ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 27.02.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională "Apele Române", anularea Autorizației de Gospodărire a Apelor nr. 158/01.07.2016, modificatoare a Autorizației de gospodărire a apelor nr. 227/27.10.2015 cu valabilitate până la 31.10.2020, privind Lacul de acumulare OAȘA din gestiunea A. S.A. - Sucursala Hidrocentrale Sebeș comunicată și înregistrată la A. S.A. sub nr. x/11.07.2016, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună modificarea/revocarea în parte autorizației mai sus menționate, în sensul înlăturării obligației, impuse în mod nelegal în sarcina A., și anume:

"Se interzice evacuarea plutitorilor din Lacul de acumulare Oașa, în aval, prin deversarea peste descărcătorii de suprafață."

Urmare a unor declinari succesive ale Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și invers, cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Urmare a regulatorului emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 5027 de la data de 4 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în cauza cu nr. x/2017*, a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 5027 de la data de 4 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și Fisca a formulat cerere de recurs reclamanta A. S.A, în temeiul art. 488 alin (1), pct. 6 si 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea cererii cu casarea sentinței civile atacate, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

În esență, în motivare, a arătat că prin Autorizația nr. x/01.07.2016 de modificare a Autorizației de gospodărire a apelor nr. 22.7/27.10.2015 privind Lacul de Acumulare Oasa din Județul Alba, înregistrata la A. S.A. sub nr. x/11.07.2016, au fost eliminate toate obligațiile care au făcut obiectul plângerii prealabile nr. x/24.12.2015.

Ulterior prin autorizația nr. x/01.07.2016(care reprezintă o Autorizație modificare a Autorizației de gospodărire a apelor nr. 227/27.10.2016) s-a introdus o noua obligație, respectiv "Se interzice evacuarea plutitorilor din lacul de acumulare OASA, în aval, prin deversarea peste descărcatorii de suprafața."

Obligația invocata de parata, si reținuta de către instanța de fond, de igienizare a suprafeței lacului nu a fost contestata de către A., aceasta invocând doar nelegalitatea obligației "Se interzice evacuarea plutitorilor din lacul de acumulare OASA, în aval, prin deversarea peste descărcătorii de suprafață."

A invocat reclamanta A. S.A prevederile art. 38 din Ordinul nr. 662/2006 privind aprobarea Procedurii și a competențelor de emitere a avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor și prevederile art. 1 si 2 din ORDINUL nr. 76/2006 privind aprobarea Metodologiei de elaborare și competențele de avizare și aprobare a regulamentelor de exploatare și a programelor de exploatare a lacurilor de acumulare, a Normelor metodologice pentru elaborarea regulamentelor de exploatare bazinală și a Regulamentului-cadru pentru exploatarea barajelor, lacurilor de acumulare și prizelor de alimentare cu apă.

REGULAMENTUL DE EXPLOATARE SI FUNCȚIONARE al lacului de acumulare Oasa, include 3 regimuri de exploatare:

- exploatare în perioada de ape medii,

- exploatare pe timp friguros

- și exploatare în perioada de viitură,

În perioada viiturilor, exploatarea lacului de acumulare se supune subcapitolului 6.5. din regulamentul de exploatare si a "Planului de apărare împotriva inundațiilor . . . . . . . . . . . . ." întocmit conform Ordinului 1422/2012 și aprobat de către Administrația Națională "Apele Române"/Administrația Bazinală de Apă șl Ispectoratul pentru Situații de Urgență, prin care proiectantul a trasat următoarele măsurii:

"în timpul viiturii, este interzisă folosirea ambarcațiunilor pe lac (se vor lega și ancora în zonele liniștite). Este interzis accesul oamenilor, animalelor în zona amenajării, luându-se măsurile necesare de avertizare" - Se începe deversarea în momentul în care nivelul în lacul de acumulare depășește nivelul normal de retenție și debitul afluent depășește debitul uzinat; acestea fiind APROBATE de către Administrația Națională "Apele Române" prin documentațiile tehnice menționate mai sus.

În cazul deversării, nu poate exista niciun organ de separare a plutitorilor aduși de viitură.

Tinand cont de parametri tehnici si constructivi ai amenajării (respectiv baraj de pamant) prevăzuți la Cap. 2 din Regulamentul de exploatare al amenajării Oasa - pag. 7 - 16, si având in vedere, in mod deosebit caracteristicile constructive ale descarcatorului de suprafata(pag. 9) precum si caracteristicile disipatorului de energie(pag. 10), obturarea câmpului deversor, in cazul apelor mari(viiturilor) are ca efect scurgerea apei peste marginea superioara a barajului ceea ce duce la erodarea pârtii de pamant a a acestuia si apoi distrugerea in integralitate a acestuia si a acelorlalte amenajări hidroenergetice din aval și afectarea populației din aval.

Câmpurile barajului deversor nu pot fi prevăzute cu instalații de reținere a plutitorilor și ca urmare la viitură (când debitul afluent depășește debitul uzinat), când se deversează, plutitorii nu pot fi reținuți în amonte. Orice modificare adusă în acest sens amenajării (obturarea câmpurilor deversoare) pune în pericol siguranța barajului cat si acelorlalte amenajări hidroenergetice și a populației din aval.

Prin urmare, acest regulament, care face parte din autorizatia de gospodărire prevede procedura de urmat in timpul exploatării in perioade de ape medii si in cazul deversării.

În cazul unei viituri, când se deversează, plutitorii nu pot fi reținuți in amonte, fiind interzisa folosirea ambarcațiunilor pe lac.

Modificarea instalațiilor de reținere a plutitorilor in sensul obturării câmpurilor deversoare poate constitui un pericol pentru siguranța populației din aval. Așadar, măsura dispusa de parata nu respecta prevederile regulamentului de exploatare.

În apărările formulate de pârât în apărarea sa se invocă Ordinul nr. 662/2006, art. 38 alin. (1) și (2), susținându-se că emitentul autorizației de gospodărire a apelor poate obliga beneficiarul sau titularul investiției să execute alte lucrări, necuprinse în documentația tehnică, dar necesare pentru evitarea producerii de pagube utilizatorilor de apă existenți sau riverani. Mai mult, același emitent al autorizației, poate impune condiții pentru asigurarea curgerii salubre a cursurilor de apă, dar și alte condiții ce conduc la protejarea interesului public.

Prevederile legale sunt evidente și interesul general de care vorbește partea adversă este bine susținut prin actele normative invocate, însă a stabili obligații care exced atât obiectului de activitate al beneficiarului autorizației cât și legislației în vigoare, reprezintă un abuz de drept.

S-a susținut că obligația contestată de societatea recurentă este una generală, introdusă în toate autorizațiile de gospodărire a apelor pentru baraje și lacuri de acumulare indiferent de administratorul acestora, afirmație care nu corespunde realității. învederăm că pârâta nu are o conduită uniformă așa cum se afirmă în întâmpinare. Uneori administrația înțelege că obligațiile pe care este firesc să le stabilească pentru exploatarea în condiții de siguranță a acumulărilor hidroenergetice (baraj și lac de acumulare) trebuie să fie conforme cu legea și aplicate acelei activități specifice ce se desfășoară în legătura cu apă, alteori, cum este și cazul acumulării OASA și a autorizației contestate, abuzează de poziția sa interpretând prevederile legale permisive în sensul opus chiar intersului public.

Ceea ce s-a impus prin obligația contestată reprezintă o măsură imposibil de realizat, deoarece barajul acumulării OASA nu permite montarea unor instalații de oprire a plutitorilor, iar în cazul viiturilor, când este interzis accesul pe lac, oprirea plutitorilor în baraj ar spori presiunea asupra construcțiilor cu ridicarea gradului risc de avarie.

A susținut că, în situații de viitură, când deversarea apei este obligatorie pentru punerea în siguranță a construcțiilor hidrotehnice, interesul public nu este cel invocat de pârâtă, interesul major fiind acela al păstrării integrității barajului și tranzitării apelor în aval în siguranță si implicit protejarea populației din aval de o eventuala rupere a barajului.

S-a recunoscut de către parat faptul ca scopul unei astfel de obligații precum cea contestată de societatea noastră este igienizarea suprafețelor de apă, adică îmbunătățirea calității apelor, ce reprezintă o obligație generală și nu particulară, aflată în gestiunea pârâtei, conform art. 4 alin. (2) și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 107/1996 (2) Apele din domeniul public se dau în administrarea Administrației Naționale "Apele Române de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor. în condițiile legii, respectiv (2) Gestionarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum si aplicarea strategiei ș\ a politicii naționale, cu respectarea reglementărilor naționale în domeniu, se realizează de Administrația Națională «Apele Române», prin administrațiile bazinale de apă din subordinea acesteia.)

Obligația stabilită de pârâtă și contestată în cauză nu era prevăzută expres de lege, ceea ce conduce la ideea că autoritatea, la adăpostul unor reglementări permisive (Ordinul nr. 662/2006 citat în întâmpinare), a abuzat de poziția sa de reglementator în domeniul apelor. Probabil este mai ușor să impui o obligație într-o autorizație decât să aplici politici naționale în domeniul apelor care să aibă ca efecte salubrizarea cursurilor de apă, care, trebuie să o spunem pentru că avem interese comune cu pârâta, au ajuns coșul e gunoi al multor agenți economki și autorități locale. Cu toate acestea, nu este corect ca cel care folosește apa în condiții naturale, fără să-i modifice parametrii, să fie răspunzător de faptele ilicite ale altor persoane sau de efectele unor fenomene naturale.

Societatea A. S.A.. A contribuit semnificativ la curățarea apelor acolo unde sunt construite hidrocentrale sau captări de apă în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate. Anual se cheltuiesc sume importante pentru curățarea fronturilor de retenție si chiar se fac investiții In instalații care asigură, în condiții de siguranță., eliberarea barajelor de plutitorii. însă, cu toate acestea, parata care cunoaște activitatea societății noastre, impune aceste obligații care nu pot fi îndeplinite datorită particularităților constructive ale amenajării OASA.

Pârâta a încercat să inducă în eroare instanța, arătând că "prin nerespectarea obligațiilor impuse, petenta ar produce o poluare a apelor și a mediului înconjurător." Este total neadevărat, deoarece poluarea la care se referă parata ar exista deja pe lacul de acumulare, iar deversarea nu ar face decât să o tranziteze în aval. Cu toate acestea este bine de știut că în accepțiunea legii poluarea "înseamnă introducerea directa sau indirecta, ca rezultat ai activității umane, a unor substanțe, sau a căldurii în aer, apă sau pe sol care poate dauna sănătății umane sau calității ecosistemelor acvatice sau celor terestre dependente de cele acvatice, care poate conduce la pagube materiale ale proprietății sau care pot dauna sau obstrucționa serviciile sau alte folosințe legale ale mediului" - Anexa 1, punctul 45 din Legea nr. 107/1996. Prin urmare, deversarea ca activitate de exploatare nu poate produce poluare, iar plutitorii existenți pe suprafața lacului, dacă repreiintă o poluare, atrag răspunderea poluatorului, așa cum arată art. 24 alin. (3) din Legea 107/1996 (Cei care a produs poluarea suporta și cheltuielile ocazionate de monitorizarea evolupei undei poluante, de determinare a tipului de poluant, precum și de constatare a efectelor poluării.)

A. S.A.. prin activitatea sa zilnică nu produce plutitori și, prin utnare, nu poate fi culpabilă de existența acestora pe suprafața lacului de acumulare.

Pârâta ia invocat prevederile din Regulamentul de exploatare al Barajului și lacului de acumulare OASA, act administrativ aprobat de A.N.A.R., însă, prin interpretarea data acestora, nu a demonstrat decât că adevăratul scop pentru care a fost impusă obligația contestată a fost acela de igienizare a lacului de acumulare. Această obligație rezultă din faptul că A.N.AR., în calitate de operator unic al resurselor de apă de peterioriul țării, avea obligația să depună toate diligentele protejării calității apei și mediului înconjurător, însă prin astfel de măsuri stabilite către terți, autoritatea delegă practic aceste atribuții exclusive.

Totodată, în perioadele de ape mari (viituri) societatea recurentă trebuie să ia măsuri de curățare a lacului de plutitori care ar putea împiedica evacuarea viiturii. Această afirmație dovedește încă odată că administrația stabilește cu ușurință obligații pentru alții în loc să ia măsuri adecvate pentru creșterea calității apelor; nu se ia în considerarea faptul că viitura aduce cu ea în mod natural plutitori care nu pot fi reținuți nici pe suprafața lacului ți nici în frontul de retenție, ceea ce creează pentru construcțiile hidrotehnice un pericol real Rezolvarea acestei stări de pericol, singura de altfel o reprezintă tranzitarea apelor către aval prin deversare care, în cele mai multe cazuri, se face tară intervenție umană.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 107/1996 a arătat că gestionarea calitativă și cantitativă a apei este atributul pârâtei, iar A. S.A. ca societate ce își desfășoară activitatea pe cursurile de apă, își aduce aportul său, fără însă sa fie obligată prin măsuri stabilite abuziv și care nu sunt expres prevăzute în legislația în vigoare.

Prin normele de proiectare, descarcatorul de suprafața nu poate fi prevăzut cu grătar sau instalație de reținere a plutitorilor si, prin urmare, la viitura, când nivelul apei depășește cota crestei devesrorului si se deversează, plutitorii nu pot fi reținuți in lacul de acumulare.

Regulamentul de exploatare al lacului de acumulare prevede faptul ca evacuarea plutitorilor se face prin descaractorul de suprafața.

Aceasta evacuare a plutitorilor prin descarcatorii de suprafața se face numai in situații de ape mari (viituri), asigurâdu-se tranzitarea apelor către aval prin deversare care, în cele mai multe cazuri, se face fără intervenție umană - interesul major fiind acela al păstrării integrității barajului și tranzitării apelor în aval în siguranță si implicit protejarea populației din aval de o eventuala rupere a barajului.

Pentru toate aceste motive, concluziile finale au fost de admitere a cererii de recurs, cu consecința admiterii acțiunii introductive și anularea parțială a Autorizației de Gospodărire a Apelor nr. 157/01.07.2016, respectiv lipsirea de efecte a ultimei obligații prevîzute în aceasta.

Pârâta Administrația Națională Apele Române a formulat la data de 4 aprilie 2019 întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, în principal, ca fiind nulă, și în subsidar, ca nefondată.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Contrar susținerilor recurentei și validând raționamentul intimatei, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile, a analizat susținerile părilor și a arătat de ce nu pot fi primite argumentele reclamantei.

Astfel, considerentele hotărârii atacate sunt detaliate corespunzător obligației legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acestea fiind în concordanță și cu statuările Curții Europene a Drepturilor Omului, care, prin raportare la dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale Omului a stabilit că obligația instanțelor naționale de motivare a hotărârilor nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, obligația de motivare a hotărârii judecătorești presupunând o expunere a argumentelor care, prin conținutul lor, sunt de natură să influențeze soluția.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

În ceea ce privește cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "când hotărârea a fost dată cu încălcarea și interpretarea greșită a normelor de drept material",Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, astfel cum a fost modificată și completată:

(1) resursele de apă, de suprafață și subterane sunt monopol natural de interes strategic. Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin autoritatea publică centrală din domeniul apelor. (2) Apele din domeniul public se dau în administrare Administrației Naționale "Apele Române" de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, în condițiile legii."

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (2) din același act normativ: "Gestionarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum și aplicarea strategiei și a politicii naționale, cu respectarea reglementărilor naționale în domeniu, se realizează de Administrația Națională «Apele Române», prin administrațiile bazinale de apă din subordinea acesteia."

În temeiul dispozițiilor art. 34 din Anexa la Ordinul nr. 662/2006, privind aprobarea Procedurii și a competențelor de emitere a avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor, emis de Ministrul Mediului și Gospodăririi Apelor, autorizația de gospodărire a apelor reprezintă actul care condiționează din punct de vedere tehnic și juridic funcționarea sau exploatarea obiectivelor noi, construite pe ape (…), precum și funcționarea și exploatarea în continuare a celor existente. Așadar, autoritatea pârâtă are competența de a emite autorizații de gospodărire a apelor prin care să instituie măsuri pentru a asigura buna utilizare a resurselor de apă, inclusiv sub aspect calitativ, măsuri din care face parte și cea contestată în cauza pendinte.

În acest sens, art. 38 alin. (1) și alin. (2) din Ordinul nr. 662/2006 prevede că emitentul autorizației de gospodărire a apelor poate obliga beneficiarul sau titularul investiției să execute și alte lucrări necesare, necuprinse în documentația tehnică prezentată la autorizare, dar care se impun a fi realizate, în scopul evitării producerii de pagube utilizatorilor de apă existenți sau riveranilor.

Ca urmare, este neîndoielnic că autoritatea pârâtă are dreptul să stabilească în sarcina recurentei, în calitate de administrator Lacului OAȘA, anumite obligații pe care le consideră necesare pentru buna sa utilizare.

Prin obligația contestată emitentul actului administrativ a avut în vedere calitatea recurentei de administrator al lucrărilor hidrotehnice, prin această măsură urmărindu-se prevenirea unor efecte negative asupra apelor și mediului înconjurător, prin asigurarea funcționării în siguranță a uvrajelor și prizelor acumulării și a menținerii calității apei din acumulare.

Așadar, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că obligația contestată nu are drept scop remedierea lipsei de activitate a autorităților cu responsabilități în materie, respectiv a pârâtei Administrația Națională Apele Române, ci a fost stabilită, așa cum s-a arătat în precedent, în sarcina reclamantei, în calitatea acesteia de beneficiar și administrator al lucrărilor hidrotehnice, în scopul prevenirii unor efecte negative asupra apelor și mediului înconjurător, prin asigurarea funcționării în siguranță a uvrajelor și prizelor acumulării și a menținerii calității apei din acumulare.

Sub aspectul reliefat, sunt relevante prevederile art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, conform cărora: "În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligația de întreținere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca și de întreținere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor și a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective".

Aplicând textul legal enunțat situației deduse judecății în cauza pendinte, se desprinde concluzia că societatea A. S.A. trebuie să asigure, atât întreținerea, repararea sau refacerea lucrărilor, cât și întreținerea albiilor, cuvetelor și a malurilor.

Din această perspectivă este de observat că prima instanță a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale menționate, reținând că reclamanta se înscrie în ipoteza normei legale enunțate ca urmare a contractului de concesiune încheiat între Ministerul Economiei și Comerțului, în calitate de concedent, și reclamantă, în calitate de concesionar, aceasta din urmă, în temeiul contractului de concesiune, având obligația să asigure buna gospodărire a bunului imobil proprietate publică a statului. Acest contract are ca obiect concesiunea bunurilor proprietate publică a statului din domeniul producerii energiei electrice în centrale hidroelectrice, respectiv a barajului și a lacului de acumulare, care trebuie curățate de plutitori, cu consecința menținerii calității apei și a protejării mediului înconjurător.

Astfel, acest contract de concesiune prevede că una dintre obligațiile concesionarului este aceea de a respecta orice alte obligații legale impuse de natura bunurilor concesionate, precum protecția mediului.

Or, este de observat că îndeplinirea obligației contestate din cuprinsul autorizației în discuție are drept scop chiar asigurarea protecției mediului, prin evitarea producerii unor accidente în activitatea de producție a energiei electrice, cauzate de sursele de poluare vizate de demersul reclamantei, indiferent care ar fi acestea.

În altă ordine de idei, se reține că parte integrantă a autorizației de gospodărire a apelor, care reprezintă actul ce condiționează din punct de vedere tehnic și juridic funcționarea sau exploatarea obiectivelor construite pe ape sau care au legătură cu apele de suprafață, subterane, precum și funcționarea și exploatarea în continuare a acestora, este Regulamentul de exploatare aferent fiecărei lucrări hidrotehnice.

Sunt relevante în speță prevederile Ordinului nr. 76/2006 privind aprobarea Metodologiei de elaborare și competențele de avizare și aprobare a regulamentelor de exploatare și a programelor de exploatare a lacurilor de acumulare, Normelor metodologice pentru elaborarea regulamentelor de exploatare bazinală și a Regulamentului-cadru pentru exploatarea barajelor, lacurilor de acumulare și prizelor de alimentare cu apă, Anexa nr. 3, coroborat cu art. 38 lit. d) al Normativului de conținut al documentațiilor tehnice de fundamentare necesare obținerii autorizației de gospodărire a apelor aprobat prin Ordinul nr. 799/2012, evidențiindu-se în acest sens dispozițiile de la art. 45 alin. (3) pct. III. 2 ce conțin "Prevederi referitoare la întreținere și reparații, după cum urmează: 2. intervalul la care se fac lucrări de întreținere, reparații capitale și în ce constau lucrările respective (pentru fiecare instalație, organ de manevră, lucrare hidrotehnică, precum si pentru luciul de apă, albie sau malul folosit)".

După cum se poate observa, dispozițiile legale enunțate sunt identice cu cele prevăzute la art. 41 pct. III alin. (2) din Ordinul nr. 661/2006, și se referă inclusiv la lucrări ce vizează luciul de apă, astfel încât nu se poate susține cu suficient temei că obligația cuprinsă în autorizația de gospodărire a apelor, contestată în cauză, nu ar avea la bază o fundamentare legală. Dimpotrivă, se constată că în sarcina beneficiarului nu a fost stabilită o obligație care ar depăși competențele Administrației Naționale Apele Române, în vederea emiterii acestor acte de reglementare, sau obligații ce ar depăși limitele stabilite de actele normative incidente. Rezultă, așadar, fără putință de tăgadă, contrar susținerilor recurentei-reclamante, în condițiile în care Regulamentul de exploatare și întreținere a acumulărilor este un act subsecvent autorizației de gospodărire a apelor, fiind parte integrantă a acesteia, că obligația de a lua măsuri de asigurare a igienizării luciului de apă și de curățare de plutitori a fost introdusă în autorizația de gospodărire a apelor pentru baraje și lacuri de acumulare, ca o condiție necesară funcționării în siguranță a uvrajelor și prizelor acumulării și a calității apei din acumulare, conform prevederilor Legii nr. 107/1996.

În consecință, nu pot fi primite criticile formulate de recurenta-reclamantă din această perspectivă, prima instanță procedând în mod corect la verificarea legalității obligației stabilite în sarcina părții prin raportare la întregul ansamblu normativ incident în materie, nefiind identificate elemente de natură a contura nelegalitatea actului contestat.

În egală măsură, Înalta Curte reține că măsura impusă prin autorizația de gospodărire a apelor, contestată în cauză, previne eventualele daune aduse apelor și mediului înconjurător, astfel încât nici susținerile părții privind pretinsul caracter vătămător al obligației stabilite în sarcina sa nu constituie motive de nelegalitate care să conducă la anularea actului administrativ atacat.

Este de observat că autoritatea pârâtă este abilitată să emită autorizația de gospodărire a apelor, dispozițiile legale conferindu-i acesteia dreptul de a institui o serie de obligații/interdicții în vederea asigurării funcționării normale și în condiții de deplină siguranță a obiectivului, în raport de particularitățile fiecărei situații în parte, iar Regulamentul de exploatare ce face parte integrantă din respectiva autorizație este aferent fiecărei lucrări hidrotehnice, astfel încât nu se poate concluziona în sensul existenței unei interpretări diferite a cadrului normativ incident în materie, în situații identice, în lipsa oricăror elemente și dovezi care să susțină această ipoteză.

Înalta Curte nu poate fi de acord cu susținerea recurentei privind interpretarea greșită a legii incidente în materie de către autoritatea pârâtă, lege care a stat la baza emiterii autorizației de gospodărire a apelor nr. 158 de la data de 01.07.2016, evocată prin cererea de recurs și prin care a susținut că a fost introdusă o nouă obligație în sarcina sa câtă vreme obligația contestată nu are ca scop remedierea lipsei de activitate a autorităților cu responsabilități în materie, respectiv a pârâtei.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, și anume Autorizația de gospodărire a apelor nr. 158 de la data de 01.07.2016, prima instanță reținând în mod corect că aceasta a fost emisă cu respectarea legii, argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5027 din 04 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2021.