ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3748/2022

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.12.2019 pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociația Națională a Evaluatorilor din România (ANEVAR):

- anularea deciziei nr. 896 din data de 20.11.2019 emise de ANEVAR prin care s-a dispus clasarea dosarului, și

- obligarea ANEVAR la efectuarea cercetării disciplinare și dispunerii unei măsuri disciplinare conform prevederilor Regulamentului Comisiei de etică și disciplină ANEVAR din 05.04.2014, republicat.

Prin sentința nr. 342 din 27.05.2020, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Prin sentința nr. 71 din 7 iulie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii, invocată de către pârâta Asociația Națională a Evaluatorilor din România prin întâmpinare și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Asociația Națională a Evaluatorilor din România.

Împotriva sentinței nr. 71 din 7 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivarea recursului arată că sentința recurată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 7 alin. (1-3) din Legea 554/2004, coroborate art. 7 alin. (3) lit. k) și art. 8 lit. l) din O.G. nr. 24/2011 precum și a celor din R.O.F. ANEVAR, aprobate prin H.G. nr. 353/2013, în condițiile în care instanța a reținut că nu ar fi parcurs procedura prealabilă anterior sesizării instanței de judecată.

Precizează că la data de 22.11.2019 a sesizat ANEVAR în vederea luării unei măsuri disciplinare împotriva expertului B. pentru modul defectuos în care a răspuns la obiectivele stabilite de instanță pentru efectuarea expertizei în specialitatea evaluare, în dosarul nr. x/2015, cerere la care i s-a răspuns prin adresa din 19.12.2019.

Arată că prin cererea nr. x/18.01.2012, adresată aceleiași instituții, a solicitat să se revină asupra poziției inițiale și să procedeze la analizarea sesizării disciplinare formulate, iar prin adresa din 08.02.2019, ANEVAR i-a comunicat că a luat cunoștință de sesizarea formulată și că a fost înregistrată la Comisia de Etică și Disciplina nr. 3 din data de 12.01.2019, deși inițial, prin adresa x/19.12.2019 s-a declarat necompetentă să soluționeze cererea.

Ulterior, prin adresa de răspuns nr. x/8.02.2019 pârâta s-a declarat competentă să soluționeze cererea, sens în care în dosarul nr. x/2019 privind cercetarea disciplinară a expertului evaluator B., ANEVAR a dispus măsura clasării prin decizia nr. 896/20.11.2019. Prin această decizie s-a reținut la art. 3 că recurentul-reclamant poate ataca această soluție la Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal sau la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în condițiile Legii nr. 554/2004, după îndeplinirea procedurii prealabile, fără a indica termenul de declarare și instituția la care urma să se adreseze în cazul parcurgerii procedurii prealabile.

Consideră că simpla indicare a Legii nr. 554/2004 nu era suficientă pentru a suplini lipsa termenului și a instituției competente pentru soluționarea plângerii prealabile, motiv pentru care apreciază că în mod corect s-a adresat direct instanței.

Susține că instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (3) lit. k) și art. 8 lit. l) din O.G. nr. 24/2011 și ale R.O.F. ANEVAR aprobat prin H.G. nr. 353/2012, deși acest temei legal nu se regăsește în decizia contestată.

Pe de altă parte, arată că prima instanță nu a analizat toate înscrisurile depuse de reclamant cu referire la procedura prealabilă, apreciind în mod eronat punctul de vedere al pârâtei, deși actele depuse conduc la o altă concluzie decât cea reținută de instanța de fond. Arată că, în acest sens, chiar ANEVAR a precizat în întâmpinare că i s-a comunicat decizia de soluționare a acțiunii disciplinare nr. 12/2019, iar ulterior actul nr. 895/20.11.2019, care conține rezultatul cercetării disciplinare.

Astfel, susține că ambele acte, inclusiv decizia de soluționare a acțiunii disciplinare, nu conțin elementele necesare și obligatorii pentru ca persoana interesată să poată parcurge procedura prealabilă.

Critică poziția contradictorie a pârâtei care, inițial, a susținut că nu este competentă să soluționeze cererea sa, iar ulterior, a apreciat că este competentă și a procedat la efectuarea cercetării disciplinare împotriva expertului evaluator B..

Invocă dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în raport cu care apreciază că sesizarea instanței de contencios administrativ are ca premisă vătămarea reclamantului, care se produce fie prin actul administrativ al autorității publice, fie prin nesoluționarea, în termenul legal, a cererii.

De asemenea, precizează că art. 7 alin. (1-3) din Legea nr. 554/2004 prevede obligativitatea soluționării plângerii prealabile în termen de 30 de zile, respectiv în limita unui termen de 6 luni, împrejurare nerespectată de către pârâtă, care a soluționat-o într-un an.

Intimata-pârâtă Asociația Națională a Evaluatorilor din România a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

Susține că în mod corect prima instanță a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, având în vedere că recurentul-reclamant nu a parcurs procedura prealabilă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociația Națională a Evaluatorilor din România (ANEVAR), anularea deciziei nr. 896 din data de 20.11.2019 emise de ANEVAR și obligarea ANEVAR la efectuarea cercetării disciplinare și dispunerii măsurii disciplinare conform prevederilor Regulamentului Comisiei de etică și disciplină ANEVAR din 05.04.2014.

Înalta Curte, constatând legală soluția pronunțată de prima instanță, aceea de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, va proceda la substituirea motivării, în sensul analizării excepției inadmisibilității din perspectiva îndeplinirii de către actul atacat a cerințelor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, și nu din perspectiva îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din același act normativ.

Instanța de recurs constată că pârâta Asociația Națională a Evaluatorilor din România (ANEVAR) a invocat în fața instanței de fond excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată prin prisma dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată prin prisma naturii juridice a actului atacat.

Instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, reclamantul înțelegând să se adreseze direct instanței de judecată.

Înalta Curte apreciază că se impunea analizarea cu prioritate a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată în raport cu natura juridică a actului atacat.

Astfel, Înalta Curte constată că actul atacat în prezenta cauză, respectiv adresa nr. x din data de 20.11.2019, emisă de Asociația Națională a Evaluatorilor din România, nu reprezintă o decizie, astfel cum în mod eronat a susținut recurentul-reclamant, ci o adresă, prin care se aduce la cunoștința recurentului că procedura disciplinară declanșată la sesizarea acestuia cu privire la B., a fost încheiată și că prin decizia de soluționare a acțiunii disciplinare nr. 12/2019, Consiliul director a dispus, în baza art. 8 alin. (8) lit. l) din O.G. nr. 24/2011 și art. 29 alin. (2), coroborat cu art. 26 alin. (4) lit. a) din Regulamentul CED, clasarea acțiunii disciplinare în dosarul nr. x/2019.

Cu alte cuvinte, prin conținutul concret, adresa atacată nu dă naștere, nu modifică și nici nu stinge raporturi juridice, pentru a putea fi calificată act administrativ în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind vorba despre o simplă adresă, prin care se aduce la cunoștința recurentului-reclamant finalizarea și soluția pronunțată în dosarul disciplinar format ca urmare a sesizării sale.

În contextul arătat, Înalta Curte constată că adresa contestată nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate, scopul emiterii acesteia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci aducerea la cunoștința recurentului-reclamant a soluționării dosarului disciplinar nr. 3/2019.

În speță, actul care produce efecte juridice este reprezentat de Decizia de soluționare a acțiunii disciplinare nr. 12/2019 din data de 11.11.2019, emisă de Asociația Națională a Evaluatorilor din România în regim de putere publică, prin care s-a dispus clasarea acțiunii disciplinare declanșate la sesizarea formulată de A. împotriva evaluatorului autorizat B., act pe care recurentul-reclamant nu a înțeles să îl conteste.

În consecință, acțiunea prin care se solicită anularea adresei de comunicare a unui act administrativ este inadmisibilă.

Referitor la critica formulată prin cererea de recurs, în sensul că prin Decizia de soluționare a acțiunii disciplinare nr. 12/2019 din data de 11.11.2019 nu s-a indicat termenul în care aceasta poate fi atacată și instituția căreia urma să se adreseze în cazul parcurgerii procedurii prealabile, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât în cauză nu s-a pus problema tardivității formulării cererii ori adresării acesteia unui organ necompetent, astfel că aceste aspecte nu au constituit temeiul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă de către instanța de fond.

Totodată, acest aspect nu este în măsură nici să conducă la pronunțarea unei alte soluții, în condițiile în care recurentul-reclamant a înțeles să conteste adresa de comunicare a Deciziei de soluționare a acțiunii disciplinare nr. 12/2019 din data de 11.11.2019, emisă de Asociația Națională a Evaluatorilor din România, și nu decizia în sine.

Prin urmare, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, având în vedere că actul atacat nu este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 71 din 7 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 71 din 7 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 iunie 2022.