ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5412/2020

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată la data de 28.02.2017 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a, contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale-Hidroelectrica S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională "Apele Române", modificarea/revocarea în parte a Autorizației de Gospodărire a Apelor nr. 157/01.07.2016 modificatoare a Autorizației de gospodărire a apelor nr. 226/27.10.2015, cu valabilitate până la 31.10.2020, privind Lacul de acumulare TĂU din gestiunea S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. - Sucursala Hidrocentrale Sebeș, comunicată și înregistrată la S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. sub nr. x/11.07.2016, în sensul înlăturării obligației, impuse în mod nelegal în sarcina Hidroelectrica, și anume: "Se interzice evacuarea plutitorilor din Lacul de acumulare Tău, în aval, prin deversarea peste descărcătorii de suprafață."

Soluția de declinare Tribunalul București, secția a II-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4439 din 11.07.2017, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4156 din 06.11.2017, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a prezentat istoricul litigiului și a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea motivului de casare nominalizat la pct. 8 din articolul anterior arătat au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. Prima instanță nu a sancționat conduita intimatei care, prin actul administrativ contestat în cauză, a impus obligații care exced atât obiectului de activitate al beneficiarului autorizației cât și legislației în vigoare, ceea ce reprezintă un abuz de drept. Nu este reală afirmația intimatei potrivit căreia obligația în discuție se regăsește în toate autorizațiile de gospodărire a apelor pentru baraje și lacuri de acumulare indiferent de administratorul acestora. Recurenta opinează în sensul că obligația corect stabilită prin alte autorizații trebuia formulată astfel: "va acționa pentru curățarea frontului de retenție (frontul deversant și prize) de plutitorii ce pot crea blocaje prin colectare și transport în locuri special amenajate." Or, ceea ce s-a impus prin măsura contestată este imposibil de realizat, deoarece barajul acumulării Tău nu permite montarea unor instalații de oprire a plutitorilor, iar, în cazul viiturilor, când este interzis accesul pe lac, oprirea plutitorilor în baraj ar spori presiunea asupra construcțiilor cu ridicarea gradului de risc de avarie. În situații de viitură, când deversarea apei este obligatorie pentru punerea în siguranță a construcțiilor hidrotehnice, interesul public nu este cel invocat de către intimată, ci privește păstrarea integrității barajului și tranzitării apelor în aval în siguranță și, implicit, protejarea populației din aval de o eventuală rupere a barajului. Recurenta arată că nu se susține aprecierea intimatei în sensul că "prin nerespectarea obligațiilor impuse, petenta ar produce o poluare a apelor și a mediului înconjurător", deoarece poluarea la care aceasta din urmă se referă ar exista deja pe lacul de acumulare, iar deversarea nu ar face decât să o tranziteze în aval. Deversarea, ca activitate de exploatare, nu poate produce poluare, în sensul pct. 45 din Anexa 1 la Legea nr. 107/1996, iar plutitorii existenți pe suprafața lacului, dacă ar reprezenta poluare, ar atrage răspunderea poluatorului, după cum se stabilește în art. 24 alin. (3) din același act normativ. Recurenta precizează faptul că prin activitatea sa zilnică nu produce plutitori și, prin urmare, nu poate fi culpabilă de existența acestora pe suprafața lacului de acumulare. În realitate, prin măsura contestată, intimata a procedat la delegarea atribuțiilor sale - în calitate de operator unic al resurselor de apă de pe teritoriul țării - de protejare a calității apei și mediului înconjurător. În plus de aceasta, recurenta susține și faptul că prevederile tehnice interzic ca descărcătorul de suprafață să fie prevăzut cu grătar sau instalație de reținere a plutitorilor și, în consecință, la viitură, când nivelul apei depășește cota crestei deversorului și se deversează, plutitorii nu pot fi reținuți în lacul de acumulare. Regulamentul de exploatare al lacului de acumulare Tău prevede în mod expres faptul că evacuarea plutitorilor se face prin descărcătorii de suprafață. Această operațiune nu se poate face în situații de ape mari, atunci când nivelul apei atinge 970,0 mdM (metri deasupra nivelului mării).

Apărările formulate în cauză 5.1. Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar. 5.2. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare .

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat. Așa cum s-a menționat la pct. 1 din decizia de față, prin acțiunea introductivă de instanță recurenta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale-Hidroelectrica S.A. a solicitat modificarea Autorizației de Gospodărire a Apelor nr. 157/01.07.2016 (de modificare a Autorizației de gospodărire a apelor nr. 226/27.10.2015, cu valabilitate până la 31.10.2020, privind Lacul de acumulare Tău din gestiunea S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. - Sucursala Hidrocentrale Sebeș) în sensul înlăturării următoarei obligații: "Se interzice evacuarea plutitorilor din Lacul de acumulare Tău, în aval, prin deversarea peste descărcătorii de suprafață." Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a analizat în mod detaliat și judicios dispozițiile normative incidente pe subiectul analizat, susținerile părților litigante, precum și întregul probatoriu administrat în cauză, iar concluzia la care a ajuns este corectă. Reevaluând actele existente la dosar, pentru a răspunde la criticile de nelegalitate ale sentinței atacate, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține: * Este nefondată critica recurentei potrivit căreia, prin măsura contestată, intimata a săvârșit un abuz de drept, deoarece obligația instituită prin intermediul său nu se regăsește în reglementările normative aplicabile și excede obiectului de activitate al beneficiarului autorizației. În mod corect, instanța de primă jurisdicție a reținut incidența dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2), precum și a art. 7 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, astfel cum a fost modificată și completată. Conform art. 4 alin. (1) și (2) din acest act normativ: "(1) Resursele de apă, de suprafață și subterane sunt monopol natural de interes strategic. Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin autoritatea publică centrală din domeniul apelor. (2) Apele din domeniul public se dau în administrare Administrației Naționale "Apele Române" de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, în condițiile legii." Potrivit art. 7 alin. (2) din aceeași lege: "Gestionarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum și aplicarea strategiei și a politicii naționale, cu respectarea reglementărilor naționale în domeniu, se realizează de Administrația Națională «Apele Române», prin administrațiile bazinale de apă din subordinea acesteia." De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 34 din Anexa la Ordinul nr. 662/2006, privind aprobarea Procedurii și a competențelor de emitere a avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor, emis de Ministrul Mediului și Gospodăririi Apelor (act normativ în vigoare la momentul emiterii actului administrativ contestat în cauză), autorizația de gospodărire a apelor reprezintă actul care condiționează din punct de vedere tehnic și juridic funcționarea sau exploatarea obiectivelor noi, construite pe ape (…), precum și funcționarea și exploatarea în continuare a celor existente În raport de prevederea normativă anterior citată, autoritatea intimată are competența de a emite autorizații de gospodărire a apelor prin care să instituie măsuri pentru a asigura buna utilizare a resurselor de apă, inclusiv sub aspect calitativ, măsuri din care face parte și cea aflată în discuție. Relevante sunt și prevederile art. 38 alin. (1) și (2) din Anexa la Ordinul nr. 662/2006 în care se arată în mod expres faptul că emitentul autorizației de gospodărire a apelor poate obliga beneficiarul sau titularul de investiție să execute și alte lucrări necesare, necuprinse în documentația tehnică prezentată la autorizare, dar care se impun a fi realizate, în scopul evitării producerii de pagube utilizatorilor de apă existenți și riveranilor. Așadar, intimata are dreptul de a impune în sarcina recurentei, în calitate de administrator al barajului amplasat pe Lacul de acumulare Tău, anumite obligații pe care le consideră necesare pentru buna utilizare a sa, respectiv pentru protejarea categoriilor de persoane anterior nominalizate. În fine, obligația contestată nu are ca scop suplinirea lipsei de activitate a autorității publice cu competențe în domeniu, respectiv a intimatei. Ceea ce se are în vedere de către emitentul actului administrativ este calitatea recurentei de administrator a lucrărilor hidrotehnice, prin această măsură urmărindu-se asigurarea funcționării în condiții de siguranță a obiectivului hidrotehnic, precum și menținerea calității apei din acumulare. * Este nefondată critica recurentei referitoare la faptul că măsura analizată contravine prevederilor Regulamentului de exploatare pentru obiectivul hidrotehnic anterior arătat. În concret, așa cum a relevat și prima instanță, la pct. 2.2.3. din Regulament sunt descrise elementele componente ale lucrării, printre care se numără și descărcătorii de suprafață, precizându-se faptul că descărcătorul de ape mari este unul de tip central, amplasat pe ploturile centrale și este format din patru deschideri deversante de 10,6 m. Este de observat faptul că nu se menționează care este scopul acestor deschideri, dar rezultă că acestea sunt utilizate în situația creșterii debitului de apă pentru a se evita inundarea ariilor învecinate. În schimb, în Regulament se arată faptul că "debitul curent și plutitorii din lac vor fi deversați numai prin deschiderile centrale." Înalta Curte împărtășește concluzia primei instanțe în sensul că mențiunea cuprinsă în Regulament, anterior citată, trebuie interpretată în sensul că scopul acestor descărcători este acela de a permite descărcarea plutitorilor de suprafață doar prin deschiderile centrale, fără ca acesta să fie scopul lor. În plus de aceasta, în Anexa la Regulament se menționează faptul că, în cadrul situațiilor de control al calității apelor, plutitorii de suprafață se colectează o dată pe zi. De asemenea, la pct. 6.3.3 din Regulament sunt nominalizate măsurile ce se impun a fi luate pentru menținerea și îmbunătățirea calității apei care constau, printre altele, în curățarea luciului apei și care se realizează prin evacuarea materialului lemnos, precum și a eventualelor deșeuri cu ajutorul unor bărci. În atare situație, nu pot fi primite aserțiunile recurentei în sensul că evacuarea plutitorilor de suprafață se face doar prin deschiderile centrale. * Înalta Curte nu poate reține nici argumentația recurentei în sensul că prin activitatea sa zilnică nu produce plutitori și, în atare situație, nu poate fi culpabilă de existența acestora pe suprafața lacului de acumulare. Ceea ce s-a avut în vedere de către emitentul actului administrativ în cuprinsul căruia se regăsește măsura contestată este dreptul de exploatare a lacului de acumulare Tău conferit recurentei, iar nu faptul că, prin activitatea sa, partea ar produce plutitori. * Este nefondată critica recurentei referitoare la exploatarea obiectivului în perioada de viitură. Astfel, la pct. 6.5 din Regulament se precizează în mod expres faptul că, în caz de viitură, una dintre măsurile care se iau este interzicerea ambarcațiunilor de agrement pe lac. Această prevedere normativă nu prezintă relevanță pe subiectul analizat în cauză. Așa cum a menționat și prima instanță, în cazul unei viituri, măsurile care se iau constau în evacuarea surplusului de apă, inclusiv prin golirea de fund, fiind prevăzute mecanisme de intervenție în cazul în care nivelul apei crește. * Prin urmare, pentru toate considerentele anterioare expuse, instanța de control judiciar apreciază că nu se confirmă afirmația recurentei în sensul că înlăturarea obligației analizate se impune în considerarea unui interes major, respectiv acela de păstrare a integrității barajului, în contextul în care există și alte măsuri prin care poate fi asigurată curățarea și evacuarea plutitorilor de suprafață din lacul Tău fără a se impune deversarea acestora peste descărcătorii de suprafață. În consecință, este nefondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. * Înalta Curte constată că recurenta a indicat doar formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în condițiile în care nu a formulat critici de nelegalitate care ar fi putut fi încadrate în acesta.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.