ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 963/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități a solicitat anularea concursului organizat pentru ocuparea unor posturi în anul 2022.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 192 din 11 octombrie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei plângerii prealabile invocată de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL DE MONITORIZARE A IMPLEMENTĂRII CONVENȚIEI ONU PRIVIND DREPTURILE PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., neîncadrat în drept, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut că în dosarul nr. x/2022, prin sentința civilă nr. 38/01.03.2022, deși instanța a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Consiliul de monitorizare, pe primul loc în dispozitiv a respins excepția lipsei procedurii prealabile Întrucât hotărârea a rămas definitivă, ea a intrat în puterea lucrului judecat. Excepția autorității de lucru judecat este una de ordine publică, peremptorie și absolută, și poate fi invocată, potrivit prevederilor art. 432 C. proc. civ. de instanță și de oricare dintre părți, în orice stadiu al procesului. Este contrară ordinii publice readucerea în fața justiției și repunerea în dezbatere judiciară a aceleiași cereri, după ce a primit o soluționare definitivă. Potrivit dispozițiilor legale, autoritatea lucrului judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Potrivit art. 430 C. proc. civ. hotărârea judecătorească ce soluționează în tot, sau în parte, fondul procesului, sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident, are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. A arătat recurenta că a declarat recurs împotriva sentinței nr. 38/01.03.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 doar cu privire la inadmisibiliatea cererii, iar recursul a fost respins ca nefondat doar sub acest aspect, excepțiile privind nulitatea și tardivitatea, ridicate de pârâtă fiind respinse. În consecință, hotărârea instanței de fond a rămas definitivă, inclusiv în ceea ce privește respingerea excepției lipsei procedurii prealabile. Din punct de vedere al excepției lipsei procedurii prealabile (lipsa plângerii prealabile), sentința nr. 38/01.03.2022 îi era favoabilă, în sensul în care s-a stabilit că plângerea prealabilă nu era necesară și astfel a avut la dispoziție posibilitatea de a se adresa instanței pe altă cale decât ordonanța președințială. Implicit, față de respectiva hotărâre, pârâta nu a formulat recurs, achiesând la motivarea instanței, anume că nu era necesară plângerea prealabilă. Mai mult decât atât, nici în întâmpinarea la recurs nu s-a referit la acest capăt de cerere (excepția lipsei procedurii prealabile). Rezultă că două completuri ale aceleiași instanțe, în speță Curtea de Apel Ploiești, analizând în virtutea acelorași dispoziții legale și a acelorași probe, ajung la soluții contradictorii, situație inacceptabilă, deoarece din punct de vedere legal, practica judiciară trebuie să fie unitară.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Aspecte procesuale La termenul de judecată din 20 februarie 2024, Înalta Curte a procedat din oficiu la încadrarea motivelor de recurs în pct. 5 și 7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Recursul promovat de recurentă vizează motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere: "5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", respectiv "7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat". Motivele de casare circumscrise încălcării normelor de procedură sunt nefondate. Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., ordinea de soluționare a excepțiilor invocate de către pârât este excepția lipsei plângerii prealabile, excepția lipsei de interes, excepția lipsei de obiect și, după analiza excepției lipsei plângerii prealabile, a constatat că aceasta este întemeiată raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, respingând acțiunea ca inadmisibilă. Recurenta - reclamantă a susținut că în dosarul nr. x/2022, având aceleași părți și același obiect, prin sentința civilă nr. 38/01.03.2022, Curtea de Apel Ploiești a respins excepția lipsei plângerii prealabile și, chiar dacă recursul a fost respins ca nefondat, acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind recurat de către autoritatea pârâtă. Aceste critici subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., sunt nefondate. Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate este necesar ca hotărârea recurată să fi încălcat autoritatea de lucru judecat de care se bucură o altă hotărâre judecătorească, pronunțată anterior primei. Prin autoritate de lucru judecat se înțelege identitatea de părți, obiect și cauză între litigiul de față și litigiul în raport de care se invocă aceasta, cerință ce nu este îndeplinită, în mod evident, în cauza de față. Potrivit art. 431 C. proc. civ., "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.". Deci, potrivit acestui articol, autoritatea de lucru judecat prezintă două aspecte, un aspect pozitiv și unul negativ. Aspectul negativ, consacrat de alin. (1), este incident dacă, într-un al doilea proces, între aceleași părți, se încearcă valorificarea aceleiași pretenții, invocându-se același temei juridic, extinzând astfel autoritatea de lucru judecat a hotărârii inițiale asupra sorții unui viitor litigiu, în sensul de a institui o interdicție a unei noi judecăți cu privire la aceeași chestiune litigioasă, între aceleași părți. Aspectul pozitiv reiese din alin. (2) al art. 431 C. proc. civ., de acesta beneficiind oricare dintre părțile litigante, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Deci, aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat sau prezumția legală de lucru judecat este incident atunci când nu sunt întrunite condițiile excepției autorității de lucru judecat (tripla identitate de elemente: părți, obiect, cauză), dar, potrivit hotărârii judecătorești definitive anterioare, există o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți, fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății ulterior. Astfel, puterea, prezumția de lucru judecat impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. Instanța de recurs nu poate primi susținerile recurentei-reclamante referitoare la pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat a sentinței nr. 38/01.03.2022 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, dosar în care reclamanta a învestit instanța cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 997 C. proc. civ., solicitând pe cale de ordonanță președințială obligarea pârâtei la suspendarea concursului organizat pentru ocuparea unor posturi în anul 2022. Or, în procesul de față, reclamanta a solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, anularea acestui concurs, așa încât, în mod evident, obiectul celor două cereri este diferit. Nici susținerea privind puterea de lucru judecat nu este fondată. Conform prev. art. 430 alin. (2) C. proc. civ., "autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă." Ori, nu se poate reține puterea de lucru judecat pe aspectul legat de soluția și considerentele ce vizează excepția lipsei procedurii prealabile din dosarul x/2022 al Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere că instanța de fond a reținut că nu este necesar a fi parcursă procedura prealabilă, dat fiind specificul procedurii ordonanței președințiale, care presupune urgență în soluționarea acesteia. Astfel, instanța a reținut că cererea de ordonanță președințială, prevăzută de dispozițiile art. 997 și urm. C. proc. civ. este incompatibilă cu procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. În prezenta cauză, ce are ca obiect anularea concursului, reclamanta avea obligația ca înainte de a promova cererea de chemare în judecată să respecte procedura prealabilă obligatorie, reglementată de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, potrivit căruia "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia." Dispozițiile legale menționate se completează cu prevederile din C. proc. civ. care la art. 193 alin. (1) stabilesc în mod expres că: "Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va atașa la cererea de chemare în judecată." Astfel, în contencios administrativ, procedura prealabilă are caracter obligatoriu, natura juridică a acestei proceduri fiind aceea de condiție de exercitare a dreptului la acțiune, consacrată în doctrină și jurisprudență și dedusă din prevederile art. 193 alin. (2) C. proc. civ., normă generală a cărei ipoteză vizează tocmai situațiile în care, prin lege specială, se prevede că sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile. Față de caracterul imperativ al normei speciale citate, doctrina administrativă și practica judiciară actuală subliniază în mod constant caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, neîndeplinirea acestei condiții de exercitare a dreptului la acțiune fiind sancționată prin respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, potrivit art. 193 alin. (1) din C. proc. civ. În cauză, instanța de fond corect a reținut că actul pretins vătămător, ce a generat învestirea instanței de către reclamantă, este anunțul concursului nr. 133/20.01.2022, ce constituie actul inițial al concursului organizat de consiliu, în derularea căruia au fost emise și alte acte/documente. Cum în procesul de față recurenta-reclamantă nu a uzat de procedura instituită de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul de a solicita pârâtului, înainte de sesizarea instanței, revocarea în tot sau în parte a anunțului nr. x/20.01.2022 și a actelor subsecvente, nefăcând dovada promovării plângerii prealabile, în mod judicios a respins acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, hotărârea pronunțată de prima instanță urmând a fi menținută, ca legală.