacante de execuție de inspector de monitorizare clasa I grad profesional superior și a unui post vacant de conducere de șef serviciu grad II în cadrul Serviciului de monitorizare, în raport de finalizarea concursului, și de faptul că, în ceea ce privește concursul de recrutare de funcționari publici în vederea ocupării unei funcții publice de conducere de șef serviciu în cadrul Serviciului de monitorizare, acesta a fost oprit din desfășurare deoarece procedura de concurs a fost viciată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 38 din 1 martie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile; a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de către pârât și s-a respins cererea de ordonanță președințială formulate de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 38 din 1 martie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a arătat că a solicitat întreruperea temporară a procedurii de recrutare ce nu a fost demarată prin intermediul unui act administrativ cu caracter normativ sau cu caracter individual, ci în baza unui anunt. A invocat dispozițiile art. 5 alin. (9) din Legea nr. 8/2016, susținând că actele administrative emise de Presedintele Consiliului de monitorizare nu pot îmbrăca altă formă decât cea strict și limitativ prevăzută de lege, adică a ordinelor și intrucțiunilor, or, un anunț de concurs nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii. De asemenea, a făcut trimitere la Decizia 2462/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precizând că a solicitat suspendarea concursului, iar nu suspendarea executării unui act administrativ în temeiul dispozițiilor art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care următoarele excepții procesuale: excepția tardivității recursului, termenul de depunere expirând, în opinia sa, la data de 07.03.2022, excepția nulității recursului, pentru nerespectarea art. 486 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, a precizat că, în opinia sa, demersul reclamantei este lipsit de interes, întrucât concursul s-a încheiat înainte de pronunțarea sentinței recurate. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, sentința fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a legii.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 15 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. 1. Cu tiltu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția tardivității recursului și excepția nulității recursului. 1.1 Astfel, Înalta Curte constată că recursul este declarat cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, sentința recurată fiind comunicată la data de 7 martie 2022 conform dovezii aflată la dosarul de fond, iar recursul fiind declarat la data de 7 martie 2022, prin e-mail, conform dovezii aflate la dosarul de recurs, excepția tardivității recursului fiind, așadar, nefondată. 1.2 În ceea ce privește excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că argumentele de ordin critici invocate de recurenta-reclamantă pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a indicat și aceasta prin cererea de recurs, prin care a susținut, în esență, greșita aplicare a dispozițiilor legii contenciosului administrativ, în condițiile în care aceasta apreciază că sunt incidente dispozițiile dreptului comun (art. 997 C. proc. civ.). 1.3 Referitor la susținerea intimatului-pârât în sensul că demersul reclamantei este lipsit de interes întrucât concursul s-a încheiat înainte de pronunțarea sentinței recurate, Înalta Curte constată că atât excepția lipsei de interes, cât și excepția lipsei de obiect (în raport de finalizarea concursului), alături de excepția lipsei procedurii prealabile și a excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, au fost invocate de pârât în fața instanței de fond, care a stabilit ordinea soluționării acestora, respectiv excepția lipsei procedurii prealabile și excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, aceasta din urmă fiind admisă, soluție împărtășită de instanța de control judiciar. 2. Argumentele de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de monitorizare a Implementării Convenției ONU Privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, cu o cerere, prin care a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâtului la suspendarea concursului de recrutare organizat pentru ocuparea a 3 funcții publice de execuție de inspector de monitorizare clasa I grad profesional superior și a funcției publice de conducere de șef serviciu grad II din cadrul Serviciului de monitorizare, ale cărui probe scrise au loc în data de 21.02.2022 (funcțiile publice de execuție) și 23.02.2022 (funcția publică de conducere), până la soluționarea definitivă a solicitării formulată de aceasta privind anularea concursului de recrutare. Prin sentința recurată, cererea de ordonanță președințială a fost respinsă, ca inadmisibilă, reclamanta formulând critici de nelegalitate, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că a solicitat întreruperea temporară a procedurii de recrutare ce nu a fost demarată prin intermediul unui act administrativ cu caracter normativ sau cu caracter individual, ci în baza unui anunt, neînțelegând să-și întemeieze cererea pe dispozițiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, argumente pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate. Astfel, instanța de control judiciar constată că recurenta-reclamantă a solicitat pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtei la suspendarea concursului de recrutare organizat de aceasta, până la soluționarea definitivă a cererii reclamantei de anulare a concursului de recrutare. În aceste condiții, în mod corect a apreciat prima instanță că măsura provizorie de suspendare a concursului de recrutare nu poate fi soluționată într-o altă procedură judiciară, decât cea reglementată de Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, fiind legea aplicabilă pentru fondul pricinii. Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea 554/2004, "dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării cauzei." Legea contenciosului administrativ conține reglementări speciale cu privire la situațiile și modalitatea în care se poate dispune suspendarea, cuprinse în art. 14 și 15, procedură care are ca efect întreruperea temporară a efectelor unui act administrativ, la cererea părții interesate, în condițiile expres prevăzute. Prin urmare, față de obiectul cererii deduse judecății reținut anterior, procedura ordonanței președințiale nu este aplicabilă în speță, reclamanta fiind ținută să urmeze procedura specială, astfel cum prevăd dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte amintește că art. 14 din Legea 554/2004 reglementează un caz de suspendare la cerere, dispusă de instanța de judecată pe parcursul procedurii prealabile administrative, iar art. 15 din aceeași lege reglementează, de asemenea, un caz de suspendare la cerere, dispusă de instanța de judecată, după declanșarea fazei judiciare a controlului de legalitate a actului administrativ. Instanța supremă a statuat în mod constant, prin hotărârile pronunțate cu privire la această problemă de drept, că în materia contenciosului administrativ, pe aspectul normei de drept aplicabile în cauzele având ca obiect suspendarea executării actelor administrative, ordonanța președințială nu-și găsește aplicarea. Aceasta nu pentru că materia contenciosului administrativ ar fi incompatibilă prin definiție cu ordonanța președințială, ci pentru că Legea nr. 554/2004 instituie o procedură specială pentru soluționarea grabnică a unor situații de urgență, reglementată prin dispozițiile art. 14 și art. 15. În ipoteza altor litigii decât cele care vizează suspendarea executării actului administrativ, compatibilitatea cererii de ordonanță președințială cu specificul raporturilor de contencios administrativ se apreciază de către instanță în virtutea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004. În consecință, se constată că dispozițiile art. 997-998 din C. proc. civ. ce reglementează procedura ordonanței președințiale, potrivit dreptului comun, nu sunt aplicabile în cauza de față. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.