ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 330/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea adresată Curții de Apel Constantă și înregistrată sub nr. x/13.09.2018 reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Finanțelor Publice Constanța și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, formulând contestație împotriva deciziei nr. 35/16.03.2018 privind soluționarea contestației formulate de A., emisă D.G.R.F.P. Galați, comunicată la data de 22.03.2018 și deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzute la art. 25 alin. (1), coroborată cu art. 20 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nr. 339190/06.12.2017, emisă de M.F.P - A.N.A.F - D.G.R.F.P. Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constantă - Serviciul Executare silită Persoane Fizice.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 62/CA din 7 martie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și DGRFP Galați - AJFP Constanța. S-a anulat Decizia nr. 35/16.03.2018 privind soluționarea contestației, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați. S-a anulat Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/06.12.2017, emisă de ANAF-DGRFP Galați - AJFP Constanța.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii primei instanțe a exercitat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, criticând-o din perspectiva unor critici de nelegalitate privind greșita aplicare a normelor de drept material. În dezvoltarea recursului a susținut că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. a) Codul de procedură fiscală, reținând că pentru atragerea răspunderii solidare a reclamantei, trebuie regăsita situația premisa a existenței unei asocieri fără personalitate juridica sau a unei întreprinderi familiale din care sa facă parte reclamanta și debitorul. S-a arătat că din interpretarea normei legale rezulta că pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantei A., în calitate de asociat al debitorului B. sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 25 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, întrucât nici debitorul B. si nici reclamanta A., deși au realizat în comun activități economice, nu s-au înregistrat în scopuri de TVA, nu au colectat TVA aferenta veniturilor realizate din vânzarea imobilelor si nu au declarat si achitat bugetului de stat TVA, organele fiscale au calculat TVA în valoare de 470.046 RON aferentă veniturilor realizate din vânzarea apartamentelor tip mansarda. A invocat recurenta și dispozițiile art. 126 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, aplicabile în perioada derulării tranzacțiilor, referitoare la activități economice efectuate de persoane impozabile. A arătat recurenta - pârâtă ca plafonul de scutire prevăzut de art. 152 alin. (1) din Codul fiscal se calculează pe familie, iar în cazul depășirii acestuia, unul dintre soți are obligația sa se înregistreze ca plătitor de TVA si să respecte prevederile legale în domeniul TVA, lucru care nu s-a întâmplat în cazul de fata. Prin motivele de recurs s-a susținut că reclamanta prin cererea de chemare în judecata si prin înscrisurile anexate acesteia nu răstoarnă în niciun fel constatările organului fiscal cuprinse în Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/06.12.2017. Decizia nr. 339190/06.12.2017 a fost emisă în conformitate cu dispozițiile Codului de procedura fiscală, îndeplinind toate condițiile de forma si de fond prevăzute de legea speciala în materie, neexistând motive care să conducă la anularea acesteia. S-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința casării sentinței civile nr. 62/CA/07.03.2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Apărările formulate în cauză Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtelor ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală, considerând că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente și a interpretat în mod corect probatoriul administrat în cauză. În referire la criticile formulate, s-a arătat că recurentele se limitează la a prelua susținerile formulate în fața primei instanțe.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin violarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Astfel, prin Decizia nr. 339190/06.12.2017 emisă de D.G.R.F.P. Galați s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantei pentru suma de 1036405 RON, datorată de către B., stabilită prin decizia de impunere nr. x/14.06.2011 pentru suma de 470046 RON, reprezentând TVA calculat până la data de 14.06.2011, la care se adaugă majorări și penalități de întârziere de 566359 RON, calculate până la 06.12.2017. Conform deciziei nr. 339190/06.12.2017, atragerea răspunderii solidare a reclamantei pentru obligațiile neachitate ale soțului ei s-a realizat în temeiul art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit căruia răspund solidar cu debitorul asociații din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligațiile fiscale datorate de acestea, în condițiile prevăzute la art. 20, alături de reprezentanții legali care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență. Sub aspectul condițiilor ce ar trebui îndeplinite pentru angajarea răspunderii solidare, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii deciziilor atacate, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) asociații din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligațiile fiscale datorate de acestea, în condițiile prevăzute la art. 20, alături de reprezentanții legali care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență. Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că pentru angajarea răspunderii solidare, pe lângă condițiile generale care trebuie îndeplinite pentru atragerea răspunderii debitorului, respectiv: identificarea în concret a acțiunilor sau inacțiunilor care au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale - în sensul că poate fi vorba fie de nedeclararea, fie de neachitarea, fie de declararea și neachitarea la scadență a obligaților fiscale; dovedirea împrejurării, esențiale, că aceste fapte au fost săvârșite cu rea-credință și a legăturii de cauzalitate dintre fapte și obligațiile fiscale restante ale debitorului principal declarat insolvent, trebuie dovedită și existența unei asocieri fără personalitate juridică sau a unei întreprinderi familiale din care să facă parte reclamanta și debitorul. În condițiile în care pentru instituirea răspunderii personale solidare a reclamantei este necesar ca acesta să aibă calitatea asociat al debitorului, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanța a reținut că această situație premisă nu s-a dovedit în speță. Susținerile recurentelor - pârâte cu privire la incidența dispozițiilor art. 126 alin. (1) și art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, aplicabile în perioada derulării tranzacțiilor, privind obligația înregistrării în scopuri de TVA, nu pot constitui temei al deciziei de angajare a răspunderii solidare, întrucât acestea privesc exclusiv obligația debitorului care efectuează activități prin care obține venituri cu caracter de continuitate, de a se înregistra în scopuri de TVA, iar nu răspunderea solidară a unui terț în condițiile dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, reținând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.