Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2022
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 327/2022

HOTĂRÂRE
25.01.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 327/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie "A." Tg. Mureș împotriva sentinței nr. 42 din 19 aprilie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-06-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3404/2021
Ședința publică din data de 04 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea în contencios administrativ și fisca
ÎCCJ 2021-05-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3236/2021
Ședința publică din data de 27 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 10.03.2016 pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2021-02-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 582/2021
Ședința publică din data de 3 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2021-10-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4747/2021
Ședința publică din data de 14 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată de reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie
ÎCCJ 2021-02-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 976/2021
Ședința publică din data de 17 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a, civilă,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă