ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 326/2022

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 16.10.2014, reclamantul INCDIE ICPE CA a chemat în judecata pe paratul MEN - Cercetare Științifica, Dezvoltare Tehnologica, Inovare, solicitând anularea Deciziei de respingere a contestației nr. 5365/23.01.2014 formulate împotriva Notei de constatare a neregulilor si stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergenta având număr de înregistrare 9860/04.12.2012, si, în subsidiar, anularea Notei de constatare a neregulilor si stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergenta având număr de înregistrare 9860/04.12.2012.

Prin sentinta civila nr. 1172/24.04.2015 instanța a respins cererea de chemare în judecata ca nefondata, iar prin decizia nr. 4317.01.2018 Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul, a casat sentinta civila menționată si trimis cauza spre rejudecare aceleiași instante.

Prin sentința civilă nr. 5379 din 14 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Inginerie Electrică, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii.

În susținerea motivelor de recurs recurentul reclamant a arătat că sentința civila nr. 5379/14.12.2018 este nelegala întrucât în judecarea cauzei după casare, instanța de fond deși s-a încadrat în limitele casării, nu a răspuns întrebărilor adresate instanței de control judiciar, si anume demonstrarea impactului financiar al faptelor Institutului.

Prin aplicarea si interpretarea greșită a normelor de drept material, instanța de fond a susținut că existenta abaterii presupune implicit existenta prejudicierii, însă a omis a constata că prejudiciul potențial trebuie dovedit si estimat, simpla constatare a unor nereguli în baza O.U.G. nr. 66/2011 neînsemnând existența acestui prejudiciu.

Întrucât curtea de apel nu a făcut nicio referire cu privire la dovedirea prejudiciului, rezultă că nu a răspuns cerințelor Înaltei Curți, si anume de a cerceta criticile institutului ce țin de lipsa impactului financiar. Simpla trimitere la unele texte de lege si simplu raționament privind presupunerea implicită a unui potențial prejudiciu, nu vine să lămurească si să dovedească existenta unui prejudiciu/impact financiar, chiar si potențial.

A arătat recurentul - reclamant că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce privește aprecierea instanței cu privire la încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) lit. b) si alin. (3) din H.G. nr. 925/2006, întrucât achiziția supusă corecțiilor financiare s-a derulat în interiorul programelor operaționale în cadrul obiectivului convergenta, factorii de evaluare fiind strict legați de obiectivele de cercetare dezvoltare asumate si circumscrise unor indicatori tehnici bine stabiliți, regăsiți în integralitate în caietul de sarcini.

Avantajul real si evident a constat în faptul ca procedura de achiziției s-a încheiat fără prejudicii si contestații, iar controlul exercitat de către ANRMAP si UPCAV nu a constatat nicio neregula.

In plus, în măsura în care instanța a constatat ca reclamantul nu a demonstrat care sunt în concret avantajele reale si evidente, în virtutea rolului activ si pentru soluționarea completa a cauzei instanța trebuia să solicite probatoriu în acest sens.

Intimatul - pârât a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia, în ceea ce privește critica privind omisiunea instanței de a răspunde întrebărilor cu privire la demonstrarea impactului financiar al faptelor institutului, a arătat că instanța de fond a dezbătut pe larg acest punct și a justificat de ce consideră că în cauză este îndeplinită condiția existenței prejudiciului.

S-a arătat că prejudiciul efectiv sau potențial, așa cum este el menționat în cadrul definiției de la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, nu poate fi scos din context fără a se raporta la suma plătită necuvenit.

Suma este plătită necuvenit în situația în care există o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv faptul că sentința nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază s-a solicitat respingerea și acestuia ca nefondat, întrucât în cuprinsul sentinței instanței de fond sunt detaliate pe larg motivele care au dus la concluzia că acțiunea reclamantei este neîntemeiată.

Prealabil analizei motivelor de recurs, Inalta Curte constată că motivele de recurs expuse la pct. 3 din prezenta hotărâre, pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de pct. 6 și pct. 8 din art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamantul a organizat procedura de achiziție publica în urma căreia a fost încheiat contractul nr. x/10.11.2009 cu S.C. A. S.R.L., având ca obiect achiziție Presa izostatica la cald, criteriul de atribuire fiind oferta cea mai avantajoasa.

Prin nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergenta nr. 8178/05.09.2012 s-a aplicat o corecție financiara în cuantum de 25% din valoarea contractului în cauză.

Motivele pentru care a fost aplicată corecția sunt că dintre cele 16 caracteristici pe care autoritatea contractanta dorește sa le puncteze, 12 caracteristici reprezintă si cerințe minime ale echipamentului, astfel că nu este prezentata în mod clar metodologia de punctare a avantajelor obținute pentru fiecare factor de evaluare, încălcându-se astfel prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2004 precum si prevederile art. 14 alin. (2), art. 15 alin. (2) lit. b) si art. 15 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 925/2006.

În urma contestației formulate de către reclamant s-a anulat Nota de constatare nr. x/05.09.2012 si s-a emis o noua Nota de constatare nr. x/13.11.2012 prin care s-a redus corecția la 5% din valoarea contractului, reținându-se ca punctajul ce putea fi acordat fiecărui factor de evaluare putea fi determinat clar prin raportare la metodologia prezentata în caietul de sarcini la performantele tehnice de la capitolul B alin. (1) si de la punctul VII-Criterii de atribuire din fisa de date a achiziției.

Ulterior prin Nota de constatare nr. x/04.12.2012 a fost înlocuita Nota de constatare nr. x/13.11.2012 ca urmare a constatării modului eronat de calcul al contribuției UE si buget de stat pentru creanță si corecția financiara aferenta, iar prin decizia nr. 5365/23.01.2014 a fost respinsa contestația formulata împotriva Notei de constatare nr. x/04.12.2012.

Analizând sentința primei instanțe din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a apreciat că s-a produs o încălcare a dispozițiilor art. 15 din H.G. nr. 925/2006 întrucât reclamantul nu a demonstrat care sunt in concret avantajele reale si evidente pe care autoritatea contractanta le poate obtine prin utilizarea factorului de evaluare.

Astfel, observă instnața de control judiciar că din cele 14 puncte din caietul de sarcini prezentate ca fiind "Caracteristici tehnice minime pentru eligibilitatea ofertei", 12 se regăsesc ca factori de evaluare.

Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță și încadrarea acestora în dispozițiile art. 14 alin. (2), art. 15 alin. (2) lit. b) și alin. (3) din H.G. nr. 925/2006

Recurentul a invocat greșita aplicare a legii de către prima instanță, sub aspectul cerinței existenței unui prejudiciu, în sensul că actul atacat nu motivează suficient care este prejudiciul cauzat și nici instanța nu a subliniat caracterul producător de prejudicii al acestei abateri.

Înalta Curte constată că interesul Uniunii Europene în acordarea fondurilor nerambursabile îl constituie instituirea unui climat de afaceri conform standardelor europene.

Deși este corectă susținerea în sensul că nu este suficientă simpla existență a unei abateri, ci această abatere trebuie să poată, prin ea însăși, să producă un prejudiciu determinabil, iar corecția financiară trebuie să fie o măsură adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, Înalta Curte reține că încălcarea principiului tratamentului egal în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract finanțat din fonduri publice duce, indirect, la folosirea acestor fonduri contrar scopului pentru care au fost atribuite.

Astfel, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula constă în "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

În sensul art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, "abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate".

Este adevărat că aceste definiții includ elementul producerii unui efect vătămător asupra bugetului Uniunii sau asupra fondurilor publice naționale corespunzătoare, efect constând în existența unui impact financiar deja produs sau doar potențial, dar nu se poate reține că, în speță, acest element definitoriu nu este întrunit, de vreme ce neregula constă în obținerea unei finanțări nerambursabile prin încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează procedurile de achiziții publice.

În verificarea unei anumite abateri sub aspectul producerii de prejudicii trebuie avută în vedere și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a statuat că "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii" (C- 465/10 pct. 47 și C- 199/03 pct. 31), statul fiind în măsură să "solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării" (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea unei nereguli (C-199/03, pct. 15).

Prin urmare, instanța de control judiciar reține că finalizarea și recepționarea proiectului nu au consecințe exoneratoare asupra debitului stabilit în sarcina beneficiarului contractului de finanțare, iar împrejurarea că atribuirea contractului a fost făcută printr-o procedură viciată din punct de vedere al tratamentului inegal determină folosirea fondurilor nerambursabile într-un scop contrar celui avut în vedere la acordarea finanțării.

Referitor al presupusa încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor deciziei de casare, reține Înalta Curte că motivarea primei instanțe este în acord cu soluția de principiu a secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție fost adoptată la data de 24.11.2014 prin care s-a stabilite că "în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu este condiționată de existența unui prejudiciu asupra bugetului UE/fondurilor publice naționale, cu excepția situațiilor expres și limitativ prevăzute în anexa la ordonanța de urgență în care aplicarea corecției financiare este condiționată de existența prejudiciului".

Mai reține Înalta Curte că activitatea de verificare administrativă de către ANRMAP si UPCAV nu exclude verificările ulterioare efectuate în baza O.U.G. nr. 66/2011 de către structurile de control organizate în acest scop în cadrul autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene.

Prin urmare, nu se poate aprecia că există o prezumție de legalitate si bună credința în derularea achiziției publice, la care să ne raportăm în prezent, și care ar trebui răsturnată prin administrarea unor mijloace de probă din oficiu de către instanța de judecată, astfel cum susține recurentul reclamant.

Așadar, nu are relevanță dacă există un acord privind publicarea anunțului de participare de către A.N.R.M.A.P., acesta neîmpiedicând efectuarea unor controale ulterioare și aplicarea unor sancțiuni, în condițiile O.U.G. nr. 66/2011.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică împotriva sentinței civile nr. 5379 din 14 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.