ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3680/2022

Ședința publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 06.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași, Administrația Națională Apele Române și Ministerul Apelor și Pădurilor ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea contractului de închiriere nr. x/2006, încheiat între Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași și B. S.R.L. Vaslui și anularea actului adițional nr. x la contractul de concesiune nr. x/2007, încheiat între Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași și A. S.R.L.

1.2. Prin cererea completatoare înregistrată la Tribunalul Botoșani la data de 22.11.2017, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a tranzacției din data de 07.05.2009, înregistrată sub nr. x/07.05.2009 și încheiată între Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași și B. S.R.L. Vaslui, precum și a procesului-verbal de predare primire a Acumulării Tungujei, înregistrat sub nr. x/07.05.2009 și obligarea Administrației Bazinale de Apă Prut Bârlad Iași la a proceda la prelungirea valabilității contractului nr. x/2007 pentru o perioadă de 10 ani, începând cu data de 30.11.2017.

1.3. Prin sentința nr. 256 din 23.03.2018, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Administrația Națională Apele Romane și Ministerul Apelor și Pădurilor și a respins acțiunea în contradictoriu cu cele două pârâte, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, instanța de fond a admis excepțiile tardivității formulării cererii de chemare în judecată și a autorității de lucru judecat și, pe cale de consecință, a respins, ca inadmisibile, capetele de cerere privind anularea contractului de închiriere nr. x/2006, încheiat între Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași și B. S.R.L. Vaslui și anularea actului adițional nr. x la contractul de concesiune nr. x/2007, încheiat între Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași și A. S.R.L.

De asemenea, prima instanță a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea tranzacției din 07.05.2009 la contractul nr. x/2006, încheiat între Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași și B. S.R.L. Vaslui și a anulat, ca tardiv formulată, cererea completatoare înregistrată la data de 22.11.2017, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a tranzacției din 07.05.2009, înregistrată sub nr. x/07.05.2009 și încheiată între Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași și B. S.R.L. Vaslui, precum și a procesului-verbal de predare primire a Acumulării Tungujei, înregistrat sub nr. x/07.05.2009, dar și obligarea Administrației Bazinale de Apă Prut Bârlad Iași la a proceda la prelungirea valabilității contractului nr. x/2007 pentru o perioadă de 10 ani, începând cu data de 30.11.2017.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., prima instanță a obligat reclamanta A. S.R.L., prin reprezentant legal C., să plătească pârâtei B. S.R.L. Vaslui suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată și pârâtei Administrația Bazinală de Apă Prut - Bârlad - Iași suma de 2.500 RON, cu același titlu.

1.4. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate.

1.5. La termenul de judecată din data de 29.10.2018, reprezentantul recurentei - administrator special C., a arătat că înțelege să renunțe la cererea de chemare în judecată inițială, formulată la instanța de fond.

Prin decizia civilă nr. 3178 din data de 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin reprezentant legal C., împotriva sentinței nr. 256 din 26 martie 2018, pronunțată de Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2017, intimați fiind pârâții Administrația Națională Apele Romane, Ministerul Apelor și Pădurilor, Administrația Bazinală de Apa Prut Bârlad Iași și B. S.R.L. Vaslui, a anulat sentința recurată și, în rejudecare, a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea acțiunii și a obligat reclamanta la plata în favoarea intimatei B. S.R.L. a sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din ambele cicluri procesuale și în favoarea intimatei Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași a sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din primă instanță.

Împotriva deciziei civile indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin care, invocând cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, înlăturarea obligației privind plata cheltuielilor de judecata către intimata Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași și reducerea obligației de plată a cheltuielilor de judecată către intimata B. S.R.L, la suma de 500 RON pentru ambele cicluri procesuale.

În susținerea căii de atac promovate, recurenta a învederat, în esență, dintr-o primă perspectivă, că nelegalitatea hotărârii atacate, în privința soluției de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de intimata Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași, derivă din insuficienta verificare a condițiilor legale aferente admiterii unei astfel de cereri, subliniind recurenta că, în cauză, nu s-ar fi făcut dovada calității de reprezentant convențional, în faza de judecată a fondului, a domnului avocat D., câtă vreme contractul de asistenta juridica depus la instanța nu îndeplinea condițiile esențiale prevăzute de art. 1179 C. civ. pentru validitatea acestuia, în sensul că nu avea un obiect determinat și licit, precum și o cauză licită și morală. Din această perspectivă, recurenta a arătat că prevederile contractului de asistență juridică sunt unele generale, nespecificându-se numărul dosarului pendinte și nici perioada pentru care a fost încheiat, apreciind că, ulterior intrării în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 26/2012, acest contract și-a încetat valabilitatea.

Referitor la condiția de validitate a contractului privind cauza care trebuie să fie licită și morală, recurenta a evocat prevederile art. 1 alin. (1), (2) și (3) din O.U.G. nr. 26/2012, subliniind și că intimata nu a pus la dispoziția instanței dovezile de efectuare a unor astfel de cheltuieli de judecată, printre care aprobarea ordonatorului de credite (Administrația Națională Apele Romane) privind alocarea sumelor aferente achitării acestora.

A mai susținut recurenta și că o astfel de cheltuială de judecată, constând în onorariul de avocat, nici nu era justificată, câtă vreme intimata avea, la data litigiului, departament juridic, în cadrul căruia activau și consilieri juridici ce puteau asigura reprezentarea în fața instanței.

Nu în ultimul rând, recurenta a evocat și lipsa de motivare a hotărârilor pronunțate atât în fond cât și în recurs, în privința soluției de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, solicitate de intimata Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași.

Printr-un alt set de argumente, recurenta a criticat și soluția prin care a fost obligată la plata către intimata B. S.R.L. Vaslui a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, arătând, în esență, că valoarea acestora este disproporționată, comparativ cu volumul de muncă depus de reprezentantul convențional al acesteia, de cheltuielile de deplasare și de complexitatea cauzei. De asemenea, din perspectiva cheltuielilor de deplasare, a învederat că acestea nu erau justificate câtă vreme reprezentarea la termenele de judecată din fond a fost asigurată de un avocat cu mandat în substituire.

Mai mult, recurenta a învederat că instanța de recurs a admis recursul declarat în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2), raportat la art. 406 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., în timp ce cheltuielile de judecată au fost admise în temeiul art. 406 alin. (3) C. proc. civ., fără a fi avut în vedere faptul că renunțarea la judecată s-a făcut în conformitate cu art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ. și art. 409 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se acorda cheltuieli de judecată.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata - pârâtă Administrația Națională Apele Române, a invocat, în principal, excepția nulității recursului, apreciind că argumentele menționate de recurentă în memoriul de recurs nu pot fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând, în esență, că, față de limitele învestirii instanței de recurs, ce vizează doar măsurile din cuprinsul dispozitivului hotărârii atacate ce privesc stabilirea cheltuielilor de judecată, nu are calitate procesuală într-o astfel de cale de atac, beneficiara obligației stabilite în sarcina recurentei, mai precis Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași, fiind o autoritate cu personalitate juridică proprie și deplină competență materială și teritorială în aria în care își desfășoară activitatea.

De asemenea, intimata a invocat inadmisibilitatea criticilor recurentei îndreptate asupra cuantumului justificat sau nejustificat al cheltuielilor de judecată, iar din perspectiva aspectelor de fond ale recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

4.2. În cauză a formulat întâmpinare și intimata - pârâtă Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea, drept temeinică și legală, a hotărârii recurate.

Prin răspunsurile la întâmpinările formulate, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat, prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, respingerea apărărilor formulate de intimate, apreciind susținerile acestora ca fiind neîntemeiate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 16 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, când cauza a fost amânată pentru data de 22 iunie 2022.

II. Soluția instanței de recurs

A. Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale Apele Române, invocată de aceasta, Înalta Curte o apreciază neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs formulată în cauză, Înalta Curte a fost învestită cu verificarea legalității hotărârii pronunțate, conform prevederilor art. 406 C. proc. civ., de Curtea de Apel Suceava într-un cadru procesual subiectiv din care a făcut parte și Administrația Națională Apele Române, în calitate de intimată. Potrivit art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe și nici calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Totodată, Înalta Curte observă că sentința civilă nr. 256 din 23.03.2018 a fost anulată, că intimata Administrația Națională Apele Române nu a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 3178 din data de 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și că în cauză nu este incidentă niciuna dintre ipotezele ce reprezintă excepții de la sus indicata regulă (precum transmiterea calității procesuale or admiterea, în fond, a unei excepții a lipsei calității procesuale fără ca o astfel de soluție să fie atacată în căile de atac).

Ipoteza invocată de intimata Administrația Națională Apele Române, prin întâmpinare, mai precis faptul că, prin calea de atac exercitată de recurenta - reclamantă, s-a solicitat reformarea uneia dintre măsurile dispuse de instanță ce vizează, însă, drepturi stabilite în favoarea altor participanți la cadrul procesual al cauzei, nu intră în categoria excepțiilor de la regula instituită de art. 494, coroborat cu art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ.. Astfel, nu se poate reține lipsa calității procesuale pasive a intimatei Administrația Națională Apele Române în recurs, motiv pentru care excepția invocată de aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

B. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, normele legale incidente și aspectele învederate în întâmpinări, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este fondat, în limitele ce vor fi expuse prin următoarele considerente:

Din examinarea memoriului de recurs, Înalta Curte reține că argumentele evocate de recurenta - reclamantă pot fi grupate în următoarele seturi de critici:

• critici aduse manierei de dezlegare a chestiunii existenței unui drept al intimaților la acordarea cheltuielilor de judecată, în contextul în care renunțarea la judecată s-a făcut conform art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ. și art. 409 alin. (1) C. proc. civ., într-o cale de atac.

• critici ce vizează maniera de dezlegare a chestiunii cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță intimatei Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași;

• critici ce vizează chestiunea acordării cheltuielilor de judecată solicitate de intimata B. S.R.L. Vaslui .

De asemenea, Înalta Curte observă că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost evocat de recurentă doar din perspectiva manierei în care Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a motivat soluția de admitere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de intimata Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași, iar nu și din perspectiva chestiunilor vizate de celelalte seturi de critici.

Analizând primul set de critici, subsumate de recurentă cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că argumentele evocate de A. S.R.L. nu pot genera o reformare a hotărârii atacate, fiind nefondate, câtă vreme interpretarea dată de prima instanță prevederilor art. 406 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ. este conformă literei și spiritului acestora, privite ca norme ce vizează nașterea sau nu a unui drept de creanță în patrimoniul intimaților, constând în acordarea cheltuielilor de judecată solicitate.

Înalta Curte reține că prevederile art. 409 alin. (1) C. proc. civ., evocate de recurentă, nu sunt incidente cauzei pendinte, întrucât acestea vizează procedura renunțării la însuși dreptul pretins prin acțiune, or recurenta a formulat în fața Curții de Apel Suceava o cerere de renunțare la judecată, iar nu la drept.

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. (5) al aceluiași text de lege, când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Pe cale de consecință, prevederile alin. (1) și (5) ale art. 406 C. proc. civ. reglementează momentele la care dreptul de dispoziție reglementat de art. 9 C. proc. civ., constând în desistarea de judecată, poate fi exercitat de titularul acestuia, precum și maniera în care exercitarea acestuia în căile de atac afectează legalitatea hotărârilor deja pronunțate în cauză.

Niciunul dintre sus indicatele texte normative nu are caobiect de reglementare dreptul intimaților de a solicita cheltuieli de judecată, acesta fiind prevăzut în materia incidentă cauzei - renunțarea la judecată - de dispozițiile art. 406 alin. (3) C. proc. civ., ce arată că: dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

De asemenea, Înalta Curte reține că astfel de prevederi sunt, conform art. 494 C. proc. civ., aplicabile și în ipoteza în care renunțarea la judecată este făcută în calea extraordinară de atac a recursului.

În cauza de față, cererea de renunțare la judecată a fost formulată, în mod evident, ulterior comunicării cererii de chemare în judecată, motiv pentru care, în mod corect, Curtea de Apel Suceava a reținut ca fiind incidente prevederile legale ce reglementează nașterea, în patrimoniul intimaților, a dreptului de a solicita cheltuieli de judecată.

Pe cale de consecință, criticile aduse de recurentă manierei în care prima instanță a interpretat și aplicat prevederile art. 406 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., privite din sus indicata perspectivă, sunt nefondate.

Nefondate sunt și criticile subsumate cazului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care A. S.R.L. a atacat soluția Curții de Apel Suceava de admitere a cererii intimatei B. S.R.L. Vaslui privind acordarea cheltuielilor de judecată și de obligare a recurentei la plata către aceasta a sumei de 6.000 RON, aferentă ambelor cicluri procesuale. Din cuprinsul memoriului de recurs, instanța de control judiciar observă că o astfel de soluție a fost criticată pe de o parte prin invocarea unui caracter nejustificat al cheltuielilor de deplasări, apreciate de recurentă ca fiind acordate sus indicatei intimate, iar pe de altă parte prin aprecierea drept disproporționat a cuantumului cheltuielilor acordare cu titlu de onorariu de avocat.

Din analiza, însă, a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte observă că suma de 6.000 RON acordată de Curtea de Apel Suceava intimatei B. S.R.L. Vaslui este aferentă contravalorii onorariilor de avocat achitate de intimată pentru fazele de judecată ale fondului (3.000 RON - conform dovezii aflate la fila x a vol. II al dosarului Tribunalului Botoșani) și recursului (3.000 RON - conform dovezii aflate la dosarului Curții de Apel Suceava), instanța neacordând societății B. S.R.L. Vaslui cheltuieli de deplasare.

Cât privește criticile aduse de recurentă manierei în care judecătorul recursului a apreciat necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, Înalta Curte reține că, în contextul actual al prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere exclusiv pentru motivele de nelegalitate (prevăzute limitativ în punctele 1-8 ale textului normativ în discuție), neexistând posibilitatea promovării unui recurs devolutiv.

Deși conform art. 451 C. proc. civ., instanța are posibilitatea să reducă onorariul de avocat, atunci când acesta este "vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei", iar art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prevede câteva repere în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, o astfel de aprecierea pe care judecătorul o face (din perspectiva cheltuielilor de judecată) reprezintă un aspect ce impune o evaluare a unor elemente de fapt, iar nu de drept.

În acest sens, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2020, privind examinarea recursului în interesul legii, s-a statuat că:

"34.(...) stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că setul de critici privind complexitatea cauzei și activitatea efectiv desfășurată de reprezentanții convenționali ai intimatei, precum și cele care vizează cuantumul cheltuielilor de judecată, sunt elemente ce țin de netemeinicia hotărârii atacate și de aprecierea probelor administrate, neputând forma obiectul controlului de legalitate în fața instanței de recurs.

În concluzie, și din perspectiva soluției de obligare a recurentei la plata către intimata B. S.R.L. Vaslui a sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

Cât privește setul de critici ce vizează maniera de dezlegare a chestiunii cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță intimatei Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași, Înalta Curte apreciază că acestea sunt, în parte, fondate, în limitele ce vor fi expuse în paragrafele ulterioare.

Un prim motiv de casare evocat, din această perspectivă, de recurentă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dată fiind, în accepțiunea titularei căii de atac, pretinsa nemotivare a soluției date chestiunii cheltuielilor de judecată de către Curtea de Apel Suceava.

Înalta Curte reține că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză. Curtea de Apel Suceava a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, fiind respectate prevederile art. 22 alin. (2) și ale art. 425 C. proc. civ., fiind arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate. Cât privește criticile referitoare la greșita interpretare și aplicare a legii la stabilirea situației juridice în cauză, ele vor fi avute în vedere cu ocazia examinării motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Se rețin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudența CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României):

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor circumscrise acestui motiv de casare, întrucât hotărârea Curții de Apel Suceava cuprinde argumente pe care și-au fundamentat judecătorii soluția pronunțată, chiar dacă acestea sunt lapidar exprimate.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, instanța de control judiciar apreciază nefondate și argumentele prin care recurenta invocă, în realitate, o lipsă a calității domnului avocat. D. de reprezentant convențional al intimatei Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași în faza de judecată a fondului (în considerarea căreia au fost stabile, de altfel, cheltuielile de judecată în cuantum de 2.500 RON), ce, în opinia recurentei, ar genera și un caracter nejustificat al cheltuielilor de judecată.

Dintr-o primă perspectivă, Înalta Curte, verificând lucrările dosarului de fond (acte emanând de la recurentă, încheieri de ședință, etc.) observă că aspectul lipsei mandatului sus indicatului avocat de a reprezenta intimata nu a fost evocat niciun moment în faza de judecată a fondului, pe calea mijlocului procesual pus de legiuitor, prin prevederile art. 82 C. proc. civ., la dispoziția părții litigante interesate.

Prin răspunsul la întâmpinare din data de 7 februarie 2018, reclamanta a invocat doar lipsa aprobării cheltuielilor de judecată de către ordonatorul de credite, în cadrul ședinței din data de 21 februarie 2018 (conform încheierii aflate la fila x a vol. II al dosarului Tribunalului Botoșani) reclamanta a solicitat doar prezentarea contractului de asistență juridică, în cadrul dezbaterilor pe fond ce au avut loc la data de 14 martie 2018, recurenta a argumentat doar în sensul caracterului nejustificat al cheltuielilor față de conținutul și forma contractului de asistență juridică (fără a se evoca, însă, lipsa calității de reprezentant), iar concluziile scrise la care face trimitere recurenta în memoriul de recurs au fost depuse de aceasta la data de 26 martie 2018, după închiderea dezbaterilor. Totodată, Înalta Curte apreciază că potrivit prevederilor art. 82 alin. (2) C. proc. civ., excepția lipsei dovezii calității de reprezentant înaintea primei instanțe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac.

În raport de astfel de aspecte, conform prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 451 alin. (1) și art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că verificările pe care este chemată să le facă instanța, în soluționarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, sunt limitate, aceasta putând, din perspectiva identificării cheltuielilor, analiza, în esență, dacă sumele solicitate se încadrează în categoriile de cheltuieli reglementate de art. 451 C. proc. civ., dacă partea care le pretinde a făcut dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, dacă sunt îndeplinite condițiile art. 453 C. proc. civ. (raportat și la art. 454 C. proc. civ.) în vederea acordării acestora.

Astfel, într-o atare procedură, din perspectiva cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, instanța nu poate să le respingă apreciind asupra calității avocatului (ce are depusă delegație de reprezentare în cauză) de reprezentant convențional or asupra încetării sau nu a mandatului acestuia (interpretând prevederile O.U.G. nr. 26/2012), câtă vreme o atare calitate nu a fost contestată în condițiile arătate în paragrafele anterioare.

De altfel, judecătorul nu ar fi putut face aprecieri asupra validității contractului de asistență juridică, din perspectiva caracterului licit al obiectului acestuia ori a cauzei licite și morale a contractului (privite inclusiv din perspectiva prevederilor O.U.G. nr. 26/2012 or ale art. 1179 C. civ.), decât dacă ar fi fost învestit cu o acțiune în anularea acestuia.

Referitor la obiectul determinat al contractului de asistență juridică nr. x din 28.01.2011, privit din perspectiva legăturii cu cauza a facturii emise în considerarea sa, Înalta Curte observă, din copia acestuia depusă la fila x a vol. II al dosarului Tribunalului Botoșani, că prin intermediul unui astfel de contract de asistență juridică s-a acordat mandat de reprezentare domnului avocat D. în litigiile ce privesc derularea contractului nr. x/2007. Or, un astfel de contract (nr. x/2007) este chiar cel evocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Pentru acest motiv, Înalta Curte apreciază că referirile din cuprinsul contractului de asistență juridică la un astfel de contract (încheiat de clientul Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași) și la litigii reprezintă elemente de determinabilitate suficiente spre a face dovada legăturii obiectului acestuia cu cauza, într-o măsură adecvată pentru ca achitarea onorariului de avocat de către intimată, în baza antereferitului contract de asistență juridică (dovedită prin factura seria x nr. x din data de 10.07.2017 și extrasul de cont emis la data de 27.07.2017, depuse la filele x ale vol. II al dosarului Tribunalului Botoșani), să fie apreciată drept cheltuială în sensul art. 451 C. proc. civ., coroborat cu art. 452 C. proc. civ.

Nefondate sunt și argumentele prin care reclamanta susține ideea unei eronate interpretări a prevederilor art. I din O.U.G. nr. 26/2012, privite din perspectiva caracterului concert al cheltuielii efectuate cu onorariul de avocat, prin care recurenta a susținut că astfel de cheltuieli nu puteau fi acordate de prima instanță în lipsa dovezii aprobării lor de către ordonatorul de credite. Din această perspectivă, Înalta Curte observă că aspectul aprobării unei cheltuieli efectuate de către intimata Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași, în sensul evocat de recurentă, vizează, în fapt, un raport juridic extrinsec celui litigios (ce face obiectul cauzei pendinte), raport juridic ce există între Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași și ordonatorul său de credite. Or, maniera în care intimata și-a respectat obligațiile de utilizare a sumelor alocate acesteia de un atare ordonator (pentru operațiuni aprobate sau nu de acesta) vizează doar raportul dintre cele două entități, fără a reprezenta un fine de neprimire a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată adresată instanței.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază fondate argumentele prin care recurenta a criticat maniera de aplicare a normelor ce reglementează determinarea întinderii cheltuielilor de judecată, privite din perspectiva realizării dovezii unei astfel de întinderi în privința obligației de plată stabilită în sarcina sa și în favoarea intimatei Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, din înscrisurile existente la fila x a vol. II al dosarului Tribunalului Botoșani (cheltuieli de deplasare în cuantum de 99,99 RON) și la filele x ale vol. II al dosarului Tribunalului Botoșani (onorariu de avocat de 2.000 RON), valoarea cheltuielilor de judecată, dovedită de Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași în sensul art. 452 C. proc. civ., este de doar 2.100 RON, iar nu de 2.500 RON, cum eronat a reținut prima instanță.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că parte din criticile invocate de A. S.R.L. sunt fondate, Înalta Curte va admite recursul declarat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 3178 din data de 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința recurată, respectiv doar în privința cuantumului cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina reclamantei și în favoarea intimatei Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași, urmând ca celelalte dispoziții ale hotărârii recurate să fie menținute. Totodată, rejudecând cererea intimatei Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași, de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța va obliga reclamanta A. S.R.L. la plata în favoarea acesteia a sumei de 2.100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale Apele Române, ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar provizoriu E. împotriva sentinței civile nr. 3178 din data de 18 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Obligă reclamanta A. S.R.L. la plata în favoarea intimatei Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad Iași a sumei de 2.100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din primă instanță.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2022.